Separarea putorilor în stat I

Separarea puterilor in stat Legislativ judiciar executivCeva e putred în Danemarca, stat de drept, nu-i așa? Dar de fapt nu este doar un singur lucru putred care emană, ci sunt vreo trei putori, mari cât statul, care separate se numesc executiv, legislativ și juridic.

Probabil că nicăieri în lume nu se discută mai mult despre „statul de drept” și „separarea” sau „separația puterilor în stat” precum în România, pentru că nicăieri nu se gândește mai puțin înainte de a se vorbi și nicăieri nu sunt mai multe lucruri de mascat și disimulat în funcționarea statului precum la noi. Iar, pus în practică în forma sa mereu schioapă și etern neisprăvită, acest principiu reușește mai mult decât orice altceva să mascheze abuzul și să ascundă corupția.

Principiul ăsta pe care îl trâmbițează pleiadă de imbecili studioși și puzderie de idioți fățarnici este de o fascinantă stupiditate, de o fabuloasă contradicție în termeni și un copleșitor non-sens, în final.

Numai dacă, de această dată ne abatem metodic, și nu invers, de la toate teoriile generale, de la naivitățile lui Montesquieu și mimetismul scolasticilor cu ochelari de cal, și ne păstrăm realismul și rigoare în detrimentul teoretizării și imaginației, ne vom deda unor surprize într-adevăr uluitoare. Așa cum ar fi funcționarea acestui principiu în realitate…

Frumoasa teorie generală care ne îndoapă cu idei naive și senzații blânde spune că avem în statul de drept trei puteri, legislativă, executivă și juridică, care funcționează separate și indepedente, sunt în echilibru și se controlează reciproc …Aaa, și ar putea fi purtate printre norișori pufoși de îngerași înaripați… Dar nu se întâmplă!

Pentru unii, mai toți politicienii români, care au studiat democrația pe genunchi, la acest punct totul este cât se poate de clar. Ei sunt chiar fericiți că se află printre străluciţii posesori ai acestui principiu universal al fericirii care, precum mântuirea, aplicat corespunzător, și nu de către falşi profeţi, va aduce într-un final libertatea oamenilor, egalitatea cetățenilor și fraternitatea popoarelor. Ba chiar va fi posibil la un moment dat ca însuși Dumnezeu să râvnească a muta paradisul său chiar în mijlocul statului de drept, între cele trei puteri perfect echilibrate.

„Da, așa ar trebui să fie! Separarea puterilor în stat este principiul fundamental al unei democrației funcționale”, va intona corul de baritorni și primadone politice, toți senini, încuviințând grav și clipind des, în sincron.

Ei nu s-ar putea întreba cum ar putea funcționa altfel decât prost un stat rupt în trei? Nu! Dar nu se întreabă simplu cum de se pot controla reciproc cele trei puteri, dacă sunt separate și independente? Niciodată! Dacă păstrăm proprietatea termenilor (și ar trebui, nu-i așa?), oare „separarea” și „independența” nu exclud „controlul”, care nu se poate produce fără interferență, amestec? Dacă totuși se verifică și controlează, fără a se afecta una pe alta, ceea ce le-ar leza separarea și independența, la ce dracu e bun controlul? Dacă, prin controlul său, una o influențează pe cealaltă în acțiunea sa viitoare, cele două nu mai sunt independente și nici nu mai pot pretinde că sunt separate …Aaa, nu? Dacă una o controlează pe cealaltă și, ca urmare, dispune asupra ei, se crează inevitabil un raport de subordonare și s-a dus naibii echilibru, ca și separația. Principiu a fost încălcat. Dacă cele trei reprezintă întreaga putere în stat, dar sunt separate și în echilibru, cine mai măsoară acest echilibru? Cine determină obiectiv, neimplicat, existența sau nonexistența independenței dintre cele trei elemente? Dar cine limitează gradul de control al uneia asupra alteia? Fiecare pentru celelalte două, ca și pentru sine!, vor spune fiecare dintre cele trei categorii de papagali din colivia lor, presupus în echilibru cu celelalte, râvnind pe ascuns la orice mică evadare, aproape oricând.

Cum, în numele lui Aristotel şi a întregii logici!, poți stabili că se află în echilibru două lucruri care sunt separate, independente unul de celălalt, nu au nicio legătură unul cu altul? Cum poți să păstrezi un echilibru între două lucruri care nu au nicio legătură, sunt independente? Cum?! Dar cum poți pune cuvintele „independență” și „control” în aceeași propoziție?!…

Dar, nu!, astfel de întrebări nu îşi găsesc locul. Niciodată! În schimb ai să-i auzi în fiecare zi dată de Dumnezeu pe toți acești imbecili cu studiile lor de drept avansate și cu tot constituționalismul lor idiot vorbindu-ți despre nimic altceva decât puteri care fiinţează separate şi independente, dar se controlează permanent, pentru a realiza cotidian un echilibru, o egalitate de precizie matematică. E un adevărat miracol, dacă am avea încredere în gândirea părintelui logicii, Aristotel, care spune că nu poţi găsi nici măcar două paie perfect egale în natură, pe întregul cuprins al Pământului… Două paie!

Citeşte şi:
Separarea putorilor în stat II - Practica care ne ucide
Când e vorba de practică, amintim mandatul lui Kennedy: era președinte
(puterea executivă), iar fratele său, Robert Kennedy, procuror-general 
(judiciară). Ori admitem că separarea puterilor în stat funcționează și
în familie, ori folosim altă putere, a minții, pentru crearea altei
puteri în stat, „puterea sanitară”, care, controlându-le pe cele trei, le 
va interna la casa de nebuni pentru grave dezechilibre mentale… şi va da 
foc la puşcării...
Loading...
loading...

7 COMENTARII

  1. Milud Regensohn: Justitia, in loc sa fie regina balului, cum ar merita, sta prin bude si suge de la toata lumea ! Daca macar ea ar functiona am putea sa-i stapinim si pe ceilalti … alternativa la lipsa statului de drept e revolta deschisa, rascoala impotriva executivului si revolutie impotriva legislativului … Deocamdata mamaliga e prea uda ca sa explodeze !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.