Cele cinci porunci ale crezului naționalist

0
390

Petre Tutea schitaÎntr-o plimbare filosofică pe Calea Victoriei, discuția alunecând ușor spre subiectul care pasiona întreaga suflare interbelică – viitorul României, Petre Țuțea o fost întrebat de Nae Ionescu „Care trebuie să fie însuşirile unui adevărat cetăţean român?” Răspunsul lui Petre Ţuţea a fost prompt. Românul chemat să facă istorie, românul la care merita să se gândească orice voitor de bine pentru Neamul românesc, românul care putea să dea substanță și organicitate oricărui „proiect de Țară” românesc, acel român ideal trebuia:
1. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
2. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România fără regret;
3. Să nu înşele pe nimeni;
4. Să nu necinstească nicio fecioară, pentru a nu ofensa obrazul Maicii Domnului;
5. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el.

Memorabila plimbăreală prin metropola dâmbovițeană trebuie să fi avut loc prin anul 1937, dacă-mi aduc bine aminte.

Povestindu-ne acea amintire, Petre Țuțea insista pe cea de a cincea poruncă a crezului său naționalist: ca român, să te bucuri când ai norocul să întâlnești un român mai deștept decât tine, mai înzestrat, mai talentat, mai capabil. Să te bucuri că ți se ivește ocazia să-l sprijini, să-l ajuți să se împlinească pe deplin, să-și valorifice întregul potențial cu care bunul Dumnezeu l-a înzestrat, căci acele daruri Dumnezeu le-a hărăzit de fapt întregului neam românes, iar câteodată, nu rareori, acel român este un dar pentru întreaga omenire. Să te bucuri când altul este mai bun decât tine! Să nu te doară succesul altuia dacă este bine meritat!…

Personal, aflând această minunată poveste la o vârstă când încă mă mai coceam, pot spune că am făcut o regulă de comportament din a sprijini munca și talentul Celuilalt. Nu am reușit totdeauna, dar am încercat măcar. Am scos la viața mea câteva cărți. Fiecare carte este o bucurie, o mulțumire de sine. Dar cel mai mult m-am bucurat când am putut să ajut să apară cărțile altor autori! Când am putut să recomand textele altora! Bucuria aceasta am simțit-o și la Alexandru Graur, atunci când m-a publicat pe mine, student în anul al II-lea, în compania academică cea mai selectă…

Ani buni după aceea m-am mirat nespus să aflu că mulți profesori  universitari  se trec co-autori pe lucrările studenților și colaboratorilor mai tineri. Când m-am întâlnit cu colegul meu de liceu și șef de promoție Toma Emil și acesta mi-a mărturisit că va rămâne în străinătate cu prima ocazie, am încercat să-l abat de la intenția sa, atât de păguboasă pentru știința medicală românească în care el începea să se afirme. Mi s-a plâns: șeful său, ministru adjunct al Sănătății la acea dată, își punea cu nerușinare numele pe toate lucrările lui Emil Toma, ca prim autor… Îl chema cumva Păun sau mă înșel?!

Autor: Ion Coja

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here