«Unde-s nebunii?», de Demostene Andronescu

NebunUnde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
Doamne, lumea plină de cuminți,
E plin pământul de martiri și sfinți
Atinși de filoxera-nțelepciunii.
Tăcută-i gloata de-nțelepti ca sfinxul
În fața lumii și-a nemărginirii
Și-ascultător de rânduiala firii,
Cu un plăvan în jug trudește insul.
Scâncesc cuminții-n chingile durerii
Și, sângerând din răni adânci blândețe,
Lângă neveste mor de bătrănețe,
Necutezând să tragă spada vrerii.
Bolește omenirea ca o juncă
Și nimeni nu-i ca să-i sloboadă sânge;
S-a-mpotmolit istoria și plânge
Ca prora-nfiptă într-un colț de stâncă.
Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne
Cu bâta de la spate ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Și evu-nțelepciunii să-l dărâme.
O! Doamne, unde-s Don Quijoții?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrãznesc să mânuiască lancea,
Ci scutieri cuminți se vor cu toții.
Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada și să taie nodul?
Tânjește după glorie norodul
Și nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…
Sloboade, Doamne-n lume nebunia,
S-o răvășească și să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pământu-n coarne
Și-acestui veac să-i surpe temelia!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.