Volohii – Români care nu ştiau că sunt români

0
927
Poroscovo copii

La 200 de kilometric de Sighet, la granița vechiului Comitat al Maramureșului, trăiesc, la limita sărăciei, 1.600 de români, porecliți „volohi”, fără legătură cu țara sau alte comunități de români din Ucraina. Fără școală și biserică, „volohii” din Poroscovo (ПОРОШКОВО în traducere „prăfuit”) au păstrat, aproape inexplicabil, un dialect ce seamănă cu limba vorbită în Evul Mediu. Despre „insulița de volohi” complet izolați se spune că s-a auzit prin anii ‘90, când un bărbat întors din armată le-a adus un radio cu tranzistori și, astfel, au aflat că, undeva, peste graniță, există un popor care vorbește o limbă asemănătoare cu a lor.
La doar 200 de kilometri de Maramureș, se află o comunitate de români care nu apare în niciun document oficial, nici din România, nici din Ucraina, și despre care nu știe nimeni nimic! Cei 1.600 de români complet izolați din Poroscovo (raionul Perecin) și-au păstrat limba, deși în sat n-a existat niciodată școală sau biserică românească. În mod bizar, se spune că satul a fost descoperit abia prin anii ‘90 și că, tot în acea perioadă, românii din Poroscovo au aflat că, undeva, peste graniță, există un popor care vorbește o limbă asemănătoare cu a lor.

Niciunul dintre ei n-a fost niciodată în România, nu-și imaginează unde este situată „Țara Mamă” și nu știe nimic despre neamul din care fac parte. Mai mult, în „insulița de români” din Poroscovo se trăiește și se vorbește în niște condiții care amintesc de Evul Mediu. Cele mai multe familii trăiesc la limita sărăciei și, până la destrămarea URSS, își părăseau locuințele și plecau cu tot cu copii la muncă, în Kazakhstan. Se spune că satele Mircea și Poroscovo au fost descoperite de o delegație care a ajuns în zonă prin anii ‘90, iar localnicii s-au identificat ca fiind de aceeași origine cu frații pe care îi auzeau la radio. Frecvența ascultată de români era cea de la Radio București. Alții au aflat că sunt români de la părinți și abia pe „stroică” (șantier), în Kazakhstan, au aflat că există și alții care vorbesc aceeași limbă cu ei. Românii din Poroscovo spun că n-au văzut în carne și oase niciun român din România. Și nu au fost căutați de nicio publicație românească! Mai mult, nu știau nici de comunitățile de români din dreapta Tisei sau din alte regiuni ale Poroscovo UcrainaUcrainei!

La circa 200 de kilometri de Sighet, la poalele Carpaților Păduroși, s-au păstrat, în mod inexplicabil, niște „insulițe de români”, despre a căror proveniență nu se știe nimic! Una dintre cele mai mari comunități de români, porecliți de localnici „valahi”, „volohi” sau „rumâni”, trăiește la marginea satului Poroscovo. La marginea pădurii, de-a lungul unui drum înfundat și plin de noroi, se înșiră vreo 200 de case, cele mai multe, din pământ sau lemn. De cum intri pe străduța îngustă, străjuită la un capăt de un autobuz ruginit, folosit, probabil, pe post de coteț, auzi un dialect ciudat, ce seamănă cu limba română veche, vorbită de strămoșii noștri. Pe ulița plină de gropi și urme de copite, aleargă prunci desculți. În curți, femeile spală rufe în „troci” (ligheane). Comunitatea din Poroscovo deține, probabil, recordul absolut la natalitate, în întreg spațiul românesc. La fiecare portiță șubredă, din lemn, stau minim patru copii blonduți. Cea mai numeroasă familie are 13 copii și există case în care locuiesc chiar și 30 de persoane. Ileana Stancovici are 23 de ani, are deja doi copii și e însărcinată cu al treilea. Dacă întrebi cât e media copiilor în Poroscovo, femeia râde și arată spre vecinii cu 10-12 sau chiar 13 copii. Mișa Hanea, altă româncă din zonă, e singură acasă, cu patru prunci în grijă. Soțul său e plecat la pădure și vine numai seara. De altfel, singurul bărbat întâlnit pe uliță, Vasile Canalos, după ce ne-a atenționat că „nu Konolos, că-s român”, și-a cerut scuze și a plecat grăbit, cu drujba în spinare, spre pădure.

Poroscovo copii ulitaCele 1.600 de suflete din Poroscovo se declară români, dar la recensământul din 2001 niciunul nu a fost trecut în acte ca făcând parte din această etnie. Cei mai mulți nu știu carte deloc, așa că „domnii cu recensământul” au scris ce au vrut… Din motive inexplicabile, românilor li se spune însă „volohi” sau chiar „țigani albi”. Deși aceștia explică faptul că „magraunii trăiesc la celălalt capăt de sat și vorbesc rusa”.

Prin anii ‘90, în zonă abia locuiau vreo 120 de români. Cele mai multe familii migrau, cu tot cu copii și neveste, la muncă, în Kazakhstan. Din această cauză, copiii nu erau trimiși la școală, așa că cei mai mulți sunt analfabeți. Abia după destrămarea URSS, „volohii” au început să cumpere terenurile și casele rușilor și să formeze, încet, un cartier compact. Acum, numai bărbații mai pleacă la pădure sau la „stroică”. Femeile rămân acasă și îngrijesc copiii și puținii bătrâni din sat. Din cauza condițiilor grele de trai, media de viață în zonă este extrem de scăzută. Sătenii ne spun că satul are un singur bătrân. Restul s-au prăpădit din cauza bolilor.

Un grup de femei gata să „rodească” (însărcinate), înconjurate de prunci, ne spun că singurul care ar putea ști ceva de originea lor e „Laci Birăul”. Ocupați cu munca și creșterea copiilor, sătenii n-au avut timp să-și pună întrebări sau să-și cerceteze trecutul. Știu că sunt români și punct.

Poroscovo copilLaci Birăul locuiește la o străduță depărtare de intrarea în comunitate, în cea mai frumoasă casă din zonă. În curte, o țânără spală haine. Inițial, oamenii cred că suntem reprezentanții vreunei autorități ucrainene. N-au văzut români din România în viața lor și se miră că ne putem înțelege: „bătrânii grăiau mai tare românește. Dar numa’ unul mai trăiește. Pă unul, unchiul meu, l-am îngropat ieri”. Vasile Gorvăț ne invită în casă și se uită hâtru la abecedarul și cărțile de religie donate de Ioan Botoș, președintele Uniunii Regionale din Transcarpatia «Dacia» și deputat în consiliul regional Transcarpatia. N-a mai văzut nicio scriere în limba română și recunoaște că nu știe citi în românește.

De altfel, „birăul” n-a auzit nici de palinca maramureșeană, nici de București, nici de Ceaușescu… N-a auzit nimic despre România. Deși, din tată-n fiu, familia sa s-a declarat ca fiind una de români, niciunul n-a văzut nici măcar pe hartă România și n-a auzit nimic despre istoria sau civilizația țării noastre: „acuma, suntem 1.600 de români, din care 360 îs copii. Nu știm cum am ajuns în zonă. Nu știu nici bătrânii cum au ajuns aici. Ai noștri bătrâni ziceau doar că sunt români. De România, nu știm nimic. Nimeni din Poroscovo n-o fost în România. Noi am umblat numa’ în Kazakstan și Ucraina. Niciun voloh, niciun bătrân n-a fost în România”.

Laci spune că mulți din consătenii săi au aflat că există o țară în care se vorbește o limbă ca a lor pe șantierele din Kazakstan. Acolo, mergeau la muncă, cu tot cu neveste și copii, românii, până la destrămarea URSS: „pe vremea când mergeau la muncă, i-au auzit și pe alții vorbind ca ei și, așa, au aflat că-s români. Bătrânii ziceau că-s români, dar ceilalți, până prin ‘90 și ceva, n-au știut că-s români. Noi am învățat limba fără școală și fără biserică. Pe toți copiii îi învață părinții românește”. După destrămarea URSS, românii din Poroscovo au renunțat la „migrația” anuală. Poroscovo ulitaAșa, și pruncii lor au ajuns să învețe carte. Cum școală românească nu există în sat, copiii învață în rusă. Dacă în urmă cu câțiva ani, abia dacă erau vreo 2-3 copii într-o clasă, care stăteau în ultima bancă și nu erau niciodată scoși la răspuns, acum s-au format clase speciale pentru copiii „volohilor”. În total, la școala din sat învață 160 de prunci. Laci spune că, în timpul alegerilor, românilor li s-a promis o școală cu predare în limba română. Numai că proiectul a ținut doar cât au ținut alegerile. Acum, în locul instituției de învățământ, s-a ridicat o casă particulară.

Laci „Birăul” este și deputat în Consiliul Local din Poroscovo, alături de alți doi deputați volohi. Numai că minoritatea lor nu e recunoscută oficial de autorități. Mai mult, Gorvat a înregistrat la primărie, în acest an, o primă asociație a românilor din Poroscovo. În loc de «Vorba românească», cum voia s-o boteze Birăul, în acte a fost trecută de oficiali, „din greșeală”, „Vorba Țigănească”. Singura soluție eficientă pentru reprezentarea românilor din Poroscovo a fost propusă de Ioan Botoș, care dorește înființarea unei filiale a Asociației «Dacia» în această localitate, urmând ca „Birăul” să devină președintele ei.

Laci spune că o altă problemă este lipsa cadrelor didactice, care să-i învețe să scrie și să citească românește. Recent, 50 de copii din zonă au fost în „lagăr” (tabără) internațională, la care au participat și alți români din Ucraina, iar pruncii ar fi încântați să învețe în limba maternă. Numai că nu prea are cine să-i învețe. Bărbații sunt ocupați cu pădurea și „stroica”, iar femeile, cu copiii. Laci spune că fiica sa ar fi interesată să-și continue studiile, eventual în România, dar deocamdată, și ea se află în concediu de maternitate. Mulți dintre românii din Poroscovo nu știu să-și scrie nici măcar numele. Așa că, de multe ori, semnează documente despre care nu știu nimic și care îi trimit, uneori, chiar și la pușcărie. Se spune că, în schimbul unui pachet cu ciocolată, cafea și alimente, românii sunt „momiți” să semneze declarații prin care le sunt puse în cârcă diferite infracțiuni. Presa ucraineană îi acuză de furt de lemn, dar și de agresiuni împotriva pădurarilor și chiar de fapte de corupție. Cum nu știu carte, nu se pot apăra și nici nu-și cunosc drepturile.

Poroscovo barbat cu drujbaMarie Gorvăț, soția Birăului, spune că românii de aici erau învățați din bătrâni să facă linguri de lemn și „troci” (coveți) pentru slănină: „Ne spuneau că cine nu știe a face o lingură nu-i român”.

Cei mai de seamă lingurari trăiesc însă în zona Vașnița și Obava, alte insulițe de români din zonă. Laci spune că aceștia sunt singurii români cu care ține legatura: „da’ ei râd de noi, de cum vorbim. Ei vorbesc mai tare românește și râd, că zicem ‘o căzut în șanț’. Ei zic că-i corect ‘o picat în arac’”.

Mătușa Birăului este, probabil, cea mai bătrână femeie din sat. Iulia Voloșin are 74 de ani și se declară, hotărâtă, „româncă”. Și ea a învățat de la strămoși limba, rețetele și obiceiurile românești.

De Crăciun, se colindă și aici colinde vechi, iar la nunți, se „lăutește pe laută ori boian (acordeon)”.

Ca să-și demostreze afirmațiile, bătrânica ne-a cântat și „Tot am Doamne auzit-o/ Că s-o născut fiul sfântu’/ Da noi nu știm unde s-o născut-o/ Pă sub cer, pă sub pământu/ Să fii gazdă veseloasă/ C-am auzit zilele frumoase”. Bucuros de „prestația” mătușii, Birăul ține să mai confirme o dată originea română a comunității pe care o conduce: „Avem toți nume românești: Iancu, Vasile, Iosif, Jana, Ileana, Ion și nume de familie Voloșin (de la valah), Canalos, Horvâț, Stancovici. Suntem români și oameni harnici. Dar…” Birăul oftează și continuă cu regret: „Mi-i greu, că al meu sânge dă înapoi. Cade înapoi și mă doare când alții își bat joc de el”. Ca la un semn, bătrâna începe să cânte o doină: „Ioi, fost-o bine, fi-va iară,/ Numa’ capu’ meu nu piară/ Dirima, dirima mea,/ Fă dirimă cum îi vre/ D-apoi de-oi fi în țara mea. Ați priceput ce am zâs”. Până să apucăm să-i răspundem afirmativ, pe ulița plină de noroi, două femei încep să discute în rusește și să se plângă că, la rata de natalitate a românilor, în câțiva ani, satul va deveni în întregime de „volohi”. Și, totuși, dincoace de graniță, nu s-a auzit nimic de ei…

Urmași ai grănicerilor volohi?

Poroscovo saracieDocumentele istorice din zonă arată că, pe la 1364, în zona Munkacevo, ar fi fost înființate 10 puncte de graniceri, la care au fost aduși militari volohi. Tot în acea perioadă, se spune că și în zona Poroscovo au fost înființate 7 puncte de grăniceri, unde lucrau tot volohi. Pornind de la aceste date istorice puțin cunoscute, s-a dezvoltat teoria că „volohii” din Poroscovo ar fi urmașii militarilor aduși la aceste puncte. Potrivit altui scenariu, românii de la baza Carpaților Păduroși s-ar trage din ciobanii volohi veniți în zonă.

Vin valahii!

Deși limba vorbită de „volohii” din Poroscovo este clar româna, un ziar ucrainean de la Ujgorod a susținut că o delegație științifică care a efectuat o expediție în zonă a tras concluzia că aceștia nu sunt români. Comunitatea din Poroscovo este descrisă ca una ciudată, „care vorbește un dialect românesc complicat, stăpânește ucraineana și duce un trai apropiat celui țigănesc”. Mai mult, presa ucraineană susținea că românilor de aici li se spune „țigani albi” și folosea apelative de genul: „hoți”, din cauza unor incidente legate de furtul lemnului.

Preluare: Voci autentic Românești

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here