Criza imigranților musulmani: Propaganda se plimbă pe internet

Refugiati Siria

Un text inversat în care ni se explică, printre altele, cum că UK mai bine primește musulmani decât să fabrice armament. Păi, mai bine, nu numai să îi primească pe musulmani, ci să le dea lor armele, deoarece musulmanii le-ar utiliza mai cu folos și nu le-ar ține în depozite.

Face istorie o poză cu un copil înecat în mare. Sigur, toată lumea regretă un asemenea accident, dar propaganda tinde să facă cetățenii UE vinovați de această tragedie, și nu părinții copilului și/sau traficanții. Și exemple ar mai fi destule.

Deși sunt destui care susțin limitarea, ba chiar stoparea imigranților musulmani, guvernele continuă o politica iresponsabilă de incluziune a acestora în Europa. De parcă ar face asta pe banii lor personali. Încă nu știm cui folosește această politică și de ce.

Din rapiditatea cu care se încalcă legile Uniunii, din graba cu care decidenții desființează granițe și oferă găzduire, bani, mâncare, condiții de trai unor hoarde de imigranți, ar rezulta mai curând o acțiune premeditată și abil mascată de așa-zisă „surprindere” a unor guverne europene.

Nu suprinde pe nimeni că țările din care vin acești imigranți nu sunt semnatare ale acordurilor internaționale privind refugiații și nici ale altor acorduri privind drepturile omului și drepturile femeii. În urma acestor evenimente putem constata fără a greși că Convenția ONU privind refugiații din 1951 este caducă, ea fiind gândită și având efectele scontate în perioada istorică ce a urmat semnării, dar nu este adaptată realităților lumii de astăzi.

Europa nu are niciun fel de datorie să îi primească pe acești imigranții: nici istorică, nici economică, nici morală, nici de altă natură. Acțiunile umanitare clamate astăzi în Europa ar trebui să se întâmple în țările lor de origine, la fața locului, nu la Viena, Koln și Birmingham, și ar trebui să fie asigurate de către organismele internaționale abilitate și de entități non-guvernamentale.

Nu le suntem datori musulmanilor pentru că în ecuație sunt societatea lor, religia lor, problemele lor personale. Dacă războiul a fost provocat ori alimentat de interese americane sau europene, iarăși, e războiul lor, pe care îl duc ei, între ei. Dacă există cetățeni care au luat banii și armele și s-au avântat într-un război civil, se datorează societăților în care trăiesc.

Există informații că s-au alăturat câteva sute de europeni ISIS, dar și asta este problema musulmanilor, europenii nu pot fi decât fericiți că au scăpat de niște nebuni. Și oricum, majoritatea europenilor care s-au alăturat ISIS sunt de origine musulmană.

Normal și legal ar fi fost ca imigranții să fie ținuți în lagăre, în Grecia, în Ungaria, în Italia, în țările prin care încearcă să intre, să fie triați și să fie acceptați doar cei care întrunesc toate condițiile pentru a fi declarați refugiați.

Înainte de 1989, timp de zeci de ani, occidentul a fost în stare să țină granițele securizate și să asigure o rețea de lagăre pentru toți cetățenii fugiți din Europa de Est (și nu au fost puțini deloc).

Carantina și triajul țineau luni de zile, deseori depășeau un an, iar unii dintre transfugi erau trimiși înapoi în țările de origine ori trimșsi aleator în alte state socialiste. Surprinzător, în zilele noastre, cu tehnica și tehnologia actuale, cu forțe de ordine antrenate și dotate, nu se mai pot securiza granițele Europei, și nici imigranții nu mai pot fi ținuți la granița ori în lagăre.

Dacă imigranții ar fi introduși în lagăre, s-ar asigura un minim de carantină pentru evitarea unor epidemii specifice zonelor din care vin. În lagăr, imigranții ar trebui să își asigure traiul parțial prin munca pe piața liberă, indiferent de sex. 

Incluziunea ar trebui începută în lagăr, pentru că trăind sub un regim democratic strict, egalitar, sunt convins că majoritatea s-ar întoarce de bună voie în locurile din care au venit. Lipsiți de Sharia și de obiceiurile lor pământești, mare parte dintre ele considerate infracțiuni de legislația europeană, traiul în lagăr ar putea fi un început de acomodare cu democrația occidentală.

Nu știm cui servește această explozie a imigranților și lipsa măsurilor legale, dar sigur nu cetățenilor de rând din UE, plătitori de taxe.

Preluare: evz.ro / Autor: Românul expatriat

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.