Vara car și iarna sanie

IngrijorareLa fiecare început de septembrie, lună marcată în conștința colectivă post-comunistă (ce să-i faci, ăsta, spre deosebire de democrație, chiar a fost, cum o fi fost) ca fiind legată mai mult decât oricare alta de învățământ și școală, începutul de septembrie, spuneam, vine vremea unor totale și supreme îngrijorări naționale.

Totul începe la sfârșitul lui august, cu îngrijorările opiniei publice prompteristice pentru costurile întreținerii unui copil, de preferință de clasa întâi, la școală, o preocupare mai mult matematică, doctă și exponențială, de abac, finalizată în năduful bunicuței umane, terne, dar drăgăstoase din fața standului viu colorat, dar atât de inuman și neprielnic vieții omenești, ca preț. Lamentațiunea națională se finalizează la sfârșitul lui septembrie în spatele unei școli dărâmate de la țară cu domnu’ primar care își scarpină chelia cu degetele răsfirate ferm printre copiii alergând îmbrăcați în tricouri lălâi la încheieturi.

Motivele de sobrietate discursivă și mimică patetică sunt destul de rare în viața publică românească populată de saltimbanci politici și comentatori amorali, așa că trebuie prețuite și valorificate. Este momentul de adeziune al opiniei publice prompteriste, al gânditorilor metafizici și metasociali, a comentatorilor trasgresivi la probleme actuale și stringente ale nației.

Este timpul să ne îngrijorăm din nou, calendaristic, ritualic, pentru starea fizică, dar și spirituală a învățământului, iar aceste zile ar putea fi trecute și într-un calendar mental, al conștiinței naționale în desfășurare, ca zilele îngrijorării pentru școlile românești.

În această perioadă, an de an, se trag semnale de alarmă, se deplânge starea învățământului și viitorul copiilor, autoritățile se responsabilizează pe loc și ele, comentatorii ocazionali sunt alarmați, iar primarii și părinții au alt prilej de neratat de a înjura guvernul… Bine, acum, depinde de guvern… și de primari… și de televiziuni…

Printr-un condițional neiertător, „dacă, atunci”, începe școala și de aceea este perioada de îngrijorare. În urmă cu o lună, în iulie, la începutul lui august, nu avea niciun rost preocuparea, pentru că asta ar fi dat și timpul, și mijloacele pentru a rezolva măcar în parte situațiile. S-ar fi putut vorbi despre soluții și gravitatea ar fi avut efectiv de suferit. Lamentarea nu ar mai fi fost totală, consistentă, fatală, parcă nu ar mai fi avut sensul spre absolut dacă la capătul ei întrezăream rezolvări măcar și parțiale. Doar nu ne îngrijorăm ca să rezolvăm ceva, ne îngrijorăm pentru îngrijorarea în sine, de dragul ei, pentru a ne manifesta puterea conștiinței și capacitatea de conprehensiune a realității înconjurătoare atroce și atavice. Altfel nu am mai avea și la anul de ce să ne îngrijorăm și pe cine să dăm vina.

E o îngrijorare bună, cu responsabili, cu vinovați identificabili și chiar ușor de găsit, de arătat cu degetul, de pus în fața camerei și condamnat exemplar. Mai greu se întâmplă asta în vacarmul și tumultul vieții politice și economice în care nimeni nu mai știe exact cine a greșit și mai precis cum anume, cine a furat de la cine, când și cum, cine a înșelat pe cine, care-i coruptul și care-i corupătorul.

De ce să se îngrijoreze din timp primarii și, cu o mână de bani, să aducă var și nisip ca să lipească pereții crăpați ai școlilor? De ce să se îngrijoreze din timp și să trimită oamenii de la ajutoare sociale, care iau bani degeaba, să facă un pic de curat și să scape școlile de mizerie și igrasie? De ce să facă lucrurile astea, când se pot îngrijora cu folos și să ceară bani ca să dea ceva și pe la școală, dar să cumpere materiale de unde trebuie la un preț și să taie facturi la altul? Asta e o îngrijorare bună!

Este perioada în care se constată că totul costă bani, iar primarul va sta lângă școala veche și dărăpănată povestind despre proiectul de școală nouă din acel sertar al acelui dulap al acelui birou de la București, în vreme ce omul de la venitul minim va evalua crăpătra din peretele de lut al școlii și nu se va gândi la lut, balegă și apă, nu ar putea-o face în actualul stadiu al capitalismului!, ci va face evaluări strict financiare, contabilicești: mult, domnule, prea mult, nu face, zău că nu face, nu rentează!

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.