Liber la corupție

3
230

Mita coruptie spaga traficÎn țara de proști, în urmă cu patru ani, reprezentanții de la vârf ai administrațiilor locale, de la primari până la președinți de consilii județene, au fost puși să semneze o declarație pentru „aderarea la valorile fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare a Strategiei naționale anticorupție în perioada 2012-2015”. Prin urmare, din 2015, cum strategia a expirat, toată administrația a avut liber la corupție, nemaifiind legați de „valorile fundamentale, principiile…”. Logic, nu?

În urmă cu patru ani, în 2012, autoritățile locale s-au trezit în față cu un document neobișnuit: o „Declarație de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare a Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2012 – 2015”. Fiecare dintre primari au semnat, în același timp, și un „plan sectorial de acțiune pentru implementarea la nivelul unității administrativ-teritoriale pe care o conduc a aceleiași strategii”.

Prin respectivul document pe care și-au pus semnăturile toată administrația locală, toți primarii susțineau că ei „condamnă corupția sub toate formele în care se manifestă și își exprimă în mod ferm angajamentul de a combate acest fenomen prin toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție”.

La ce este nevoie ca șefii administrațiilor să semneze o asemenea declarație de aderare la valori și principii, pe când ei au depus un jurământ prin care se „legau” să respecte Constituția și legile?! Aceasta este o întrebarea la care probabil doar birocrații de la București și din justiție pot răspunde.

Chestia este însă că din 2015, când a expirat strategia, și până în august 2016, când Guvernul a aprobat alta (pentru perioada 2016-2020), edilii nu au mai condamnat corupția „sub formele sale”, pentru că nu au mai avut nicio strategie valabilă la zi. La fel de logic este că în acea perioadă au putut îmbrățișa corupția…

Starea de adeziune la valorile și principiile luptei anticorupție cuprinse în strategie a fost valabilă până la expirarea strategiei, după care, în mod firesc, primarii au avut liber la un comportament în afara acestor valorii și principii…

Așa ne spune logica. Pentru că dacă autorităților respectau legile anterioare care, și ele, condamnă corupția, nu mai era nevoie de semnătura lor pe această „declarație de aderare”, iar, odată cu expirarea strategiei, a expirat și aderarea lor și s-au putut întoarce la comportamentul anterior, care era în afara „valorilor fundamentale și principiilor” strategiei anticorupție.

Jurământul pe care îl depune un edil este următorul: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului, județului). Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Respectul legilor presupune, fără îndoială și condamnarea corupției. În schimb, șefii din administrație au fost puși să semneze că aderă la valorile fundamentale și principiile unei strategii anti-corupție cu perioadă determinată. Ceea ce înseamnă că, după termen, nu mai susține aceste principii și valori…

De abia în august anul acesta Guvernul a adoptat o nouă Strategie Națională Anticorupție, pe perioada 2016-2020, pentru ca apoi Raluca Prună, ministrul Justiței, să declare: „Pentru ca această strategie să nu rămână doar un document pe hârtie (!), ar trebui să ne gândim că numai anul trecut România a fost a cincea jurisdicție din Uniunea Europeană în privința bunurilor sechestrate, cu o cifră de jumătate de miliard de euro; vă invit la un exercițiu de imaginație: ce se poate face cu jumătate de miliard de euro? Un spital dotat la cheie costă între 100 și 120 de milioane de euro, gândiți-vă câte școli putem face, câți copii pot fi educați în mod corect și demn sau câte salarii ar putea crește”. Dar îndemnul ministrului este foarte probabil greu de urmat tocmai de către cei care fac strategii anti-corupție pe perioade determinate care expiră odată cu adeziunea celor puși să semneze că aderă la „valorile fundamentale” și „principiile” sale.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here