Patriotismul ”merge” la puşcărie

11

Masina_penitenciare_tricolorSingurele maşini din această ţară marcate de vreun simbol naţional sunt cele ale Poliţiei, dar şi cele ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cele care transportă deţinuţii. Ele poartă cu mare mândrie drapelul naţional.

Deci, să recapitulăm deja: singurele maşini ale statului român care afișează vreun însemn naţional sunt cele de poliţie şi, mult mai impunător, mai vizibil şi remarcabil, cel mai important simbol național este expus astăzi doar pe mașinile care transportă deținuții. Cine nu vede ironia din asta nu e om, adică nu e român, trăitor în România și observator fără de voie al evenimentelor care marchează viaţa publică, viaţa publică de la nivelul cel mai înalt!

Ambulanta pompieri smurdNici maşinile pompierilor sau cele ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, nici maşinile SMURD, nici maşinile de Salvare, care de multe ori au misiuni de salvare a unor vieți, nici maşinile care transportă oficialii, ale Senatului, Camerei Deputaţilor sau vreun autovehicul al vreunei administraţii sau instituţii publice nu mai au onoarea şi privilegiul de a afişa tricolorul românesc, precum o au cele care îi transportă azi pe unii dintre cei mai celebri cetăţeni ai României, cum sunt astăzi puşcăriaşii. Unii dintre ei, mulți, destui, nu s-au ocupat de nimic altceva decât de destinul acestei țări, mai mult sau mai puțin, într-un fel sau altul.

Parcă nu e tocmai întâmplător ca mașinile în care circulă astăzi să aibă tricolorul, nu? Se întâmplă în țara în care un fost prim-ministru a stat în închisoare, în care un fost președinte este implicat în nenumărate dosare penale, în care un alt prim-ministru se duce la parchetul Anticorupție, „ca orice cetățean normal”, potrivit propriilor declarațiii, în țara care un președinte în funcție pierde în instanță o casă achiziționată ilegal. Aceasta este țara în care singurele autovehicole ale statului care poartă pe ele cel mai important însemn național, drapelul, sunt cele ale poliției și ale peniteciarelor.

Camion armata romanaArmata Română a renunțat demult să mai poarte tricolorul pe camioanele, taburile și tancurile sale, de când am intrat în NATO, și autovehiculele sale mai sunt marcate astăzi doar de acel cerculeț în care tricolorul este dispus ca o țintă. Probabil pentru Rusia….

Pare că nimeni nu a sesizat ironia de situație din asta, deși în același timp pare construită cu tot dinadinsul. Da, în gândirea și concepția strategică a autorităților române, care nu lasă nimic la întâmplare (fără îndoială!), pentru stradă, tricolorul românesc îşi găseşte locul doar în apropierea gratiilor care străjuiesc geamurile maşinilor de puşcărie și aproape de cătușele polițiștilor.

Această situația nu ne hrănește doar senzaţia cvasipermanentă că trăim într-o țară în care totul e cu susul în jos, dar, într-o perspectivă mai largă, este o cumplită ironie, de râsu-plânsu.

Să mai punctăm, dacă mai este nevoie, că nu se întâmplă în alte țări, sau poate mai degrabă să spunem că nu se poate întâmpla în alte țări. Nu ai să vezi nici măcar pe mașinile de poliție din Germania, Franța, Spania, chiar Italia steagurile acestor țări. Nu ai să vezi dungile și steluțele nici pe mașinile polițiștilor americani. Foarte probabil niciunii nu au simțit măcar vreodată nevoie să își marcheze cu cel mai important simbol tocmai aceste utilaje folosite la extragerea din rândul societății a infractorilor. Dacă nu și-au impregnat drapelul pe mașinile de poliție, cu atât mai puțin să le fi trecut prin cap să fi dispus culorile naționale – oare cu ce semnficație?! – pe mașinile de pușcărie. E de studiat dacă o altă țară din lume mai are mașinile pușcăriilor purtătoare de impunătoare simboluri naționale. Este probabil o cercetare care merită toate eforturile.

Dar în România, cu tricolorul dispus ”aerodinamic”, ”eroic”, pe orizontală, mașinile pușcăriașilor sfruntează drumurile asfaltate și reasfaltate și tot stricate ale patriei (potrivit „algoritmului politic”) conducându-ne spre viitor…!

Masina penitenciare tricolor

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

11 COMENTARII

  1. La noi ca la nimeni.In Germania,Austria am vazut deseori steagul arborat,la locuinte particulare,pur si simplu,in fata casei.Adevarat respect al oamenilor,pentru tara lor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.