Deconstrucţie simbolică a României

Steagul RomanieiSimbolurile prin care a evoluat comunitatea şi unitatea românilor sunt expuse aceleiaşi degradări caracterizând toate palierele cultural-istoric-afective ale prezentului. Aparent din motivul cenzurării fostei propagande totalitare, însă de fapt urmare a slăbirii programatice a statului, a vitalităţii lui profunde, întregul tezaur al românismului a intrat într-un proces de ştergere a memoriei culturale. Ceea ce a rezistat deşertului roşu, prigoanei permanente, se află într-un punct de punere în abis. Invocarea atâtor elemente contradictorii, într-o falsă recuperare a valorilor trecutului, continuă în numele unor cauze care nu pot duce decât la dezordine şi dezintegrare morală a societăţii. România nu este departe de momentul în care îi va fi aproape imposibil să impună minime condiţii în contextul relaţiilor externe, ca partener al unei stabilităţi deteriorate din interiorul instituţional. Pietrele templului milenar, care nu au fost clătinate nici de cele mai mari contracţii istorice, încep să dispară din edificiul spiritual, anunţând evenimentele entropiei spiritului naţional.

Cu o participare a celor mai active grupuri interne are loc această albire a pânzelor vremurilor. Colectivitatea este deconectată cu fiecare act important al prezentului de la propria-i istorie, dându-i-se impresia că aceasta este calea modernizării. Între toate ţările integrate în sistemul nord-atlantic şi european, România este singura care îşi autodistruge identitatea prin noua ei aşezare internă, confundând într-un mod tragic rătăcirea oportunistă şi recuperarea istorică. Disoluţia pe toate planurile permite ceea ce niciun regim nu a reuşit. Reacţia morală şi naţională la evenimentele în curs, indiferent care ar fi acestea, lipseşte. O spun permisivitatea şi lipsa unor proiecte, eşec ajuns până la manifestarea absurdului în viaţa cotidiană şi administrativă. Ce îi mai animă pe români dincolo de minimele nuclee ale supravieţuirii, şi acelea în întruchipări puternic marcate de involuţia istorică, este greu de spus. Distrugerea naţională care părea, şi a fost, un imperativ al agitatorilor politici, a ajuns o realitate la care au contribuit toate schismele prin frica indusă. În noua societate românească cu aspecte tot mai cazone, în plină evoluţie, în care democraţia nu se poate manifesta, apar peste tot indiciile unor viitoare ameninţări şi pericole.

Se clatină ţara, în cele mai ancestrale articulaţii ale sale, producând un ecou al neprevăzutului din preajma evenimentelor dramatice. În perioada informaţiei în timp real, a votului universal şi a libertăţii de expresie, în România toate acestea se regăsesc la nivelul trăncănelii şi apărării marilor infractori economici. Mai rău de atât nu se poate. Viaţa publică a ajuns asemenea celei dintr-un teritoriu fără niciun indicator sau cu unele false. Ascensiunea oamenilor politici s-a constituit în abuzul dovedit drept fapt al normalităţii. Puterea politică coruptă nu mai poate fi cenzurată de nimeni. Opţiunea pentru un tip de societate lipsită de identitate angajează tot felul de amatori pe scena politică.

Deconstrucţia simbolică a României permite politicienilor, instituţiilor, cât şi partenerilor externi să se situeze în afara tuturor normelor într-un trend cu susţinere legislativă.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ioan Vieru

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.