„Probabil că asta se vrea: ruinarea fermierilor”

Vasile MihalachiVicepreședintele Consiliului Județean Vaslui răbufnește!

Dintre cei din vârful administrației publice vasluiene, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui Vasile Mihalachi este cel mai aproape de problemele și suferințele fermierilor vasluieni. Aceștia nu au primit subvențiile europene nici până la sfârșitul lui februarie 2016 și nu au fost sprijiniți deloc dintotdeauna. Ceea ce l-a adus pe Mihalachi să se întrebe: „Nu cumva asta se vrea: să fim o piață de desfacere, o forță de muncă ieftină și să avem terenuri ieftine pentru europeni?”

După ani de zile în care a putut observa de la vârful administrației publice vasluiene cum fermierii din județ și din țară sunt lipsiți de ajutor, sunt controlați la sânge, în vreme ce subvențiile pe care ceilalți fermieri europeni le primesc la noi întârzie dincolo de limita suportabilității, vicepreședintele CJ Vaslui, a ajuns să-și pună mari semne de întrebare. El însuși inginer zootehnist ca pregătire profesională și cu o vastă experiență în domeniul agriculturii, Mihalachi este înclinat acum să creadă că ceea ce li se întâmplă fermierilor face parte mai degrabă dintr-un plan bine pus la punct pentru a-i ruina, ai determina să-și vândă ieftin terenurile și apoi să se pună la dispoziția fermierilor bogați ai UE ca forță de muncă ieftină.„Nu se acordă atenția cuvenită. Cred că nu e neștiință, ci mai degrabă rea voință. Nu se poate să nu-ți dai seama că nu se poate face agricultură fără bani” – Vasile Mihalachi.

Vicepreședintele CJ Vaslui dă exemplu banilor europeni care trebuiau să ajungă în 2016 la fermieri, dar au întâziat atât de mult încât oamenii nu au putut să înceapă anul agricol în condiții optime.

„Fermierii la ora asta nu au niciun gram de îngrășământ în sol. Cum vrem noi să ajungem la producții de 6-7 mii de kilograme la hectar dacă nu am primit subvențiile nici acum?! Fermierul ce poate să facă? Să-și pună ștreangul de gât?” – Vasile Mihalachi.

În loc să se îmbunătățească, condițiile în care fermierii români își desfășoară activitatea sunt tot mai grele de la an la an.

„Sunt sute de mii de controale, și așa se ajunge ca fermierii să primească banii abia după recoltare. Probabil că asta se vrea. Prelungirea aceasta a acordării banilor nu pot să o văd cu ochi buni absolut deloc. Înțeleg să se desfășoare toate controalele, dar asta nu poate să blocheze acordarea banilor. Oamenii trebuie să primească în termene rezonabile banii, iar cei care au greșit să fie pedepsiți, să li se ia banii înapoi. Dar nu poți să pedepsești o întreagă categorie de oameni, și așa năpăstuiți, doar pentru că unii au făcut greșeli sau au fost de rea credință” – Vasile Mihalachi.

„Ne-am vândut tot, ne-a mai rămas sufletul, dar și sufletul la mulți e vândut”.

Ultimii ani agricoli au fost foarte grei, însă la începutul lui 2016, în condiții de secetă prelungită, fermierilor le-a ajuns funia la gât. Aceștia sunt termenii în care descrie situația vicepreședintele CJ Vaslui, care, privind către Guvern și cei responsabili, are caracterizări mult mai sumare, dar categorice: inconștiență și iresponsabilitate!

„Dacă nu plouă va fi trist! Deficitul de apă este încă foarte mare în sol. Pe lângă asta, parcă nu era destul, dar mai vine și Guvernul cu întârzierea ajutoarelor de la Uniunea Europeană, a subvențiilor” –  Vasile Mihalachi.

Cu acest tablou în minte, vicepreședintele de la CJ Vaslui ajunge să se întrebe dacă nu cumva toate acestea fac parte mai degrabă dintr-un plan concentrat de distrugere și apoi înstrăinare a agriculturii, ceea ce s-a întâmplat și cu industria românească după 1989.

„Nu cumva asta se vrea: să fim o piață de desfacere, o forță de muncă ieftină și să avem terenuri ieftine pentru europeni? De ce să îi concurăm noi pe alții, când putem să muncim pentru ei și să cumpărăm de la ei?” – Vasile Mihalachi.

„Am distrus industria și apoi am privatizat-o, așteptând apoi să fie bine. Acum vedem că nu este deloc bine”, spune Mihalachi, care arată că acum vede cum același lucru se întâmplă și cu agricultura.

„Ne vindem pământul pe doi lei și apoi ajungem robi pe moșia altora. Dacă un danez, un german sau un ungur cumpără pământ în țara ta, acela va fi pământul lui și va face ce vrea cu el. Cum poate fi bun acest lucru?!”, se întreabă revoltat vicepreședintele CJ Vaslui.

Concluzia lui Mihalachi ne privește pe toți, dar se adresează cel mai mult celor care ne-au condus și ne conduc: „Ne-am vândut tot, ne-a mai rămas sufletul, dar și sufletul la mulți e vândut!”.

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Nu vor agricultura ecologica pe sole mici la noi in Romania, vor sa cumpere pamantul si odata cu pamantul, cumpara de fapt tara. Cand va fi cumpartat mai mult de jumatate din pa,mantul tarii, subventiile vor creste pentru ca atunci sunt avantajati ei. Totul e planificat iar asasinii economici isi urmaresc pas cu pas planurile. Asta nu e Europa mea, UE actuala e o gasca mafiotata cu scopul de a jefui si fura sub protectia legilor facute in ajutorul lor a tarilor tarilor fondatoare UE. Romania nu poate face fata manipularii si nu-si poate negocia interesele, pentru noi ar fi mult mai bine sa iesim din UE si NATO, sa ne avem bine cu toti vecinii si sa fim o tara neutra.

Lasă un răspuns la Cu pământul nemuncit și cu mâna întinsă. - Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.