Ziua Independenței în țara slugilor

Mihail KogalniceanuS-a spus că ziua de 9 mai trebuie să aibă pentru orice român o triplă semnificație: Ziua Independenței, Ziua Europei și Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Aceasta trebuie să fie, fără îndoială, și ordinea în importanța lor, este ordinea pe care a redat-o întreaga mass-media. Însă președintele României a ținut o recepție și un discurs pe 9 mai 2016 „cu prilejul zilei Europei”, iar în mesajul primului ministru ziua de 9 mai este „Ziua Europei, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial”.

Ce mai rămâne de spus? Să ne aplecăm asupra mesajului primului ministru, fostul comisar, european, care, totuși, și-a amintit și de Ziua Independenței? Pasajul de la sfârșitul mesajului despre independența României are șase rânduri, pe când marcarea importanței celei de-a zecea sărbătoriri a Zilei Europei ca țără membră a UE ocupă jumătate de text cu noul limbaj de lemn: „eforturile depuse”, „angajamentele asumate”, „consolidarea proiectului european”, „valorile și principiile fundamentale”…

Elocvent este finalul mesajului lui Cioloș: „La mulți ani, Europa, la mulți ani, români, la mulți ani, familie europeană!” Românii sunt între „Europa” și „familia europeană”. Doar nu ar fi putut ura mulți ani independenței României… Nu avem nevoie de independență, de suveranitate, de istorie sau de demnitate, doar de Uniunea Europeană, care ne-a promis paradisul democratic! În schimbul independenței și suveranității, despre care însă continuăm să vorbim, în virtutea unei inerții, a unei inerții istorice.

Primul ministru amintește în cele câteva cuvinte despre independență discursul lui Mihail Kogălniceanu din 9 mai 1877 și citează: „Suntem o naţiune liberă şi independentă!”, pentru ca apoi să spună: „Respect și recunoștință, înaintașilor noștri, care ne-au lăsat moștenire România independentă!” Nu ar fi trebuit să o facă!

Așa să fie! Așa să fie România astăzi? Cioloș și politicienii de la București ne pot răspunde prin „cedarea de suveranitate” către UE, însă cel mai bine nevorbește Kogălniceanu însuși, în același discurs, despre ce înseamnă România independentă pe care vroia să o lase moștenire:

„Noi trebuie să dovedim că suntem națiune vie, trebuie să dovedim că avem cunoștința misiunii noastre, trebuie să dovedim că suntem în stare să facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii noștri (…)

Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare. Însă domnilor, aci se oprește travaliul nostru? Aci se oprește misiunea noastră? Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole, și mai cu deosebire urmărit de la 1848 încoace? (…)

Să arătăm că suntem o națiune hotărâtă să ne ocupăm de noi, să ne ocupăm de națiunea noastră, să ne ocupăm de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stări morale și materiale, iar nicidecum ca să îngrijim, ca să neliniștim pe cineva. Noi voim să fim bine cu toate puterile și cu Rusia, și cu Austria, și chiar cu Turcia (…)

Voim sa fim independenți, pentru că voim să trăim cu viața noastră proprie, pentru că nu voim să mai pătimim pentru greșelile altora, pentru că voim ca la gurile Dunării de jos să fie un bulevard în contra rezbelului”.

Este România pe care o dorea Kogălniceanu și România pe care o au azi Iohannis și Cioloș? Președintele și primul ministru României de astăzi nu pot să rostească niciun cuvânt despre semnificația Zilei Independenței, cum nu pot să vorbească despre independența țării și în niciun caz nu l-ar putea cita pe Kogălniceanu cu cele de mai sus.

Citește și: 
De ce nu sărbătorim Ziua Independenței

gov.ro: Mesajul premierului Dacian Cioloș cu prilejul zilei de 9 mai – Ziua Europei, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial

Anul acesta, marcăm Ziua Europei pentru a 10-a oară ca stat membru al Uniunii Europene. În mai 2007, când participam pentru prima dată ca cetățeni europeni la sărbătoarea comună a națiunilor Uniunii Europene, așteptările noastre ca nou veniți în acest proiect de cooperare economică și politică erau pe măsura eforturilor depuse ani de zile de România pentru a deveni membră a Uniunii, dar și pe măsura angajamentelor asumate față de partenerii noștri europeni.

Acum, ne pregătim pentru a prelua, în cel de-al doilea semestru al anului 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene. Vrem să facem acest lucru cu toată maturitatea și responsabilitatea, pentru consolidarea proiectului european, a valorilor și principiilor sale fundamentale, iar guvernul pe care îl conduc are deja în vedere o pregătire serioasă, la nivel instituțional, tehnic și logistic, pentru asigurarea unui mandat de succes al României la președinția Consiliului Uniunii.
De aceea, susțin în continuare un rol proactiv al României în Uniunea Europeană, pentru a face față noilor provocări și evoluții din regiune și din întreaga lume.

Marcăm, tot astăzi, Ziua Victoriei Coaliţiei Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, care a însemnat o nouă etapă în istoria lumii. Acum, poate, mai mult ca oricând în ultimele decenii, nu trebuie să uităm ce au însemnat și ce suferințe au adus perioadele de conflict la nivel global, dar și la nivel de individ. Amenințările la adresa securității au căpătat între timp forme care, din păcate, lovesc în oameni nevinovați și neimplicați. În fața unor astfel de amenințări soluțiile pot fi găsite prin identificarea cauzelor, dialog și cooperare la nivel național, european și internațional.

Și nu în ultimul rând, pentru noi, românii, ziua de 9 mai are și altă semnificație specială: marcăm Ziua Independenței de Stat a României. Se împlinesc 134 de ani de când, în 1877, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de externe, spunea în fața deputaților țării: ”Suntem o naţiune liberă şi independentă!”, discurs urmat de adoptarea rezoluției prin care a fost proclamată independența. Respect și recunoștință, înaintașilor noștri, care ne-au lăsat moștenire România independentă!

La mulți ani, Europa, la mulți ani, români, la mulți ani, familie europeană!

presidency.ro: Discursul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susţinut la recepţia oferită cu prilejul Zilei Europei

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 9 mai a.c., la Palatul Cotroceni, un discurs cu prilejul Zilei Europei. Vă prezentăm în continuare textul discursului:

„Domnule Preşedinte Ion Iliescu,
Domnule Preşedinte Emil Constantinescu,
Domnule Președinte Traian Băsescu,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Prim-ministru,
Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfinţia Voastră,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Stimaţi membri ai Parlamentului României,
Excelenţele voastre doamnelor şi domnilor ambasadori şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice,
Stimaţi reprezentanţi ai cultelor,
Stimaţi invitați,
Dragi cetățeni europeni,
Doamnelor și domnilor,

„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă…. Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt.” Toate marile acte politice încep cu o declarație, care exprimă o viziune și creează o nouă realitate. Cu aceste cuvinte, rostite de Robert Schuman, și-a început existența proiectul european.
De la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, fondată în 1951, trecând prin etapa Comunității Economice Europene începând cu 1958 și prin mai multe valuri de extindere, Uniunea Europeană, așa cum o cunoaștem astăzi, este rezultatul unei viziuni care a ținut permanent pasul cu realitățile, al unei voințe politice mereu confirmate și al unei solidarități mereu întărite.
Circumstanțele istorice sunt diferite, provocările sunt altele, dar rațiunea de a fi a Uniunii Europene a rămas neschimbată. Nevoia de pace și prosperitate, idealurile ce i-au inspirat pe fondatorii Uniunii, este astăzi la fel de prezentă.
Pentru cetățenii de azi ai Europei, mai ales pentru cei mai tineri, a trăi în pace și prosperitate într-o Europă unită este un lucru firesc, aproape de la sine înțeles. Dar aceste realizări nu s-au născut brusc sau fără efort, iar a crede că ele pot fi păstrate fără acțiune comună și continuă ar fi o mare eroare.
La 66 de ani de la declarația lui Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi, se cuvine să ne aplecăm din nou asupra acestor cuvinte și să le redescoperim semnificația.
Atunci când vorbim despre pericolele sau provocările la care este supusă astăzi Uniunea, prima tentație este să ne gândim mai degrabă la fenomene exterioare, care au la rândul lor consecințe interne. Pe bună dreptate, vorbim aici despre riscuri de securitate la Sudul și Estul Europei, despre situația din Ucraina, despre milioanele de oameni din zone de conflict care încearcă să-și găsească refugiul pe continentul nostru și despre exploatarea acestui fenomen de către forțele eurosceptice, despre terorism și despre pericolul rasismului, extremismului sau antisemitismului.
Dincolo de aceste fenomene vizibile, personal cred că printre marile amenințări la adresa proiectului european se numără neîncrederea, resemnarea, scepticismul și lipsa de solidaritate. Atunci când dăm la o parte aceste pericole care sunt în interior vom putea să le gestionăm mai bine și pe cele care vin din exterior.
Ultimul an a fost unul dificil pentru Uniunea Europeană. Criza refugiaților este astăzi un test, pe care Uniunea nu are voie să îl rateze și care afectează întreaga construcție. Pledăm în continuare pentru o soluție comună, care să țină cont însă și de realitățile fiecărui stat membru. România își pune la dispoziție expertiza și resursele pentru soluționarea acestei crize.
Pe de altă parte, vă mărturisesc că privesc cu îngrijorare referendumul din Marea Britanie și impactul lui asupra Uniunii Europene. Sper într-un rezultat care să confirme încrederea în proiectul european și din care atât Uniunea, cât și Marea Britanie să iasă mai puternice împreună. Locul Marii Britanii este în Uniunea Europeană – aceasta rămâne opţiunea noastră fermă.
Astăzi, în fața acestor pericole și provocări, Europa noastră are nevoie de un efort creator reînnoit, de o reconectare la rezultatele și oportunitățile pe care construcția comună le oferă. Faptul că astăzi trăim într-o lume liberă, a unității în diversitate, a șanselor egale și a valorilor democratice nu se poate disocia de existența Uniunii Europene. Însuși dezideratul de a fi stat membru al Uniunii Europene a condus România și societatea românească spre progres, mai repede și mai durabil decât ar fi reușit poate generații întregi singure. Și, mai ales, a deschis noi posibilități și orizonturi și a conectat România definitiv la un set de valori. În plus, avantajele apartenenţei României la Uniunea Europeană se resimt pozitiv în viaţa fiecăruia dintre noi, fie că ne referim la libera circulaţie a persoanelor, fie la oportunităţile economice sau de educaţie.
Tocmai de aceea Uniunea Europeană este atât de valoroasă pentru noi. Astfel înţelegem să fim promotori deschişi ai proiectului european.

Doamnelor și domnilor,

La întâlnirea pe care am avut-o la începutul anului cu reprezentanții corpului diplomatic acreditați în România am vorbit despre așteptările noastre legate de Uniunea Europeană. Am afirmat că este nevoie de mai multă viziune și coerență și mai puțină birocrație, iar proiectul european nu este un slogan, ci un set de valori, principii și aspirații.
Pe unii i-au surprins afirmațiile mele. Le reiau azi și vă rog să vedeți în spatele lor nu o nemulțumire, ci dorința de a face Uniunea Europeană mai puternică, atașamentul pentru acest proiect și convingerea că nu există altă opțiune.
Ce poate oferi România în acest context este încredere și parteneriat.
Ca parte a Uniunii, România acţionează pentru ca aceasta să furnizeze în continuare mai multă stabilitate, democraţie şi prosperitate în interiorul şi în jurul său. Ne dorim o Uniune mai puternică şi mai unită, capabilă să ofere soluţii credibile, proiecte şi politici cu viziune pe termen lung.
România își va exprima poziția cu privire la funcționarea instituțiilor europene, pornind de la necesitatea ca Uniunea Europeană să-și redobândească viabilitatea.
Avem câteva priorităţi care se prezintă în mod diferit în lumina unor noi circumstanțe, dar pe care le urmărim pe deplin. Obiectivul nostru este continuarea procesului de integrare europeană, prin aderarea României la Spațiul Schengen și, de asemenea, la Zona Euro. Locul nostru este în Spațiul Schengen, ca stat membru cu drepturi depline. Aderarea României va consolida securitatea acestuia și va transmite, într-un moment de răscruce, un mesaj politic puternic de sprijin pentru menținerea principiului liberei circulații a persoanelor.
Avem nevoie de o vecinătate a Uniunii cât mai stabilă şi prosperă și sprijinim parcursul european şi procesele de reformă în ţările partenere. Un loc special în acest cadru îl ocupă relația cu Republica Moldova și susținerea fermă pe care o acordăm drumului european al acesteia.
De asemenea, România va continua să promoveze proiecte de cooperare regională, precum cele din regiunea Dunării sau din zona Mării Negre.
Peste trei ani România va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Trebuie să continuăm să dezvoltăm profilul de stat membru al Uniunii, să ne pregătim și promovăm poziţiile în procesul decizional european, să comunicăm mai bine în interiorul Uniunii, dar şi în afara ei.

Doamnelor și domnilor,

Alegerile locale ce se apropie sunt cel mai bun moment pentru ca România să arate că a învățat lecțiile apartenenței la Uniunea Europeană, la valorile și spiritul ei, care nu pot  fi separate de atașamentul pentru democrație, stat de drept şi domnia legii.
Îi invit pe toți cetățenii să spună „da” corectitudinii, profesionalismului și respectului în politică, să participe, să-și ridice așteptările și să nu accepte că „merge și așa” atunci când vine vorba de o anumită conduită politică și de respectarea legii de către cei care doresc votul românilor.
Până la urmă, apartenența la Uniunea Europeană nu înseamnă și nu trebuie să devină nici o chestiune abstractă, nici o formulă care sună bine, ci întruchiparea unor valori, a acelor valori care au dus societățile occidentale către securitate și dezvoltare.
Iar dacă unele partide sau unii candidați înțeleg mai greu că societatea României europene este alta decât cea a tranziției sau a comunismului, este datoria alegătorilor, a cetățenilor să le atragă atenția prin vot.
Corupția și prosperitatea nu au loc împreună. Iar prosperitate fără sănătate nu există. Suntem într-un moment de criză majoră pentru sistemul sanitar, cu implicații serioase asupra vieţii românilor.
Problemele profunde ale acestui sistem nu se vor rezolva doar printr-o demisie sau prin măsuri punctuale, ci reclamă soluţii durabile, cu efecte concrete și un plan pe termen lung.
Avem obligaţia să identificăm, rapid, mijloace pentru a proteja oamenii care se tratează în spitalele din ţară. Sunt în permanentă comunicare cu prim-ministrul pe acest subiect.
Ne aflăm într-un moment de cotitură. În sistemul sanitar lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Nu există decât o singură direcţie de urmat pentru toate instituțiile responsabile: curăţirea sistemului sanitar. Trebuie să punem punct corupției, risipei banilor publici și nepăsării.

Doamnelor și domnilor,

România va trebui să arate în practică zi de zi că este un stat european, inclusiv în modul în care funcționează sistemele sale publice și în care instituțiile se raportează la cetățeni și îi servesc.
Uniunea Europeană a însemnat şi înseamnă dialog, cooperare şi solidaritate în beneficiul comun al statelor membre şi, mai presus de orice, al cetăţenilor acestora.
Cu prilejul Zilei Europei, doresc să transmit încă o dată mesajul meu de solidaritate, de încredere şi de susţinere a proiectului european. Şi o particularitate de astăzi, probabil majoritatea aţi văzut Salvarea când aţi intrat, a fost un veteran de-al nostru care nu s-a simţit bine, a fost dus la spital şi, din informaţiile mele, este în regulă.
La mulţi ani, Europa! La mulți ani, România!”

Loading...
loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.