Puterea exemplului

Președintele Uruguay-ului, Jose Mujica, așteaptă la rând să fie primit la vizita medicală într-un obişnuit spital de stat. În sandale, fără gărzi de corp înarmate, fără blitz-urile presei, fără fasoane, ca orice om de rând…

Nu este defel proba unei înşelătorii sau ipocrizii politicianiste, aşa cum ne-am putea aştepta, ci un instantaneu desprins dintr-o realitate cotidiană. Această fotografie în sine, dar, mai mult decât atât, întreaga viaţă şi carieră politică a acestui om pot fi considerate un strălucit exemplu pentru implementarea și funcționarea unui stat social, în care cetăţenii sunt cu adevărat egali în drepturi şi obligaţii.

Jose Mujica, scurtă biografie:
José Alberto ”Pepe” Mujica Cordano  a fost al 40-lea preşedinte al Uruguay-ului, între  2010 şi 2015.

Tatăl său a fost un mic fermier care a dat faliment cu puţin înainte de moarte, în 1940, când Mujica avea cinci ani. Părinţii mamei sale erau imigranţi săraci din Liguria, Italia.

Fost luptător în gherilele urbane ale Tupamaros, a fost întemniţat vreme de 13 ani în timpul dictaturilor militare, în anii 1970 şi 1980.

A fost capturat de autorităţi de patru ori.

S-a aflat printre cei 100 luptători ai Tupamaro care au evadat din închisoarea Punta Carretas, în septembrie 1971, săpând un tunel din interiorul închisorii până în sufrageria unei case din împrejurimi.

A fost împuşcat de şase ori.

În 1985, când a fost restaurată democraţia constituţională, Mujica a fost eleiberat, ca efect al unei legi a amnistiei care îndrepta crimele politice şi militare comise începând cu 1962.

În alegerile generale din 1994 a fost ales deputat, iar în alegerile din 1999 a fost ales senator.

Ca preşedinte nu a avut niciodată gărzi de corp, stătea la semafor, mergea la magazin ca oricare alt uruguayan.
Ara pământul cu tractorul, lucra în gospodărie alături de soția sa și creştea câțiva maidanezi. Una dintre cățelușele aciuate pe lângă casa lui se numea Manuela și avea trei picioare.
A donat asociaţiilor de binefacere aproximativ 90% din salariul său lunar de preşedinte, adică 12.000 de dolari
„Mă descurc bine cu suma aceasta; trebuie să mă descurc bine, pentru că există mulţi uruguayeni care trăiesc cu mult mai puţin”, spunea celor de la «Huffington Post» în 2012.

Nu a locuit niciodată pe perioada mandatului în luxosul Palat Prezidențial, alegând să trăiască într-o casă cu un singur dormitor de la ferma soției sale și să conducă o mașină Volkswagen din 1987.

A fost supranumit „cel mai umil preşedinte din lume”.

„Nu sunt un preşedinte sărac. Săraci sunt oamenii care au nevoie de multe. Seneca a spus acest lucru. Eu sunt un preşedinte auster”
„Multe persoane vor bani în cantităţi mari. Nu ar trebui să intre în politică. E felul meu de a vedea lucrurile. Nu improvizez. Nu fac marketing. Aceasta este filosofia mea”.
„Sunt numit ‘cel mai sărac preşedinte’, dar nu mă simt deloc sărac. Oamenii săraci sunt cei care muncesc doar pentru a-şi păstra stilul de viaţă scump, şi întotdeauna vor mai mult decât ceea ce au”
„Aceasta este o chestiune de libertate. Dacă nu ai multe bunuri, atunci nu trebuie să munceşti ca un sclav toată viaţa doar pentru a le păstra, şi astfel ai mai mult timp pentru tine”

„Aşa am trăit toată viaţa mea. Pot să trăiesc foarte bine cu ce am”

„Probabil par un bătrân excentric, dar este o simplă alegere pe care am făcut-o”

„Tot vorbim de dezvoltare sustenabilă şi despre cum să scoatem masele din sărăcie. Dar ce este în mintea noastră? Vrem să urmăm modelul de dezvoltare şi consum din statele bogate? Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla cu această planetă dacă toţi indienii, de exemplu, ar avea acelaşi număr de maşini în gospodării ca germanii? Cu cât oxigen am rămâne?”

„Are oare planeta resurse suficiente astfel încât şapte sau opt miliarde de oameni să poate consuma şi irosi la fel de mult cum se întâmplă în statele bogate? Acest nivel ridicat de consum ne afectează planeta”.

„Afacerile nu vor decât să-și mărească profiturile. Stă în puterea guvernului să se asigure că distribuie destul din aceste profituri, astfel încât cei care muncesc să aibă destui bani pentru a cumpăra bunurile pe care le produc”

„Mereu am crezut că este posibil. Este, într-adevăr, absolut posibil să îl ai pe aproape-cel-mai-bun om drept lider – cel mai înalt lider – sau ca președinte sau ca șef al guvernului”

„Înainte credeam că există războaie juste, nobile, dar nu mai cred asta deloc. Acum cred că singurele soluții sunt negocierile. Cea mai proastă negociere este mai bună decât cele mai bun război și singura cale de a asigura pacea este cultivarea toleranței”

José „Pepe” Mujica este un adevărat erou al genului uman, fiind incoruptibil, cu adevărat evoluat, progresist, educat, departe de instictele primare, care le comandă majorităţii politicienilor, cu alte cuvinte „un suflet bine organizat” (cum îi numea Socrate pe cei din clasa conducătoare care excelează prin caracter şi virtuţi). Ca președinte a fost un model pentru cum ar trebui să fie un lider astăzi. Pentru mine este unul dintre foarte puținii politicieni care merită a fi dați ca exemplu sau copiați, din întreaga lume, din întreaga istorie. Ce a făcut (sau ce ar trebui să fie considerat că a făcut) a fost să fixeze un standard pentru un adevărat președinte sau lider: să trăiești simplu și să refuzi privilegiile, care corup, să te dedici, cu adevărat, oamenilor care și-au pus încrederea în tine.

Mujica a fost întruchiparea unei vechi idei, pierdute astăzi, care spunea că liderul este un sacrificat, cel care se autosacrifică, punându-și întreaga energie fizică și capacitate intelectuală, întreaga viață, în slujba celorlalți, a comunității. Este o idee și o lecție imposibil de predat astăzi, în epoca capitalismului, a individualismului și mercantilismului.

Comparați-l cu adevărații hoți și tâlhari care se află la putere în România și care, niciunul, nu ar putea să-și justifice averea, cum nu își pot justifica cu adevărat nici poziția. Au furat, au înșelat și au tâlhărit resursele și averea țării fără să fi avut niciun merit decât acela că au obținut privilegiul puterii din mijlocul unui popor confuz și debusolat. Oameni mari au fost dintotdeauna și vor fi întotdeauna în politică cei care rezistă mirajului puterii, instincului satisfaceri propriilor interese sau a celor de grup, și care urmăresc scopuri superioare.

Regizorul, actorul și muzicianul sârb Emir Kusturica despre Jose Mujica și adevăratul socialism:

„Nu vorbesc despre bolșevism, ci despre socialismul în care avem un exemplu de țară ca Uruguay-ul lui Mujica. Președintele republicii nu este corupt, nu are bunuri personale și lucrează 24 de ore pe zi pentru țara sa. Iar acest tip de socialism i-ar face pe oameni să gândească, pentru că oamenii nu se gândesc la timpul pe care îl pierd, în mod subconștient. Acesta este socialismul, socialismul este atunci când începi să te identifici cu timpul și spațiul în care ești ființă umană, și nu o victimă a anumitor concepții.

Socialismul este un sistem care încetinește progresul. Rapiditatea progresului este ceea ce funcționează pe baza unei puternice inerții. Și despre asta este vorba în capitalismul corporatist. Dacă nu îl corectăm, vom avea mari distrugeri”.

Citeşte şi:
Emir Kusturica: „Soros vrea să creeze o Europă fără identitate!”
„Bogații nu au ce căuta în politică”
„Suntem o civilizație a risipei, care ne irosește viețile”