George PruteanuUn ciclu de emisiuni al unui post de televiziune despre parlamentari (unii, milionari în euro) care au locuinţe proprii în Bucureşti, dar înhaţă şi bani de chirie sau de hotel, a repus în discuţie calitatea componenţilor Legislativului şi a instituţiei înseşi. Am fost 8 ani senator (1996-2004), cunosc lucrurile dinăuntru. Am criticat, fără ezitare, de la tribuna Senatului, lucrurile care-mi displăceau. Îmi publicam apoi intervenţiile în rubrica pe care o aveam într-un cotidian central. Îl rog pe cititor să-mi permită a da cîteva citate.
IMAGINEA. „…Ştiţi bine că, dintre toate instituţiile statului, Parlamentul are în opinia publică imaginea cea mai amărâtă, fiind perceput în culorile ineficienţei, ale tragerii de timp, ale vorbăriei prea adesea sterile” (16 decembrie 1996, declaraţie politică, plenul Senatului).
CONFIDENŢIALITATEA SALARIILOR. „Sunt categoric împotriva ideii ca aceste salarii să fie confidenţiale. E aberant! Cum să fie confidenţial salariul meu de parlamentar provenit din banii contribuabililor? Parlamentul nu e firmă privată. Din păcate, banii oferiţi pentru cazare şi, în genere, ‘suma forfetară’ a deputaţilor lasă loc suspiciunilor. În ceea ce priveşte venitul unui senator, care este şi preşedinte de comisie, reproduc mai jos fluturaşul meu de salarizare pe ultima lună”. (Interviu, A. P. – Cuget liber – Constanţa, 1 noiembrie 1997).PREA MULŢI PARLAMENTARI. „…Opinia mea fermă este că avem un Parlament disproporţionat de mare faţă de putinţele şi trebuinţele ţării. Ţinem degeaba două Camere şi 486 de parlamentari. Lucrurile ar merge mai ieftin şi mai operativ cu un parlament unicameral, cu circa 100 de membri, n-ar mai dura cu anii pînă să iasă o lege!” (Jurnalul naţional, 30 martie 1998). „Domnul preşedinte al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a descoperit acum că ‘s-a greşit când am făcut un parlament bicameral’. Eu, să-mi fie cu iertare!, spun şi scriu acest lucru de doi ani de zile. Avem 500 de parlamentari, când ne-am descurca foarte bine cu 100-150. La cât de săracă e ţara, ar fi şi mult mai potrivit şi mai decent. Pe de altă parte, trecerea unei legi prin filierele a două Camere succesive este scandalos de lentă: durează câţiva ani! Dacă politicienii ar ţine mai mult la populaţie decât la avantajele lor, Constituţia ar fi imediat modificată, în sensul de a reduce cele două Camere (pleonastice!) ale Parlamentului, pentru vreo 20 de ani, la una singură. Dar mă tem că acest lucru nu se va întâmpla” (Jurnalul naţional, 24 mai 1999).
VOT UNINOMINAL. „…Doresc un Parlament cu persoane care să fi fost alese prin sistemul uninominal pe liste, adică pentru meritele, valoarea şi promisiunile lor personale, nu pe sistemul listelor-închise de partid, care nu încurajează decât servilismul fanariot către şef: pupatul tălpilor, dusul tăvii, ploconul, linguşeala smerită, îngânarea papagalicească, clientelismul, conspirativitatea de clan, gregaritatea lălâie, nesimţirea faţă de electorat” (Jurnalul naţional, 28 decembrie 1998). „Aşa cum e structurat acum sistemul electoral (cu vot pe liste-închise), oamenii care pătrund în Parlament nu sunt, de fapt, aleşi de cetăţeni, ci de partide. Ele decid cine e primul şi cine-i al şaptelea pe listă, adică cine va intra şi cine nu. Asta stimulează slugărnicia şi bisericuţa de partid: ca să se aleagă şi-n legislatura următoare, parlamentarul are interesul să fie bine văzut de şefi, nu de populaţie. Indiferent la pulsul ţării, el va face sluj (am văzut numeroase cazuri) la directivele conducerii. Ieşirea din această mlaştină este votul uninominal (pe liste), prin care cetăţeanul chiar hotărăşte pe cine trimite în Parlament” (Jurnalul naţional, 1 martie 1999).
MAŞINI STRĂINE. „Văd zilnic, în faţa Senatului, tot mai puţine Dacii şi tot mai multe Volkswagen-uri. N-am să înţeleg niciodată de ce instituţii bugetare de prim rang, cum sunt Parlamentul sau Guvernul, în loc să cumpere, pentru uzul lor, maşini autohtone, cumpără maşini străine (de zeci de ori mai scumpe), transferând astfel banul contribuabilului român în buzunarele unor firme de afară. Nu numai că nu accept, dar cred chiar că asta e o neruşinare” (Jurnalul naţional, 24 mai 1999).
PLECĂRI ÎN STRĂINĂTATE. „…Întrucât tot ceea ce facem este pe banii contribuabilului, el are dreptul să ştie cum şi pe ce îi cheltuim. Noi, Senatul, ar trebui să afişăm la loc vizibil (adică la îndemâna presei şi implicit a opiniei publice) nu doar lefurile care revin fiecărui rang, fiecărei funcţii din Senat (preşedinte, secretar, chestor, senator etc.), ci şi diurnele de deplasare, în ţară şi în străinătate. Şi mai ales, ar trebui să afişăm, non-stop, programul deplasărilor peste graniţă. Să ştim şi noi, colegii lor, să ştie şi presa: care senatori sunt plecaţi, unde sunt, cât costă, care e scopul deplasării şi alte asemenea detalii de interes. Mi se pare incorect să ţinem secrete plecările parlamentarilor, întrucât noi nu suntem nici agenţi acoperiţi, nici lucrători ai serviciilor secrete” (12 martie 2001, declaraţie politică, plenul Senatului).

(Curentul, 22 nov. 2007)
Autor: George Pruteanu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.