Zidurile Europei şi ale Americii

Zidul Berlinului

În 1961, Nikita Sergheevici Hruşciov, conducătorul de atunci al fostei Uniuni Sovietice, a construit Zidul Berlinului. Vreme de 28 de ani, acesta a fost simbolul despărţirii brutale a Europei în două ideologii, între lumea capitalistă, la stânga lui, şi cea comunistă, la dreapta. Aparent între Est şi Vest. La 9 noiembrie 1989, Zidul a căzut, dărâmat de oameni. Milioane de estici au trecut în Vest şi în puţine ore magazinele din Berlinul şi Germania Occidentală au fost golite de banane, blue jeanşi şi tenişi Nike. Luate cu asalt de zeci şi zeci de mii de clienţi, McDonald’s-urile şi-au vândut în câteva clipe stocurile lunare de chiftele dezgheţate şi Coca-Cola îngheţată ice cold. Totuşi, nu s-a consemnat absolut nici un caz în care cineva venit din Est, o singură persoană din câteva milioane, să fi sunat la porţile ambasadelor americană, britanică sau finlandeză şi să fi cerut un exemplar tras la xerox din „Declaraţia de Independenţă” a Statelor Unite ale Americii, „Magna Charta Libertatum”, a englezilor, din 1215, sau „Declaraţia asupra drepturilor omului” de la Helsinki, din 1975. Banane, chiftele, Coca-Cola, jeanşi, adidaşi, câte un televizor color, pe aici pe colo. Atât. S-a dovedit astfel că zidul ridicat să despartă sisteme politice şi ideologii duşmane de moarte, capitalismul şi comunismul, zidul dintre Est şi Vest a fost înălţat, de fapt, între Nord şi Sud. Între bunăstare şi lipsuri. Foamea esticilor de ideologii şi documente fundamentale ale democraţiei? Zero.

Dintr-o raţiune identică cu cea a lui Hruşciov în 1961, anume combaterea emigrării ilegale în masă, fostul preşedinte Bush jr. a autorizat la 26 octombrie 2006 construirea unui zid de peste1.100 kmla granţia SUA cu Mexicul, spre a stăvili invazia către Nord. Cu betoane solide, puncte de control, câini poliţişti, faruri orbitoare, patrule auto, aproape 10.000 de militari din Garda Naţională în patrulare permanentă, pentru a-i ajuta pe alte mii de poliţişti de frontieră etc. Contrar asigurărilor date de Stephen Hadley, la acea vreme consilierul prezidenţial pentru Securitatea Naţională, a fost vorba, deci, de o frontieră militarizată în toată regula, după cum a fost acea de la Zidul Berlinului. La fel ca şi cel al lui Hruşciov din Germania, zidul lui Bush jr. a fost un zid între Nord şi Sud. Între prosperitate şi sărăcie. Între dezvoltare şi rămânerea în urmă. Foamea amărâţilor de mexicani pentru scrierile lui Thomas Paine, Ben Franklin, sau Thomas Jefferson? Zero. Iar ideea cu zidul a lui Bush jr. a uluit lumea întreagă, pentru că a fost pentru prima oară în istorie când s-a vorbit de un zid între două democraţii. A adus Americii o pagubă morală considerabilă, pentru că între democraţii, oricât de complicate ar fi problemele lor bilaterale, pur şi simplu nu se construiesc ziduri. Ziduri se înalţă între o democraţie şi o dictatură agresivă, cum a fost linia Maginot, între Republica Franţei şi Germania nazistă; Zidul Atlanticului, încropit de Hitler între lumea liberă şi Europa ocupată; Marele Zid Chinezesc, între China civilizată şi barbarii mongoli etc.

Ziduri noi se înalţă astăzi în Europa, spre a stăvili un tsunami devastator de emigranţi ilegali, veniţi din nordul Africii, din Orientul Mijlociu şi Asia. La frontiera cu Turcia, în septembrie 2014, bulgarii au terminat construcţia unui zid lung de30 kmşi au anunţat extinderea lui finală la200 km, jumătate din frontiera bulgaro-turcă. Se pare că zidul a fost eficient, numărul emigranţilor ilegali sirieni, kurzi şi irakieni care au reuşit să ajungă în această ţară a scăzut dramatic. La mai puţin de jumătate. Zidului propriu-zis, o alcătuire impunătoare de structuri metalice şi sârmă ghimpată, li s-au adăugat echipamente de supraveghere 24/24 ore, poliţişti de frontieră, alţi militari, patrule auto etc., la fel ca şi la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic. Şi dacă te afli la Sofia şi eşti un corespondent al lui New York Times şi ai inspiraţia să-i iei un scurt interviu despre zidul amintit dlui. Boris Ceşirkov, unul dintre şefii Poliţiei bulgare, vei avea şansa să afli şi alte lucruri, de importanţă europeană generală, dezbătute de politicieni, media şi public pretutindeni, anume că sentimentele anti-imigraţie au crescut peste tot, din Marea Britanie, la Roma, Paris, Berlin şi Praga, şi că, îl cităm pe poliţistul bulgar, ”ridicarea extremei drepte în Europa este o reacţie la acest flux de emigranţi”. Simplu, limpede şi sănătos, ca gândire (politică) a unui european însărcinat cu ordinea şi disciplina publică! Un alt bulgar, profesorul de securitate naţională şi internaţională Nicolai Radulov, de la Noua Universitate Bulgară, din Capitală, îşi aduce aminte că, în 1991, pe atunci ministrul adjunct al Internelor fiind, pentru a aduce democraţia în ţara sa, a fost implicat direct în demolarea Cortinei de Fier dintre Bulgaria şi Turcia, o construcţie monstuoasă de sârmă ghimpată, câmpuri de mine, cuiburi de mitraliere etc. Astăzi, spune dânsul perplexat: ”La acea vreme, teoria a fost că era nedemocratic să avem asemenea lucruri la frontiere, iar noi am dorit să devenim buni democraţi, şi iată că astăzi ridicăm alte ziduri…”. Democratic sau nedemocratic, dilema de la Sofia s-a extins la o altă frontieră de intrare în UE, la cea sârbo-ungară. Belgradul şi Bruxelles-ul au criticat planurile Ungariei de a construi un zid asemănător celui din Bulgaria la graniţa cu Serbia, pentru a închide ”ruta Balcanilor de Vest” şi a stăvili zecile de mii de emigranţi ilegali ajunşi acolo din Orientul Mijlociu. La rândul său, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijiarto, şi-a apărat planul de a ridica în Sud un obstacol inpenetrabil de175 kmcare, a spus dânsul, ”nu contravine nici unei obligaţii internaţionale asumate de Ungaria”. Şi la Budapesta, ca la Sofia, lucrurile par limpezi. Pe de o parte, guvernul de dreapta maghiar duce o campanie anti-emigraţionistă, spunând deschis că musulmanii ameninţă Europa creştină, că ”Ungaria se află la marginea UE, în faţa lumii musulmane” şi că ”trebuie făcut totul pentru a proteja poporul maghiar şi ţara de această invazie necontrolată şi ilegală de emigranţi”. Pe de altă parte, au apărut deja voci, în Europa, dar şi în Statele Unite, că fluxul necontenit de imigranţi din Orientul Mijlociu către Ungaria ar fi organizat de o mafie financiară internaţională, urmărind slăbirea poziţiei premierului ”anti-sistem”, anti-liberal, anti-UE, interesat de cooperarea economică şi financiară cu Rusia, China etc., l-am numit pe Viktor Orban, precum şi readucerea la ordine a Ungariei rebele. În sfârşit, zic unii la Budapesta că Ungaria şi Europa întreagă nu pot fi obligate, în numele democraţiei şi al drepturilor omului, să-şi asume sarcina imposibilă de a accepta milioane de emigranţi ilegali izgoniţi din ţările lor, din Africa, din Orientul Mijociu, sau din Asia, de guverne sau grupări criminale, iresponsabile, descalificate şi eşuate.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Radu Toma

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.