Proiectul de țară n-are obiect! România nu mai aparține românilor!

Să nu ne amăgim cu proiecte de ţară pentru o ţară care nu se mai află sub control naţional, ci sub controlul străin!

Preşedintele Iohannis a anunţat elaborarea unui proiect de ţară, acela arhireclamat de ani şi ani şi privit ca un fel de premântuire a României. Urmează a lucra la acesta o comisie prezidenţială, din care fac parte experţi de notorietate din diferite domenii şi reprezentanţi ai partidelor parlamentare, căci proiectul nu va fi (doar) o strategie minunată, dar fără responsabilităţi, ci va fi asumat politic.

Au abundat reproşurile în perioada postcomunistă că România a hălăduit prin ape tulburi tocmai în lipsa unui proiect de ţară, deşi există susţineri că programele de aderare la NATO şi UE au jucat în mod indirect, dacă nu şi direct, prin toate exigenţele interne şi externe pe care le implicau, rolul unui proiect de ţară. De la atingerea respectivelor obiective, doar aderarea la euro ar mai fi putut juca acest rol, dar cum adoptarea euro devine mereu mai improbabilă, un proiect (propriu-zis) de ţară s-ar arăta indispensabil. Elaborarea proiectului anunţat ar umple golul, urmând a stabili unde ar vrea România să ajungă şi bineînţeles cum!

Necesitatea deci a unui proiect de ţară ar fi în principiu în afara discuţiei, iar asumarea politică, tot în principiu, ar mări probabilitatea de înfăptuire. Obiectivele nu se cunosc – abia urmează a fi stabilite -, astfel încât nu se pot dezbate în această fază posibilităţile concrete de atingere a obiectivelor în funcţie, desigur, de realismul acestora şi de resursele disponibile şi mobilizabile.

Cu alte cuvinte, prevăzutul proiect de ţară rost ar avea, obiective îi pot fi asociate o mie, iar resurse vor exista practic pe măsura obiectivelor propuse. Totuşi, acestui proiect îi lipseşte ceva! Proiectul n-are obiect! Și, parafrazând povestea aceea cu dragostea, dacă obiect nu e, nimic nu e! În urmă cu cel puţin 15 ani ar fi avut obiect. Acum nu mai are. În urmă cu 15 ani, România, bună sau rea, încă aparţinea românilor, buni sau răi, cum erau ei! Acum, poate mai bună decât atunci (lucru discutabil, dar totuşi admisibil!), nu mai aparţine românilor! În proporţie de peste jumătate, activele şi cifra de afaceri din economie sunt deţinute de capitalul străin şi, foarte important de semnalat, este vorba de jumătatea de control (care are în mână sectoarele strategice şi decizia în economie), în timp ce jumătatea încă aparţinând românilor este cea care pune pingele. Resursele de petrol şi jumătate din cele de gaze naturale, distribuţiile de energie (cele care strâng banii din economie, căci energie consumă toată lumea), industria auto, metalurgia feroasă, metalurgia neferoasă, industria materialelor de construcţie, telefonia fixă, telefonia mobilă, băncile, asigurările, retailul şi, într-o măsură crescândă, pădurile şi pământurile agricole sunt sub controlul străinilor. Românii – companii şi indivizi – au ajuns de fapt chiriaşi în ţara lor (sau, cu numele, încă a lor!).

Proiect de ţară?! Se apucă, altfel spus, chiriaşii de o treabă care nu este a lor! Proiectele unei entităţi, indiferent care este aceasta, nu pot fi decât proiectele proprietarului respectivei entităţi! Proprietarul deţine activul în cauză şi deci decizia. Chiriaşul nu are nici jurisdicţie şi nici resurse de a mai face ceva, indiferent dacă se întâmplă să fie fostul proprietar! Oricum se face până la urmă doar ceea ce vrea proprietarul şi nu chiriaşul! În capitalism, proprietarul decide şi de-acum proprietarul în România este, în cadrul majorităţii de control din economie, străin.

Într-un apartament chiriaşii pot zugravi, pot schimba eventual faianţa sau chiuveta, dar nu pot reamenaja pereţii, nu pot umbla la structura de rezistenţă. Iar de chiriaşi care să proiecteze modernizări pe banii lor ale apartamentului în care sunt chiriaşi nu s-a prea auzit, căci sunt prostii pure! Românii nu mai dispun de resursele lor, de pădurile lor, de industriile lor (câte mai sunt), de utilităţile lor publice, de pământurile lor, de banii lor. În aceste condiţii, este un exerciţiu inutil să te amăgeşti cu strategii şi proiecte de ţară, căci oricum nu mai dispui de mijloacele şi pârghiile pentru a le transpune în viaţă, başca faptul că stăpânul extern decide să facă tot numai ceea ce vrea el.

Orice obiective de dezvoltare ţi-ai propune, acestea nu pot avea vreo bază de realizare. Capitalul străin va face tot numai ceea ce este în interesul său. Iar interesele sale de profit nu se suprapun câtuşi de puţin cu interesele de dezvoltare a ţării. De cele mai multe ori sunt chiar disjuncte.

Ce obiectiv şi-ar putea propune un proiect de ţară în România, când toate resursele de petrol nu mai aparţin românilor, când petrolul şi gazele ce urmează a fi exploatate din Marea Neagră nici nu se ştie dacă vor tranzita măcar teritoriul României, când singura ţară din zonă cu resurse de hidrocarburi, cum este România, este şi singura care nu are o companie sub control naţional de distribuţie a carburanţilor?!

Ce obiectiv naţional ar putea fi stabilit în industria auto, când nimic din aceasta nu este sub control românesc sau ce obiectiv structural ar putea fi formulat în această industrie când doar 30% din producţie reprezintă automobile, iar restul de 70% constituie de fapt componente şi accesorii?!

Ce obiectiv să se proiecteze în materie de exporturi, când 70% din acestea sunt livrări ale multinaţionalelor care operează în România, în cazul cărora „românii” nu cunosc nici măcar destinaţia respectivelor livrări din România, şi când, oricum, din primii 100 de exportatori doar 3 sunt cu capital românesc.

Să fim serioşi! Acum 15 ani poate mai era ceva de făcut. Acum este târziu, nenică!

Să nu se creadă cumva că aceste realităţi au fost doar neglijate sau „uitate” în legătură cu anunţarea prevăzutului proiect de ţară. Care, deşi este în proporţie de aproape 100% economic, ar urma să fie elaborat fără participarea actorilor din economie! Prezenţa mediului de afaceri între cei ce vor lucra la acest proiect este minunată, dar lipseşte cu desăvârşire! Cine să asigure respectiva prezenţă? Capitalul românesc, nu, căci nu decide nimic în economia din România?! Potrivit realităţilor însele, ar fi trebuit să fie vorba de capitalul străin, pur şi simplu în calitatea sa de proprietar şi decident! Anumite ramuri ale acestui capital străin (în frunte cu AmCham) şi-au şi arătat explicit insatisfacţia! Dar, prin invitarea eventuală a capitalului străin la elaborarea proiectului, Iohannis ar fi făcut-o rău de oaie. Ar fi dat cărţile pe faţă! Proprietarul străin ar fi fost chemat să hotărască oficial, sub egidă prezidenţială, cum să arate proiectul, zis românesc, de ţară!

Să nu ne amăgim cu proiecte de ţară pentru o ţară care nu se mai află sub control naţional, ci sub controlul străin. Un proiect de ţară pentru România ar putea dobândi semnificaţie doar dacă, luându-se în considerare în mod serios că ne aflăm în capitalism, ar avea în vedere întoarcerea în prealabil a proprietăţii asupra ţării în mâna românilor. Și, abia apoi, din calitatea firească de proprietar, s-ar face proiecte, indiferent dacă mai măreţe sau mai puţin măreţe. Va stabili oare prevăzutul proiect de ţară o retrocedare către români a proprietăţii asupra economiei din România?! Și iarăşi şi iarăşi, să fim serioşi!

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ilie Șerbănescu