Darren White, fost șef al US Secret Service Europa de Est: „85% din Parlamentul român e corupt, toți iau mită”

 

Darren WhiteRomânia este sufocată de corupţie, iar sistemul este atât de bine pus la punct încât rezistă influenței americane pentru că cei care îl patronează nu își pot tăia sursele de finanţare. Este ceea ce spune fostul şef al US Sercret Service din Europa de Est, Darren White, într-un interviu acordat publicaţiei PoliticScan.

„Membrii Parlamentului sunt cu siguranță corupți, toată lumea o știe, dar nimeni nu face nimic în privința asta”.

„România e sufocată de corupție. Când noi vorbeam despre a-i prinde pe infractori sau despre recuperarea prejudiciului unei infracțiuni, am adus specialiști și România i-a respins, pentru că românii erau prea corupți. Când am avut conferința despre corupție și confiscarea averilor, românii n-au vrut să aibă de-a face cu noi, de teamă că vom merge după ‘băieții răi’ și am identifica prea mulți politicieni și judecători corupți. E o situație foarte tristă”.

„Cei care conduc sunt corupți, în Parlament și în alte poziții-cheie pe tot cuprinsul țării. Dacă ei ar stârpi corupția, atunci și-ar tăia sursa de finanțare și beneficiile din corupție. Judecătorii, procurorii, toți. Noi știm, pentru că am fost acolo și știm exact ce se întâmplă. De ce judecătorii, procurorii, parlamentarii și liderii României și-ar tăia sursa de finanțare? Sunt concentrați să pună mâna pe orice pot”.

„În ochii comunității internaționale, credibilitatea României e la pământ. Și e la pământ din cauza corupției. O parte din asta reprezintă amprenta comunismului.

Pentru că, după căderea comunismului, România a deschis larg ușa corupției. Și România încă mai suferă din cauza asta. Dar nu putem să ne mai scuzăm cu comunismul, pentru că asta a fost în urmă cu 30 de ani”.

„România mai are mult de lucru în interior, după care va fi mult mai capabilă să îi ajute pe alții. Și o va face cu o credibilitate mai bună. Pentru că ești pe drumul greșit, dacă în fiecare zi ai alt scandal de corupție, de la cel mai înalt birou până la un polițist local care ia mită ca să nu scrie o amendă, și înapoi iar până la biroul prim-ministrului. Nu există nicio scuză pentru asta și România nu are pe cine da vina decât pe sine”.

„Cei care conduc sunt corupți, în Parlament și în alte poziții-cheie pe tot cuprinsul țării. Dacă ei ar stârpi corupția, atunci și-ar tăia sursa de finanțare și beneficiile din corupție. Judecătorii, procurorii, toți. Noi știm, pentru că am fost acolo și știm exact ce se întâmplă. De ce judecătorii, procurorii, parlamentarii și liderii României și-ar tăia sursa de finanțare? Sunt concentrați să pună mâna pe orice pot. Cei mai buni oameni pe care îi poți avea în preajmă sunt cei muncitori și cinstiți. Și apoi mergi la Parlament, 85% din Parlament e corupt, toți iau mită. O știu și ei, se supără când eu vorbesc despre asta” – Darren White.

„Membrii Parlamentului sunt cu siguranță corupți, toată lumea o știe”

– În 2015 mulți parlamentari români au fost cercetați de către DNA pentru corupție, o mică parte au fost și arestați. Credibilitatea Parlamentului este la pământ, președintele pare copleșit de această situație, românii cred că corupția nu se va termina niciodată și că vor fi mereu puși în situația de a alege între politicieni corupți. Cum credeți că poate România câștiga lupta împotriva corupției?

– Știți, asta a fost o bătălie neîncetată, a fost o problemă constantă pentru România în fața comunității internaționale. De exemplu, dacă dumneavoastră sunteți în SUA și cineva spune „hei, sunt doi români acolo”, oamenii se vor gândi automat „o, sunt infractori cibernetici, sau se întâmplă ceva corupție acolo”. Această pată pe românii inocenți în ochii comunității internaționale merge înapoi direct către conducerea României. Trebuie să o oprească. Sunt prea mulți oameni care arată cu degetul spre România și nu se face nimic. De exemplu, recent ați văzut în presă că ambasadorul SUA i-a spus președintelui Iohannis „Hei, ce facem cu corupția?”. Asta cade în responsabilitatea SUA și totodată în responsabilitatea României.

Pentru că, de prea mult timp, tot ce auzi e doar vorbărie, nu s-a făcut nimic și când eu eram acolo, fiind agent regional responsabil (de Europa de Est – n.r.) din timp în timp aveam aceste discuții cu conducerea României. Problema o reprezintă cei din conducerea României, pentru că nu fac nimic în privința asta și ce se întâmplă e că liderii politici din afara Parlamentului arată către Parlament ca fiind problema. Pentru că membrii Parlamentului sunt cu siguranță corupți, toată lumea o știe, dar nimeni nu face nimic în privința asta.

„E ca și cum le-ai spune românilor atunci când merg să voteze ‘Alegeți-vă otrava!’”

Eu am spus, și am fost foarte criticat pentru asta, dar este parte a problemei și parte a soluției: cred că e jenant și cred că e nefericit că oameni din afara României trebuie să vină aici și să preia rolul conducător în lupta împotriva corupției. E ca și cum le-ai spune românilor atunci când merg să voteze „Alegeți-vă otrava!”. Când scapi de un membru al Parlamentului care e corupt, cel care îi ia locul e și mai corupt. Acest cerc vicios al corupției în România va continua.

Sugestia mea a fost: aduceți un britanic, un american, un german și poate cineva din Italia sau Spania. Lăsați-i să vină și o vedeți că toată lumea va spune „oh, cineva din afara României va veni aici și va face parte din Parlamentul României pentru a stârpi corupția”. Dacă nu faceți asta, uitați-vă unde suntem acum, uitați-vă unde eram când am făcut acele comentarii și am primit multe mesaje cu reacții de ură din partea comunității românești (e vorba de un interviu acordat în mai 2014 în România, n.red.). Deci asta e o altă parte a problemei: să fii criticat când vorbești despre soluții, cum ar fi aceea de aduce incoruptibili, americani, germani, italieni, spanioli, pentru că, acum, ce aveți în politica românească este corupt peste corupt. Dar știți ceva? Pot să spună oricât de multe lucruri răutăcioase despre mine. Ei nu vin cu nicio soluție, nimic care să funcționeze. Și știți de ce?

Pentru că sunt încă foarte corupți. Pentru că ei nu au o soluție viabilă, singurul lucru pe care îl pot face este să mă urască, pentru că ei nu au răspunsuri. Și asta înseamnă să nu fii lider. De asta e statul corupt și va continua să fie așa, până când cineva curajos va spune „Stați așa, americanul avea dreptate! Ca să stârpim corupția trebuie să aducem pe cineva din afara țării”.

„E trist, e jenant, dar e adevărul”

– Exact în acest moment în România sunt zvonuri că ministrul Justiției nu îi va da un nou mandat Laurei-Codruța Kovesi la conducerea DNA. Cum comentați?

– Știți, ar trebui să facem două lucruri: întâi ar trebui să avem un tablou corect al performanței doamnei Kovesi și apoi ar trebui să ne întrebăm cu cine o înlocuim și de ce? Care sunt opțiunile? Pentru că cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla e să o înlocuiești pe Kovesi cu cineva care e mai puțin agresiv, mai puțin inteligent, mai puțin determinat și care să nu fie obiectiv în lupta pentru prinderea corupților. Poziția de șef al DNA e importantă, deoarece România e sufocată de corupție. Încă o dată, când noi vorbeam despre a-i prinde pe infractori sau despre recuperarea prejudiciului unei infracțiuni, am adus specialiști și România i-a respins pentru că românii erau prea corupți. Când am avut conferința despre corupție și confiscarea averilor, românii n-au vrut să aibă de-a face cu noi, de teamă că vom merge după „băieții răi” și am identifica prea mulți politicieni și judecători corupți. E o situație foarte tristă. România e parte a problemei, pentru că nu le-au permis partenerilor să vină și să îi ajute să facă curățenie.

– De ce credeți că s-a întâmplat asta?

– Pentru că cei care conduc sunt corupți, în Parlament și în alte poziții-cheie pe tot cuprinsul țării. Dacă ei ar stârpi corupția, atunci și-ar tăia sursa de finanțare și beneficiile din corupție. Judecătorii, procurorii, toți. Noi știm, pentru că am fost acolo (în țară – n.r.) și știm exact ce se întâmplă. De ce judecătorii, procurorii, parlamentarii și liderii României și-ar tăia sursa de finanțare? Sunt concentrați să pună mâna pe orice pot.

„România trebuie să se curețe!”

Ai oamenii sărmani din Buzău, agricultorii din Buzău, care fac câțiva lei pe zi doar cât să reușească să își hrănească familiile, iar pe de altă parte ai politicienii corupți care duc o viață de lux, trăiesc în „Stejarii” (Complexul de locuințe de lux „Stejarii” din Capitală – n.red.), conduc mașini care valoarează 300.000 de euro. Știu pentru că am locuit în „Stejarii”, deci nu inventez, nu mă iau după zvonuri, ci știu. Am trăit acolo și am văzut ce s-a întâmplat. Știm ce se întâmplă. România trebuie să se curețe! Dar nu vor, și știți de ce? Pentru că banii circulă și circulă în mâinile oamenilor corupți care au ruinat România.

România e o țară atât de frumoasă, cu oameni extraordinari, cu o istorie extraordinară, geografia este grozavă. România are 41 de județe, eu am fost destul de norocos să ajung în 35 dintre ele: oameni grozavi! Cei mai buni oameni pe care îi poți avea în preajmă sunt cei muncitori și cinstiți. Și apoi mergi la Parlament, 85% din Parlament e corupt, toți iau mită. O știu și ei, se supără când eu vorbesc despre asta.

Statele Unite trebuie să fie mai agresive și sunt multe feluri în care putem face asta. Trebuie să conducem aceste procese, nu doar să arătăm cu degetul spre România, pentru că americanii sunt la fel de vinovați pentru că au închis ochii: aveau o conversație, plecau, și corupția o lua de la capăt. Atunci când atrăgeam atenția României pe tema corupției, lucrurile se linișteau pentru o perioadă. Spuneau „OK, americanii cred că facem ceva împotriva corupției” și apoi se întorceau la afacerile lor obișnuite. Asta a fost o slăbiciune a liderilor americani.

Să nu dăm vina doar pe români, America are partea ei de vină.

Pentru că dacă românii ar afla cât de serioși sunt americanii când vine vorba despre corupție, atunci nu s-ar limita doar la vorbe. Românii doar vorbesc, apoi se duc în birourile lor și nu ne iau în serios.

– Europa a fost afectată în 2015 de scandalul refugiaților din Siria. În opinia dumneavoastră care este calea pe care România ar trebui să o urmeze în problema refugiaților?

– Din funcțiile pe care le ocupă, liderii trebuie să se pună în poziția oamenilor care acum sunt fără case, a oamenilor care au fugit de violență, a oamenilor care acum sunt refugiați politic și ei sunt victimele luptelor altor persoane.

Dar înainte ca România să poată ajuta alți oameni, România trebuie să se ajute pe sine.

Cu cât te poți ajuta mai mult pe tine, cu atât poți ajuta mai bine alți oameni. România trebuie să înceapă din interior. Nu încercați să treceți în afara granițelor voastre când nu sunteți pregătiți. Nu zic să fie oarbă la oamenii în nevoie, dar România trebuie să se repare pe sine mai întâi.

Pentru că, în ochii comunității internaționale, credibilitatea României e la pământ. Și e la pământ din cauza corupției. O parte din asta reprezintă amprenta comunismului.

Pentru că, după căderea comunismului, România a deschis larg ușa corupției. Și România încă mai suferă din cauza asta. Dar nu putem să ne mai scuzăm cu comunismul, pentru că asta a fost în urmă cu 30 de ani.

„Nu există nicio scuză pentru asta și România nu are pe cine da vina decât pe sine”

Mergând mai departe, țări precum Rusia, SUA, Marea Britanie, Franța, toți trebuie să dacă ceva, dar cred că trebuie să fie un efort colectiv, în care toată lumea se mișcă în direcția corectă. Există teama că sunt teroriști infiltrați printre refugiați și noi credem că așa se întâmplă. Una dintre opțiuni ar fi să se acorde ajutor în locul respectiv și să construiești facilități în toate aceste țări bogate. Aceste țări au resurse pentru a construi tabere în care acești oameni să trăiască, să li se asigure apă, hrană, adăpost și îngrijire medicală. Odată ce ai toate acestea, poți stabiliza situația, ca să nu ai oameni care sunt prinși la granița Ungariei, așa cum ați văzut că s-a întâmplat. Și oamenii au fost întorși din drum, iar asta s-a adăugat haosului. De ce să nu-i adăpostim într-o zonă în care nu este nicio luptă? De ce să nu îi adăpostim într-un loc așa încât să permitem situației să se stabilizeze? Apoi sistematic, cu grijă, să te asiguri că nu te confrunți cu terorismul.

Rețineți că nu există o metodă garantată 100% să spui că o persoană nu va comite acte de terorism, dar poți să reduci oportunitățile unora de a scăpa de filtre, cum ar fi teroriștii deghizați în refugiați. Deci cu siguranță poți reduce posibilitățile, oferind ajutor umanitar, fără să-ți deschizi granițele, întrebându-te cine intră și pleacă. România poate participa la asta, dar încă o dată, România mai are mult de lucru în interior, după care va fi mult mai capabilă să îi ajute pe alții. Și o va face cu o credibilitate mai bună. Pentru că ești pe drumul greșit, dacă în fiecare zi ai alt scandal de corupție, de la cel mai înalt birou până la un polițist local care ia mită ca să nu scrie o amendă, și înapoi iar până la biroul prim-ministrului. Nu există nicio scuză pentru asta și România nu are pe cine da vina decât pe sine. Dar și SUA trebuie de asemenea să intervină. Și dacă e un partener real pentru România, atunci trebuie să să fie lideri adevărați. Încetați să mai scuzați eșecul!

„Sunt țări care fac mai mult pentru România decât România însăși”

– Care credeți că sunt cele mai importante obiective pentru România în 2016?

– Să meargă înainte în noul an. Așa cum am spus mai devreme, România este un loc frumos, cu o istorie bogată, o cultură grozavă, dar lipsa liderilor adevărați și corupția strică toate astea. E atât de mult potențial acolo! Chiar și în perioada comunismului, România era puternică în agricultură, era unul dintre principalii exportatori în agricultură și toate astea s-au schimbat pentru că acum fiecare e pentru el. Sunt mai multe programe ale SUA care oferă mai mult ajutor, atenție, grijă și considerație românilor decât programele din România. Sunt țări care fac mai mult pentru România decât face România. Asta e trist, nu se face așa.

Sunt români super-bogați care nu ar da un bănuț unei persoane sărace care trăiește pe străzile din România. Dar veți vedea americani făcând acest lucru, veți vedea britanici făcând acest lucru, veți vedea germani făcând acest lucru. Românii nu-și ajută sărmanii lor și se gândesc – am destul pentru mine, nu-mi pasă de ceilalți. Sunt unii în afara granițelor României care vor să adopte copii români, dar Guvernul României nu le permite. Asta e trist, iar România e singura vinovată.

Uneori, România e propriul său dușman, poate fi cel mai mare dușman al său, pentru că nu face îndeajuns să se ajute pe sine, nu face suficient pentru a-și ajuta propriul popor.

Atunci ai 5% din populație care e super-bogată și apoi masa aceea de jos, pentru că nu există clasă mijlocie. Sunt super-săraci, iar acei 5% practic conduc țara și au un singur lucru în minte: să facă doar pentru ei.

Mă întorc la agricultorii săraci din Buzău, pentru că treceam prin Buzău în drum spre Bacău, și am văzut un țăran acolo. Cred că erau vreo 40 de grade Celsius. Și am spus „uite un om care își câștigă corect existența și uită-te la politicienii bogați și corupți din Parlament și din pozițiile-cheie și de la Stejarii, unde am locuit, ei nu văd asta”. Și eu nici măcar nu sunt din această țară și îmi pare foarte rău pentru acel țăran, care își câștiga corect existența.

„Oameni din cluburi, care vă simțiți importanți, sunteți importanți dacă îi ajutați pe oamenii săraci”

Ca să vă răspund la întrebare, în 2016 România trebuie să continue să se curețe. Să se curețe înainte de a încerca să îi ajute pe alții pentru că sunt prea mulți oameni săraci în România. Înainte de a încerca să îi ajuți pe refugiații din Siria, ajută oamenii săraci din România. Ajută-i să se pună pe picioare și fă ce trebuie pentru ei și opriți-vă din a vă plimba în Bentley-uri, Rolls Royce-uri și toate aceste mașini scumpe pe care le poți vedea la Stejarii. Oameni din cluburi, care vă simțiți importanți, sunteți importanți dacă îi ajutați pe oamenii săraci. Ei se gândesc doar să se ajute pe sine, stând în cluburi mari și luxoase. Și asta e greșit și face mai dificil pentru cei din afară, ca americanii, britanicii, germanii, canadienii, care sunt cu adevărat interesați să facă din România un loc mai bun. Ei sunt mai interesați de acest lucru decât sunt românii. Asta e dureros, asta e jenant, asta e dezamăgitor.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. are perfecta dreptate oficialul american :coruptia incepe de la micul slujbas al institutiilor statului si pina la virful tarii [ca sa obtii o simpla adeverinta trebuie sa dai ceva o ciocolata o punga de cafea la fel la spital sa obtii un bon de ordine la o consultatie si asa mai departe .Dar cei mici nu se tem sa i-a mita pentru ca toti cei mari iau si nu patesc nimic,deci numai prin oameni din afara tarii se poate face curateniesi asta numai daca vom deveni colonie sa putem fi administrati de altii ,altfel vor fura pina nu va mai fi nimic si, grav sint gata sa vinda tara cui da mai mult ;asta e parera mea la cei 66 de ani si ca intelectual.

    • parca este un discurs, modificat, din anii 50…. doar ca tema-i diferita… asta alt cuvant nu stie – coruptie… coruptie… Ia sa-i aducem aminte: Becktel!!! (2mlrd usd – 54 km de autostrada – companie din sua), omv (o companie mica cumpara una mai mare decat ea)… erste… mital… si fara numar!!! deci atunci a fost buna coruptia??? acum nu mai este?!?!!!
      acuma cand au inceput sa apara companii romanesti… cand incepeau si ele sa se extinda regional si sa aduca plusvaloarea in tara… !!! acum trebuiau distruse…

      … si prostimea asa a ajuns sa fie indobitocita – pana nu vom ajunge sa ne cerem noi jugul!!! constat ca acest popor nu poate fara jug… (fara a linge… cuiva)
      chiar ca suntem prostii lumii…

      mai popor ingrat asuma-ti liderii, iubestei !!! si ei te vor iubi!!!
      mai popor – impacate cu trecutul!!! iarta-te si iarta-i!!!

      aia straini nu vor fi mai buni!!!
      fa diferenta intre marketing si realitate!

  2. parca este un discurs, modificat, din anii 50…. doar ca tema-i diferita… asta alt cuvant nu stie – coruptie… coruptie… Ia sa-i aducem aminte: Becktel!!! (2mlrd usd – 54 km de autostrada – companie din sua), omv (o companie mica cumpara una mai mare decat ea)… erste… mital… si fara numar!!! deci atunci a fost buna coruptia??? acum nu mai este?!?!!!
    acuma cand au inceput sa apara companii romanesti… cand incepeau si ele sa se extinda regional si sa aduca plusvaloarea in tara… !!! acum trebuiau distruse…

    … si prostimea asa a ajuns sa fie indobitocita – pana nu vom ajunge sa ne cerem noi jugul!!! constat ca acest popor nu poate fara jug… (fara a linge… cuiva)
    chiar ca suntem prostii lumii…

    mai popor ingrat asuma-ti liderii, iubestei !!! si ei te vor iubi!!!
    mai popor – impacate cu trecutul!!! iarta-te si iarta-i!!!

    aia straini nu vor fi mai buni!!!
    fa diferenta intre marketing si realitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.