Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Mihai EminescuPreşedintele României, cu ocazia a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, a încercat că citeze un fragment dintr-un articol publicat de ziaristul Eminescu în «Timpul» în 1881, dar nu i-a reușit. „A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate sau un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat”. Klaus Iohannis vorbea, fără îndoială, despre o „națiune civică”, căreia îi aparține și el, concept modern care nu exista atât de mult în epoca lui Eminescu. Mihai Eminescu însă nu despre aceeași națiune vorbea în acel articol, ci despre națiunea etnică, odată, și „națiunea politică”, în care s-ar integra astăzi Iohannis, și nu vorbea nici măcar așa cum a fost citat de Iohannis.

Eminescu scria aceste rânduri la 1 aprilie 1881 în «Timpul»:

„A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate sau un monopol special, pentru d-nii Cariagdi şi Carada, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea exclusivă şi istorică a neamului românesc”. Cei doi au fost „clienți” mai vechi de-ai ziaristului Eminescu, neezitând să-i gratuleze chiar: „gheşeftarul Carada”, „paraliticul şi ramolitul Caragdis”. Și așa a fost Eminescu: nu ezita să folosească invective la adresa adversarilor.

Însă Iohannis ia numai ce-i place și e ”corect politic”. Dar de unde și-a găsit să facă asta e caraghios pentru un politician atât de ”civic”…

Citatul nu e citat, ci o trunchere și o falsificare, iar stupida gafă de a nu reda exact ceea ce pretinzi că e reproducere întocmai e mai mult decât atât atunci când răstălmăcești cuvintele pentru a ajunge să susții opusul a ceea ce afirma autorul. Iohannis decupează cu foarfecul aceste cuvinte dintr-un context, și tocmai cuvintele pentru care contextul era totul.

Eminescu a fost un naționalist fervent, fie că le convine azi unora sau nu, și nu privea cu ochi buni invazia străinilor în viața economică și politică românescă, fenomen care se petrecea în epoca sa. Ar trebui să o știe oricine își propune să vorbească despre el.

Ironia e deplină atunci când ajunge să fie citat de un șef al statului român care putea spune destul de recent: „Mă simt acum, odată ce am fost ales preşedinte, foarte român” («Die Welt»). Deci, a trebuit să ajungă președinte ca să se simtă foarte român…

Intenția lui Iohannis nu a fost, prin urmare, să-l elogieze pe Eminescu, așa cum a fost el, cu convingerile sale și ideile pe care le-a susținut cu adevărat, ci să se folosească de cuvintele sale (de altfel, împrumutate prostește), pentru ca să se… lustruiască pe sine, odată cu mesajele ”civice” pe care le transmite astăzi.

Putem prea bine considera că Eminescu îi răspunde …în 1881, când scrie «Scrisoarea I»:

„Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.

„A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate sau un monopol special, pentru d-nii Cariagdi şi Carada, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea exclusivă şi istorică a neamului românesc”.

Din același articol:

„E adevărat că d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C.A. Rossetti, Pherechydis sunt, politiceşte vorbind, români, naţionalitatea lor politică e cea românească; însă ferească Dumnezeu sfântul ca să-i confundăm vreodată cu acel neam de oameni, cu acel tip etnic, care revărsându-se deoparte din Maramureş, de alta din Ardeal, au pus temelia statelor române în secolul al XIII-lea şi al XIV-lea şi care, prin caracterul lui înnăscut, au determinat soarta acestei ţări dela 1200 şi până la 1700. N’avem decât să punem pe micul Giani alături c’un mocan dela Săcele, dela Vatra Dornei, dela Breaza ori dela Câmpulung, pentru ca orice om cu minte să râză, ţiindu-se cu mâinile de inimă, de colosala deosebire de rasă”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.