Trăind de pe azi pe azi și puțin mai târziu…
Un vasluian în vârstă de 55 de ani a fost găsit viu la domiciliu său instabil în condiții inexplicabile. Cazul său a zdruncinat întreaga lume politico-economico-socialo-juridico-medicală și pentru siguranța alimentelor a județului și nu numai.
Omul era șomer de cinci ani fiind incapabil să-și găsească un loc de muncă la care să mai câștige și bani și, în urmă cu câteva luni, își pierduse și dreptul la venitul minim garantat, pentru că s-a certat cu cei de la primărie, care nu îl puneau la muncă, el dorind să își câștige în mod cinstit pâinea, așa cum era obișnuit din copilărie. Practic și concret, nu mai avea niciun mijloc de a-și duce existența și totuși și-o ducea așa.
Crezând că este mort, cei de la Protecția Asistenței Sociale au intrat, practic prin efracție, în dimineața zilei de ieri spre astăzi, în garsoniera sa neînchiriată în care locuia de când a intrat în ea și nu a găsit pe nimeni acolo. Se pare că proprietarul este plecat în Italia de 10 ani și refuză să se întoarcă, din acelelași motive bine cunoscute, adică aceleași motive.
De câteva zile, vecinii simțeau un miros pestilențial insurportabil dinspre locuința sa. Venea de la o pisică moartă, uitată undeva pe noptieră, lângă o carte, de când l-a părăsit și soția, care a plecat în Italia, după ce a vândut fotoliu din odaie, bani cu care, pe lângă cei realizați din prostituție, își poate continua activitatea profesională. În incintă s-a putut intra cu ajutorul polițiștilor, care au deschis o anchetă, pe care au închis-o imediat, atunci când au descoperit că cetățeanul presupus a fi decedat, se presupune că ar fi încă în viață. Organele competente au presupus atunci că ar fi mai bine să nu mai presupună nimic, ci să aibă certitudini, drept pentru care l-au întrebat pe cetățeanul nedecedat de ce a făcut-o. Vasluianul a răspuns că nu.
Asaltat de reporterii de la știri de te rup (breaking news), vasluianul a declarat că este de părerea sa medicală că, în lipsă de alimente, a dezvoltat un nou tip de metabolism, cu ajutorul căruia se hrănește cu hidrogen și elimină oxigen.
Auzind acestea, primarul a declarat că, dacă se confirmă, va supune atenției consiliului local un proiect de hotărâre prin care îl va planta în mijlocul orașului, pentru a scăpa urbea de poluare.
Atunci, reporterii l-au întrebat standardizat pe cetățean: „Vă simțiți vinovat?”
– „Mă simt în largul meu, în noua dimensiune în care v-am regăsit chiar și pe unii dintre voi, fără ca voi să fiți măcar conștienți de transcedentalul pe care l-ați realizat. Acolo unde apolinicul se îmbină cu dionisiacul, acolo unde traducerea metafizică și extatică a purgatoriului amprentează inconfundabil sufletele noastre, nimic nu te poate determina să-ți cobori ochii spre existența strangulată de dimensiunea realului dogmatic. Infinitul devine originar, iar orice definiție a infinitului devine inutilă și indezirabilă prin intrinsecul său. Am învățat să privesc și să știu că niciodată nu voi reuși să transform ceea ce nu se vrea a fi transformat. Și de atunci nu mai caut decât răspunsul la eterna întrebare care a însoțit spiritele chinuite de necunoaștere: Quo vadis?”
După care a continuat: „Mă simt în largul meu. Mă joc cu gânduri și cu forme, dar nu reușesc să vizualizez nimic concret! Mă întreb deci, inevitabil, contorsionat într-un univers meschin, dacă tot jocul acesta de forme și culori are vreun rost! Mă încurc atunci în noi gânduri și forme, transfigurat de povara incomensurabilă a unei existențe strangulate de dimensiunea realului. Rămân veșnicele semne de întrebare care îmi bântuie fiecare secundă a existenței. Tot jocul e amețitor. Tot timpul mă simt înconjurat de mister și nedumerire. Și noi gânduri și forme, imagini, cuvinte, sunete invadează acest spațiu neexploatat al gândurilor infinite”. După care a decedat…
