„Pokemoane, Pokemoane”. Obsesiv despre Pokemon

3

Pokemon go• Angele Merkel a declarat că graniţele Uniunii Europene vor rămâne deschise pentru refugiaţii din Asia şi Africa cu iphone-uri aflaţi în căutarea unui pokemon mai bun.
• Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat o nouă reformă în învăţământ. Pentru a creşte performanţele elevilor, se va pune accent pe orientarea în spaţiu.
• Gigi Becali oferă un milion de euro pentru un pokemon de aur care să spună Tatăl nostru.
• Victor Ponta a fost acuzat deja de compania producătoare a jocului că şi-a clonat pokemonii.
• Ion Iliescu nu mai așteaptă să împlinească 1.000 de ani pentru a lămuri misterul teroriștilor de la Revoluție. „Am așteptat tehnologia asta de 26 de ani și 26 de ani înainte. Am prefigurat-o, de altfel, atunci, în 1989, și re-reprefigurat-o apoi în cartea mea «Revoluție și reformă»”.
• Ca să-i facă să sufere cel mai mult pe americani, un terorist musulman s-a autodetonat pe o câmpie din Arizona în mijlocul unui grup de pokemoni.
• Istoricul Lucian Boia a declarat că faptul că românii pot prinde mulţi pokemoni este un alt mit care trebuie distrus. Românii nu au avut niciodată pokemonii din Vestul Europei.
• După ce în tinerețe a jucat în seria Terminator, ajuns la bătrânețe, actorul american Arnold Schwarzenegger va fi distribuit în filmul Pokemonator.
• Carla Darwin, strănepoata lui Charles Darwin, susține căar fi mai bine să ne întoarcem înapoi: muimuţele sunt rudele îndepărtate ale oamenilor, dar pokemonii sunt rudele viitoare…
• Cătălin Măruţă a invitat doi pokemoni să se bată pe canapeaua lui.
• Simona Gherghe i-a invitat să facă dragoste peste tot în studioul ei.
• Radu Banciu nu va invita niciun pokemon în emisiunea lui pentru că nu are nevoie de ei şi sunt nişte proşti.
• Cercetătorii britanici au descoperit să nu au ce să spună despre pokemoni.
• Floarea Calotă şi-a adaptat melodia „Constantine, Constantine”. Balada folclorică „Pokemoane, Pokemoane” are cam aceleaşi versuri: „Pokemoane, Pokemoane,/ Mă mir şi mă uit la tine!/ Ziua, noaptea prin pădure,/ Plin de rouă, vai de mine!/ Tra-la-la-la-la. La-lai-la-la”.
• Reporterii România TV aleargă cu microfoanele pe străzile oraşelor. Ei vor să realizeze primul interviu cu un pokemon.
• Românii au realizat pe cine au votat la ultimele alegeri prezidenţiale. Cel mai mare pokemon! Toată lumea ne invidiază. Numai că nu îl mai găsim. E mereu în concediu, ba în Israel, ba în SUA, ba în Germania. Aleargă după el dacă poţi…
• Sloganul din Piaţa Universităţii, din 2014, s-a schimbat. „Ne vrem ţara înapoi!” a fost înlocuit cu „Ne vrem pokemonul chiar înainte!”.
• Marele Zid Chinezesc nu mai este impenetrabil. Un grup de adolescenţi concentraţi pe telefoane au reuşit să-l spargă.
• Vladimir Putin şi-a aruncat toate telefoanele. El pur şi simplu nu mai are ce face. S-a luptat cu urşii, a înotat cu delfinii, dar acum…
•  Oare pokemonii înoată?…
• Un grup de pokemoni a deturnat cursa Craiova-Caracal. De fapt şoferul. A recunoscut ulterior.
• Oare pokemoniii zboară?…
• Cei mai mulți pokemoni se întâlnesc prin cârciumele din Vaslui. Cel puțin dublu față de locurile obișnuite și nu i-a putut prinde nimeni până acum.
• Liviu Dragnea a trimis de pe acum sms-uri pokemonilor din telefoane să voteze cu PSD pentru a primi ajutoare sociale.
• NASA a anunţat un nou program spaţial care până în 2025 va duce primul pokemon pe Lună.
• Dupa 70 de ani s-a aflat din arhive motivul real pentru care Hitler a decis să invadeze Uniunea Sovietică. Era convins că Stalin era cel mai mare pokemon. Trebuia să ajungă la el!
• UE a dat o lovitură mortală Rusiei prin înnăsprirea sancţiunilor: se interzice importul de pokemoni.
• S-a elucidat unul dintre misterele loviturii de stat militare din Turcia. Erdogan nu a aterizat la Ankara, ci la Istambul pentru că acolo avea o armată de pokemoni numai ai lui.
• La câteva zile după ce l-a anunţat pe cel care îi va fi vicepreşedinte, candidatul republican la preşedenţia SUA Donald Trump a declarat că regretă că s-a grăbit. Acum ştie ce căuta.
• Analistul militar Radu Tudor spune că, întrucât atât Obama, cât şi Putin au telefoane cu android, s-a declanşat o nouă cursă a înarmărilor, iar pe termen lung ciocnirea este inevitabilă.
• O organizaţie feministă a dat în judecată compania producătoare a jocului pentru discriminarea pokemoanelor, mult mai puține pe străzi. Feministele cu sloganul „Locul pokemoanelor nu este la cratiţă!″ au cerut sancţionarea pokemonilor care îşi lasă partenerele acasă.
• Homosexualii şi lesbienele din Amsterdam au protestat pentru că din joc lipsesc pokemonalii şi pokemonelele, ca şi traspokemonii, bipokemonii, hermapokemonii şi alte 50 de genuri.
• Mircea Geoană a putut să explice, în sfârșit, ce a căutat la Sorin Ovidiu Vîntu în seara dinaintea alegerilor prezidențiale.
• Un copil care a reuşit să pătrundă în clădirea Parlamentului a surprins un pokemon luând mită. Pur şi simplu petrecuse prea mult timp acolo…

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.