WC-ul public de la Universitate să poarte numele Anei Pauker

WC Ana PaukerLegea prin care se modifică ordonanța de urgență privind combaterea antisemitismului, a fascismului și xeonofobiei sau „legea antilegionară”, așa cum mai este cunoscută, naște efecte tot mai adverse în rândul românilor, efecte neintenționate foarte probabil de inițiatorii ei.

Ce a reușit să facă în primul rând această lege este readucerea în discuție publică a unor subiecte pe care se așternuse uitarea, dar a creat și rumoare în legătură cu lipsa de reacție „legală” față de crimele comunismului, mai ales cele ale începutului comunismului în România.

Un român a inițiat pe facebook o campanie pentru ca toaleta publică din Pasajul Universității din București să poarte numele bolșevicei Ana Pauker, fost ministru de externe și vicepremier al României.

Ana Pauker s-a întors în România în uniforma armatei sovietice și, în calitate de ministru de externe, a semnat documentul prin care țara noastră a cedat Insula Șerpilor către URSS.

Actualul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a stârnit indignare atunci când a avut inițiativa de a-i pune tabloul Anei Pauker (născută Hanna Robinsohn) pe holurile Ministerului de Externe pe care îl conducea la vremea respectivă.

Inițiativa vine și ca reacție la declarațiile directorului Institutului «Elie Wiesel», Alexandru Florian, care a spus că Petre Țuțea sau Mircea Vulcănescu nu ar trebui să dea numele unor străzi sau monumente.

E greu de înțeles cărei nevoi a societății îi răspunde interzicerea fascismului într-o țară care nu a cunoscut acest regim nici măcar o zi, și încă mai greu de priceput de ce promovarea comunismului este în continuare permisă, în ciuda miilor de oameni omorâți în închisori istoricul Alin Mureșan

„Un fan al Memorialului ma întreabă pe Facebook de ce nu reacţionez la Legea antilegionară. Din mai multe motive, cel mai important fiind acela că această lege este, după opinia mea, un produs al unor minţi rătăcite, care, fără să le oblige nimeni, se întorc la o legislaţie stalinistă, represivă. Prima întrebare este: unde văd aceşti domni iniţiatori ai legii recrudescenţa fenomenelor fasciste, legionare, rasiste, în România?

Că se mai adună câţiva bătrâni legionari şi îşi comemorează morţii din închisori reprezintă un pericol pentru societate? Că un partid înfiinţat legal mai oferă imaginea stridentă a unor tineri care practică salutul legionar? Nimeni nu-i urmează. Dar România a suportat 50 de ani de teroare comunistă şi trei luni doar (noiembrie-ianuarie 1941) de regim legionar. Ce incriminăm cu această lege? Teroarea comunistă, aşa cum ar fi normal? Nu! Ci teroarea legionară, care aşa cum ştim a durat un interval scurt de timp şi autorii ei şi au primit judecata. Nu şi-au primit-o în niciun fel cerberii comunişti, vinovaţi pentru peste 2.000.000 de oameni exterminaţi în închisori.

Bazându-se pe sentinţele anilor 1945-1960 date de tribunalele poporului, recunoscându-le “viabilitatea”, iniţiatorii Legii nu fac decât să confirme opera neagră a Securităţii, să se aşeze în umbra acesteia, să o legitimeze că ar fi îndeplinit o misiune “patriotică”. Băieţii aceia cu ochi albaştri au ucis în munţi, în închisori, în câmpuri de execuţie pe baza unor sentinţe fabricate şi acum aceste sentinţe devin din nou legale!

Actul legislativ e de o asemenea gravitate încât nicio poruncă de aliniere la legislaţia europeană nu îl poate salva. Actul legislativ este la fel de nociv cum a fost şi sistemul comunist. O uriaşă oroare pe care în anul 2006 România a condamnat-o ca fiind ilegitimă şi criminală.

Cine a cercetat dosare la CNSAS a observat, ceea ce le scapă iniţiatorilor Legii, pe care nu prea i-a văzut nimeni în sălile de studiu, că, pentru a reţine, a tortura şi a condamna, Securitatea şi justiţia comunistă foloseau, pentru 80% din cazuri, eticheta de legionar, fascist. Chiar dacă nicio probă nu susţinea vinovăţia.

Într-o dispută publică pe care am avut-o cu reprezentanţi ai Institutului Elie Wiesel, am oferit statistici, cifre, extrase din dosarele operative ale Securităţii, în care rezistenţa anticomunistă românească din munţi, spre exemplu, avea în componenţa ei ţărani, foşti ofiţeri deblocaţi, preoţi, studenţi, din toate partidele politice, ponderea elementelor cu afinităţi legionare fiind de 5%.

Protagoniştii filmelor mele majoritatea nu mai trăiesc, nu pot să fie atinşi de vendeta joasă cuprinsă în această lege. Dar memoria lor va avea de suferit. Niciunul dintre ei n-a contestat suferinţele din Holocaust şi, fireşte, suferinţele din gulagul comunist. În acelaşi timp, nimeni nu ne poate îngrădi dreptul la informaţie, la cercetare, la cunoaştere. Legea nu slujeşte democraţia, ci o subminează.

Decenii de-a randul ne-a fost interzis accesul la istorie, la adevăr. Anul 1989 a ridicat toate barierele, toate cenzurile. Şi acum se vrea o întoarcere înapoi la cărţi interzise, texte interzise, biografii interzise, la poliţia politică a anilor ’50 care ar urma să ne spioneze internetul şi declaraţiile.

Eu personal, ca autoare a ‹Memorialului durerii›, voi face plângere penală iniţiatorilor legii pentru ca acest document să fie retras şi reformulat în termeni europeni.

Mi-aş fi dorit ca la Palatul Cotroceni să se afle un profesor de istorie, şi nu unul de fizică sau cel puţin un om căruia să-i fie scumpă onoarea acestei ţări, dobândită prin atâtea decenii de rezistenţă anticomunistă şi prin atâţia martiri. Şi să nu se promulge o lege la indicaţiile unui consilier infantil, o lege care nici măcar nu a fost dezbătută public de instituţiile interesate: Fundaţia Academia civică, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, presa scrisă şi audiovizuală, ‹Memorialul durerii›, care în 25 de ani a realizat şi a difuzat peste 200 de documentare despre gulag.

Personal voi continua seria de filme, pentru că românii au nevoie, după modelul evreiesc, de o memorie tenace şi imperioasă, au nevoie să iasă, chiar şi în aceste zile, dintr-o stare de ataraxie generalizată, când văd cum se încearcă terfelirea paginilor de eroism şi de curaj românesc.

După cum scrie Orwell, evocat copios în aceste zile, cel mai eficient mod de a distruge oamenii şi chiar un popor este să le distrugi istoria” – Lucia Hossu Longin, realizatoare de televiziune.

„Din punctul meu de vedere, mai mult decât miza pe care o văd unii sau alții, este semnificația gestului. Pentru că o asemenea lege este, ca să mă exprim delicat, un scuipat în fața întregului popor român. Cei care au semnat au dovedit că au fie un total dispreț față de poporul român, fie au un total dispreț față de poporul român. Adică, fie îi cred pe români niște idioți lipsiți de discernământ care, fără paza dictatorială a autorității de stat, nu sunt în stare să discearnă între diferitele doctrine care li se prezintă. Ori pur și au renunțat la democrație și merg pe prezumția de vinovăție. Din punctul lor de vedere, românii sunt un popor de infractori, punct. Iar ei sunt gardienii care păzesc poporul român. Pentru mine, ca istoric, este o întoarcere totală și clară la epoca stalinistă. Domnul de la ‹Elie Wiesel› făcea apel la sentințele date în timpul ocupației staliniste a României. În timpul acela s-au făcut niște procese atât de rușinoase, încât cu greu pot fi considerate procese. Și totuși, domnia sa le consideră perfect valabile. Practic, staliniștii au preluat puterea în România printr-o asemenea lege. Nu este o lege alcătuită de români. Dacă ați văzut textul cu atenție, nu este este exprimat într-o limbă română literară, juridică, nici nimic. Este într-o gramatică care nu aparține limbii române. Cine a făcut această lege ori nu este român, ori a avut la dispoziție o traducere făcută după ureche. Ei au condamnat comunismul, apoi consideră sentințele date de acest comunismul condamnat de ei, ca fiind valabile” – Mihai-Andrei Aldea, preot ortodox, istoric, scriitor și etnolog.

„Legea aceasta ‘anti legionară’ este, de fapt, o lege pro-comunistă. Rezultă din aceasta o situație bizară în care, după mulți ani de derută, avem primul torționar comunist condamnat și o condamnare politică, verbală, a Comunismului, dar nu și un cadru legislativ care să permită condamnarea morală a liderilor comuniști și care să facă posibilă, ca în cazul Holocaustului, condamnarea celor care neagă lagărele comuniste, închisorile politice și Gulagul. Mai mult noua lege ar fi unică în spațiul european, introducând în Codul Penal – cu consecințe deosebit de grave pentru democrație – delictul de opinie” – Radu Preda, președintele Instititului pentru Cercetarea Crimelor comunismului (ICCMER).WC Ana Pauker

Loading...
loading...

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.