Când este democrație?!

Democratia anticaO ştire “oficială” a Pro TV, un “respectabil” post de televiziune românesc, mi-a atras atenţia, deşi a fost difuzată în urmă cu mult timp: „Liderul organizaţiei «Bilderberg», poate cea mai faimoasă adunare semisecretă care cuprinde elita politică şi economică a Europei şi Americii, a sosit la Bucureşti”.
În aceeaşi ştire se precizează că vicontele Etienne Davignon „împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai grupului Bilderberg, ar influenţa parte dintre deciziile importante care se iau la nivel global“ şi că „într-unul dintre puţinele interviuri pe care le-a acordat de-a lungul vremii afirmă că organizaţia pe care o conduce a stat la baza înfiinţării monedei euro”, dar şi că „Grupul Bilderberg este considerat Guvernul Mondial din Umbră”.
Nu vreau să cad în ceea ce urăsc atât de mult intelectualii şi analiştii, teoria conspiraţiei sau conspiratologie, deşi, aşa cum spunea cineva, cel mai mare conspiratolog este cel care crede că nu există nicio conspiraţie.

Subiectul propus de mine este departe de aşa ceva, deşi către această zonă ar duce ştirea însăşi, lucru rar întâlnit la un atât de respectabil organ media. Eu vreau să vorbesc în continuare despre emisia Pro TV-ului, despre programul acestui post de televiziune, în care, la fel ca la toate celelalte, în puținele emisiuni care ating politica, se face apologia sistemului, a democraţiei.
Nu facem altceva decât să mergem cu desfăşurătorul. Acesta este exerciţiul pe care îl propun. Avem această ştire şi apoi, la 20 de minute distanţă (timpul nu are relevanţă), suntem asaltaţi din nou de acelaşi gen de informaţie stereotipă cu privire la democraţie, cel mai bun sistem de organizare politico-administrativă a oamenilor tocmai datorită atributelor sale de “transparenţă decizională”, tocmai datorită “instrumentelor care permit cetăţenilor să se informeze şi să ia parte la procesul politic”.

Întrebarea şi nedumerirea mea, care provin, fără îndoială, dintr-o naivitate intelectuală, se referă strict la desfăşurarea evenimentelor: oferi recunoaştere şi dai credit afirmaţiei acestui personaj precum că „organizaţia pe care o conduce a stat la baza înfiinţării monedei euro” și, mai mult, arăți că este un „guvern mondial din umbră”, iar apoi continui să acreditezi tot felul de idei duioase precum participarea cetăţenească şi tot repertoriul de nerozii pur democratice, precum importanța votului.
Dacă în spatele înfiinţării euro a stat «Bilderberg», în spatele altor mari evenimente şi decizii, precum înfiinţarea Uniunii Europene sau Tratatul de la Lisabona, oare nu au stat tot ei sau alte organizaţii semisecrete, semidiscrete sau cum mai vor să fie numite? Trebuie să credem că nu doar pentru că încă nu s-a găsit nimeni cu autoritate, precum acest individ, care să fi mărturisit sau să se fi lăudat cu asta? Nu este legitimă această întrebare? Nu s-ar putea vorbi, măcar şi la ocazii, şi despre aceste lucruri la ştiri sau în alte emisiuni? Adică, pentru că tot v-aţi apucat… Până unde se poate merge? Până unde spun ei, când le convine, sau dau ca probabil şi nesigur, mai mereu, sau neagă în treacăt, când nu le convine deloc…
Până la urmă, trebuie să avem cel puțin o problemă de înţelegere a politicii editoriale a Pro TV-ului, cred, şi mă întreb, numai pentru că nu sunt destul de deştept, probabil, când au dreptate: când îi acreditează pe aceşti indivizi ca fiind în spatele celor mai importante decizii politice şi economice, sau când vorbesc despre “transparenţa decizională” şi toate instrumentele, elementele şi componentele teoretice ale democrației, care îl au pe cetățean în centrul lor ca sursă a puterii, a legitimității și a deciziei politice?

Singura concluzie a unei asemenea analize, a ccea ce trebuie să fie democraţie şi ceea ce este în aşa-numite sale manifestări de astăzi, va duce gânditorul la o panoramă devastatoare: diferenţa, distanţa uriaşă dintre modelul original, real, din care se trage şi etimologia termenului, democraţie, puterea poporului, şi modelul teoretic aplicat astăzi, care nu există decât în mintea intelectualilor şi politicienilor.

Liderul organizaţiei «Bilderberg» poate cea mai faimoasă adunare semisecretă care cuprinde elita politică şi economică a Europei şi Americii a sosit la Bucureşti.

Liderul organizaţiei «Bilderberg» poate cea mai faimoasă adunare semisecretă care cuprinde elita politică şi economică a Europei şi Americii a sosit la Bucureşti.
La 79 de ani, vicontele Etienne Davignon, un politician din Belgia fost vice-preşedinte al Comisiei Europene are aura unui personaj despre care se vehiculează că împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai grupului Bilderberg, ar infulenţa parte dintre deciziile importante care se iau la nivel global. De altfel, într-unul dintre puţinele interviuri pe care le-a acordat de-a lungul vremii afirmă că organizaţia pe care o conduce a stat la baza înfiinţării monedei euro.
Grupul Bilderberg este considerat “Guvernul Mondial din Umbră”. Întâlnirile au loc în cele mai luxoase hoteluri şi reşedinte private din Europa şi America iar măsurile de securitate sunt extrem de ridicate. Nu se ştie sigur dacă şi guvernatorul Mugur Isărescu este membru al acestei organizaţii. Ce ştim cu certitudine este că face parte din Comisia Trilaterală, un organism similar dar cu influenţă mai mică.
Organizaţia este structurată pe trei niveluri. Primul, Cercul Exterior, are aproximativ 120 de membri însă cei mai mulţi dintre ei cunosc doar o mică parte din strategia Bilderberg. Urmează Comitetul din care fac parte 35 de persoane. Deciziile cele mai importante se iau numai în Comitetul Consultativ în care au intrat doar 12. Doar aceştia cunosc în detaliu liniile şi scopurile reale ale grupului.
Reuniunea din acest an a organizaţiei a avut loc în iunie într-un hotel de lux din Elveţia. Printre participanţi: Josef Ackerman, preşedintele Deutsche Bank, Joaquin Almunia, vicepreşedinte al Comisiei Europene, magnatul american David Rockefeller dar şi Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale.
În Bucureşti vicontele Etienne Davignon participă la o dezbatere pe teme economice.

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. conform Protocoalelor inteleptilor sionului:Libertatea este o notiune pe care o vom flutura inaintea prostimi ori de cate ori vom avea nevoie ca sa ne aparam interesele. Ea nu exista. Atunci=va intreb= naivilor

  2. “alegerea democratica” presupune posibilitatea de a vota un candidat sau altul in masura in care se cunoaste exact platforma politica si administrativa a acestuia si dupa campanii succesive prin care sa ramana in cursa cei doi , cei mai buni !…ori a vota o multitudine de candidati de pe listele partidelor compromise , propusi si impusi de partidele politice influente pentru functia de primar , asta nu mi se pare democratic deloc….este un fel de “vreti,nu vreti ” ACESTA este ALESUL si indiferent de votare TOT EL VA FI PRIMAR !…ca sa nu ma refer la…”alegeri furate”…

  3. Acest guvern mondial decide tot ce se intampla in lume….razboaie….lovituri de stat….cine moare ….cine traieste….ei au decis ca Ceausescu trebuie sa moara….de ce ? Eram singura tara din lume care achitase datoria externa….asadar nu eram datori nimanui…..si asta era contrar a ceea ce asi doreste acesti masoni psihopati si avizi de putere…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.