Gelu Diaconu: „O treime din TVA se fură!”

 

Gelu.DiaconuGelu Diaconu, președinte al ANAF până în februarie 2016, vorbește despre interesele blocării unor controale fiscale și cum se împarte România în „șmecheri”, care ocolesc plata taxelor, și „fraieri”, care își declară și plătesc corect obligațiile fiscale. „Un singur procent din TVA-ul neîncasat înseamnă cca 700 milioane de lei (peste 150 mil euro) care intră în alte buzunare private, în loc să fie folosite pentru finanțarea serviciilor publice!”, spune Diaconu într-un comentariu pentru QMagazine, vorbind din nou despre „frăția transpartinică”, „care sufocă tentativa de a-i determina pe toți să aibă un comportament fiscal corect”. Anterior, într-o altă analiză, fostul șef al ANAF vorbea despre această frăție care, stând „departe de ochii publicului, protejați de mass-media pe care o alimentează cu publicitate” („avem un câine de pază al democrației cam sensibil la transferurile bancare sau pe sub masă”), blochează colectarea de la marii contribuabili.

„De ani de zile nimeni nu s-a atins de acești mari contribuabili, 600 dintre aceștia nefiind niciodată verificați. Ce-ar fi însemnat pentru România ca, pe lângă cele 3 miliarde de euro colectate suplimentar în 2015, să se realizeze alte 2 miliarde de euro în 2016 din zona marilor contribuabili?”, se întreabă Gelu Diaconu.

„Ani de zile a fost o practică constantă intervenția ambasadelor, în principal din spațiul UE, pentru susținerea intereselor marilor companii cu capital străin în relația cu Fiscul” – Gelu Diaconu.

Concluzia fostului președinte al ANAF: „România este trădată din nou!”

„Există o dezbatere în spațiul public, pe alocuri pasională în special în ultimii doi ani, pe tema activității ANAF de prevenire și combatere a evaziunii fiscale.

Într-un cor al ipocriziei, toată lumea este de acord că trebuie să fim beneficiarii unor servicii publice de calitate (educație, sănătate, ordine publică, apărare, infrastructură de transport, etc.), să existe un nivel cât mai scăzut al poverii (sarcinii) fiscale, adică impozite, taxe și contribuții cât mai mici, să ne încadrăm în ținta de deficit asumată în relația cu Comisia Europeană și să se asigure de către guvernanți o creștere rapidă și continuă a veniturilor populației pentru reducerea decalajelor care ne separă de celelalte state UE… s.a.m.d. Dar când e vorba să ne confruntăm cu rigorile unor reglementări și sancțiuni dure, cu toții ne transformăm într-un cor de fluierași: cetățeni, contribuabili, angajați ANAF, parlamentari, guvernanți, sindicate, mass-media etc.

Serviciile publice de calitate vor  rămâne deziderate perpetue pentru că nu ne  asumăm un adevăr pe care îl rostim doar șoptit: în România, de prea mult timp, există două categorii de contribuabili: „fraierii” care își declară și plătesc corect obligațiile fiscale și „șmecherii” care ocolesc plata taxelor. Din această ultimă „categorie”, în afara evazioniștilor sadea (care fură pe fața prin neemitere de bonuri fiscale, nu declară obligațiile, utilizează firme fantomă, încarcă cheltuielile firmelor cu sume utilizate în scop personal etc., etc.) fac parte și „gulerele albe”.

În goana lor de a asigura profituri uriașe „stăpânilor” acționari, aceștia din urmă folosesc metode din ce în ce mai ingenioase de optimizare/planificare fiscală agresivă/insolvențe controlate pentru a nu plăti taxele cuvenite României ca țara unde își desfășoară activitatea economică și își realizează profiturile. Recentul scandal Panama Papers, precum și preocuparea din ce în ce mai asiduă la nivelul Comisiei Europene și OECD față de comportamentul fiscal al marilor companii transnaționale sunt exemple recente care creează valuri în spațiul public.

Am descris așa-numita „frăție transpartinică” care sufocă tentativa de a-i determina pe toți să aibă un comportament fiscal corect. Orice acțiune care se dorește să „intervină” în această zonă trezește o reacție coordonată a organizațiilor de lobby (chiar dacă de jure nu există așa ceva), de genul Coaliția pentru Dezvoltarea României, Consiliul Investitorilor Străini etc., a firmelor de consutanță fiscală, a ambasadelor, dar mai ales a celor din mass-media, cu toții „subordonați” unor interese financiare precise. Cazul trustului de presă al fostului mogul media Adrian Sîrbu este edificator în acest sens.

De ce eliminarea „șmecherilor” în relația cu fiscul este mai necesară ca oricând? Dincolo de principiul „sacru” al echității fiscale, voi încerca să argumentez în continuare, cu riscul de a-mi atrage alte antipatii mai ales din lumea comentatorilor de „profesie”. Aceștia, operând cu termeni de maximă generalitate, în abordări teoretice fade, neglijează voit sau nu aspectul esențial: reclădirea capacității administrative ANAF într-un mediu legislativ care asigură atotputernicia protecției funcționarului public reprezentat de unele sindicate de tip mafiot, sub presiunea decidenților politici și cu imixtiunea fațișă a unor instituții insuficient reformate : MFP, ANFP, Curtea de Conturi etc.

Anul 2016 este decisiv în asigurarea sustenabilității relaxării fiscale, a echilibrului bugetar din perspectiva țintei de deficit programate și sub presiunea inițiativelor de majorare a cheltuielilor sociale într-un an electoral (vezi recentele inițiative legislative privind alocațiile pentru mame, legea salarizării personalului bugetar, pensii speciale ș.a.).

Este necesară o analiză a situației României în contextul reformelor administrațiilor fiscale din Europa pe baza studiilor existente, e drept insuficient actualizate, pentru a înțelege ce rol are „distribuirea” poverii fiscale (tax burden) în mod echitabil.

În mod repetat ați auzit „criticii” de profesie care reproșează cu o insistență demnă de o cauză mai bună ponderea redusă în PIB a veniturilor colectate, de circa 28%, nivel cvasi-constant în ultimii ani. Se trece apoi imediat la o „comparație” cu media comunitară dacă nu și cu unele state dezvoltate ale UE (Danemarca, Franța, Suedia) care au nivele de peste 45%… Este ca și cum ai compara mere cu pere! Și aceasta deoarece, cu precădere în zona impozitelor directe (taxele pe proprietate, impozit pe venit, profit și câștiguri de capital), aceste state au procente de taxare și de zece ori mai mari decât în România. Apoi, în țara noastră, sunt întregi sectoare nefiscalizate cu pondere în PIB, cum ar fi autoconsumul gospodăriilor din mediul rural unde trăiește cca 35% din populație.

O treime din TVA-ul cuvenit bugetului statului se fură

Așadar, în anul 2015, ecartul între media veniturilor colectate la nivel UE și România este de aprox. 10% generat în principal, de nivelul de impozitare mult mai redus în România la impozite directe și, surprinzător, la contribuții sociale. Cu toate acestea, anul 2015, s-a constituit într-o premieră prin aceea că a crescut ușor ponderea colectării în PIB, în condiții de relaxare fiscală și creștere puternică a PIB-ului. De ce? Răspunsul este simplu: creșterea capacității administrative ANAF care a pus presiune pe conformarea fiscală a agenților economici. În 2015, spre exemplu, mai ales în a doua jumatate a anului, eficiența colectării TVA cunoaște un salt în PIB de 0,74% în condiții de reducere a cotei medii de tva de la 23,5% la cca 17,5%!!! Cei care susțineau că încasările ANAF sporeau pe seama creșterii economice în general și a consumului în special își văd astăzi „analizele” date peste cap de performanța ANAF de sub conducerea tandemului Dragu-Biriș. Astăzi când consumul crește și mai abitir! De altfel unii dintre acești analiști care vehiculau scenarii catastrofice în faza programării bugetare pentru 2015 astăzi au tăcut subit. Vă asigur că vor fi și mai vocali dacă ținta de deficit va fi depășită în 2016 sau dacă ne vom încadra în deficit pe seama nerealizării cheltuielilor bugetare. Situația cea mai probabilă pe care aș paria chiar de acum: „vinovații” vor fi aceiași! Îi știti deja! Ponta, rușii, gugulii, situația geopolitică, alinierea planetelor sau Panama Pa(m)pers… În nici un caz tehnocrații din fruntea MFP-ANAF…

Cu toată această majoră îmbunătațire din anul 2015, se recunoaște unanim că avem un decalaj fiscal (definit ca diferența dintre impozitele de colectat din economie și cele efectiv intrate în buget) la toate categoriile de impozite, fapt generat de existența, încă la tot pasul, a evaziunii. Dar mai ales la TVA, impozit pe profit și la sarcina fiscală generată de cheltuielile cu munca vie (impozit pe venit, contribuții sociale).

La TVA, spre exemplu, fără a avea datele oficiale ale Comisiei Europene actualizate gap-ul fiscal, la sfârșitul anului 2015, îl estimez a fi fost la cca 35%. Adică mai mult de o treime din TVA-ul cuvenit bugetului statului se fură! Un singur procent din TVA-ul neîncasat înseamnă cca 700 milioane de lei (peste 150 mil euro) care intră în alte buzunare private în loc să fie folosite pentru finanțarea serviciilor publice!

În România sunt prea mulți „smecheri” care nu își plătesc taxele sau evită lor

Am fost aspru criticat în media „dirijată” de frăția „gulerelor albe” pentru duritatea măsurilor pe care le-am inițiat și susținut în activitatea mea de șef al Fiscului. Reamintesc și aici câteva dintre acestea:

– suspendarea agenților economici care nu emit bonuri fiscale;

– eliminarea firmelor „fantomă”, pe unde se „scurge” grosul TVA-ului furat, prin controale dure ale Antifraudei și introducerea formularului 088;

– reorganizarea administrării și modificarea radicală a procedurilor de control din zona marilor contribuabili, cei care asigură cca 50% din veniturile bugetului de stat și al asigurărilor sociale;

– întărirea puternică a funcției de analiză de risc prin alocare de resurse suplimentare Direcției Generale de Informații Fiscale căreia îi atribuiam un rol determinant în selecția agenților economici de controlat precum și în alocarea personalului din activitatea de inspecție fiscală;

– diminuarea drastică a sarcinii administrative de control în cazul rambursărilor de TVA la agenții economici fără risc fiscal;

– îndepărtarea din funcțiile de conducere a persoanelor fără performanțe profesionale și tributare/legate de vechiul „sistem”;

– o preocupare asiduă pentru asigurarea logisticii necesare funcționării unităților de administrare fiscală (clădiri, birotică, hardware etc.), în condiții de lipsa de fonduri prin „grija” MFP, în special pentru regiunea București-Ilfov unde se colectează cca 70% din veniturile statului (incluzând aici și marii contribuabili);

– reorganizarea și alocarea de resurse mult sporite pentru structura de verificare a persoanelor cu averi mari și/sau cu risc fiscal concomitent cu demararea verificărilor pentru un amplu eșantion de persoane fizice din showbiz, sport, imobiliare, politică etc.

Un „dosar” inventat din senin, cu o precipitare maximă, a oprit brusc tot acest proces. Un ministru incompetent și aerian (în domeniul administrării fiscale, să ne înțelegem!) îmi cere demisia, iar premierul, bulversat de insistența mass-media, mă demite din funcție. Niciunul dintre aceștia nu a fost interesat măcar cinci minute să afle despre absurditatea desăvârșită a acuzațiilor ce mi se aduc în acel dosar. Nuuu! Abia așteptau o astfel de „oportunitate” pentru a „elibera” mediul economic „afectat” de presiunea pe care am pus-o pe combaterea evaziunii fiscale. Culmea ipocriziei este că, la câteva zile de la eliberarea mea din funcție, au făcut o „sărbătorire” a realizărilor ANAF din 2015, adică în perioada când ei rătăceau pe la Bruxelles sau aiurea! Nu s-au gândit însă la un lucru extrem de important în calculele lor meschine de „imagine” la preluarea ANAF-ului în nemijlocită lor coordonare: singura sursă de venituri suplimentare pentru buget o reprezintă scăderea drastică a evaziunii.

Răul, în mare parte, a fost deja făcut. Este o iluzie să credem că ANAF mai poate fi resetată pentru a deveni eficientă și agresivă în combaterea evaziunii. Deja s-a instalat o „lâncezeală” sub bombardamentul mediatic al deștepților din consultanță sau a birocraților bruxelezi care nu au nicio legatură cu realitățile economico-sociale din România. Cunosc placa sicofanților tehnocrați: „parteneriatul” cu mediul de afaceri, dozarea cu blândețe a sancțiunilor, accentul pe prevenire s.a.m.d. Da, de acord, dar într-o altă etapă. Azi, în România, mai sunt prea mulți „smecheri” așa cum i-am denumit la început, care nu își plătesc taxele sau evită plata acestora cu largul concurs al „consultanților”. După eliminarea acestora se poate renunța la măsurile excepționale care, în unele cazuri, creează – este adevărat – o sarcină administrativă mai mare!

Sub presiunea unor noi cheltuieli bugetare, cu scăderea încasărilor mai ales la principalul venit bugetar, adică TVA, va fi decisă prin toamnă singura măsură posibilă: suspendarea aplicării măsurilor de relaxare fiscală. Ar mai fi o alternativă pe care se feresc însă să o spună cu voce tare: revenirea FMI-ului salvator!

Ca la noi (și la greci), la nimenea!


România trădată: tehnocrații au pus ANAF în slujba gulerelor albe din firmele de consultanță fiscală și a marilor afaceri

În cele ce urmează veți citi despre:

– colcăiala de interese dintre marile firme de consultanță, companii cu capital străin (în principal) și ambasade

– cum pune presiune pe ANAF un ambasador lăudat prin presa progresistă

– cum am început reforma Direcției pentru mari contribuabili – DGAMC (mari afaceri) – exemple concrete

– cum încearca conducerea MFP și echipa de tehnocrați să blocheze reforma Direcției de mari contribuabili, ceea ce servește doar intereselor private – exemple concrete

– cum a refuzat mass-media din România să mă sprijine în demersul de devoalare a acțiunilor prin care mafia transpartinică (consultanți fiscali, ambasadori, politicieni, oameni de afaceri) s-a luptat pentru controlul ANAF

– câți bani urmau să intre la bugetul de stat după reforma DGAMC, bani lăsați de actuala conducere a MFP în buzunarele afaceriștilor care ocolesc plata taxelor

– câți mari contribuabili nu au fost niciodată verificați de când activează în România până când am preluat mandatul de președinte ANAF

Timp de trei ani de zile am dus o luptă inegală pentru a reforma structura responsabilă cu verificarea marilor contribuabili/marile afaceri (DGAMC). Din informațiile pe care le dețin și pe care le voi face publice, tot ce am construit în acest timp este dărâmat sistematic și cu intenție de către actuala conducere a Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, pentru a servi exclusiv interesele private ale unei frății transpartinice.

Departe de ochii publicului, protejați de mass-media pe care o alimentează cu publicitate, membrii acestei frății au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a împiedica această reformă. Marile firme de consultanță fiscală, clienții acestora (majoritatea cu capital străin) și unele ambasade au exercitat o presiune constantă asupra mea, fie direct, fie prin intermediul presei sau a politicienilor pentru a bloca schimbările de la DGAMC și orice altă măsură cu impact major în lupta anti-evaziune din această zonă.

Matthijs van Bonzel, fostul ambasador al Olandei în România
Matthijs van Bonzel, fostul ambasador al Olandei în România

De exemplu, un ambasador „periat” și lăudat de presa progresistă a venit la mine în birou, însoțit de un om de afaceri din țara pe care o reprezenta, un evazionist notoriu, presându-mă să dispun deblocarea rambursării TVA într-un caz de evaziune (cca 20 milioane euro), pe care îl aveam în instrumentare. La câteva minute după ce a ieșit din biroul meu am anunțat instituțiile abilitate. În zilele următoare, citeam iarăși prin presă o serie de elogii aduse aceluiași ambasador, cunoscut în spațiul public drept un adversar al intrării României în Schengen, exact de jurnaliștii care promovează valorile occidentale și care îl dădeau ca exemplu de bune practici și onestitate pe acest „amic” al concetățenilor evazioniști.

Ani de zile a fost o practică constantă intervenția ambasadelor, în principal din spațiul UE, pentru susținerea intereselor marilor companii cu capital străin în relația cu Fiscul, în timp ce o eventuală intervenție a vreunui reprezentant ales al poporului român în Parlament este considerată trafic de influență.

Vă asigur că acest lucru se întâmplă și în prezent cu singura deosebire că, astăzi, cei puși să vegheze asupra securității finanțelor României au ajuns simpli servanți, executanți docili ai acestor interese. Cazul marilor operatori din industria jocurilor de noroc a produs consternare!

În continuare, vă prezint doar o parte din „greșelile” pe care le-am făcut și care au trezit din amorțeală interesele acestei frății transpartinice, o frăție care controlează jurnaliști de la publicații importante, cu legături politice importante, fără niciun alt Dumnezeu decât banul propriu:

– reforma organizatorică pe care am început-o la DGAMC (Direcția Generală pentru Mari Contribuabili) care, printre altele, a stricat relațiile de „prietenie” dintre consultanți sau oameni de afaceri și inspectorii fiscali (vezi mai jos în text)

– controalele la hypermarket-uri și mall-uri

– executarea silită a RADET, RATB, TVR, CE Oltenia și a multor alte companii mari

– demararea de controale ample la companii internaționale din industria energiei, farmaceutică sau a lemnului care au plătit sau au de plată sute de milioane de euro

– controlul marilor lanțuri de cluburi de pe litoral și din principalele orașe

– zeci de mii de plângeri penale. Acestea nu se fac pentru 2 lei minus în casa de marcat, ci pentru evaziune de milioane și zeci de milioane de euro

Fiecare jurnalist contactat informal de echipa mea și chiar de mine pentru a obține sprijinul în devoalarea acestei frății s-a eschivat, invocând cam același argument: „Oamenii aceștia din consultanță și din business plătesc bani grei pentru publicitate. În plus, noi nu putem sprijini ANAF în niciun demers, întrucât, pe lângă banii din reclamă, am pierde din cititori. O fi adevărat ce spuneți, însă și noi suntem un business ca orice alt business. Click-urile le obținem când criticăm ANAF, nu când o sprijinim”.

Nu numai că nu am fost sprijinit de presă, dar am fost atacat zilnic pe subiecte pur și simplu elucubrante: legături cu mafia rusă/ucrainiană, conturi off-shore, omul lui Ponta, Oprea, Coldea, etc.

Ce să înțelegi altceva decât că avem un câine de pază al democrației cam sensibil la transferurile bancare sau pe sub masă?

Fără sprijnul mass-media, nu am putut decât să trag un semnal de alarmă, atunci când lucrurile au degenerat, în speranța că factorii de decizie realizează pericolul uriaș care pândește securitatea finanțelor României, atunci când interesele private reglementează prin interpuși activitatea ANAF.

Înainte de a vă prezenta măsurile concrete pe care le-am luat în cadrul reformei DGAMC și cele ce urmau să fie luate până la 30 iunie 2016, vă prezint în exclusivitate, cu speranța că măcar un singur jurnalist onest va investiga mai departe, măsurile pe care conducerea MFP și echipa de tehnocrați infiltrați în ANAF și MFP le-au luat deja sau care sunt în curs de adoptare pentru a distruge reforma DGAMC:

Reinstalarea pe funcție a conducerii DGAMC înlăturate de mine, persoane agreate de afaceriști, consultanți și aflați la ordinele unor politicieni.

Anularea misiunii de asistență FMI pe subiectele solicitate de mine sub pretextul unei „necesare” alte misiuni „de radiografiere în ansamblu” a activității ANAF, așa cum au fost zeci în ultimii ani. Timp și bani pierduti. Un expert costă cca 1.000 de dolari pe zi.

Presiuni pentru schimbarea directorului coordonator al Directiei de prețuri de transfer din cadrul ANAF, o persoană foarte competentă profesional.

Reinființarea serviciilor de inspecție fiscală teritoriale, rod al cumetriilor locale.

Infiltrarea pe funcții de conducere în cadrul DGAMC a persoanelor din/sau agreate de firmele mari de consultanță fiscală care să dea soluțiile convenabile propriilor clienți.

Manipularea mass-media în sensul evitării problemelor grave din zona colectării sarcinii fiscale datorate de mari contribuabili, în principal a celor covârșitor majoritare cu capital străin.

Crearea „cadrului legal” necesar evitării răspunderii contribuabililor care sunt interferați pe circuitul de tranzacționare al firmelor fantomă (vezi pledoariile domnului Gabriel Biriș pe această temă, venit ca „salvator al legislației fiscale” la MFP).

În continuare, pentru a înțelege amploarea și importanța reformei pe care am demarat-o la DGAMC, vă prezint măsurile pe care le-am adoptat deja în timpul mandatului meu:

Reducerea numărului de mari contribuabili din portofoliu, de la 2.500 la 1.500, ponderea în colectare a celor 1.000 de companii eliminate fiind de maximum 4%, dar mari consumatoare de resurse administrative de control.

Atribuirea personalității juridice DGAMC și calității de ordonator de credite, gestionar al propriilor fonduri alocate prin buget de ANAF.

Înlocuirea directorului general și a directorului executiv coordonator al activității de inspecție fiscală, ambii fiind extrem de puternic sustinuți de persoane politice de cel mai înalt rang și de persoane influente din zona auditului fiscal.

Crearea unei noi organigrame funcționale care a desființat serviciile teritoriale de inspecție fiscală care aveau același portofoliu de companii de „verificat” și puternice „conivențe” cu mediul de business local.

Înființarea unei unități de monitorizare a riscurilor fiscale care să asigure pe baza unor criterii informatizate selecția contribuabililor de controlat si a echipelor de control fiscal, eliminând subiectivismul.

Înființarea unui serviciu dedicat controalelor operative solicitate de organele procuraturii și ale Ministerului de Interne.

Salarizarea la un nivel superior, cu cca 20% mai mare decat media pe sistemul ANAF, măsura anulată la intervenția agresivă a sindicatului lui Vasile Marica.

Mutarea într-un sediu nou cu o logistica suport și hardware exemplară, pentru care se află în derulare procedurile de achiziții publice.

Stabilirea unei noi misiuni de asistență FMI pentru luna martie 2016 pe subiectele:

– reducerea perioadei de inspecție pentru rambursarea TVA la max. 48 de ore;

– modificarea cadrului legislativ privind imixtiunea Curții de Conturi în activitatea de inspecție fiscală (asa cum o regăsim în  România și nu există în legislația niciunei țări civilizate membră  OECD);

– asigurarea asistenței juridice și avocațiale pe cheltuiala ANAF pentru toți inspectorii care sunt victimele plângerilor penale ale  marilor contribuabili, folosite ca mijloace de presiune enormă, și  care își permit să plătească onorarii obscene firmelor de  avocatură/consultanță fiscală;

Înființarea unei structuri redimensionate pentru controlul prețurilor de transfer, coordonata nemijlocit de catre direcția de resort ANAF unde am reusit să coagulez câțiva excepționali specialiști;

O altă serie de măsuri care urmau să fie adoptate până la 30 iunie 2016, măsuri care acum au rămas suspendate într-un etern „to do list”:

Modificarea ROF-ului pentru acordarea unei autonomii/responsabilități funcționale reale a DGAMC-ului.

Schimbarea tuturor procedurilor de administrare/inspecție fiscală, cu asistența FMI/CE, în sensul simplificării proceselor decizionale cu reducerea drastică a perioadelor de control.

Introducerea procedurilor de monitorizare voluntară a primilor o sută de contribuabili care contează cu mai mult de 50% în portofoliul de colectare.

Demararea a o sută de inspectii fiscale parțiale pentru 2016 pe tematica prețurilor de transfer.

Înlocuirea din funcție a  persoanelor de conducere de la nivelul serviciilor de specialitate pe baza unor criterii cuantificabile a performantelor profesionale.

Toate aceste măsuri urmăreau realizarea unui obiectiv precis și cuantificabil: creșterea colectării în zona marilor contribuabili cu 10%, adică cca 2,5 miliarde euro.

Vă reamintesc faptul că de ani de zile nimeni nu s-a atins de acești mari contribuabili, 600 dintre aceștia nefiind niciodată verificați, de când desfășoară activitate în România, până când am preluat mandatul de președinte ANAF. Ce-ar fi însemnat pentru România ca, pe lângă cele 3 miliarde de euro colectate suplimentar în 2015, să se realizeze alte 2 miliarde de euro în 2016 din zona marilor contribuabili?

Din păcate, este prea târziu. Actuala conducere MFP și viziunea tehnocrată ruptă de realitate și axată exclusiv pe imagine vor arunca din nou România în brațele FMI, iar relaxarea fiscală este deja pusă în pericol de această gașcă de inconștienți fericiți. România este trădată din nou!

 

Gelu Diaconu

România trădată: tehnocrații au pus ANAF în slujba gulerelor albe din firmele de consultanță fiscală și a marilor afaceri

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.