Medicul genial care circulă cu metroul: „Pentru mine viața însemnă ceilalți”

9
1975

 

Leon Danaila transport in comun
Acad. prof. Dr. Leon Dănăilă în metrou în drum spre serviciu

Ar putea veni la serviciu într-o limuzină, ar putea avea tot ceea ce oamenii ”normali” de azi își doresc, ar fi putut pleca în țări străine, unde ar fi fost plătit în zeci de mii de euro. Dar, în această imagine îl avem pe profesorul Leon Dănăilă, neurochirurg de geniu ajuns la 82 de ani, salvatorul a mii de vieți omenești, venind de la serviciu cu metroul într-o zi de marți, aprilie 2016. Pentru că a preferat să rămână în țară și să salveze români. Asta înseamnă patriotism: să fii un român normal într-o Românie anormală.

Profesorul Leon Danaila a fost surprins marți, 20 aprilie 2016, de o călătoare, circulând cu metroul, iar fotografia sa a devenit repede virală pe Facebook. „Un om minunat”, „un român adevărat”, „ma înclin în fața Domniei Sale!”, una fost câteva dintre comenatirii.

BBC a difuzat un reportaj emoționant, despre neurochirurgul Leon Dănăilă de la spitalul Gheorghe Marinescu.

Leon Dănăilă: „Nu am cine știe ce avere. Cred că sunt unul dintre cei mai săraci medici din lume”.

Leon Dănăilă: „Dacă doctorul este sănătos, nu e nicio problemă să profeseze și la o vârstă înaintată. N-am purtat niciodată ochelari și mâinile nu-mi tremură”.

În reportaj ziarișii britanici remarcă că neurochirurgul de la spitalul Gheorghe Marinescu câștigă mai puțin de 500 de lire sterline pe săptămână, dar spune că n-ar putea ieși la pensie nici dacă ar vrea pentru că este nevoie disperată de experiența sa.

Leon Dănăilă: „Nu știu când o să mă opresc. Desigur o boală, sau o situație anume, pot să mă dea la o parte”.

„Dumnezeu mi-a dat mâini și suflet să le folosesc pentru binele oamenilor”

Leon_DanailaAcad. Prof. Dr Leon Dănăilă se numără printre cele 5.000 de personalităţi importante ale lumii, este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa şi figurează printre cele 500 de genii ale secolului 21. A scăzut rata mortalităţii în operaţiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator şi a fost primul în România care a făcut operaţii pe creier cu laser.

Este membru al Academiei Române, al Academiei de Ştiinţe Medicale şi a altor 21 de academii şi societăţi ştiinţifice din lume. Clinica de neurochirurgie din Bucureşti există astăzi datorită lui. După 30 de ani de studii şi cercetări a descoperit o nouă celulă în creier.

Se culcă la ora 21, se trezeşte la 4, citeşte cărţi de specialitate două ore apoi pleacă la spital. De la 7 la 8 oferă consultaţii gratuite, continuă cu vizita zilnică prin saloane şi pe la 9-10 intră în operaţii, unde îl aşteaptă cele mai dificile cazuri din România. Are o faţă senină şi oferă cu inimă largă un zâmbet sincer. Este un geniu cu viaţă de ascet, care atinge nemurirea prin faptele sale.

Are peste 50 de ani de neurochirurgie, ani în care a făcut aproximativ 40.000 de operaţii. La cele din perioada de început doar a ajutat, dar ulterior, când a devenit şeful secţiei de neurochirurgie vasculară pe care a înfiinţat-o, a făcut aproximativ 1.000 de operaţii pe an.

„Se spune că cel mai bun neurochirurg trebuie să aibă ochi de vultur, mâini de femeie şi inimă de leu. Neurochirurgia vasculară este cea mai grea specialitate din neurochirurgie, şi împreună cu cea cardiacă este cea mai grea din cadrul chirurgiei. Neurochirurgia e un domeniu în care trebuie să citeşti foarte mult, altfel nu ai cum să faci performanţă. Încă de mic citeam pe rupte. În facultate îmi spuneau ‘şoarece de bibliotecă’” – Leon Dănăilă.

Întrebat într-un interviu redat de suntsănătos.ro, ce îl motivează şi care este crezul ce l-a susţinut în toti acesti ani, profesorul raspunde:

„Fiecare celulă umană este sfântă. Credinţa mea este că Dumnezeu, prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez. Dumnezeu mi-a dat mâini, mi-a dat suflet, mi-a dat judecată şi eu trebuie să le utilizez pentru binele oamenilor. Pentru bolnavi, pentru ei fac totul. Dacă te dedici acestei meserii, trebuie să renunţi la foarte multe lucruri. Să ajuţi un bolnav, să vezi că a reînviat după ce l-ai operat, înseamnă una dintre cele mai frumoase satisfacţii posibile. Să redai viaţa cuiva cred că este cel mai important lucru de pe lumea asta. Să salvezi un om, de exemplu să-l operezi la coloana vertebrală, să fie paralizat, să-i scoţi tumora şi el să înceapă să meargă, e una dintre minunile care îţi încântă sufletul”.

„Am operat preşedinţi de state, prim-miniştri şi miniştri din România şi străinătate, oameni din clasa medie, vagabonzi, boschetari, chiar şi criminali. Pentru mine nu contează ce statut social sau meserie au, caut doar să le salvez viaţa. Zicala mea favorită este ‘pentru mine toţi bolnavii sunt regi’” – Leon Dănăilă.

După 50 de ani de muncă și peste 40.000 de operații, doctorul Dănăilă avea un salariu de 2500 de lei pe lună și se vedea în situația de a fi nevoit să vândă apartamentul în care locuia pentru a putea plăti o carte de excepție la care lucra, «Tratatul de Neuroanatomie funcțională a creierului».

„Acum scriu o carte şi mă tot gândesc cu ce o s-o plătesc. Pe ăsta am dat un miliard şi vreo trei sute. Am găsit pe cineva să-i vând apartamentul în care stau cu condiţia să stau până când mor în el şi-mi dă o sumă de bani ca să pot publica o altă carte. Nu am altă soluţie. Ăsta-i salariul meu, 2.500 de lei, aveam şi 1.800, dar acum s-a mai mărit. Cu banii ăştia, plătesc 950 de lei întreţinerea, mănânc puţin şi de îmbrăcat nu mi-am cumpărat. Nu am femeie de serviciu, umblu cu pulovăr, îl spăl, îl agăţ pe umeraş, se usucă. Cămaşă port numai dacă mă cheamă pe la vreun interviu pe la televiziune” – Leon Dănăilă.

„Când operezi pe creier, dacă nu te gândeşti la Dumnezeu să-ţi trimită o mână de ajutor, bolnavul este pierdut“

«Adevărul»: Cum era copilul Leon Dănăilă, cum vă jucaţi şi cum a fost copilăria dumneavoastră?

Leon.DanailaAcad. prof. Dr. Leon Dănăilă: Părinţii mei au fost de condiţie foarte modestă, mama avea patru clase elementare, iar tata nu ştia carte, dar era un om foarte activ. El dorea să devină primarul Dărăbanului, dar a venit războiul  şi nu a mai reuşit. Mă jucam cu toţi copiii de pe uliţă şi de prin alte părţi şi eram prieten cu toată lumea, nu exista duşmănie între noi, a fost o perioadă care sigur că nu se va mai întoarce niciodată, dar pe care eu o regret prin faptul că ne-am simţit foarte bine. Deşi în mediul acesta întotdeauna am simţit foamea, frigul, lipsurile, eu nu le-am dat mare importanţă. Când eşti copil mai puţin îţi dai seama, dar părinţii mei au fost foarte muncitori şi totdeauna m-au învăţat nişte lucruri foarte importante.

În primul rând m-au învăţat că este foarte importantă pentru om credinţa, biserica. Eu mergeam tot timpul la biserică, credeam foarte mult în Dumnezeu şi mă rugam tot timpul înainte şi după masă şi spuneam «Tatăl nostru». Am realizat că te ajută credinţa şi că Dumnezeu nu lasă cu mâna goală pe cel ce i se roagă. Sigur că această credinţă este importantă nu numai în perioada copilăriei, dar şi în perioada ulterioară. Chiar şi în prezent sunt foarte credincios şi mă rog uneori în momente care sunt mai puţin prielnice pentru aşa ceva. Dar în gând îmi spun ruga şi mă gândesc la Dumnezeu şi el mă ajută.

Sculptorul de creiere

– Este un lucru fabulos faptul că dumneavoastră, încă de copil, v-aţi conectat prin intermediul rugăciunii cu Dumnezeu şi v-aţi păstrat toată viaţa această seninătate care vă face să fiţi atât de iubit. Am auzit oameni care spun „Dănăilă este un sfânt în viaţă“, aveţi această aură a unui călugăr, care este senin, binevoitor, este plin de dragoste pentru semenii lui. Oare de ce lumea aceasta încrâncenată şi rea nu reuşeşte să se conecteze cu Dumnezeu? V-aţi gândit, când umblaţi cu mâinile prin creier, oare ce piesă lipseşte de nu se poate conecta cu Dumnezeu acest creier al oamenilor?

– După mine, totuşi, majoritatea sunt credincioşi, au conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, fiecare individ e conectat la conştiinţa universală şi această conştiinţă îi ajută să depăşească anumite obstacole pe care le întâlnesc în viaţă. Când operez şi am momente foarte dificile în timpul operaţiei, mai ales că noi lucrăm pe creier, un organ atât de nobil, cea mai complexă materie din Univers, ajungi în anumite puncte în care dacă nu te gândeşti la Dumnezeu să-ţi trimită o mână de ajutor, bolnavul este pierdut. Noi lucrăm cu vieţile oamenilor, nu urmărim doar tratarea unui bolnav, ci şi calitatea vieţii după tratament. El trebuie să devină un om apt pentru muncă, un om neparalizat, care să poată vorbi, să poată judeca, să poată lua decizii.

– Toată viaţa dumneavoastră se învârte în jurul acestui organ, creierul. Când v-aţi intersectat prima oară în viaţă cu creierul unui om, când aţi luat contact fizic cu creierul unui om? Cum vă amintiţi momentele de început?

– Când eram student am făcut stagiul la Bicaz, acolo erau foarte multe accidente şi acolo am văzut primele operaţii pe creier, care m-au mirat foarte mult fiindcă în facultate nu prea am participat la astfel de intervenţii chirurgicale. Mi-a plăcut atunci răbdarea cu care trebuie să operezi acest organ şi nu numai.

Chirurgul trebuie să fie foarte răbdător, să aibă simţ estetic, să aibă talent şi, mai înainte de toate, trebuie să aibă har. Trebuie să fie inovativ şi inventiv, pentru ca atunci când în operaţie se iveşte vreo complicaţie să ştie să o rezolve în condiţii optime.
– Sunt foarte multe cazuri de malpraxis, chirurgi care fac greşeli. Dumneavoastră aţi propus Ministerului Sănătăţii un fel de test-chestionar pentru chirurgi.

– Împreună cu profesorul Golu, care este psiholog, am propus ca cei care doresc să facă chirurgia să fie testaţi. De ce atunci când lucrezi pe om şi viaţa omului este în pericol să nu fie testat chirurgul, dacă are aptitudini? Unii fac chirugie pentru că aud că e bănoasă, interesantă, spectaculoasă. Acest test l-am trimis la o revistă de chirurgie, dar mi l-au respins, au spus că nu pot să-l publice. Apoi, eu am publicat o carte despre tumorile cerebrale şi acolo este inserat. Nici pe plan internaţional nu există astfel de teste care se aplică unuia care termină o facultate de medicină şi care vrea să urmeze chirurgia.

– Aţi ajuns din întâmplare neurochirurg, în condiţiile în care toţi fugeau de neurochirugie din multe motive. Această întâmplare a fost de bun augur pentru cariera dumneavoastră. Cum aţi făcut să schimbaţi la 180 de grade rata de mortalitate uriaşă şi să o aduceţi la un nivel atât de scăzut?

– Profesorul Arseni nu dădea la nimeni voie să intre în arhivă, noaptea lua cheia cu el, iar în timpul zilei dădea cheia la o secretară. Într-o zi, am rugat-o pe domnişoara respectivă să-mi dea şi mie cheia de la arhive. Şi atunci am făcut o statistică, pe care o am şi acum, fiindcă atunci când faci o afirmaţie trebuie să fii foarte precis în date. Am găsit o mortalitate de circa 50-60 la sută, o mortalitate foarte mare, aşa era situaţia în toată ţara. Profesorul Arseni a fost o personalitate, a făcut mult pentru neurochirugie, dar în domeniul tehnicii operatorii era puţin depăşit.

În afară de revistele ruseşti, mai veneau şi reviste din America şi citeam că cele mai complicate operaţii ajung la o mortalitate de 3 ori 4 la sută. Şi atunci mi-am pus problema că vreau să mă duc şi eu să văd cum fac ei, cum operează. Am obţinut o bursă şi am ajuns în America, la New York. Am văzut o altă tehnică operatorie, tumorile nu se scoteau cu degetul, ci cu microscopul operator, care măreşte, luminează câmpul operator şi te ajută să păstrezi zonele importante şi vasele de sânge, care sunt extrem de importante.

„Eu, când mă întorc în România, vreau să operez bolnavi”

– Aţi ajuns la New York şi există un moment fabulos când v-aţi dus la şeful acelui spital, care vă trimisese într-un laborator cu nişte borcane cu creier de şobolan, şi i-aţi spus „Domnule, eu am venit să operez pe creier”.

– Eu acum mă mir ce curaj am avut, nu atunci. Când am văzut că mă duce în laboratorul respectiv, am stat o zi, am stat două, după care i-am spus profesorului de acolo că am venit aici să învăţ neurochirurgie deoarece eu, când mă întorc în România, vreau să operez bolnavi. S-a supărat pe mine, a vorbit şi cu secretara lui să nu mă ajute la primirea banilor de bursă, să-i depună la o bancă, dar m-am descurcat până la urmă. Apoi am vorbit cu un profesor, care era un neurochirurg foarte bun, care a dat un telefon la Washington, a cerut permisiunea şi au fost de acord.

Sunt momente istorice. Eu mă mir şi acum când mă gândesc că eram pentru prima oară în America şi să contrazici un profesor… Aveam deja o experienţă neurochirurgicală şi voiam doar să văd tehnica, scriam totul pe caiet.

Deţine 18 brevete de inventator şi zece de inovator

– Aţi povestit cum medicii americani aruncau mănuşile, iar dumneavoastră aici le peticiţi.

– A fost o perioadă foarte dificilă, nu doar la Bucureşti, ci în toată ţara, bani erau puţini, ca întotdeauna. Bani nici nu o să fie mai mulţi vreodată ca să dotezi secţiile de chirurgie susţinute de stat fiindcă bugetul este mic, aşa a fost acum 40 de ani, aşa este şi acum fiindcă noi nu avem industrie, baza bugetului unei ţări constă în producţie, în industrie. Aşa că nu ai de unde plăti pe medici, să achiziţionezi aparatură modernă, nu ai nimic.

Sufletul, energia creierului

– V-aţi pus întrebarea unde o fi ceea ce se cheamă suflet, v-aţi gândit în ce cotlon se găseşte?

– Sigur, în decursul istoriei sufletul a fost localizat la inimă. Creierul este însă cel care dă naştere la conştiinţa individului, în creier este localizat acest spirit şi viaţa spirituală a omului este elaborată de creier. Descartes a spus că este localizat sufletul omului la nivelul glandei pineale. Sufletul este o energie care este emanată de către funcţia întregului creier. Au fost unii savanţi care au spus că sufletul moare odată cu creierul, nu a convenit clerului şi din această cauză au fost excomunicaţi, au plecat din ţară la presiunea bisericii.

– Ce proiecte, nelinişti şi neîmpliniri mai aveţi referitor la creier, acest organ care se lasă atât de greu de cunoscut?

– Din păcate, bani pentru cercetare la noi în ţară există foarte puţini. Eu cu cordocitul (academicianul Leon Dănăilă a descoperit, în colaborare cu biologul Viorel Păiş, o nouă celulă a creierului, cordocitul, care protejează, ca un cordon, substanţa albă a creierului) am pus bani din buzunar, nu mi-a dat nimeni un leu.

– Domnule profesor, cât este salariul dumneavoastră?

– Mie îmi pun pe card 2.500 de lei. Acestea sunt posibilităţile…

Chirurg şi inventator

Numele: Leon Dănăilă.

Data şi locul naşterii: 1 iulie 1933, Dărăbani, judeţul Botoşani.

Locuieşte în: Bucureşti.

Studiile şi cariera:
Are zeci de pionierate în neurochirurgie.

Singurul neurochirurg din ţară care a operat anevrismele sistemului arterial vertebro-bazilar.

În 1981 înfiinţează Secţia VII de Neurochirurgie Vasculară şi Microneu- rochirurgie.

Tot în 1981 introduce în sala de operaţii microscopul operator.

În 1966 devine medic specialist neurochirurg, iar în 1972 doctor în medicină.

În 1961 devine medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Gheorghe Marinescu, Bucureşti.

În 1958 a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, Iaşi.

Neobişnuita poveste a lui Leon Dănăilă, neurochirurgul care a vrut să-şi vândă casa pentru o carte

Leon-Danaila„Sunt cel mai sărac medic din lume. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face tot ce am făcut până acum. Aş rămâne în România”

În aproape 55 de ani de carieră în neurochirurgie, a operat pe creier zeci de mii de bolnavi. La 82 de ani, Leon Dănăilă operează şi acum la fel ca în tinereţe. În fiecare dimineaţă la ora 6 îl găseşti la Clinica de Neurochirurgie. Are programul foarte bine stabilit pentru operaţii şi pentru consultaţii. Ştie dinainte ce anume va face pentru ca bolnavul lui să iasă cu bine din operaţie. Situaţia era cu totul alta în urmă cu aproape 55 de ani, când majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar peste 50% dintre ei mureau, pentru că medicii scoteau tumorile cu degetul. A vrut să schimbe situaţia, însă s-a lovit de opoziţia profesorului Arseni, care nu credea în tehnica lui, pe care o învăţase în SUA. Ulterior i-a convins pe cei de la partid că tehnica lui este cea corectă. A refuzat însă postul de ministru al Sănătăţii care i s-a oferit înainte de 1989.

Cu toate că e cunoscut în toată lumea, Leon Dănăilă e un om modest. Când ajungi în clinica de neurochirurgie observi că pe uşă există un anunţ că toate consultaţiile sunt gratuite. Dacă astăzi ar lua-o de la capăt şi ar fi pus să aleagă ce să facă ar alege tot neurochirugia. „Aş face tot ce am făcut până acum. M-aş duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează”, mărturiseşte el în cadrul unui interviu acordat Gândul.

La 82 de ani, Leon Dănăilă se declară cel mai sărac medic din lume, iar pentru a tipări o carte a vrut să-şi vândă casa.

– Domnule profesor Leon Dănăilă, sunteţi unul dintre cei mai recunoscuţi neurochirurgi de la nivel mondial, cu 40.000 de operaţii. Cum găsiţi medicina şi neurochirugia din România?

Leon Dănăilă: Sigur că s-au schimbat multe, tehnica operatorie pe care eu am văzut-o atunci, când am venit în 1961, era foarte brutală, se scotea cu degetul tumora din creier, sângera foarte mult, majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar mulţi dintre ei, peste 50 %, mureau. Aşa era tehnica la vremea respectivă. Pe mine m-a impresionat această mortalitate crescută şi deficitele motorii pe care le lăsa operatorul după intervenţia chirurgicală, fiindcă trebuie să iei în consideraţie nu numai că actul operator este important, este important următorul lucru: calitatea vieţii bolnavului să rămână foarte bună după operaţie.

Eu citisem în nişte reviste din străinătate – atunci veneau mai mult reviste ruseşti, erau şi câteva din Apus la bibliotecă – că mortalitatea operatorie la ei este de 3-4-5% şi atunci m-a frapat acest lucru, fiindcă viaţa omului este foarte scumpă şi noi medicii avem datoria să-i salvăm, nu să-i omorâm prin actul operator.

Datorită acestui fapt am făcut rost de o bursă. Am vrut să plec şi eu în străinătate să văd cum se operează acolo. În ani 1980-1981 am obţinut o bursă Fulbright în America, la New York. Acolo am văzut că se operează printr-o altă tehnică, nu prin cea pe care o ştiam eu. Se opera cu microscopul operator, care luminează câmpul operator foarte bine, măresc formaţiunile nervoase, şi în special vasele de sânge pe care le poţi evidenţia şi coagula foarte bine fără a introduce degetul sau a utiliza acte brutale. Creierul este cea mai complexă substanţă din univers prin faptul că o celulă cerebrală, care are câţiva microni, are până la 20.000 de conexiuni. Şi fiecare celulă este legată de altele, totul este legat prin totul.

În această tehnică microchirurgicală se descoperă vasele de sânge, se pot mări ca dimensiuni, se pot evidenţia şi astfel poţi să faci o operaţie în care individul respectiv să rămână cu deficite motorii minime, iar mortalitatea să scadă de la 50-60% până la cifre de 4-5%.

– Şi astăzi, cum găsiţi  neorochirugia?

– După ce m-am întors de la New York am introdus şi eu tehnica microchirurgicală şi am reuşit să scad această mortalitate, am reuşit ca bolnavii după operaţie să rămână cu deficite motorii cât mai mici. Calitatea vieţii bolnavului să fie foarte bună, el să poate lucra apoi. Această tehnică pe care eu am introdus-o a creat unele dificultăţi în domeniul neurochirurgiei. Eu lucram în clădirea cu 10 etaje, la profesorul Arseni.

Mulţi dintre pacienţii profesorului Arseni îl rugau să mă ia şi pe mine în operaţie, ceea ce l-a enervat foarte mult. Mai ales că el avea şi o retinopatie diabetică şi nici vederea nu era bună. Eu îl opream uneori: „Domn profesor, aici e carotida, aici e nervul optic, îmi era frică să nu-l lezeze, să nu facă deficite foarte mari”. Uneori se enerva şi zicea „du-te dracului, dacă tu eşti deştept, rămâni tu şi operează”. Şi atunci el pleca, rămâneam eu şi reuşeam să micşorez această mortalitate.

Faptul că eu reuşeam să-i operez pe bolnavi foarte bine nu i-a convenit şi a spus că el îmi creează o altă secţie (unde sunt acum) şi mă face şef. Pe de altă parte, spunea la personal că o să opereze el acolo când o să zboare bivolul deasupra clădirii. Când am venit în noua secţie totul era deplorabil, cu ciment crăpat, frunici, gândaci.

Am făcut dezinfecţie, masă de operaţie nu aveam. Numai că peste drum de noi era fabrica de instrumentar medical. Am vorbit acolo şi am reuşit să-mi dotez această secţie cu aparatură şi instrumentar obişnuit. Atunci am făcut un demers la Ministerul Sănătăţii şi la direcţia spitalului că nu pot să operez în această secţie fiindcă nu am grup de sânge, nu am instrumentar suficient. M-au chemat la minister şi mi-au zis: „Nu putem să te ajutăm, n-avem ce să facem, fiindcă el are puteri atât de mari”. Era în legătură şi cu Ceauşescu pe care îl consultase.

Atunci eu am rămas aici, şi după 3 ani de zile toţi bolnavii, şi de prin Comitetul Central, şi de prin alte părţi, veneau la mine fiindcă aveam rezultate foarte bune şi îi operam eu. Nu se mai duceau la el. Lucrul ăsta le-a enervat şi a făcut o adresă la direcţia sanitară, la Ministerul Sănătăţii, şi a scris ce am scris eu prima dată: că nu se poate opera acolo. Voia să mă aducă înapoi şi mă desfiinţa ca şef de secţie. Atunci m-am dus la minister şi mi-au zis că nu mă mută, ştia toată lumea de acum care era situaţia.

– Aţi văzut recent declaraţiile unui parlamentar care spunea că el nu poate fi comparat cu un medic, cu un profesor. Care este condiţia medicului astăzi în societatea românească?

– Este la fel. Totdeauna a fost aşa. Salariile au fost tot timpul mici. Exact când am terminat eu, salariile erau la fel. Eu aveam 700 de lei pe lună, dădeam 500 lei la gazdă şi 200 mă costa masa. N-aveam… mi se rupseseră ciorapii. Am scris acasă să-mi trimită nişte bani. Ai meu au rămas stupefiaţi: „Păi, cum? Tu ai ajuns medic şi ceri bani de la noi?” Asta era situaţia. Şi acum e la fel. Rezidenţii au salarii foarte mici. Eu cred că nu parlamentarii sunt vinovaţi, cred că ţara noastră este destul de săracă, bugetul este foarte mic. Şi dacă dă salarii mai mari la medici, trebuie să dea şi la ceilalţi. Se creează nişte disfuncţionalităţi. Noi n-avem o bază majoră pentru a produce un buget al ţării foarte mare, care să fie împărţit la toate ministerele în mod egal. N-avem industrie. Baza pentru a produce ceva bani este industria.

– Dacă aţi fi ministrul Sănătăţii care ar fi primele trei măsuri pe care le-aţi lua?

– Mi s-a propus pe vremea lui Ceauşescu să fiu ministrul Sănătăţii, dar eu am refuzat. Am zis că dacă nu ai bani să îmbunătăţeşti sistemul sanitar degeaba mă duc eu acolo. Că te judecă toată lumea. Ministrul nu vine cu sacul cu bani. El depinde de bugetul care i se dă. Dacă aş fi acum tot n-aş avea posibilitate să fac ceva. S-au perindat la noi cei mai mulţi miniştri şi n-au putut rezolva dotările, salariile medicilor care sunt foarte mici.

– V-aţi gândit vreodată să plecaţi din România?

– Eu când am avut bursă în America mi-am dat seama cum e situaţia în străinătate. M-am întâlnit cu mulţi medici plecaţi ilegal, care mi-au zis că le-au dat posturile cele mai proaste – de radiologi, de ginecologi. Acolo participam la operaţie, era un profesor de la care am învăţat foarte mult. Într-o zi mi-a zis să nu intru în sala de operaţie. Dar eu m-am dus să văd ce se întâmplă. Când colo opera un medic căruia îi tremura mâna. De aia mi-a spus profesorul să nu intru în sala de operaţie. Dar medicul ăsta era de-al lor. Că dacă era din străinătate sau unul fugit din Est îl dădea afară imediat. M-a frapat acest fapt cât de apraxic era în actul operator. Aşa că medici proşti sunt în toată lumea, sunt şi la noi. Sunt şi medici foarte buni, sunt şi mediocri.

Nu m-a tentat să plec, că ştiam care e situaţia. Eu am fost în toate ţările, şi peste tot era la fel, îţi dădeau posturi proaste. Aveam şi eu tendinţă să ajung profesor, în Academie. Acolo în niciun caz nu puteai nici să visezi la aşa ceva. Drept să vă spun titlurile contează destul de mult, eu am pus preţ pe ele. Am făcut abstracţie de latura materială, ca drept dovadă eu nu sunt un om  bogat, cred că sunt cel mai sărac medic din lume. Am scris pe uşă: toate consultaţiile se dau gratuit. Vin la mine cine vrei şi cine nu vrei.

– Vin şi oameni politici?

– Vin, dar mai puţini. Ei se duc în străinătate de obicei. Ei au bani. Cum e şi Ponta, care s-a dus în Turcia. Parcă noi n-avem ortopezi buni?! Aşa fac şi ceilalţi.

– Cum a fost văzută operaţia premierului Victor Ponta în interiorul sistemului medical?

– Ei ştiu cum e situaţia medicală din România şi n-au încredere. În toate ţările din Apus, la doi ani schimbă şi miscroscoape şi aparatură. La noi, eu lucrez cu un microscop de 20 de ani. Am făcut nişte programe de cercetare şi aşa am putut obţine nişte bani. În perioada mea de glorie, când mă duceam cu un program de cercetare, nimeni nu îmi zicea nimic şi îmi dădea bani.

Acum s-a schimbat. Vedeţi ce bogaţi sunt unii. A mai apărut şi sistemul particular. Au căutat să mă coopteze şi mine, dar nu m-am dus. Au aparatură medicală bună, dar dacă un bolnav merge bine ei îl ţin 2-3 zile. Aşa că de multe ori bolnavii operaţi la spitalele de neuchirugie particulare au venit la noi, unde nu plătesc nimic.

Fiecare guvern face reformele în sistemul de stat dar situaţia rămâne cam la fel.

Am văzut la televizor că se vor ieftini medicamentele cu 20%. Eu sunt foarte sceptic în privinţa asta. Eu cred că n-o să mai importe medicamente atât de scumpe şi o să facă la noi nişte surogate care conţin substanţa activă la jumătate, că n-au de unde să suplimenteze. Am aflat mai demult că unele medicamente sunt făcute pentru România, cu substanţă activă mai puţină, nu au nicio acţiune. Dacă nu bagi medicamente din asta de calitate… mulţi umblă după medicamente din astea din import pentru toate bolile.

– Care se soluţia atunci pentru sistemul medical din România? Medicamente nu avem, medicii ne pleacă, politicienii se duc şi se operează în străinătate.

– Nu-i nicio soluţie. Dacă banii sunt puţini nu e nicio soluţie.

– Ce sfat i-aţi da unui tânăr care ar vrea să facă medicină astăzi?

– Eu l-aş sfătui să meargă în străinătate şi să vadă cum e acolo şi să se întoarcă în ţară, dacă are tendinţă să devină profesor sau academician. Dar unii nu doresc, doresc să facă avere sau se bazează şi pe ceva operaţii plătite cu plicurile, şi ei sunt mulţumiţi.

Eu aşa i-am sfătuit să meargă în străinătate, devii un medic foarte bun. Ce bucurie mai mare, cel puţin pentru mine, atunci când faci un bolnav bine? De exemplu, anul trecut a venit o pacientă din Tanzania cu o operaţie foarte grea, a mers destul de bine. Acum a mai venit una tot din Tanzania. Şi am întrebat-o de ce nu merge la Cape Town, la Paris, la Bruxelles. Mi-a zis că acolo costă foarte mult, aici costă nici o mie de euro, pe când acolo costă 40-50.000 de euro.

– Aveţi mulţi pacienţi care vin din străinătate?

– Am operat destul de mulţi. Acum astea două negrese au venit. Dar mă sună de peste tot.

– Ce calităţi trebuie să aibă un chirurg?

– Trebuie să fii inovativ, să ai talent, să ai simţ estetic, să ai milă faţă de bolnav, să ai chemare pentru aşa ceva. Eu am făcut şi Facultatea de Psihologie, pentru că studiind creierul voiam să ştiu mai mult despre psihologie, memorie, atenţie. Şi atunci am făcut un chestionar pentru cei care vor să urmeze chirurgia. Din studiul ăsta rezulta că trebuie să aibă talent, să aibă manualitate.

– Spuneaţi că aţi făcut şi psihologia ca să înţelegeţi mai bine creierul. Sunt studii care spun că nu cunoaştem decât 10% din creier. Dumneavostră cât la sută aţi înţeles?

– Am făcut şi eu nişte cercetări în privinţa asta. Nu am făcut psihologie aşa degeaba. În 2013, un amercian neurochirurg a scris o carte de neurochirurgie şi mi-a cerut şi mie să scriu despre conştiinţă. Am scris capitolul respectiv. Lumea îmi cere să scriu fără să mă cunoască. Eu am descoperit o nouă celulă (n.r. celulă descoperită împreună cu dr. biolog Viorel Păiş). Şi atunci am pornit de la ideea că în creier nu există vase limfatice, dar trebuie să existe altceva. Încă nu au apărut reacţii la descoperirea mea, nu există nici reacţii pozitive, nici negative, dar există sigur. Celula respectivă este o celulă care apără creierul să nu intre hematiile, înconjură vasele de sânge care, la fel, trebuie protejate. E o celulă care n-a fost băgată în seamă, eu am observat-o la microscop.

– Aţi fost la minister să le spuneţi că aţi descoperit celula asta şi că vreţi să mai faceţi cercetări?

– Nu-ţi dă nimeni, nu-i interesează.

– Domnule profesor, acum câteva luni a apărut o ştire că nu aveaţi suficiente fonduri pentru a tipări o carte de specialitate. Ce s-a întâmplat până la urmă?

– După ce a apărut la televizor toată tevatura respectivă, m-a sunat directorul Editurii Medicale a Academiei să îmi spună că îmi va fi tipărită cartea gratuit. Am predat manuscrisul, o să apară carte anul viitor.

– Dacă ar fi să o luaţi de la capăt acum în 2015 ce aţi alege să faceţi?

– Aş face tot ce am făcut până acum. M-aş duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează. Eu când am fost în străinătate la congrese, cu burse, stăteam în sala de operaţie să văd cum se operează în fiecare ţară, nu m-am dus la congres să ascult ce spune unul sau altul. Pe mine m-a intersat tehnica operatorie.

– Ca neurochirurg care a fost cea mai dificilă situaţie?

– Eu când am avut operaţii foarte grele de abia aşteptam să vin să le fac. Eu am citit biografia unui mare chirurg român Setlaceck, s-a pensionat la 60 de ani şi n-a mai vrut să opereze. Am citit în biografia lui că atunci când avea o operaţie foarte grea se ruga la Dumnezeu să se dărâme un bloc, să se accidenteze maşina….Eu, dimpotrivă, atunci când am o operaţie grea ştiu dinainte tehnica pe care trebuie să o aplic şi ce trebuie să fac.
Reacția lui Leon Dănăilă dupp ce imaginea cu el în metrou a devenit virală:

„Am aflat astăzi că o fotografie în care sunt înfăţişat mergând cu metroul, în drum spre casă, a atras interesul ziariştilor şi utilizatorilor de internet. Vă mulţumesc pentru preocuparea faţă de persoana mea şi felul în care aleg să îmi folosesc timpul liber, cu toate că nu găsesc că o situaţie cât se poate normală este un subiect de ştire. Aş dori, totuşi, să fac următoarele precizări:

  1. Folosesc metroul bucureştean, în primul rând, pentru că mi se pare esenţial să fac cât mai multă mişcare pentru întreţinerea sănătăţii. Drumul până la metrou şi de la staţia de destinaţie până acasă este o plăcere după multe ore de muncă şi, de asemenea, o excelentă metodă de a stimula şi întreţine sistemul muscular şi cardiovascular. Am avut un autoturism până anul trecut, dar am renunţat la el, tocmai pentru că, pe măsură ce înaintez în vârstă, simt nevoia să fac mai multă mişcare. Le recomand şi pacienţilor mei să lupte împotriva sedentarismului, pentru că nu poate fi decât în beneficiul lor. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care, la 83 de ani, sunt perfect capabil să îmi administrez singur treburile gospodăreşti. Micile cumpărături în drum spre casă fac şi ele parte din necesarul vieţii şi sunt recunoscător pentru faptul că mă pot ocupa singur de acest aspect şi chiar îmi face plăcere să fac asta.
  2. Utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele mele pentru ceea ce înseamnă civilizaţie. Mai ales într-o capitală aglomerată, înseamnă mai puţine noxe, protejarea mediului înconjurător şi timp folosit cu folos. Este o temă la care sper că şi generaţiile următoare vor reflecta. Mă bucur să aflu că personalităţi importante din politică. atât din România cât şi din Vest înţeleg acest lucru. Unul dintre ei este prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, pe care îl puteți vedea în fotografie.
  3. Sistemul medical românesc reprezintă o temă continuă de dezbatere şi există destule argumente de critică la adresa lui. Faptul că eu aleg să îmi protejez sănătatea şi îmi economisesc timpul alegând călătoria cu metroul nu este, însă, unul dintre ele.
  4. Sunt perfect conştient că trăim într-o lume în care există oricând posibilitatea de a fi filmat şi fotografiat în situaţii dintre cele mai obişnuite din viaţă. Nu pot să spun că apreciez acest lucru foarte mult. Aş aprecia, însă, dacă, înainte ca o fotografie să fie interpretată, să i se ceară şi punctul de vedere celui fotografiat. Vă mulţumesc”.
loading...

9 COMENTARII

  1. Adevarat om! A operat-o pe sora mea avand tumoare pe creier, a reusit operatia si nu a vrut sa ia nici un ban, am intrebat asistentele cum sa-i fac totusi un gest de multumire. Au zis ca ii plac orhideele. Macar atata bucurie am avut dreptul sa-i fac la un asa om. Cinste lui. Este un exemplu ptr o tara-ntreaga. Succes in tot ce faceti, sunteti un geniu!

  2. A fost un bun neurochirurg,nu mai bun decat Prof.Arseni, dar de mult trebuia sa nu mai opereze.Avand in vedere varsta si starea de sanatate care este ascunsa de Colegiul Medicilor, se pune in pericol viata pacientilor pe care ii opereaza si nimeni nu se gandeste la dr.Ciomu! Si de ce nu se spune ca mai are o indemnizatie de aprox.3000 lei de la Academia Romana? Pana cand se va lasa manipulat poporul roman? Sunt complicitati pt interesele celor care se folosesc de serviciile lui, si el de ale lor! Cu pretul vietii pacientilor! El a vazut cordocitul la microscop? Care microscop? cel operator? Putea sa se uite 100 de ani in microscopul operator ca nu vedea nici o celula.Dr.Pais a facut toate cercetarile la microscopul electronic,toata lumea medicala cunoaste asta, dar dr.Danaila nu-i este rusine sa afirme asemenea minciuni!

  3. Asa este, dna Maria Popescu are dreptate! Colegiul Medicilor si Ministerul Sanatatii ar trebui sa raspunda pentru modul in care se pune in pericol viata pacientilor…dar ce conteaza daca mor oameni, ei sa-si atinga telul!Cine ii intreaba? Si asa apar „savantii” de renume mondial!I

  4. Ati vazut celula (cordocit) la microscopul operator? HAHAHA!Sunteti penibil, domnule profesor!Chiar credeti ca puteti pacali pe toti care citesc ce spuneti? Mai sunt si oameni care cunosc adevarul, ca incercati sa va insusiti munca si cercetarile regretratului Dr.biolog Viorel Pais.Si cei care scriu tot ce afirmati fara sa verifice dau dovada de neprofesionalism.

  5. Ati vazut celula (cordocit) la microscopul operator? HAHAHA! Sunteti penibil, domnule profesor! Chiar credeti ca toti care citesc afirmatiile dumneavoastra nu cunosc adevarul, ca vreti sa va insusiti munca regretatului Dr.biolog Viorel Pais? Si cei care publica afirmatiile dumneavoastra fara sa verifice dau dovada de neprofesionalism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here