Separarea putorilor în stat II

Practica care ne ucide

Separarea puterilor in stat Legislativ executiv judiciarCacofonia cea mare în legătură cu principiul separării puterilor în stat apare atunci când, precum în toate cazurile unor asemenea principii universale, practica va fi cea care ne va ucide lent și sigur, cu sadism și perversitate.

Iar când este vorba despre practică, mi s-ar părea suficient să amintim mandatul de președinte al Statelor Unite al lui John Kennedy: era președinte (puterea executivă), iar fratele său, Robert Kennedy, era procuror-general (puterea judiciară). Ori admitem că separarea puterilor în stat poate funcționa și în familie, ori folosim o altă putere, cea a minții, pentru crearea unei alte puteri în stat, „puterea sanitară”, care, controlându-le pe celelalte trei, le va interna la casa de nebuni pentru grave dezechilibre mentale… și va da foc la puşcării.

Dar să încercăm să descriem toată această nebunie, dar nu din cărți, ci din realitate.

Procurorul general, care reprezintă și întruchipează puterea judiciară, este întotdeauna numit de puterea executivă, președinte sau prim-ministru. La acel moment, al numirii în funcție, cel mai important pentru orice demnitate, președintele îi va cere să-și vadă de viața lui, adică să devină total independent de a doua zi, și de legislativ, și de executiv. Nu ştim dacă îi face cu ochiul sau vreun alt fel de semn ocult în acelaşi timp, dar cum să nu-l creadă procurorul-șef aflat în grațiile președintelui sau oricine dintre noi pe președinte?! Vorbim doar despre niște oameni care au câștigat alegerile, puterea politică, în urma unor concursuri de onestitate și sinceritate… Sau să fie faptul că fac parte din loji masonice diferite tot ce contează aici?…

Dar nu numai raporturile dintre executiv și judiciar sunt în realitate o glumă proastă puse în comparație cu idealul separării. În România înșiși judecătorii Curții Constituționale sunt desemnați de partidele politice. Iar „alegerea”, „numirea” sau „desemnarea” de către cineva, aceste noțiuni au de obicei o mare importanță pentru ambele părți și tot de obicei ele, în sine, hic et nunc, stabilesc niște raporturi.

Regulile după care funcționează puterea juridică sunt modificate permanent de către puterea legislativă. Există vreun imbecil îndestul de bine școlit de Pro-Democrația sau orice altă spălătorie mentală sorosistă care să poată emite enunțul: da, este adevărat că legislativul poate schimba oricând legile, normele și reglementările după care funcționează juridicul, dar nu îi va putea nicicând răpi independența!!! Cum poți fi independent ca entitate de o altă entitate care îți stabilește și poate oricând dispune de toate și orice regulă după care funcționezi?!

Am văzut cum stau raporturile dintre executiv și justiție și cele între legislativ și justiție, două cazuri în care lipsa sau mai degrabă imposibilitatea independenței pot fi disimulate destul de bine cu ceva strădanie ”democratică”. Când vine vorba însă despre executiv și legislativ, e greu, e foarte greu pentru ambele părți să simuleze cu oricâtă pricepere actoricească, politicianistă, ar avea că ar putea exista în vreo zi anume, la vreun ceas sau într-o singură împrejurare separare și independență. Nu este însă greu ca atât președintele sau guvernul, cu toți membrii lor de partid ajunși legiuitori, să trăncănească gol despre aceaste noțiuni.

Cel ajuns președintele țării este de obicei fostul lider al celui mai mare partid de guvernământ sau măcar un greu al acestei formațiuni, în vreme ce membrii guvernului sunt alți lideri importanți de partid, care îi au ca subordonaați pe membrii Parlamentului. Mai ales după experiența Băsescu, cine mai crede că președintele după ce ajunge în funcție suferă atâ de spontan asemenea modificări de personalitate încât se desparte de fostul său partid și încetează a mai gândi politic pentru a deveni „președintele tuturor”… Cine crede acest lucru ar putea crede și o poveste în care trei supraputeri omenești erau purtate de tot atâtea cete de îngerași înaripați prin niște țări de poveste și nimeni nu avea voie nici să le atingă și nici să le apropie, iar porțile palatelor acestor puteri erau păzite de heruvini politici…

Citeşte şi:
Separarea putorilor în stat I
Ceva e putred în Danemarca, stat de drept, nu-i așa? Dar de fapt sunt trei 
putori, mari cât statul, care separate se numesc „executiv”, „legislativ” 
și „juridic”. Principiul separaţiei puterilor în stat este de o fascinantă
stupiditate, o fabuloasă contradicție în termeni și un copleșitor non-sens, 
în final...
Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Aia pe care stau cucuvelele se cheama judecatoresca, dar tocmai judecatorii au cea mai in surdina voce, acolo canta executivul prin procurori,cum dracu` vine asta,trei puteri in echilibru…..aia judiciara, nu judecatoreasca, le executa pe celelalte doua!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.