Iohannis, președintele dasein

DaseinExistența lui Iohannis ca președinte nu poate fi înțeleasă decât prin prisma filosofiei existențialiste germane, a gândirii lui Martin Heidegger, care vorbea despre „ființa care nefiind este și fiind nu este”. Nu vom înțelege niciodată mandatul lui Iohhanis dacă nu deprindem sensurile conceptului de „dasein”. Nu dizain, deși unii ar spune că îl „prinde”, se „asortează” cel mai bine, ci „dasein”. La Heidegger „dasein”-ul, care înseamnă „a-fi-aici”, reprezintă existența umană în sensul de prezență și deschidere către lume. „Dasein-ul, din momentul în care este, este ‘aici’, adică este ‘prezență intențională’ – deschidere sau, mai mult, disponibilitate – către ființă, pe care o percepe, o înțelege, o respinge etc”. Ați înțeles?

E tot mai des vehiculată ideea, adică observația, adică concluzia cum că Iohannis nu există ca președinte, poate ca turist e plenipotențiar. E o problemă de înțelegere politică, așa cum sunt mai toate în societatea românească, în sensul că nimeni nu se mai înțelege cu nimeni azi, decât dacă s-au înțeles dinainte să se înțeleagă.

Personalitatea lui Iohannis implică aspecte mult mai profunde decât s-ar lăsa să se vadă la prima vedere, sau la a doua, sau la finalul mandatului. Iohannis e mult mai profund decât atât, cauză pentru care îi este atât de proprie tăcerea.

Mulți au vrut să existe în fruntea țării un președinte german, fără să înțeleagă, ca de obicei, ce presupune această existență. Existența germanului Iohannis ca președinte se va percepe și explica prin însăși filosofia existențialistă germană. Cine nu îl înțelege pe Iohannis, adică spune că nu e nimic de înțeles la el, pentru că nu face nimic, pentru că nu există ca președinte (și sunt tot mai mulți dintre cei care gândesc astfel), cu regret trebuie să o spun, trebuie să aprofundeze adânc filosofia existențialistă germană și să nu se lase înșelați de aparențe. Chiar dacă nemții sunt cei care au dus filosofia la un nivel atât de abstract, încât s-au asigurat că nimeni nu va mai înțelege nimic din ea, după care au spusEs ist gut” (Totul e bine) (Ultimele cuvinte ale lui Kant).

Fără ajutorul conaționalului său ante…ființare Heidegger, într-adevăr, mandatul lui Iohhanis nu poate deveni conprehensibil. Doar filosoful german ne poate da cheia dezlegării misterului din spatele lui Iohhanis, sau din fața lui.

Ei, bine, Heidegger este cel care face distincţie între „fiinţare” şi „fiinţă” și arată că fiinţarea (lui Iohhanis (ca președinte)) îşi datorează existenţa fiinţei (lui (de neamț)), şi fiinţa nu există decât ca fiinţare, iar cel mai important: „fiinţarea ascunde fiinţa” (o ascunde foarte bine, am spune noi).

Vă spun, Heidegger îl descrie cel mai bine: „Însăşi Dasein-ul este tentat să evite trăirea prin sine însuşi, pentru ‘a-fi-trăit’ el însăşi de către impersonal. El fuge de sine însuşi, de autenticitate, se eschivează de la propria posibilitate de a fi (președinte), lăsându-se dominat de impersonalitate, de conformismul anonim (ca turist german).

Zici că neamțul ăsta filosof l-a cunoscut bine pe președintele nostru și chiar l-a inspirat, dacă se poate întâmpla asta: „Dasein-ul este fiinţarea caracterizată ca fapt-de-a-fi-în-lume. Viaţa umană nu este ceva precum un subiect care trebuie să facă cine ştie ce artificiu pentru a veni în lume (la Cotroceni). Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-în-lume, înseamnă: a fi în lume în asa fel încât acest fapt de a fi să însemne: a avea mereu de-a face cu lumea; a zăbovi în preajma ei într-un anume mod, fie al executării (unui mandat de președinte), al îndeplinirii sau rezolvării a ceva; fie în modul contemplării, al interogării, al determinării contemplative şi comparative (mai degrabă).

Tot Heidegger ne va explica, într-un mod cât se poate de complex, și lipsa lui Iohhanis din viața publică, din știrile și evenimentele zilnice: „Nimeni nu este, în cotidianitate, el însuşi. Nimeni nu este ceea ce el este şi aşa cum este: nici unul şi totuşi toţi laolaltă. Aceştia toţi nu sunt ei înşişi. Acest Nimeni, de care suntem noi înşine trăiţi în cotidianitate, este impersonalul ‘se’. Se spune, se aude, se optează pentru ceva, se dă curs unei preocupări. În înverşunarea dominaţiei acestui impersonal ‘se’ rezidă posibilităţile Dasein-ului meu şi ‘eu sunt’ este posibil pornind de la această nivelare. O fiinţare care este posibilitatea lui ‘eu sunt’ este ca atare, cel mai adesea, o fiinţare dominată de impersonalul ‘se’”. Ați priceput?

În ce privește retorica, discursul, vorbirea, sau acel mârâit gutural al președintelui nostru, tot filosoful german, studiat cu atenție, poate aduce lămuriri complete prin descrierea Dasein-ului: „Modul fundamental în care există lumea pe care Dasein-urile o deţin laolaltă este vorbirea. Vorbirea văzută în totalitatea ei: ca vorbire care se exprimă pe sine atunci când vorbeşte cu altul despre ceva. În spaţiul vorbirii are loc, cu precădere, faptul-de-a-fi-în-lume al omului. În felul în care Dasein-ul, în lumea sa, vorbeşte despre modul în care se îndeletniceşte cu această lume a sa este implicată dintru început o explicitare de sine a acestui Dasein. Felul în care el vorbeşte ne arată cum anume se înţelege Dasein-ul de fiecare dată pe sine, ca ce anume se consideră el pe sine. În vorbirea unuia cu celălalt, în acel ceva despre care se stă de vorbă este cuprinsă de fiecare dată o explicitare de sine a prezentului în care are loc această convorbire”.

Nimeni să nu mai spună că nu înțelege nimic din mandatul lui Iohannis. E doar vina voastră, pentru că nu ați înțeles nu numai „mentalitatea germană” (așa cum vi se reproșează deja), dar mai ales filosofia existențialistă germană, din care se „originează” președintele nostru!

Concluzia este că Iohannis ca președinte e ca ființa la Heidegger: „nefiind este și fiind nu este”.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.