„Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?”

Zoe_Dumitrescu-Busulenga„Eu nu înțeleg un lucru: când e atâta frumusețe întreagă pe lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumuseții? Şi, dacă fărâmițăm frumusețea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?”

„De la Freud încoace s-a produs o mutație: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristețea cea mai mare. Vedeți, la noi, la români există/exista/ o cuviință. Anumite cuvinte nu se pronunțau – nu erau niște tabu-uri, dar există/exista/ o pudoare. Acum ‘cuviința’, cuvântul acesta, a dispărut din dicționar. Nu am prejudecăți de niciun soi, dar felul în care ne purtăm ucide frumusețea”

„Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului”

„Mă uit la programele Universităților. Nu mai găsesc nici urmă de greacă, de latină. Respectul pentru clasici nu mai există. Nu ne interesează trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie rădăcinile. O lume fără rădăcini este o lume fără morală. Se vorbește puțin și despre intelectualii dintre cele două războaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunță, opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se mai cântă. Există un fel de indiferență față de trecut. Lumea a început să uite să vorbească, pentru că nu mai citește”

„Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieși cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste și de aceea lumea nu le iubește”

„Nu am cum să mă despart de Eminescu! De inegalabilul nostru poet ar trebui să ne apropiem cu emoție negrăită, deoarece el este mai mult decât un poet de geniu. El a realizat cea mai vastă sinteză a gândirii și sensibilității poporului român”

„Am sentimentul că familia nu mai are coeziunea pe care o avea odată. Nu mai e legată de acea căldură, de acel fluid insesizabil care unea membrii unei comunități familiale. Școala ar trebui, părinții pot să infuzeze foarte bine credința, presupunând că ei nu au cultură. Dacă părinții ar fi intelectuali… Chiar dacă unii nu s-au născut cu biblioteca în casă, nici nu au fost educați să se ducă spre bibliotecă”

„Marile mele iubiri au fost Eminescu și Enescu. Bărbatul vieții mele a fost soțul meu, Apostol Bușulenga. Un om admirabil. Un om de o cultură clasică admirabilă. Cunoștea latina și greaca. Poate asta m-a și atras la el. Am fost căsătoriți 45 de ani. Pe verigheta mea este gravat numele lui. Pe verigheta lui era gravat numele meu”

„Dacă omul nu rămâne decât cu Dumnezeu, crezând că numai el și Dumnezeu sunt pe lume, atunci acela nu este un om înduhovnicit. Deci aștept și mă rog să simt și eu această stare”

„Un om credincios poate să facă lumină într-un loc întunecat”

„Azi, pentru mine personal, pentru cei puțini rămași din generația mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranță, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aș vrea să spun că s-a și prăbușit. Suntem însă neliniștiți, puțin nedumeriți, suntem și triști; ceea ce se petrece pe planetă nu-ți dă senzația unei liniștiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbușirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antichristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc că omenirea să-și revină din această clipă de orbire, care cam durează”

Zoe Dumitrescu-Bușulenga (20 august 1920, București – 5 mai 2006)

Citește și:
Gânduri către tineri: Reflecţii despre tradiţie şi model
„Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu mode-
lele? Am impresia că naţiunea aceasta vrea să fie neapărat 
ca altcineva. „Vrem ca acolo”. Fiecare „acolo” este acolo, 
nu aici. Avem şi noi „aici”-ul nostru, dar cum să le scoţi 
din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor şi 
ce e al nostru, e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim 
rădăcinile. Procesul este foarte insidios şi poate prinde. Văd ceva la vecin 
şi vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interi-
oare şi nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivaţii, alte condiţio-
nări. Nişte oameni foarte cultivaţişi neimplicaţi politic ar putea face 
aceasta. E foarte greu însă!...” (Citește mai departe)
Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Menelele si Bach sunt ireconciliabile, disjuncte. Si asa au fost tot timpul. Drept urmare, nici un iubitor autentic de manele nu are cum sa se intoarca la Bach, pentru ca nu a fost vreodata in apropierea muzicii create de acesta. Cele doua lumi nu s-au intalnit si nici nu se vor intalni vreodata. Pacat este ca una din ele devine tot mai mare pentru ca populatia creste. Totusi, cred ca cealalta nu va disparea cu totul. Desi devine tot mai mica in raport cu cealalta.

  2. Cei ce ascultă manele nu vor renunța ptr a audia muzică clasică, ptr ca le va cade greu la stomac cand consuma mici si bere pe acorduri de manea si fără muștar, ca sa nu plateasca prea mult pe mâncare. Ei folosesc procentul de 99% băutură si 1% mâncare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.