Un erou negat: Ion Șiugariu

0
220

Ion SiugariuMulte lucruri de minune fac aleșii noștri sau cei plătiți din banii publici. Dar de data asta, cei de la MAE s-au întrecut pe sine. Concret, e vorba de personalul unei ambasade române. Autoritățile din Brezno (Slovacia) au dorit să dea numele poetului Ion Șiugariu podului lângă care acesta a murit în timpul unui bombardament german la 1 februarie 1945, dar ambasada română refuză pe motiv că acesta ar fi fost fascist! Chiar citind legea nou apărută, acolo se spune clar că se interzice cultul persoanelor care au fost condamnate definitiv pentru holocaust, genocid sau crime de război, pe când Ion Șiugariu nici măcar nu a fost acuzat de așa ceva! Și doar a murit în luptă cu trupele fasciste!

Orice popor ar fi mândru să i se facă un astfel de omagiu ca recunoaștere a unui erou din rândurile sale, dar noi, nu, cei plătiți din banii poporului român, cu funcții în ambasada din Slovacia, nu vor asta, deși nicio lege din lumea asta nu-i oprește! E un caz de incompetență crasă, dacă nu ceva mai mult! Așa este dacă personalul care ne reprezintă peste hotare este numit pe criterii politice, de partid! La astfel de monstruozități ajungem.

Și ca să vorbim și despre Ion Șiugariu, pseudonimul literar al lui Ion Soreanu, adaug aici un articol apărut în Revista «Tactica și Strategia», nr. 2, pag 14-15, din decembrie 2014. Pe atunci nu aveam de unde să știm că lui Ion Șiugariu, la numai câteva luni, îi va fi negată calitatea de erou al României tocmai de niște reprezentanți ai statului român în țara care a eliberat-o cu sângele său. Bieți eroi ai României, nici după moarte nu sunteți lăsați în pace!

E vorba de mărturia unui copil de trupă, Miron Iustin, care la 16 ani vede războiul din Transilvania, Oarba de Mureș, apoi în Ungaria, Cehoslovacia, și este martor la moartea lui Ion Șiugariu, fiind amândoi din sate apropiate, amândoi refugiați din Ardealul de Nord cedat Ungariei în 1940 și recuperat cu mult sânge românesc. Se pot vedea fotografii de pe front, casa memorială Ion Șiugariu și monumentul Ion Șiugariu din satul Băița, jud Maramureș. Nu cumva și acesta ar trebui dărâmat, stimați angajați ai ambasadei române din Slovacia? Cred că ar trebui să avem niște demisii, dacă nu, niște demiteri.

Îmi amintesc de Miron Iustin, acum la 89 de ani, cât de emoționat a mulțumit redacției revistei pentru că i-a păstrat amintirile de pe front! Iar partea cu Ion Șiugariu face parte din aceste amintiri. Păcat că nu face parte și din conștiința unor angajați ai statului român pe la ambasade.

Autor: Cristian Negrea

„Români, vă mulţumesc tuturor şi iertaţi o bătrână româncă pentru că încă mai crede în ţara sa”

Am primit din partea doamnei LUCIA SOREANU ŞIUGARIU, soţia poetului-erou Ion Şiugariu, în vârstă de 96 de ani, o scrisoare emoţionantă, în care se adresează tuturor românilor ce s-au solidarizat cu domnia sa în faţa abuzurilor funcţionarilor MAE care au împiedicat omagierea soţului său în Slovacia, locul unde, la numai 31 de ani, acum exact 70 de ani, soţul său a căzut pe câmpul de luptă ca ofiţer al armatei române în războiul antifascist.

Doamna Lucia Soreanu Şiugariu ne-a trimis mai multe fotografii din albumul familiei, adevărate documente istorice, căci ele oglindesc pasaje din viaţa unui erou care şi-a dat viaţa pentru libertatea poporului său.

Ion Şiugariu, aşa cum scrie în memoriile sale de război, a fost sfătuit de comandantul său de pe front ca, din cauza unei boli dobândite acolo, să fie trimis în spatele frontului, însă el a refuzat, rămânând să lupte în continuare cu arma în mână.

Ion Şiugariu şi Lucia s-au căsătorit în 1943, având ocazia să stea foarte puţin împreună din cauza războiului. De atunci, Lucia Şiugariu a rămas fidelă soţului său şi, iată, după 70 de ani de la moartea sa, încearcă să-i păstreze vie amintirea. Vă prezentăm mai jos textul integral al scrisorii pe care ne-a trimis-o Lucia Şiugariu, căci ea se adresează tuturor românilor.

„Dragi români,

Vreau în primul rând să vă mulţumesc pentru că, deşi eu sunt departe și dumneavoastră aveţi atâtea probleme, v-aţi solidarizat atât de mulţi întru apărarea memoriei soţului meu, poetul erou-martir Ion Soreanu Şiugariu, căzut pe câmpul de luptă anti-hitlerist, în Munţii Tatra, în urmă cu 70 de ani şi considerat acum ‘fascist’ chiar de către cei care ar fi trebuit să-i omagieze jertfa: autorităţile statului român ‘post-revoluţionar’.

Mulţumesc în primul rând gazetarilor, ca cei de la Cotidianul, care v-au împărtăşit din durerile şi umilinţa pe care sunt silită să le îndur, acum, la cei 96 de ani ai mei, când văd că ţara pentru care soţul meu s-a jertfit este îndoită de a-i mai conferi numele podului din Brezno după ce ţara pentru care a jurat credinţă până la moarte îi batjocoreşte memoria prin reprezentanţii săi nevolnici.

Înţeleg astăzi că soţul meu – al cărui nume, după cum vedeţi, îl port cu mândrie şi după 70 de ani de la sacrificiul său suprem – a fost condamnat la moarte post-mortem, de data asta civilă, de un oarecare postator de pe aşa-zisa enciclopedie-online Wikipedia şi de un oarecare institut mai mult privat decât public. Institut care se răfuieşte cu mari români ca Mircea Vulcănescu şi Nichifor Crainic, Petre Ţuţea şi Ion Gavrilă Ogoranu, şi care este solicitat acum chiar de către cei care l-au dezonorat deja, recte Ministerul Afacerilor Externe, să-şi dea cu părerea despre soţul meu: a fost sau nu a fost legionar?

Soţul meu a fost înainte de toate român. Da, a fost naţionalist, din moment ce a condus Asociaţia Studenţilor Refugiaţi din Ardealul ocupat. Transilvanie română în care el trebuia să intre cu paşaportul pentru a-și vizita părinţii, pentru ca în cele din urmă ‘aliaţii’ horthyişti, criminali de evrei şi români deopotrivă, să-i interzică şi acest drept.

Constat cu tulburare că după ce a fost vânat de horthyişti, după şapte decenii soţul meu este vânat de urmaşii lor. Căci un român nu o să vâneze niciodată un român, iar dacă se va găsi vreunul să facă aşa ceva acela nu se va mai numi român. În schimb, din câte aud şi citesc, criminali unguri de evrei şi de români sunt omagiaţi şi cu străzi şi cu statui în România de azi.

Unui român, luptător pe frontul anti-hitlerist, îi este interzisă, în schimb, cuvenita omagiere. Cine poate să aibă interes să-i ştirbească memoria soţului meu şi să o maculeze mincinos şi chiar ticălos, inclusiv în afara ţării, oferind lumii imaginea unui stat bolnav, cu grave dereglări, de ordin patologic-instituţional, dacă a ajuns să-şi conteste la nivel internaţional până şi eroii? Ce va mai urma? Să fie dezgropaţi eroii Armatei Române căzuţi la Stalingrad pentru a fi împuşcaţi a doua oară în curtea Institutului Elie Wiesel, cum spunea un ziarist, pentru că au luptat pentru dezrobirea Basarabiei sub ‘criminalul’ Antonescu? Dar cine l-a făcut ‘criminal de război’? Nu cumva URSS? Dar mai există URSS? Cine ştie? Pentru unii, probabil că da. Eu cred că trebuie să ne aşteptăm la orice, dacă un erou ca soţul meu, decorat de Regele Mihai cu Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară a ajuns să fie scos din raclă şi profanat în piaţa publică de devoratorii de cadavre ai ‘post-comunismului’, corbii noilor regimuri. Corbii… Dacă memoria nu mă înşeală, aşa se numeau şi nişte dosare de prin ’89 – ’90. Mă mir că Regele Mihai nu e el însuşi arestat în baza Legii lui Elie Wiesel. Nu a stat la masa cu ‘criminalul’? Chiar dacă l-a trădat, nu a stat înainte la masă şi cu legionarii iar apoi şi cu comuniştii? Nu sub el s-au dat legi antisemite şi nu sub el au fost arestate, apoi, elitele ţării, şi judecate ca la abator de ‘Tribunalele Poporului’? Să fie arestat! Domnul Ponta, şeful direct al domnului Florian de la Institutul cu pricina, ce părere are: să fie sau să nu fie arestat Regele Mihai? Este, desigur, o ironie. Istoria trebuie să judece, nu noi să judecăm Istoria.

Soţul meu nu a fost legionar. Dar dacă ar fi fost, ca milioane de alţi tineri români – dintre care mulţi au murit pe front, iar alţii prin munţi şi închisori -, atâta timp cât nu ar fi fost condamnat pentru nicio faptă reprobabilă, cum ar fi putut fi condamnat peste 70 de ani, fără putinţa de a se mai apăra, sub acuza de ‘duşman al poporului – bandit legionar’? Condamnare în masă au mai făcut-o doar naziştii cu evreii şi bolşevicii cu naţiunile pe care le-au subjugat. S-au reînfiinţat lagărele naziste şi ‘Tribunalele Poporului’? ‘Eram obsedaţi de ideea unei afirmări europene a culturii româneşti’, scria Vintilă Horia despre soţul meu şi generaţia sa de la ‹Gandirea› lui Nichifor Crainic. Acesta să fie ‘extremismul’ lui, ‘afirmarea europeană a culturii româneşti’? În urmă cu 46 de ani, Zaharia Stancu îi scria soacrei mele, blânda ţărancă româncă Floarea Şugar, care-şi donase casa pentru a o transforma în Muzeu al comunităţii, pentru fiul său. În calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Zaharia Stancu îşi exprima ‘înalta preţuire’ faţă de ‘jertfa poetului Ion Şiugariu, căzut eroic pe frontul antifascist’ afirmând că ‘mama care a dat naştere şi a crescut un asemenea fiu, dăruit ţării până în ultima sa clipă de viaţă, împarte cu fiul-erou gloria şi recunoştinţa ce li se cuvine deopotrivă’.

Iată că ‘gloria şi recunoştinţa’ ce i se cuvin poetului erou-martir Ion Şiugariu sunt întinate azi în mod voit provocator şi profanator. Văzută de departe, această situaţie defăimătoare pentru întreaga României pare să fie cusută cu mână straină. Ministerul Afacerilor Externe, din partea căruia nu am primit nicio scuză până acum, dar în schimb mi s-a comunicat că la Protestul meu către ministrul Aurescu mi se vă răspunde ‘în termenul prevăzut de lege’, are datoria să repare, prin toate mijloacele, această ‘gafă diplomatică’.

Pentru onorarea memoriei soţului meu la Brezno, înainte ca autorităţile să ia această decizie, s-au zbătut timp destul de lung oameni inimoşi ca Angela Miclea de la Casa de Cultură Tăuții-Măgherăuș sau poliţistul slovac Luboš Nepšinský. Familia noastră a tresăltat de bucurie la auzul veştii omagierii. Eu însămi, la cei 96 de ani ai mei, trecuţi mai mult prin vifor decât prin alizeu, am aşteptat cu înfrigurare acest moment culminant pentru vârsta mea. Cum va spăla statul român această ‘gafă’ pentru a nu se înscrie ca un sacrilegiu în istoria României? Nu în ultimul rând, mă întreb unde este Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, a cărui existenţă este strict legată de eroi ca soţul meu? Unde este Ministerul Apărării Naţionale, al cărui ostaş a fost soţul meu, până la moarte. Dacă nu sunt în stare să-i apere pe eroii… morţi, pe cine vor reuşi să apere?

Mai sunt doar câteva zile până pe 28 august, ziua când ar trebui să fiu la Brezno, alături de fraţii mei români şi slovaci, pentru a-mi sărbători soţul de care am fost despărţită în plină dragoste imensă, la 26 de ani, dragoste purtată până azi, nestinsă, timp de şapte decenii. ‘Pe cât de mult Paradisul căutat se pierdea în ceţurile nesfârşitelor întinderi, pe atât creştea în mine râvna de a ajunge acolo’, scria soţul meu în 1942. Încă mai sper! Bărbatul meu a murit în picioare, dând ordine, după ce refuzase să fie dus în spatele frontului, în ciuda unei boli care-l măcina. Cum am putea noi să părăsim frontul? Români, vă mulţumesc tuturor şi iertaţi o bătrână româncă pentru că încă mai crede în ţara sa, fie ea cea de aici de pe pământ sau cea din Ceruri.

Am fost, sunt şi rămân Lucia Soreanu-Şiugariu, soţia poetului Erou Ion Şiugariu, pentru Iubire şi Adevăr.

Aachen, 23 august 2015”

Informaţii, neoficiale, însă, venite din Slovacia spun că autorităţile din Brezno, la sugestia Ambasadei Române, condusă de Steluţa Arhire, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei, ar fi renunţat deja să dea numele noului pod după cel al lui Ion Şiugariu, care, la 1 februarie 1945, a murit chiar în acel loc, în timpul unui bombardament al armatei fasciste!

În acest fel, la manifestările din 28 august 2015, cu ocazia Zilei Insurecţiei Slovace, delegaţia României, condusă de Valeriu Zgonea, preşedintele Senatului, va trebui să suporte ruşinea generată de Ministerul de Externe al României, prin reprezentanţii săi în Slovacia! În mod ciudat, încă nu au exprimat un punct de vedere nici Klaus Iohannis, preşedintele României, care are atribuţii de politică externă, nici Victor Ponta, prim-ministrul ţării, în subordinea căruia se află MAE, condus de Bogdan Aurescu, şi nici Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, deşi este vorba de dezonorarea unui erou al României, căzut pe frontul de luptă în războiul împotriva armatei germane!

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ion Spânu

Zaharia Stancu, scrisoare de recunoştinţă trimisă mamei lui Ion Şiugariu din partea USR

Zaharia StancuVă prezentăm azi un document de istorie literară, în care Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, îi scrie mamei poetului-martir Ion Şiugariu, cu ocazia aniversării a 55 de ani de la naşterea acestuia. Numele poetului Ion Şiugariu a devenit foarte cunoscut, după ce Ambasada României din Slovacia l-a făcut pe nedrept ‘fascist’, şi a împiedicat acţiunea Primăriei din oraşul Brezno, prin care dorea ca podul unde acesta a murit în lupta cu armata hitleristă să poarte numele său!

În Comunicatul MAE, autorităţile române au spus că au nevoie de un „aviz” de la Institutul «Elie Wiesel», deşi această instituţie nu este abilitată să ofere un astfel de document.

Dacă ar fi vrut cu adevărat să rezolve acest conflict generat de Radu Coantă, secretar doi în Ambasada din Slovacia, condusă de Steluţa Ispas, care nici măcar nu are gradul diplomatic de ambasador, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ar fi trebuit să se adreseze Uniunii Scriitorilor sau Academiei Române, deşi era suficient să trimită o scrisoare către Primăria din Brezno, în care să ceară scuze pentru confuzia provocată de subalternul său şi să anunţe că reprezentanţi ai României vor participa la manifestările organizate în 28 august, cu ocazia Zilei Insurecţiei din Slovacia! Mai ales că, în aceeaşi zi, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor se află chiar în Slovacia!

Iată, aşadar, Scrisoarea trimisă în ziua de 7 iunie 1959 de către scriitorul Zaharia Stancu, în calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor Români, doamnei Floarea Şiugar, mama poetului Ion Şiugariu, cu ocazia aniversării a 55 de ani de ani de la naşterea acestuia:

Uniunea Scriitorilor, în textul semnat olograf de Zaharia Stancu, consemnează că „acordă o înaltă preţuire jertfei fiului Dvs., poetul ION ŞIUGARIU, căzut eroic pe frontul antifascist”! Cu alte cuvinte, MAE ar fi aflat din acest document de istorie literară că Ion Şiugariu nu numai că nu era „fascist”, cum spune Ambasada României din Slovacia, ci şi faptul că a „căzut eroic pe frontul antifascist”!

În scrisoarea sa către mama poetului, Zaharia Stancu îi adresează şi acesteia un omagiu emoţionant: „Mama care a dat naştere şi a crescut un asemenea fiu, dăruit ţării pînă în ultima sa clipă de viaţă, împarte cu fiul-erou gloria şi recunoştinţa ce li se cuvine deopotrivă”, adăugînd: „Ne plecăm fruntea în memoria celui înscris în cartea de aur a României Socialiste şi împărtăşim pe dreptate, peste ani, durerea împietrită a mamei”! În finalul scrisorii sale, Zaharia Stancu sugerează că USR a acordat şi un ajutor mamei lui Ion Şiugariu, ca semn de recunoştinţă din partea scriitorilor.

Zaharia Stancu subliniază şi valoarea impresionantă a uneia dintre lucrările lui Ion Şiugariu, «Carnetul unui poet căzut în război», pe care o consideră „dovada unei remarcabile vocaţii poetice… aşezată în istoria literaturii prin aura de sacrificiu care o înnobilează”.

Aşadar, până şi autorităţile din perioada României Socialiste, în care au fost condamnaţi sute de mii de oameni pentru simpatii legionare, nu l-au considerat „fascist” pe Ion Şiugariu, ci i-au recunoscut sacrificiul suprem pentru ţară, iar autorităţile de azi ale României democratice îi batjocoresc memoria, aruncându-l în curtea Institutului «Elie Wiesel»!

După cum se ştie, Legea 217/2015, aşa abuzivă cum este, precizează că la baza oricărei acuzaţii formulate împotriva cuiva trebuie să se afle o sentinţă judecătorească în care să se facă vorbire de participarea sa la crime de război sau la holocaust. Or, după cum se observă din scrisoarea lui Zaharia Stancu, în cazul lui Ion Şiugariu nu numai că nu există o asemenea sentinţă, ci, din contră, poetul-erou este omagiat pentru sacrificiul său în războiul antifascist!

Cu alte cuvinte, ministrul Bogdan Aurescu nu avea nevoie să ceară „avizul” de la Institutul «Elie Wiesel», care se ocupă de cu totul altceva, ci să se adreseze Uniunii Scriitorilor pentru a afla cine este cu adevărat Ion Şiugariu.

«Stau tot mai singur», de Ion Şiugariu

lui Ion Frunzetti

În neagra, fără de sfârşit poveste

Stau tot mai singur, gârbovit în mine.

Doar dorul după forme cristaline

Mă poartă seara peste culmi agreste.

Spre larguri fără margini, mai senine,

Rătăcitoare păsări zboară peste

Înalte, de lumină ninse, creste

Şi se tot pierd pe albele coline.

Şi totuși, printre jucării mărunte,

Nepământeanul cânt de lut şi soare

E clar ca dimineţile de munte.

Şi albă, printre lucruri trecătoare,

De-a pururea, iubirea ta e punte

Spre pure simetrii nemuritoare…

«Ars poetica»

lui Ovid Caledoniu

Aici e numai luptă aspră pentru soare.

În fiecare lacrimă din vis se sbate

Chemarea înălţimilor nemuritoare

Şi frica tot mai mare de singurătate.

În fiecare strigăt arde o dorinţă

De împlinire nefirească şi lumină,

De ridicare peste propria fiinţă

Şi de cunoaştere înaltă, cristalină.

Spre altceva o fugă crudă ne frământă

Şi rătăcim adesea singuri printre gânduri.

E rugăciunea cea mai pură şi mai sfântă

Tăcuta aplecare seara peste rânduri.

Ispitele pământului rămân departe

Şi numai cerul, enigmaticul, ne cheamă.

Pe albe cărărui pornim, ce duc spre moarte,

Cum am porni spre înviere, fără teamă.

Că nu dorita linişte ne preocupă,

Ci numai truda de-a ne înălţa spre ea;

Nu ceea ce avem în noi, ci goana după

Necunoscutul ce nicicând nu-l vom avea.

Şi ne atrage nemurirea din cuvinte

Nu pentru ceea ce prin ea în vremi vom fi,

Ci numai pentru frământările prea sfinte

Şi bucuria unică de-a le râvni.

«Înviere»

Au început în mine iar să are,

Strălucitoare pluguri de lumină;

Şi iar ograda gândului mi-e plină

De brazde aurite-n praf de soare.

Îmi cântă-n alba inimii grădină,

Atâtea ciocârlii pierdute-n zare;

Şi-mi înforesc pe margini de cărare,

În vers, atâtea tufe de sulcină.

Iar mi-au ieşit pe porţile de minte,

În însorita inimii câmpie,

Viţeii tăinuitelor cuvinte,

Să-mi pască-n rime alba primăvară,

Şi să mi-o rumege în poezie.

La mine azi atâtea pluguri ară…

„Ion Şiugariu nu a fost legionar şi nu a fost condamnat pentru crime de război sau genocid”
Ion SiugariuExact în ziua în care podul din Brezno urma să poarte numele «Ion Şiugariu», Ministerul Afacerilor Externe a remis un Comunicat tardiv în care recunoaşte că Ion Şiugariu nu a fost legionar şi nu a fost condamnat pentru crime de război şi genocid! Lipsesc însă scuzele faţă de Lucia Şiugariu, soţia poetului-erou, pentru suferinţele cauzate de acest abuz comis împotriva soţului său.

În acest Comunicat, trimis în 28 august 2015, MAE anunţă că va începe, prin Corpul de Control şi Evaluare Diplomatică (corpul de control al ministrului), o anchetă la Ambasada României în Slovacia pentru a se verifica depăşirea atribuţiilor de către Steluţa Arhire, împuternicitul cu afaceri al ambasadei, şi Radu Coantă, secretar II al ambasadei, cel care a semnat documentul prin care se spunea că Ion Şiugariu ar fi fost „fascist” şi, deci, nu merită omagiul autorităţilor slovace!

Pentru MAE, Institutul «Elie Wiesel» este o instanță de judecată?

Acest ultim Comunicat al MAE are două părţi: una în care se comunică rezultatul verificărilor efectuate după consultarea unor instituţii de la care a cerut un punct de vedere, iar alta în care anunţă măsurile pe care ministrul Bogdan Aurescu le-a dispus pentru eventuala sancţionare a funcţionarilor ambasadei din Slovacia.

În prima parte a Comunicatului se spune că, fiind sesizat de ziariştii care au scris despre Cazul „Ion Şiugariu”, Ministerul Afacerilor Externe a decis să verifice situaţia eroului nostru, căzut în luptele contra armatei fasciste pe frontul din Cehoslovacia. În acest sens a cerut o „expertiză” de la mai multe instituţii, între care şi Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», condus de Alexandru Florian, despre care cotidianul.ro a scris în mai multe rânduri, deşi acesta nu are absolut nicio competenţă în acordarea unor astfel de avize!

Aşadar, au fost consultate următoarele instituţii:

– Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România ‹Elie Wiesel›

– Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române

– Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor din Cadrul MApN

– Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Dintre acestea, singura instituţie care are abilitatea să se pronunţe faţă de situaţia lui Ion Şiugariu în acest caz de interes pentru autorităţile din Slovacia este Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor din Cadrul MApN, căci acolo sunt înregistrate toate persoanele căzute pe câmpul de luptă. Nu ştim ce răspuns a primit MAE de la ONPCE, însă suntem deja în posesia unui răspuns trimis de ONPCE doamnei Angela Miclea, în 2012:

„Cu alte cuvinte, Ion Soreanu – Şiugariu este înregistrat ca erou al armatei române, confirmându-se că a decedat ‘în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial’, şi este înmormântat în Cimitirul de onoare al eroilor din Zvolen, Slovacia, care este ‘cea mai mare necropolă de război românească de peste hotare, fiind declarat, în anul 1963, monument cultural’!”

Toate celelalte instituţii consultate de MAE nu au absolut nicio legătură cu situaţia lui Ion Şiugariu, căci:

– Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române se ocupă de perioada dictaturii comuniste, instaurate după anul 1945, când Ion Şiugariu deja căzuse pe câmpul de luptă,

– Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se ocupă de dosarele Securităţii, ori această instituţia a fost înfiinţată după anul 1948, când, de asemenea, poetul-erou era mort pe câmpul de luptă,

– Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» se ocupă strict de faptele şi evenimentele încadrate în Holocaust, cu care Ion Şiugariu nu a avut absolut nici o legătură, el fiind „concentrat” în armată încă din anul 1939, când avea 25 de ani, şi a decedat în 1945, la vârsta de 31 de ani! Niciodată, nimeni nu a făcut referire la numele său ca fiind legat de vreo acţiune organizată de Mişcarea Legionară sau de vreun eveniment tragic la care să fi luat parte.

Dar, din Comunicatul MAE, înţelegem limpede că acea precizare, cum că s-a evidenţiat „existenţa unor informaţii care indică simpatiile politice legionare ale poetului Ion Şiugariu (cetăţeanul român Ion Soreanu)”, vine din partea Institutului «Elie Wiesel», cel care a contribuit la promovarea Legii 217/2015, supranumită anti-legionară. Totuşi, nici măcar această lege, cu toate exagerările sale, nu condamnă SIMPATIILE POLITICE ale cuiva, ci doar crimele de război şi genocidul, ori Ion Şiugariu nu a fost niciodată încadrat de nimeni în aceste categorii! Oriunde în lume, a condamna pe cineva pentru ideile sau reprezintă un proces de intenţie şi înseamnă nerespectarea dreptului la opinie, ceea ce este una dintre cele mai grave infracţiuni la adresa drepturilor fundamentale ale omului!

De altfel, la această concluzie ajunge chiar Ministerul Afacerilor Externe, care, în acest ultim Comunicat, menţionează: „Din elementele primite nu a rezultat însă faptul că Ion Şiugariu a fost membru al Mişcării Legionare sau că ar fi fost condamnat pentru crime de război sau genocid”!

În acel moment, discuţia trebuia să fie încheiată, iar MAE ar fi trebuit să îndrepte eroarea colosală făcută de angajaţii săi, Steluţa Arhire şi Radu Coantă, de la Ambasada României din Slovacia, trimiţând scuze autorităţilor din localitatea Brezno, însoţite de retragerea acelei adrese nefericite care a adus jignire unui adevărat erou al armatei române, astfel încât podul pe care şi-a pierdut viaţa să poarte numele «Ion Soreanu – Şiugariu»!

Din păcate, MAE s-a limitat să trimită chiar în ziua de 28 august (când deja erau în derulare acţiunile organizate cu ocazia Zilei Insurecţiei din Slovacia!) concluziile celor patru instituţii consultate, lăsând la aprecierea autorităţilor slovace luarea unei decizii! Evident, în acea zi nu se mai putea face nimic.

MAE anunță că va face o anchetă la Ambasada din Slovacia

În partea a doua Comunicatului remis presei, MAE constată că, totuşi, reprezentanţii Ambasadei române din Slovacia, în speţă Steluţa Arhire, împuternicitul cu afaceri al ambasadei, şi Radu Coantă, secretar II, şi-au depăşit atribuţiile, astfel încât Corpul de control al ministrului va efectua un control „cu privire la modalitatea de respectare a procedurilor”! Mai exact, MAE reinterează ce a spus şi în Comunicatul precedent, adică faptul că „decizia de a denumi podul din localitatea Brezno după numele poetului erou Ion Şiugariu… este de resortul exclusiv al factorilor de decizie locali din Slovacia, ambasada nefiind competentă a interfera în niciun fel în luarea deciziilor de către autorităţile locale slovace”! Şi, totuşi, Ambasada României a interferat, anulând o acţiune care-i onora pe toţi cei 11.000 de eroi ai armatei române căzuţi în Slovacia!

Din păcate, Comunicatul MAE nu conţine, nici măcar formal, scuzele faţă de doamna Lucia Soreanu Şiugariu, soţia lui Ion Şiugariu, în vârstă de 96 de ani, care fusese invitată de autorităţile din Slovacia să participe la omagierea soţului său prin denumirea podului din Brezno după cel al soţului său!

În acest Comunicat, MAE „apreciază intenţia autorităţilor locale din Brezno de a amplasa şi de a dezveli o placă memorială dedicată tuturor eroilor Armatei Române care s-au jertfit în luptele pentru eliberarea localităţii”, dar nu înţelege că noţiunea aceasta de „eroi ai Armatei Române” este formată din persoane concrete, una dintre ele fiind cea a lui Ion Şiugariu, pe care MAE l-a batjocorit într-un mod incalificabil! Iar lucrul acesta nu trebuie să rămână nepedepsit.

Ceva, totuşi, ca o minimă compensaţie, s-ar mai putea face: ca o stradă din Bucureşti, locul unde a studiat şi a lucrat înainte de pleca pe front, să poarte numele «Ion Şiugariu», oricât de mult s-ar împotrivi Institutul lui Alexandru Florian! Iar autorităţile române ar mai avea ceva de învăţat: să nu mai promoveze legi care să aducă atingere marilor personalităţi ale României, iar cele care deja există să fie abrogate imediat, căci soarta unei naţiuni stă pe umerii marilor ei spirite.

Cum spunea Constantin Noica, considerat şi el „simpatizant al Mişcării legionare”: „Poţi să domini istoria timp de secole, cum au făcut turcii, dar dacă nu ai în spate o mare cultură, vei ajunge să mături străzile în ţara lui Goethe, Kant sau Shopenhauer, aşa cum fac azi fraţii noştri turci”!

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ion Spânu

«Noi contribuţii la biografia lui Ion Şiugariu», de Nicolae Scurtu

Biografia poetului, prozatorului, eseistului şi publicistului Ion Şiugariu (1914–1945), deşi s-a bucurat de o cercetare minuţioasă datorată lui Ştefan Bellu, Eugen Marinescu, Vasile Leschian şi a Nadiei Aurelia Roman, continuă să surprindă prin unele aspecte complet necunoscute pe care ni le relevă jurnalele, amintirile şi, mai ales, literatura epistolară a unora dintre prietenii şi confraţii săi.
Unul dintre colegii săi, profesorul şi istoricul literar Onisim Filipoiu (1914-2000), a consemnat într-un foarte preţios jurnal, întâlnirile şi discuţiile cu poetul Ion Şiugariu încă din perioada studiilor universitare din Bucureşti.
Revelatoare sunt şi epistolele lui Ion Şiugariu trimise prietenului său Onisim Filipoiu, precum şi un însemnat număr de manuscrise ale poetului de la Băiţa, pe care cărturarul clujean le-a încredinţat spre cercetare şi publicare istoricului literar Săluc Horvat (n. 1935), unul dintre cei mai învăţaţi şi erudiţi cunoscători ai fenomenului literar şi cultural din Transilvania.
Epistolele demonstrează în chip elocvent pasiunea şi grija pe care le avea profesorul Onisim Filipoiu faţă de opera literară şi, evident, faţă de posteritatea lui Ion Şiugariu, dispărut aşa de tânăr în cel de-a doilea cataclism mondial.
Devoţiunea lui Onisim Filipoiu pentru biografia şi opera poetului Ion Şiugariu e de o factură occidentală căreia nu-i scapă niciun detaliu, nicio informaţie şi nicio referinţă critică.
O mărturie revelatoare în acest sens întâlnim în epistola din 20 martie 1978 trimisă din Cluj-Napoca cărturarului Săluc Horvat – „Totodată vă mai trimit alăturat şi o fotografie cu Ion Şiugariu, din anii studenţiei, 1939, pe care, după ce veţi face, eventual, o reproducere la o scară corespunzătoare, vă rog a mi-o restitui”. Restituirea acestor mărturii, aşa de valoroase, ar trebui să înceapă cât mai curând cu putinţă spre a avea o imagine cât mai completă a poetului cu un destin aşa de tragic.

„Cluj-Napoca, 26 oct[ombrie] 1975

Mult stimate domnule coleg,

Am primit scrisoarea d[umnea]v[oa]s[tră] din luna septembrie a[nul] c[urent] pentru care vă mulţumesc. De asemenea am fost foarte surprins, plăcut surprins de monografia dedicată poetului Ion Şiugariu pentru care, de asemenea, vă mulţumesc.
Sunt fericit că memoria poetului Şiugariu nu a fost uitată de către băimărenii de astăzi. Regret însă mult de tot că nu s-a ştiut din vreme de materialul meu pentru a fi folosit la loc potrivit în acest volum.
Dacă aceste informaţii pe care le oferea materialul meu nu au fost folosite în această ediţie, în aşteptarea alteia, aş dori să-l păstrez împreună cu alte materiale pe care le mai am şi care întregesc în mod fericit informaţiile în legătură cu viaţa şi activitatea lui Ion Şiugariu în anii pregătirii universitare din Bucureşti.
Volumul pe care mi l-aţi trimis interesând şi pe Octav Ruleanu, prof[esor] pensionar în Năsăud, l-am trimis spre consultare, spre satisfacţia sa. El a şi comandat pentru sine câteva exemplare din Baia Mare.
În ceea ce priveşte volumul lucrărilor susţinute la Cluj, de care vă interesaţi, pot să vă informez că este în curs de redactare. Mi s-a cerut un rezumat în limba franceză pe care l-am şi trimis de două luni.
Îndată ce va apare o să vă dau de ştire despre acest lucru.
Acum, în aşteptarea răspunsului d[umnea]v[oa]s[tră], vă rog să primiţi din partea mea multe şi călduroase salutări şi urări de bine.
Prof. On[isim] Filipoiu

[Domnului Săluc Horvat, Baia Mare, Bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej, nr. 9, apartamentul 57; Expeditor – Profesor Onisim Filipoiu, Cluj-Napoca, Strada Clinicilor, nr. 26].

„Cluj-Napoca, 4 mai 1976

Dragă domnule coleg Săluc,

Cu poşta de astăzi am primit publicaţia pe care ai binevoit a mi-o trimite Maramureşul din aprilie 1976, supliment la ziarul Pentru socialism de care m-am bucurat şi pentru care vă mulţumesc din inimă.
A fost, trebuie să vă mărturisesc, o plăcută surpriză pentru mine publicarea acelor Restituiri pentru regretatul meu prieten Ion Şiugariu.
Sunt convins că aceasta va constitui încă un omagiu ce se cuvine adus acestui talentat scriitor care s-a stins atât de timpuriu căzând la datorie şi jertfindu-se astfel pentru întregirea patriei sale.
Vă mărturisesc sincer că am aşteptat şi câteva rânduri din partea d[umnea]v[oa]s[tră] din care să rezulte, printre altele, şi alte planuri în legătură cu materialul pe care vi l-am împrumutat şi care, în parte, am constatat cu satisfacţie că l-aţi valorificat în presa locală.
Dacă nu mai sunt alte perspective, când veţi avea prilejul să veniţi la Cluj, m-aş bucura dacă v-aţi osteni să-l aduceţi.
Cu acest prilej veţi putea citi şi alte aspecte tot atât de inedite din viaţa şi activitatea lui Ion Şiugariu aşa cum apar ele în jurnalul meu din epoca studenţiei când mi-am împletit amintirile tinereţii cu visurile regretatului nostru poet băimărean.
Acestea fac parte integrantă din aceeaşi unitate documentară care în prezent este la d[umnea]v[oa]s[tră].
Dacă ele nu pot apărea în presă, rămân totuşi ca materiale semnificative pentru viitor.
În aşteptarea unui răspuns la problemele comune pe care le avem în vedere, vă salut cu aceeaşi dragoste, al d[umnea]v[oa]s[tră]
Prof. Onisim Filipoiu”

„Cluj-Napoca, 10 iunie 1976

Stimate domnule coleg,

Scrisoarea din 18 mai a[nul] c[urent] împreună cu Indicele bibliografic al Vieţii sociale7 le-am primit la timp cu tot interesul cuvenit. Vă mulţumesc de grija pe care aţi avut-o faţă de mine trimiţându-mi astfel de materiale.
De la început trebuie să vă felicit atât pentru idee cât şi în egală măsură pentru realizarea unui astfel de util instrument pe care l-aţi pus, pe această cale, la îndemâna cercetătorilor din domeniu.
În ce mă priveşte, eu nu aş putea să mai dau nici un sfat, calitatea lucrării îndeplinind toate condiţiile unei bibliografii analitice.
Eu încă am încercat unele lucrări de genul acesta, aşa cum rezultă din extrasul alăturat, însă conceput mai simplu, mai expeditiv, sub forma unui repertoriu alfabetic al autorilor.
Ceva asemănător va mai apare în volumul III al revistei Arhiva Someşană 9, în curs de tipărire la Baia Mare.
În legătură cu materialele documentare privind viaţa şi activitatea poetului Şiugariu pe care le am şi vi le-am împrumutat eu sunt de acord ca să le donez, într-adevăr, unei instituţii care va fi în măsură să le păstreze şi să le gospodărească pentru a fi la adăpost de orice primejdie.
Iniţial eu mă gândeam să le donez Muzeului Literaturii. Având în vedere apartenenţa lui Şiugariu ţinutului băimărean poate că va fi mai bine să- şi găsească locul acolo.
Aş dori însă ca înainte de toate să le completez cu ce mai am şi să le inventariez în vederea acestei donaţii.
Pentru aceasta v-aş ruga să mi le trimiteţi, eu urmând a le dona acolo unde îmi veţi indica d[umnea]voastră.
În ceea ce priveşte conţinutul lor, desigur că d[umnea]v[oa]s[tră] aveţi prioritate, pentru a le da publicităţii înainte de a fi depuse în viitoarea casă memorială pe care tov[arăşul] Şt. Bellu are de gând s-o organizeze cu sprijinul autorităţilor locale, aşa cum rezultă din scrisoarea d[umnea]v[oa]s[ptră] din 7 mai a[nul] c[urent].
Tot în legătură cu aceste probleme, vă rog să credeţi că sunt bucuros a cunoaşte pe tovarăşul Şt. Bellu care ar dori să mai afle unele aspecte din viaţa şi activitatea regretatului meu prieten Ion Şiugariu.
Eu o să-i indic şi alte persoane care deţin materiale în legătură cu regretatul poet pentru a se realiza o viziune cât mai completă a vieţii celui ce a căzut la datorie apărându-şi glia strămoşească.
În următoarea scrisoare cu care vă sunt dator o să vă dau relaţii în legătură cu revista Viaţa socială, colecţia de la Cluj.
Până atunci vă rog să primiţi din partea mea cele mai sincere felicitări pentru toate cele ce întreprindeţi, al d[umnea]v[oa]s[tră]
Prof. Onisim Filipoiu”

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here