Săraci și… cheltuitori

Winmarkt VasluiDe unde banii?! Aproape că nu există mare lanț de magazine universale sau cu specific care să nu fie reprezentat în municipiul Vaslui, orașul sărăciei, șomajului și celor mai mici venituri. Asta în vreme ce în zone, mult mai dezvoltate economic, asemenea mari centre comerciale lipsesc cu desăvărțire. Și vorbim despre orașe mult mai mari sau mai dezvoltate precum Bistrița sau Zalău (în Ardeal), Târgoviște și Giurgiu (Muntenia) sau Tulcea (Dobrogea). Numai băncile mai întrec în număr și impozanță centrele comerciale, cu o prezență la fiecare colț de stradă. Farmaciile și casele de amanet completează peisajul economic “mirific”.

Winmarkt, Silver Mall, Kaufland, Lidl, InterEx (închis), Proxima (închis), Penny Market, China Mall, Profi. Municipiul Vaslui este plin de centre comerciale, marile lanțuri de magazine din lume neezitând să-ți deschidă o reprezentanță mai mică sau mai mare în municipiul în care populația are unele dintre cele mai mici venituri din țară. Aproape că nu există mare lanț de magazine de care să fi auzit un român, universale sau cu specific, care să nu fie prezent în Vaslui. Toate ieșirile din oraș sunt flancate de astfel de supermarketuri sau mall-uri, și chiar în centru domnește o asemenea concentrare de forță comercială. Marile lanțurile de magazine cu specific împânzesc, de asemenea, orașul: Carrefour (alimentar), Dedeman (construcții și amenajări interioare), Ikea, Lem’s și Elvila (mobilă), Altex, Flanco și Domo (electronice), Leonardo și Deichman (încălțăminte), Inmedio (haine și accesorii), Takko (îmbrăcăminte), Prakktiker (amenajări interioare) sunt doar câteva. Cu alte cuvinte, se găsesc de toate în municipiul Vaslui, iar singurul lucru care lipsețte, dacă întrebi orice vasluian, sunt banii.

În România, la începutul lui 2016, 12 orașe reședință de județ nu au nici măcar un singur astfel de mare centru comercial. Printre acestea orașe mult mai mari sau dezvoltate economic: Bistrița, Miercurea Ciuc, Reșița, Sfântu Gheorghe, Zalău (în Ardeal), Alexandria, Călărași, Giurgiu, Slatina, Slobozia Târgoviște (Munteania) sau Tulcea (Dobrogea).

La prima vedere, ai spune, într-adevăr, că vasluienii se scaldă în bani, pentru că motivul pentru care toate aceste magazine au venit în oraș nu este acela de a contribui la dezvoltarea economică a urbei sau la crearea de locuri de muncă, cum sunt prezentate în media asemenea investiții, ci realizarea unui profit cât mai mare.

În raport cu veniturile populației, municipiul Vaslui cunoaște probabil cea mai mare densitate a unor astfel de locuri speciale și recunoscute în care se cheltuie banii. Care bani?!

Întregul județ are 52 de mii de salariați, salariu mediu net este unul dintre cele mai mici din țară (estimat la 1.492 în 2016). Municipiul Vaslui, orașul șomerilor (peste 4.000), pensionarilor și elevilor, are cei mai săraci pensionari, aproape 20% dintre ei având pensii sociale (până în 400 de lei), 0,5% primesc venitul minim garantat, 300 mănâncă la cantina socială. Dar, cu toate acestea, un singur astfel de centru comercial, InterEx, și-a închis porțile după inaugurare, din cauza vânzărilor slabe.

Avem di tăti!

În comunele alăturate, cea mai mare parte a populației trăiește la nivelul subzistenței, din agricultură, venitul minim garantat domnește aici, precum în întreg județul. De la an la an însă, câte un mare lanț de magazine internaționale anunță deschiderea unui magazin în orașul pe care mai toți românii s-au obișnuit să-l privească cu milă.

În această adevărată citadelă a comerțului populația care se înghesuie la ajutoarele alimentare europene se numără cu miile și toată lumea se plânge că nu are bani pentru a duce o viață normală. Nu se duce lipsă însă de acele locuri în care banii se găsesc în mod special. Prefigurând probabil un boom economic pentru municipiul Vaslui, băncile s-au îngrămădit, de asemenea, în municipiul reședință al județului care concurează de 20 de ani în modul cel mai serios pentru a fi declarat capitala perpetuă a sărăciei din România. În unele zone, Vasluiul seamănă cu Wall-Stret, bulevardul financiar din New York, centrul mondial al vieții financiare: bancă lângă bancă. De pe lista de bănci cu activitate în România, puține sunt cele care nu au o filială în Vaslui. Există Alpha Bank lângă BancPost, BCR față în față cu Banca Transilvania, Banca Carpatica, CEC Bank, Banca Românească, Reiffeisen, UniCredit Țiriac, Garanti Bank, San Paulo Imi Bank, unele cu câte o reprezentanță în cartiere ale orașului.

Toate aceste unități bancare funcționează după un principiu de căpătâi, mai ales în lumea finciară, cel al rentabilității. Atunci când banca grecească Pireus Bank a falimentat „acasă” a dispărut și filiala din municipiul Vaslui. La fel, orice reprezentanță din reședința de județ care nu ar aduce profit ar fi închisă în cel mai scurt timp. Nu se întâmplă acest lucru.

În afară de aceste mari centre financiare și comerciale, mișcarea banilor în orașul Vaslui este întregită cel mai mult de farmacii și case de amanet, care abundă, de asemenea. Aproape că nu există o stradă, cât de mică, care să nu aibă o asemenea societate comercială.

Dacă în anul 2002, în municipiul Vaslui a fost recenzată o populație stabilă de 70.571 persoane, conform datelor recensământului din 2012 Vasluiul mai număra doar 50.935 de persoane. Mulți au plecat în străinătate și trimit sau vin și cheltuie bani acasă, cel mai adesea de sărbători. Chiar și așa, inflația de centre comerciale și bănci rămâne greu de justificat, economic, înainte de toate.

Bineînțeles că aceste mari lanțuri de magazine care s-au înghesuit în micul municipiu înghesuie, la rândul lor, ipoteticile mici afaceri ale vasluienilor, magazinul din colț și piețarul „autentic”, care nu mai are căutare pentru puțina marfă pe care ar pute-o livra. Cât bine și cât rău fac economiei locale este o întrebare a cărui răspuns nu îl veți putea afla sau înțelege vreodată din gura vreunui economist alambicos și infatuat.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.