Mici chestii ciudate în viață VI

Ceasul zburatorNu am timp să vorbesc despre timp!

Timpul e cea mai mare ciudățenie dintre toate …și cea mai mică, pentru că nu îi poți acorda importanță niciodată, e derizoriu …Tocmai a trecut! Despre ce dracu să vorbesc, când deschis gura și am pierdut subiectul conversației?! A trecut!
Cu toate astea oamenii au niște pretenții intelectuale exagerate, ca de obicei, și când vine vorba despre timp. Unii spun sentențios, cică: „Acum e acum!”, de exemplu. Dar dacă îi întrebi simplu: adică când?, pot să intre în derută, se pierd. „Acum! Ba nu, acum!”. A trecut un minut de când te chinui să-mi răspunzi. Las-o moartă! …Cum e asta?
Apoi, unii, și mai pretențioși, spun că vreo mare chestie pentru ei „a marcat timpul”. Cum să-l marcheze?! Ce treabă are timpul cu ce au făcut ei sau alții? S-a pus timpul vreodată la dispoziția lor: „Marchează-mă!”, sau: „Uită-te la mine, cât sunt de marcat!” Nu, el și-a văzut de treaba lui. Timpul nu a fost impresionat niciodată! Și de obicei asta se întâmplă cu lucrurile abominabile pe care le-au făcut oamenii, și nu cu cele bune, care sunt mult mai rare, dacă stai să te gândești. Bomba nucleară, spre exemplu, se spune că a marcat timpul. Nu-i adevărat, timpul a trecut impasibil și parcă a zis: „O să trec cu vederea și asta, dar mă provocați extraordinar! Poate mă faceți să mă opresc la voi toți…!”.

Pentru că timpul e singurul lucru care îi unește pe oameni, în rest se separă care mai de care, așa cum vor și cum pot. Când vine vorba despre timp, și savantul și idiotul nu pot să spună decât un singur lucru: „A trecut!”.
Oamenii nu au știut niciodată cum să vorbească prea mult despre timp, nu au putut dezvolta nicio idee prea laborioasă. E singurul lucru asupra căruia și filosoful și tontul cad de acord, mai devreme sau mai târziu: timpul trece. În filosofie toți gânditorii nu au putut decât să se facă de râs când au început să scrie despre timp. Ce să scrie?! Că e trecător? Asta știm toți! Nu au putut să ajungă la o altă concluzie, pentru că nu există. Au spus că e „implacabil”. Ei, ce să spunem!… Chiar și politicienii pot să recunoască: timpul a trecut, și nu au avut nimic de câștigat din asta, doar de pierdut… timp!
E singura chestie mică și ciudată care îi unește pe oameni, și nu e nimic de făcut în legătură cu asta. În rest, politicienii și afaceriștii pot să se folosească de orice ca să-i dividă pe ceilalți și să-i facă să se certe, religie, naționalitate, avere, orice ar putea să-i facă să-și ocupe timpul, în vreme ce ei se strecoară printre dânșii în drum către bancă… Timpul e singura constantă în viața oamenilor și îi duce acolo unde toți vor fi egali și nu vor mai exista diferențe: în cimitir.
Da, timpul e un mănunchi de ciudățenii, totul e relativ și straniu în legătură cu el. De asta nu există o întrebare exactă prin care să afli cât a trecut sau cât mai este.
– Cât e ceasul?
– Cam atât, cât o nucă.
– Cât aveți ora?
– Ca toată lumea: 60 de minute.
– Cât aveți timpul?
– Mănânc regulat și sănătos, fac sport… Ce pot să spun? Am 40, cred că sunt pe la mijloc. Sper să prind 80 de ani.
Timpul e atât de relativ și ciudat că dispare și diferența dintre ce e adevărat și ce e fals când e vorba despre el. Nici măcar expresia „în ceasul al 11-lea”, care trebuia să fie o mare chestie, un mare avertisment, nu a putut să rămână aşa. Mulți spun „în ceasul al 12-lea”, care li se pare lor că e şi mai şi. Păi, în ceasul al 12-lea s-a terminat…
Mai mereu minți când spui cât e ceasul, toată lumea minte! Aproape sigur nu spui adevărul când ești întrebat, dar tu spui, tu spui chiar cu nesimțire: „15.57” …Sigur nu e atât! Între momentul în care te-ai uitat la ceas și cel în care spui s-ar putea să se fi mutat acul. Ai mințit! De ce să minți la o întrebare atât de mică și nevinovată?! Omul vroia doar să știe cam care e ora și tu îți bați joc de el. Zău, ești nesimțit! Doar pentru că ție atât îți arată ceasul?! Sigur nu e atât! De ce nu spui: „În jur de 15.55”. Nu, tu ești un stăpân al timpului, tu îl cunoști, tu ai precizie elvețiană…
Nu mai faci asemenea aroganțe cu cealaltă dimensiune, cu spațiu. Și asta e culmea, pentru că asta e exactă. De ce nu răspunzi când ești întrebat la telefon unde ești: „În oraș, 83 de grade latitudine nordică și 79 longitudine estică”. Nu, nu îți bați capul. Nu. „Sunt prin zona teatrului”, spui. Da’ cu timpul era mai ușor să te dai mare, era mai simplu: atât îți arăta ție ceasul.
Asta e! Când vine vorba despre timp, care e cel mai relativ dintre toate, mereu vrei să ai exactitate, precizie, promptitudine. Ceea ce mereu e o mică și ciudată chestie în viață.
Dacă cineva te întreabă pe stradă cât e ceasul, poate te întreabă în modul cel mai liniștit, dar tu te grăbești mereu să-i răspunzi. De ce?! Omul nu se grăbește nicăieri. De unde știi tu că se grăbește undeva?! Nu îl cunoști. Om al străzii să fie, te grăbești să-i răspunzi. Ăla nu are nicio treabă, își face veacul acolo. Veacul!!!
– „Îmi spuneți, vă rog, cât e ceasul?”
– „Da, imediat!”, e cel mai frecvent răspuns. Și îți lovești toate buzunarele să-ți cauți telefonul. Când îți cere un foc nu se întâmplă așa. „Mda, îl aveam pe undeva. Nu-i nici aici, să mai căutăm…”.
Dacă nici tu nu știi cât e ceasul aproape că intri în panică și îți vine să strigi: „Să dea cineva ora exactă! Omul ăsta are nevoie de timp! Acum!”. De asta, pentru ca să-i protejați pe ceilalți, trebuie să întrebați așa: „Bună ziua. Ce mai faceți? Păstrați-vă calmul și spuneți-mi, vă rog, cât este ceasul”.
Cea mai mare coincidență dintre toate, cea mai tare coincidență e tot legată de timp, bineînțeles: doi necunoscuți se opresc pe stradă unul în fața celuilalt și se întreabă cât e ceasul, în același timp… Asta e cea mai tare coincidență! „Îmi spuneți, vă rog, cât e ceasul?” După care deruta, perplexitatea, uluiala e garantată! Unul mai slab de înger ar putea chiar să intre în panică, dacă realizează spontan probabilitățile: „E posibil ca nimeni în lumea asta să mai știe cât e ceasul! O, Dumnezeule, ce mă fac eu?!”
Da, ne place precizia și exactitatea când vine vorba despre timp și avem o fixație pentru fixuri. Dacă se întâmplă lucruri extraordinare anul ăsta și anul viitor, nu putem să tragem concluzii decât peste 5 ani, și nu peste 3; peste 10, nu peste 8; peste 25, și nu peste 23; peste 50 și nu peste 45. Un analist a putut trăi mari frustrări ani la rând: „Am niște concluzii fantastice, voi spune niște mari adevăruri pe care numai eu le-am dibuit de unul singur despre ce s-a întâmplat de la Revoluție până acum în România. Dar nu le pot spune anul ăsta, în 2012, pentru că nu mă bagă nimeni în seamă. Trebuie să aștept până în 2014, ca să pot spune ′după 25 de ani‘. Sper să nu fi ajuns și alții la ele și să nu se îmbunătățească lucrurile, că nu mă mai ascultă nimeni atunci. Bine, suntem în România, asta nu se poate întâmpla”. În 2016 nu poți să vorbești despre Marea Unire cum ai să o faci în 2018, după 100 de ani…
E ciudat! Dar când te uiți la ceas, îți ridici ochii și nu știi cât e ceasul? Abia te-ai uitat la el, da’ nu mai ții minte ce ai văzut. Și pe urmă te uiți iar. Și apoi tot nu știi. Și te mai uiți odată. Și te întreabă cineva: „Cât e ceasul?”. Și tu îi țipi: „Habar nu am!” E ora la care nu poți să știi cât e ora. Tre’ să te uiți atent acum și să te concentrezi. Ei, și… atunci constați întotdeauna că nu te mai interesează și parcă nu făcea nici efortul. Ei, și dacă e 12 și 15 ce? Nu mai înseamnă mare lucru. „Offf, m-am strofocat atât degeaba!″
Dar când te trezești la ora 4 noaptea, te întorci pe o parte și apoi te uiți din nou la ceas. Acum e 7. Te-ai întors pe o parte și s-a făcut 7. Cum s-a întâmplat asta?! Te enervezi. Poate ai fost răpit de extratereștrii… E posibil. E atât de straniu!
Ai mers dintr-o parte a orașului în alta pe jos, trei kilometri, și ceasul din gară îți arăta 15.05 și cel din centru îți indică 15.10. Chiar te simți puternic și nu vrei să te lași să crezi că nu-i adevărat, că vreunul e defect. Nu. Poți să faci trei kilometri în 5 minute, ești în vână, ai putea să participi la maraton, la jocurile olimpice. Nu-i timpul pierdut! Dar invers, când primul ceas îți arată 15.05 și celălalt, la trei kilometri distanță, 15.55. O, Doamne, îmbătrânesc! Altădată făceam drumul ăsta în …5 minute.
Dar când ești în concediu, nu ai un program de lucru, și te trezești dimineața și nu știi ce zi e. De luni te duci la serviciu, și azi ar putea să fie joi sau ar putea să fie vineri. Îți spui: „Ce bine ar fi să fie joi! Sigur nu e miercuri, nu am eu norocul ăsta! Dă, Doamne, să nu fie vineri!” Ar fi groaznic dacă ar fi vineri, nici nu vrei să te gândești. Și atunci ai vrea să faci un compromis și te prefaci că lași de la tine: „Să nu fie nici miercuri, cum vreau eu, nici vineri, cum e mai rău. Hai să fie joi!” Nu, e vineri, întotdeauna e vineri! Nu ți-a ajuns cât ai trândăvit? Nimănui nu-i pasă! Mai ai doar două zile și te duci la muncă. Ehehe, ce ai să te mai bucuri când o să fie vineri, și nu joi!…
E miercuri și tu ai avut impresia toată ziua că e joi. Toată lumea ți-a spus că e miercuri, dar nu au reușit să te convingă. Până la sfârșitul zilei pentru tine e joi. Ce e și mai ciudat e că a doua zi nu e vineri pentru tine. Nu, e tot joi. Și parcă te simți chiar mai bine: ai trăit două zile de joi, pe când ceilalți numai una. Miercuri a trecut prea demult, nu te mai interesează ce ai făcut cu ea…
Când auzi la radio „ora exactă” parcă îți vine să faci ceva. „Ia uite, e ora exactă și eu sunt aici și nu fac nimic. Mai bine nu mai știam”. Până atunci timpul era mai relativ și îți mai permiteai să lâncezești. Acum dintr-odată a devenit precis și are termene fixe. „Tre’ să marchez asta cumva. Tre’ să punctez decisiv! Data viitoare o să fie și mai târziu! Dacă mă prinde tot așa, nefăcând nimic?…”. Pentru cei care au ceva de făcut e de-a dreptul hotărâtor: „Hai să ne apucăm de treabă, că e 12!”. La 12 fără un sfert era cu totul altceva… Acum s-a mai strâmtat, timpul s-a mai strâmtat. Până la sfârșitul zilei mai sunt 12 ore și… nimic! Câteodată un sfert de oră acolo unde trebuie face mai mult decât o oră: „Ei, mai avem! E fără un sfert”.
Dacă nu ai nimic programat la fix, când se aude în radio țiuitul ăla, parcă chiar îți pare rău și începi să te întrebi ce se întâmplă cu viața ta dacă nu ai nimic fixat pentru ora asta. Și nici pentru cea viitoare… Nu poți să trăiești așa, fără sens!…

ciudat-portert-fata-straniu-confuz-figuraCiteşte şi:
 Mici chestii ciudate în viaţă
• A murit Ion
 Lb. rom.: C.I. 
 Lb. rom.: D-ne D-zeule!
 Un om deosebit 
• „E posibil așa ceva?!”
Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.