Dacă ești în aer stai dracu’ acasă!

Votare muribund alegeri caricaturaO campanie extrem de inedită, precum nu s-a mai existat în istoria serioasă a României. Asta ne propune să lansăm acum aici, că unele alegerile se apropie, iar altele se şi mai apropie, pe măsură ce o adevărată alegere se depărtează de posibil iremediabil. Această campanie civică se adresează la femeile bătrâne, la bărbații bețivi mult timp din cel de gândire, la damele impresionabile, la tinerii de liceu petrecăreți, la gospodinele telenoveliste, la bărbații microbiști și la toate acele categorii sociale vaste care nu au nici în clin, nici în mânecă cu politica asta, dar mai ales nici nu și-au propus sau își vor propune vreodată. Dar cu toate astea, ei, dar cu toate foarte multe astea… Dau majorități democraticești.

Campania se va desfășura sub sloganuri realiste, precum „Nu strica un vot aiurea! Stai acasă!”, „Dacă alții chiar au gândit pentru votul lor, tu de ce nu încerci măcar!”, „Gândește-te că altcineva chiar știe ce votează!” sau „Votul tău contează pentru alții, dacă pentru tine nu!”.

Ei, campania noastră pleacă de la realitatea că democraţia aceasta este un sistem care se bazează pe ignoranţă şi se străduieşte să păstreze o cât mai largă categorie socială în ignoranţă, pleacă de la realitatea că există o imensă masă de oameni numiți „oameni” și, mai mult decât atât la ocazii „alegători”, care, indiferent de alegeri, votează aiurea, votează la amenințare sau cum spune primarul, votează pentru că le place cum vorbește unul, chiar dacă nu înțeleg o iotă din ce spune. Alții votează pentru că au primit bani, o plasă sau o căciulă. Pe aceștia din urmă, de exemplu, îi vom invita să se gândească mai degrabă ce fel de oameni sunt cei care își propun să le cumpere votul, în loc să încerce să-i convingă să-i aleagă prin valoarea lor, prin ceea ce spun că pot să facă, prin cariera lor anterioară sau prestigiul personal.

Pentru doamnele bătrâne care nu-și vor găsi ochelarii când vor ajunge la secțiile de vot. Pentru aceleași venerabile care nu își vor aduce aminte numele candidatului pe care, cu toate astea, parcă ar vrea să pună o ștampilă. Pentru aceste doamne, ca și pentru cele care se duc la vot pentru că acela pe care îl vor are ochi albaștri, spunem cumplit de necivic: mai bine stați acasă!

Noi credem că abia aceasta este o campanie plină de spirit civic și democratic: îi îndeamnă pe oameni să nu voteze aiurea sau în totală necunoștință de cauză.

Tot astfel, ne adresăm și celor care de trei luni nu au fost niciodată treji sau, în tot cazul, niciodată în deplinătatea facultăților. Lor le spunem că tot ceea ce au auzit de la candidatul acela ca prin somn când în bar se făcuse liniște după ce a căzut colegul sub masă nu tre’ să se pună. Campania va continua!

De acum și până la… neepuizarea subiectului (pentru că este imposibil așa ceva), ne vom ocupa de acel sau acele ceva-uri care îi fac pe oamenii politici să devină politici, astfel încât, într-o bună zi, să aibă pretenția că ar trebui să-i votezi.

Cel mai elocvent în presupunerea că politica nu este tocmai o profesie care să-ți ceară competențe este însuși comportamentul politicienilor. Dacă ați observat, politicienii sunt singura categorie socială care a rămas ancorată în ceea ce statua comunismul: fiecare om trebuie să aibă o profesie a lui. Politicienii pot fi asemuiți cel mai bine fotbaliștilor din regimul comunist: niște amatori care câștigă cei mai mulți bani de pe urma jocului, dar își păstrează formal anumite profesii. La fel și politicienii: își păstrează profesiile, adică rămân avocați, profesori sau afaceriști, dar cei mai mulți bani îi câștigă de pe urma… „jocului politic”, în care sunt doar amatori.

Culmea și cel mai elocvent este că politicienii își ating maximul “profesionalismului” atunci când ajung în vârful ierarhiei în plan administrativ, și nu politic. Prin urmare, niciunul nu ar putea să se laude și nu ar trebui să fie apreciat de electorat pentru că „este un politician bun, care…” Ca politicieni buni nu pot să facă niciun bine țării, județului din care provin sau colegiului lor electoral, ca politicieni buni pot face bine doar formațiunii lor politice şi lor. Și atunci de ce să fie apreciați de electorat pentru performanțele lor politice?! Pot fi apreciați ca primari, deputați sau senatori, președinți de consilii județene, dar nu ca politicieni. Nu de către electorat. Poate de către membri de partid. Așa că un sfat pertinent pentru electorat ar fi să se întrebe cât de important este pentru ei când observă sau li se spune că cutare sau cutare este un politician bun și cât de important ar trebui să fie atunci când aud că un alt cutare sau cutare a fost un bun gospodar ca primar sau un parlamentar cu inițiative și preocupări.

Vote for meCampania civica cât încape «Daca esti în aer, stai dracu’ acasa!», care îşi propune conştientizarea în legatură cu votul aiurea, continuă cu un demers la fel de neobișnuit pentru gândirea democratică de toate zilele. Ei, bine, demersul se referă la atotputernicia domnului primar care, prin simpla sa declarațiune a sprijinului către un candidat pentru Consiliul Județean sau Parlament, suntem obișnuiți să credem că poate atrage, ca printr-o minune, sute sau chiar mii de voturi “libere”.

Cum se întâmplă acest fenomen? În unele cazuri, datorită valorii primarului, despre care oamenii cred că știe el mai bine. În alte cazuri, alegătorii fac niște legături cauzale: fiind din același partid cu candidatul recomandat, câștigul celui din urmă va fi și un câștig pentru comunitate.

Rar se întâmplă astfel însă. De cele mai multe ori, primarul de la țară aduce aceste voturi prin metode mai puțin ortodoxe. Practicile lui se adresează mai ales categoriilor vulnerabile. Cei de la 416 sunt oamenii care vor vota întotdeauna cu primarul și cum zice primarul. Și asta pentru că, în pragul alegerilor, primarul va avea grijă să țină o ședință de prostire în care beneficiarilor le va spune că, dacă nu vor vota cu cine trebuie, pot să se spele pe mâini de ajutoare sociale. Oamenii îl vor crede, că doar știe dom’ primar mai bine. Bineînțeles că, din tot ce va spune primarul, nimic nu este adevărat, și nici că ar sta la discreția lui cine primește ajutor social și cine nu. Dar uite așa devine atât de important primarul, de se face că, în timpurile noastre pre-electorale, candidații la Consiliul Județean sau Parlament ar face totul ca să-i aibă în căruțele lor pentru susținere.

Apoi, pentru primarul atât de semnificativ electoral, atât de important pentru partide de avut în curtea proprie, mai sunt bătrânele și bătrânii pensionari, care nu au înțeles niciodată prea bine democrația asta și le este mult prea târziu să se mai umple de cultură civică de la madam Pipidi, în ciuda tuturor eforturilor sale turate. Pentru ei, primarul are un punct sensibil, care ține de pensioara lunară. Primarul le va expune o “doctrină” politică extrem de laborioasă într-un punct care spune că, dacă nu aleg cum trebuie, ăia care sunt răi chiar și după căutătură le vor umbla la pensii, ba chiar s-ar putea să nu le mai primească deloc. Dintr-o comunitate îmbătrânită, așa cum sunt satele noastre, în modul acesta “ideologic” se vor strânge sute și sute de voturi.

Modalitățile acestea de acțiune politică ale primarului sunt cunoscute îndeobște în “societatea democratică”. Dar să se ia vreo măsură sau să se organizeze vreo campanie… Niciodată! Și explicațiile țin de ipocrizia specific democratică. Cazurile cu astfel de gesturi politice ale primarului ajung să umple paginile ziarelor în timpul campaniilor electorale. Astfel de practici sunt cunoscute și de liderii politici din întreaga patrie și fac parte dintre atributele recunoscute ale primarilor, care îi fac atât de importanți în rândul partidelor.

Spuneam că o observație care ține de domeniul evidenței este că politica nu este o profesie, atâta vreme cât protagoniștii ”jocului politic” își câștigă existența de pe urma altor domenii, cu precădere cel administrativ. Sună precum o deducție logică, prin urmare, afirmația că, cu cât un candidat este mai politician, cu atât ar trebui votat mai puțin. Cu cât este mai primar sau mai consilier local sau județean, cu atât ar trebui votat mai mult. Asta pentru că să fii politician, un simplu politician, nu înseamnă mare lucru decât că te pricepi la de toate și nimic, că ești bun în operațiile de păcălire a electoratului, precum și în cele de sforăraie, interne, ale partidului. Care partid are, într-adevăr, mult de câștigat de pe urma unui președinte care ține mai mult de sforăraie și combinații decât de principii înalte. Dar de ce ar trebui să-l intereseze pe electorat cât de bun politician este cineva?! Ce beneficii îi poate aduce lui cât de bine știe unul să tragă sfori, să facă promisiuni, să țină pe lângă el oameni cu bani care așteaptă contracte, să facă combinații dintre cele mai elaborate sau dubioase?!

De multe ori, poporul alegător are tendința să-și neglijeze propriile interese de dragul modului în care ”combate” unul, de dragul a ceea ce spune și pentru tot felul de alte „impresii artistice”. La sfârșit, și atunci când va fi prea târziu, vor descoperi în alesul lor, care îi impresiona atât de mult, un simplu politician, care nu știe să facă mai nimic în afară de a vorbi bine. Vor descoperi în senatorul sau deputatul lor un politician de nimic, pierdut prin București în problemele de partid și afacerile proprii. Asta pentru că au votat un politician, în loc să aleagă un CINEVA în vreun domeniu în care să fi lucrat anterior, un gospodar sau un profesionist în vreun domeniu anume.

Votare batranaCampania dârza, breaza si cum mai vreți dumneavoastră împotriva voturilor aiurea, adică fără minte, pe care le dau unii dintre noi continuă cu subiectul baba și cu subiectul moșneagul. Îi cunoașteti, sunt printre noi, se mișcă încet și sunt cei mai nemulțumiți dintre noi, în genere. Nu ezită nicio clipă să spună atunci când au ocazia „eiii, d’apoi când eram eu…”, și au, în general, o problemă cu „ziua de azi”.

Sunt primii care ajung la vot într-o proporție impresionantă, de mult ar mai vrea să spună analiștii și cultivatorii de democrație și civilizație că e ceva de spirit civic, numai că nu prea pot.

De fapt, dacă îi auzi, și în ziua de astăzi mai cred că dacă nu se duc la vot îi supără pe cei de la putere, pe primar sau pe șeful de la județ, și cine știe ce or păți. Unii știu că este obligatoriu să votezi, dar nu și că este obligatoriu să știi ce votezi. Asta nu!

Pentru cei de la țară, mersul la vot este un alt ritual care vine imediat după biserică. Poate că nu sunt atât de convinși de utilitatea primelor ritualuri executate în sfânta clădire care se află de obicei pe lângă școală, unde este secția de vot, dar când vine vorba despre vot au convingeri ferme. Votul este …pentru că așa trebuie!

Așa că mulți se duc acolo și nu de puține ori îi auzi întrebând: „da’ la noi, la noi aici, care candidează?” – „Pai, e Manole a lu’ Ilie din jios. Băiet bun!” – „Ei, dacă-i băiet bun… Îl găsăsc pi foile aiestea?”

Despre felul în care votează bătrânii, autorul acestei campanii are o experiență traumatizantă pe care nu se mai satură să o povestească pentru că i se pare incredibilă. Unii zic că nu-i chiar așa…

La alegerile europarlamentare am fost pus în situația de a întreba un bătrân de ce va vota așa cum va vota. Am avut parte de un dialog de-a dreptul fabulos, pe care încerc să-l reproduc cât mai exact:
– Cu Elena Băsescu.
– De ce?
– Păi, e fata lu‘ Băsescu.
– Bine, da’ ce vă determină s-o votați pe ea?
– Păi, dacă e fata lu‘ Băsescu…
– Moșule, da‘ ce calități vedeți la ea și vă fac să credeți că va fi un bun europarlamentar? Ce ați văzut la ea să vă facă s-o votați?
– Dom‘le, e fata lu Băsescu!

Și de aia zic că cel mai civic este, decât să votezi în felul asta, mai bine să-ți vezi de treabă, nu?

Sa votezi e sexyCampania noastră continuă inevitabil și imperturbabil, dintre categoriile de alegători alegându-ne, de data asta, la nicio întâmplare, tinerii liceeni roakări, rapări, hip-hopiști, maneliști, aflați la primul vot dat aiurea, doar la primul vot dat aiurea…

Pe când dragostea e la mare prețuire și revolta mocnește în toți, tinerii aflați încă pe băncile școlii sau părăsindu-le pentru a se lansa în Spania sau Italia se duc la primele alegeri și află, cam în același timp, că trăiesc într-o societate care are nevoie de ei, dacă le convine, sau nu are nevoie de ei, dacă nu le convine. O dată la patru ani, ei sunt chemați să dea un vot extrem de important, cum li se spune, iar apoi, pentru patru ani, sunt chemați să se uite la televizor și să urmărească dezbateri atât de publice, încât sunt iscate mereu de alții, susținute mereu de alții, întreținute mereu de alții, care își vor spune mereu „opinie publică”. Unii dintre ei, mai isteți, se vor fi apropiat poate de noțiunile de „democrație” sau „opinie publică” de prin manualele de cultură civică și se vor fi întrebat mai apoi ce fel de democrație și participare or fi alea în care aleg o dată dintre niște oameni care își zic democrați și apoi, timp de patru ani, stau și mă uit la ei, putându-se aștepta la orice. Nu este de mirare că, în acest context atât de democratic, mulți dintre ei nu au nici cel mai mic interes pentru întreaga mașinațiune politică.

Alții vor căpăta de la părinți sau prietenii mai mari maniera corectă de acțiune în aceste situații atât de rare ale alegerii: votul de-a dracu’, votul împotriva ălora care ne-au chinuit până acum. Mai puțini, încă naivi, vor avea un vot „pentru schimbare”. Peste câțiva ani, le va trece…

Cea mai mare parte a acestor tineri, care nu se vor fi implicat deja în politică, gândindu-se strict la viitorul lor, găsesc politica o afacere urâtă, pentru care nu merită măcar să-ți consumi timpul. Votează deja mânați de o fărâmă de speranță, dar au deprins, într-adevăr, lecțiile cele mai corecte de politică în România: toți se bat pe un ciolan, toți mint și fură, tot ceea ce spun e lipsit de valoare și „la plesneală”. Ideologii?! Stânga sau dreapta?! Liberalism sau socialism?! Astea nu le spun nimic și iarăși nu pot fi condamnați: nici celor care își spun liberali sau socialiști nu le spun!

Ce-i cu dreapta și ce-i cu stânga astea sau despre ce vorbesc oamenii ăștia toată ziua la televizor?!

Stanga-Dreapta asemanareaÎntotdeauna, atunci când se fac debateri pur politice, participanții au o premiză de asta a lor, că își spun cu toții că se știe despre ce vorbesc ei acolo. Vreo paranteză măcar în care să explice măcar și sumar despre ce e vorba pentru toți românii care… au uitat nu s-a făcut niciodată. Dar dacă te duci la… Văleni de Sus, spre un exemplu absolut întâmplător, nu găsești vreun alegător care să poată spune ce-i aia dreapta sau ce-i aia stânga. Și sunt… milioane. Cu toate acestea, nu de puține ori, în campania electorală, politicienii le cer alegătorilor să voteze „cu dreapta” sau „cu stânga”, iar apoi strigă că a câștigat „dreapta” sau „stânga”.

Cică „dreapta are soluțiile pentru ieșirea din criză”, cică „măsurile de stânga sunt singurele viabile pentru România în această perioadă”. De multe ori, alegătorii se declară de acord cu aceste enunțuri, dar mai mult datorită celor care le emit, decât pentru că ar pricepe ce dracu’ înseamnă „dreapta” sau „stânga”.

Unii politicieni chiar se mândresc public cu opțiunile lor de acest fel în campania electorală, ca un atribut care ar trebui să le aducă o largă apreciere din partea publicului.

Ca să “lămurească” și mai bine întreaga situație, trebuia să mai intre și „centru”, foarte important pentru toți politicienii post-revoluționari. „Centru” nu este uitat niciodată, pentru că toate partidele sunt de „centru-stânga” sau de „centru-dreapta”. Nu pot fi numai de „stânga” sau de „dreapta” pentru că politicienii cred că astfel publicul ar percepe partidelor lor puțin cam periculoase. Așa că „centru” este un… ceva aproape la fel de important precum cele două noțiuni pe care mai nimeni nu s-a străduit să le explice vreodată.

Deci ziceam așea: „de dreapta”, „de stânga”, care sunt niște noțiuni de astea introductive pe care nu le cunoaște mai nimeni dintre alegători. Și, mai mult decât atât, mai îndrăzneam să constatăm cât este de stupid că niciunul dintre politicieni nu s-a străduit vreodată să lămurească lumea ce este cu aceste două cuvinte. Cu toate astea, și „dreapta”, și „stânga”, sunt noțiuni pe care aceiași politicieni le aruncă cu mare mândrie în ochii aceleiași lumi.

Acum însă, dacă nu era destul, trebuie să ne mai dăm seama că nici nu mai contează lucrurile astea și electoratul trebuie, dimpotrivă, felicitat că nu și-a bătut capul cu aceste noțiuni pretențioase, pentru că își pierdea timpul degeaba și nu numai atât. Pierdeau și telenovela, și Acces Direct, și pe Măruță.

Unii, mult mai deștepți decât noi, spun că ideologiile au murit cu totul imediat după ce a crepat și istoria, prin anii ‘90 ai secolului trecut, când s-a terminat cu lupta colosală dintre „Imperiul Răului” (Uniunea Sovietică) și „Imperiul Răului mai mic” (SUA), în care luptă noi am votat pentru cel din urmă înainte de a ne da seama că vom căpăta acest obicei al votului negativ.

Dar să nu mai vorbim despre chestii de astea globale care oricum nu au nicio rezonanță în spațiul nostru. În România, ideologiile astea nu prea au existat niciodată decât în gura politicienilor și puțin pe la Pesedeu, când s-a putut. În rest, direferențe de astea ireconciliabile, precum sunt cele din Marea Britanie, spre exemplu, care fac ca între conservatorii și laburiști vreun amor să fie imposibil și pace, nu au existat niciodată la noi. Dimpotrivă, toate au fost posibile la noi și toată lumea „s-a iubit”, după o expresie mai nouă, dar intrată în uz, deci toată lumea s-a… cu toată lumea.

După ce stângiștii de pesediști au fost cu dreptacii de liberali și cu… ce or mai fi fost la vremea aceea pedeliștii. După ce, în rezumat, toți și fiecare dintre ei au fost cu toți și fiecare dintre restul, doar nebun să mai fii să vorbești despre ideologii. Nebun sau politician.

Cel mai elocvent este parcursul PDL-ului, care a plecat de la stânga, până a cântat Internaționala, s-a dus la dreapta mai ceva ca liberalii, ca să ajungă populari, pentru că zilele astea este la mare căutare prin Evropa.

Principii in politicaDeci, dacă dai deoparte ideologiile astea, adică ideile comune care chipurile i-ar uni pe oamenii ăștia, ce mai rămâne?! Păi, rămân niște oameni care au făcut în așa fel încât să se grupeze în niște grupuri pentru a parveni social. Și pentru că grupurile astea trebuiau să poarte un nume, a fost luat cel de „partid”. Și pentru că trebuiau să aibă un alt motiv, o rațiune superioară de a se grupa, în ochii lumii, au luat nume de „ideologii”.

Prin urmare, acest „stai dracu acasă!” nu s-ar putea adresa numai la doamnele bătrâne, la bărbații bețivi, la damele impresionabile, la tinerii de liceu petrecăreți, la gospodinele telenoveliste, la bărbații microbiști și la toate acele categorii sociale vaste care nu au nici în clin, nici în mânecă cu politica asta, ci şi la tonți care nu știu ce votează. Pentru că nu există nici „socialiști”, nici „liberali”, nici „stânga”, nici „dreapta”, și nici buni sau răi, nici „partide” și nici „alegeri” reale. Nimic și nimeni nu e ceea ce pare a fi. Și, oricât de mult ai vrea să votezi… bine, tot îți va demonstra unul că ai greșit, mai mult sau… și mai mult, sau vor veni milioane care nu au înțeles nimic din ceea ce… crezi tu că ai înțeles și îți vor „strica” votul. Așa că…

Citeşte şi:
Doar câteva motive ca să nu te duci la vot… vreodată
Senatorii evaluează democrația de nu se vede
Când este democrație?!
Idealul politicianului român
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.