Topul prostiei în 2015

Locul 1: „A te numi Zgonea în ziua de astăzi nu este o mare plăcere”

Valeriu_ZgoneaPreședintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care se recomanda drept „colegul lui Mihai Viteazu” și pe care îl recomandă o facultate terminată în 8 ani, îl compătimea în 2015 pe primul-ministru Victor Ponta, urmărit penal, dar se compătimea și mai mult pe sine, pentru că meseria de politician a fost „mai periculoasă” în 2015.
Valeriu Zgonea a susținut că îl înțelege pe urmăritul penal Victor Ponta și este „alături de el și de familia lui”: „Suntem vaccinați. Această meserie este mai periculoasă”.
„Eu am trăit clipe foarte curioase ca politician, este o onoare pentru mine să fiu deputat, am avut și momente delicate în ultimii 15 ani, oamenii m-au apostrofat, m-au criticat, mi-au vorbit mai contondent (!). Dar m-am obișnuit, familia mea a trecut prin momente dificile. A te numi Zgonea în ziua de astăzi nu este o mare plăcere”, a spus președintele Camerei Deputaților pentru probabil sutele de mii de români care se numesc Zgonea și care în acea zi nu au avut o mare plăcere, dacă au auzit o asemenea declarație imbecilă.

Locul 2: „Am venit la DNA ca orice om normal”

Victor Ponta se remarcaUn premier cam idiot într-o țară de nebuni ajunge în fața procurorilor, urmărit penal fiind, și spune că a venit la audieri într-un caz penal „ca orice om normal”. Prin urmare, asta fac oamenii normali în România: merg la DNA.

„Am venit la DNA ca orice om normal”, spunea vineri, 5 iunie 2015, Victor Ponta, prim-ministru al României, după ce a ieșit din sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost audiat, fiind urmărit penal pentru fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune.

Nimeni nu analizează această declarație imbelică prea mult, ce le dă fiori promteriștilor și analiștilor fiind posibilitatea și cererea de demisie transmisă lui Ponta de adversari și președinte. Totul rămâne strict politic, în continuare, și strict penal.

Ăsta este politicianul care continuă să-și dorească cu orice preț să se identifice cu oamenii, oamenii normali, cu poporul, în vreme ce acesta din urmă a încetat de mult, cei lucizi și dezinteresați, să se mai identifice sau să se mai vadă reprezentați de „penali”, deveniți „oameni normali” în politică, într-adevăr.

„Sunt suspect în dosarul lui Şova, pentru activitatea de avocat în 2007-2008 şi, de asemenea, sunt în conflict de interese că l-am propus pe Şova ministru. Am venit la DNA ca orice om normal, nu a dat nicio declaraţie, o se ne cheme pentru declaraţii”, a spus Ponta.

Locul 3: Ponta vorbește cu câinele… și câinele cu Ponta

Victor PontaCa să realizezi cât de ridicolă e viața noastră politică reflectată în mass-media, adică viața noastră politică, ziua de 10 septembrie 2015… sau oricare alta, este cât se poate de potrivită, ca oricare alta. Totuși, 10 septembrie 2015 este parcă mai relevantă.

O informație care nu a avut nicio relevanță nici înainte, nici după a reușit să capteze întreaga presă din România într-o amplă dezbatere și discuții aprinse.

„Victor Ponta s-a aflat în cursul zilei de joi în Turcia. Această informație este confirmată din mai multe surse și nu există dubii asupra ei. A fost publicată de BN24 în premieră la ora 15:38, Digi 24 a difuzat-o în jur de ora 18.00. HotNews.ro a confirmat-o din mai multe surse și a publicat-o în jurul orei 18.30. Informația a început să circule printre jurnaliștii acreditați pe guvern încă din cursul dimineții de joi. Se știa și în alte redacții TV că Ponta a plecat din nou din țară, dar au dat informația fie foarte târziu, fie au ingorat-o complet”, scrie Dan Tapalagă a doua zi pe hotnews.ro, probabil după o noapte albă de gânduri febrile.

Toată presa a fost cuprinsă de un freamăt irezistibil în căutarea lui Ponta, care, prim-ministru într-o ”democrație în consolidare”, poate face ce îl taie capul fără să răspundă pentru agenda sa în fața nimănui. Dar se mai lucrează la consolidare…

Nimeni nu s-a întrebat prea mult ce ar putea face Ponta în Turcia, dacă va închina sabia sa de lemn sultanului, dacă va promite ridicarea unei și mai mari moschei din lut, decât Djenè, din Mali, de către statul român, sau a uneia din aur masiv, odată cu convertirirea țiganilor căldărari la Islam. Nu, important a fost să se știe dacă a plecat sau nu Ponta și dacă a mințit, nu și de ce a mințit.

Totuși , Tapalagă scrie în finalul textului său: „Interesant, totuși, de aflat ce ascunde această nouă vizită fulger în Turcia și de ce atâta secretomanie în jurul ei”. Interesant, nu de alta, dar e vorba despre țară…

Iar din partea lui Ponta la ce să te aștepți, ca om politic român? Aștia, când crezi că nu pot fi mai penibili, fac câte ceva care să te contrazică fragrant, vin cu ceva nou, ca să-ți arate că limita tinde către infinit.

Ponta vorbește cu câinele său, iar în asta, bineînțeles, nu e nimic grav, fiecăruia i se întâmplă. Dar ce e de-a dreptul alarmant este că animalul îi vorbește.

„LILO, cea mai buna prietena a Irinei si al 5 lea membru al familiei noastre, a vazut la televizor ca sunt fugit in Turcia / ca ma operez si nu ma va vedea mult timp!!! A venit uimita sa ma intrebe ce fac?? Sunt acasa, ma pregatesc sa ma uit la meciurile din seara asta de la Campionatul European de Baschet, si apoi sa ma culc pentru ca maine am treaba multa la Guvern! Va rog nu mai speriati bietul caine?!”

A încercat să fie spiritual probabil. Dar ce a reușit stă la mintea orișicui…

Tocmai vin de la cățeii mei, unde am încercat să am un dialog civilizat și chiar le-am pus un subiect serios în discuție: să nu mai latre aiurea. Nu am obținut niciun rezultat de la ei. Cred că-i vina mea, pentru că nu-s om politic român și obișnuit să discut cu câinii și cățeii…

Locul 4: „Oamenii politici spun prostii”

Alina Gorghiu PNLȘtiți că oamenii politici spun prostii? Da, dacă aveți puțină minte, discernământ, dacă i-ați deprins destul de bine sau dacă… aveți minime cunoștințe de geografie a Pămânului.

Înainte de Paștele 2015, Alina Gorghiu, teribila leoaică tânără a PNL-ului, cucernică din cale afară, a făcut o urare din cele din suflet și sincere, mărturisind, ca om politic, într-o notă personală cât încape: „Ştiţi că în general oamenii politici spun multe prostii de-a lungul anului şi în general nu spun lucruri frumoase…” Pentru ca astfel să-și împăneze mesajul aparte prin care povestește cum înțelege ea, ca om, ca ființă, ca suflet să-și petreacă Paștele.

În aceeași perioadă prielnică, Alina Gorghiu a devenit și mai cuceritoare întinzându-și brațele pentru a cuprinde, de câteva ori, întreg Pământul spre a-i atinge sufletește din nou pe români, pe românii din întreaga lume, de data asta. Co-președinta PNL a spus să românii din diaspora sunt o prioritate pentru PNL și își dorește ca ei să rămână aproape de țară chiar dacă se află la „sute de mii de kilometri”. Realitatea este că românii nu ar putea să fugă atât de departe de țara unor politicieni atât de buni doar în declarații nici dacă ar dori, pentru că lungimea Ecuatorul e de „doar” puțin peste 40.000 de kilometri…

„Ştiţi că în general oamenii politici spun multe prostii de-a lungul anului şi în general nu spun lucruri frumoase. De data aceasta mi-aş dori tare mult să ajung la sufletele dumneavoastră cu o urare de Paşte aşa cum cred eu că merită să fie făcută o urare de Paşte. Pentru mine înseamnă mult, pentru că înseamnă familie, înseamnă un loc aproape de Curtea de Argeş, unde mă întorc de fiecare dată, nu am ratat niciun an din viaţa mea acolo, mă întorc la familie, la lucruri plăcute din viaţa mea, la cozonac, la pomi înfloriţi şi la linişte, la multă, multă linişte. Daţi-mi voie să vă urez un Paşte fericit, zile senine, zile frumoase, linişte şi să ne revedem după acest Paşte plini de energie şi voie bună” – Alina Gorghiu.

Locul 5: Drumul infantei Alinuța spre Vaslui

Alina Gorghiu„Venind spre dumneavostră am sunat câțiva prieteni de aici și i-am întrebat care sunt problemele județului. Mi-au spus că cea mai mare problemă este infrastructura”, este declarația copreședintelui PNL Alina Gorghiu rostită vineri, 2 octombrie 2015, la întâlnirea cu membri de partid din Vaslui.

Această declarația a scăpat presei „mari”, pentru că ea este prea mare…

Ce ne spune Alinuța nouă aici? Ca să fim lămuriți cum s-au petrecut lucrurile: aflându-se în drum spre Vaslui, ea a cerut niște indicații din partea pritenilor din partea locului. Nu geografice sau rutiere, pentru că nu șofa. Așa poate că nu ar fi ajuns niciodată. Indicații în legătură cu problemele din Vaslui. A simțit nevoia să facă asta pentru că nu le cunoștea, evident. La fel de evident: nu o interesa pentru cultura ei generală, sau politică, sau ceva. Dar, domnule, ce să le spun la oamenii ăia acolo?! A și primit indicațiile, așa cum ne mărturisește atât de sinceră, drept pentru care, de la tribuna întâlnirii de la Vaslui… Ghici despre ce a vorbit Alinuța? Da, drept infrastructură. Tocmai aflase că este o mare problemă.

Ne și putem imagina dialogul cu prietenii politici din teritoriu:

– Alo, dar ce să le spun la oamenii ăia de acolo? Ce îi doare cel mai mult, să-i ating?

– Doamna co, copreședintă, băgați-le cu infrastructura, asta îi apasă cel mai tare, i-ați muiat!

– Să le spun și de o autostradă, ceva?

– Băgați-le și cu autostrada, că le-a intrat în cap că ar putea avea acces la autostradă.

– Să le spun că le facem autostradă?

– Nu, că o să și zică că le-o dați la mișto! Spuneți-le că le faceți stradă până la autostradă, autostradă prin Moldova, că suntem în Moldova.

– Da, asta știu. Mai sus de Tecuci.

– Exact, mai sus!

Politicianul Alinuța, ajunsă lider la PNL, pe bază de susținere pe din dos, cum este îndeobște cunoscut, inclusiv sau mai ales de către membri liberali marcanți sau marcatori, în drum spre Vaslui vrea referințe despre problemele județului. Altfel nu le-ar fi știut sau nu ar fi fost sigură. Până la urmă nu este vorba decât despre o zonă care nu contează decât cu vreo 2% din suprafață și populația țării și este cunoscut că în această perioadă Alinuța se dedică la niște lucruri mult mai mari. De exemplu, cu puțin înainte de Vaslui găsise că învățământul a fost lăsat de izbeliște și suferă din cauza politizării, după Vaslui… a mai găsit ea ceva, ca să facă opoziție…

Trebuie să spunem imediat proverbul cu „dacă tăceai filosof rămâneai”, să ne gândim la câți idioții au putut scăpa atenției noastre în decursul timpului printr-o cuvenită tăcere și să constatăm că Alinuței nu îi este defel prielnică sinceritatea, mai ales în politică…

Bancurile cu Alinuța, ca și cele cu blondele, sunt nedrepte pentru o întreagă categorie de femei, inteligente și decente, însă Alinuța noastră vrea să ne contrazică în această tautologie. Ea este o creatoare de bancuri.

Cu câteva zile în urmă, de la tribuna Parlamentului, în cadrul discuțiilor dinaintea votului asupra moțiunii depuse de liberali împotriva Guvernului Ponta, a rostit pe un ton patetic o chemare: „Dragi colegi, vă invit s-o faceți astăzi, s-o faceți acum, s-o faceți aici!” Un umor spontan, de situație reușit… Nu a repetat asta la Vaslui. Probabil că, după momentul Văleni, s-o fi gândit că poate fi foarte periculos să faci asta la Vaslui. Sau a dat un telefon…

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.