Suedia, între paradis și iad

suedia-suedezi-steag-fataE Suedia paradis sau un iad pentru suflet? Suedia e mândria seculariștilor. E, spun ei, o experienţă unică în istorie, o realizare supremă şi un succes indubitabil al secularismului. Un veritabil poster child al lui. O societate care ar trebui să stârnească invidia ţărilor tradiţionale şi să le servească de model. Auzim asta şi în media din România. Să fie oare Suedia societatea perfectă la care a visat omenirea de mii de ani, ori un veritabil iad pentru suflet, dar despre care nu scrie nimeni? În opinia noastră, caracterizarea ultimă e mult mai potrivită.

Dacă Suedia e, pe moment, mândria seculariştilor, ea e şi singura, şi, îndrăznim să afirmăm, va fi şi ea abandonată, aşa cum au fost abandonate şi alte experimente sociale ale secularismului. De-a lungul deceniilor, seculariştii s-au mândrit şi cu alte experimente seculare şi s-au înşelat. La început a fost Uniunea Sovietică, iar apoi Europa de Est. De fiecare dată s-au înşelat. Iar celelalte exprimente seculariste contemporane, China comunistă, Cuba şi Coreea de Nord, sunt şi ele eşecuri.

Cuba a devenit una dintre cele mai imorale ţări, rata avortului la adolescenţii cubanezi fiind cea mai ridicată din lume. Iar, în ani recenţi, comuniştii cubanezi au fost constrânşi să apeleze la Biserica Catolică pentru remedierea imoralităţii în Cuba! Acţiunile au repercusiuni. Până când Uruguayul a legalizat avortul, Cuba a fost singura ţară din America Latină care a legalizat avortul, imediat după venirea comuniştilor la putere, în anii ‘50.

Suedia e însă un caz mai aparte. Iar la o privire mai apropiată, denotă mai mult putregai social decât succes. Suedia e ţara unde se trăieşte bine dacă eşti tânăr şi lipsit de moralitate. La 40 de ani oamenii sunt deja priviţi ca fiind bătrâni. Respect faţă de bătrâni nu există. Cultura suedeză e o cultură a tinereţii, youthful culture, ca să folosim un termen sociologic anglo-saxon. Presiunea asupra celor mai în vârstă să se pensioneze şi să-şi cedeze locurile de muncă celor tineri e în creştere. Pensionarea obligatorie la vârste specifice, uneori stabilite în funcţie de profesie, este o realitate. Cei care au refuzat să se pensioneze (medici, dentişti, de pildă) şi au demarat acţiuni în instanţă au pierdut. Este de neconceput ca cineva care a investit o mare parte din viaţă în educatie şi profesie să fie forţat să o abandoneze după ce a practicat-o doar 20 sau 25 de ani, la vârsta când este cel mai util societăţii şi, asemenea unui atlet, în cea mai bună formă profesională.

Suedia este o societate cladită pe drepturi, nu pe obligaţii. Suedezii au drepturi, dar nu obligaţii. O societate de perspectivă e una în care drepturile şi obligaţiile se echilibrează reciproc. Tinerii suedezi cresc cu mentalitatea că au dreptul la beneficii din partea statului (aşa-numitele entitlements), dar nu obligaţia de a contribui la formarea lor. Dreptul de a fi în primul rând consumatori, dar nu obligaţia de a fi in primul rând producători. Dreptul de a primi, dar nu obligaţia de a da. Apoi urmează şi dreptul, unic suedez, de a nu fi ofensat. În Suedia, dacă eşti ofensat, legile adoptate de statul secular îţi permit să te răzbuni pe cei care te-au ofensat. Statisticile ultimilor ani indică şi că rata criminalităţii în Suedia e mai ridicată decât în România. Iar criminalii, în loc să fie pedepsiţi pentru crimele pe care le comit, sunt „reeducaţi” ori „reabilitaţi”.

Suedia e o ţară seculară care L-a exclus pe Dumnezeu din treburile ei. Dumnezeul Suediei e statul, statul asistenţial. Libertatea religioasă există doar în teorie, nu în actualitate. Statul suedez a naţionalizat Biserica Luterană, transformînd-o într-o unealtă a statului. Biserica Luterană şi-a pierdut independenţa şi a devenit un instrument docil pentru transformarea societăţii suedeze după chipul şi asemanarea secularismului suedez. Iar preoţii ori pastorii care încă îndrăznesc să propovăduiască Evanghelia, aşa cum e ea scrisă, sunt arestaţi ori amendaţi. Astfel de cazuri nu au fost puţine şi au suscitat multă atenţie. Dreptul de a critica promiscuitatea, chiar pe baza Scripturii, a fost asfixiat.

Gradul de dispariţie treptată a căsătoriei şi familiei ca instituţii e în Suedia mai avansat ca oriunde în lume. Concubinajul începe să devină majoritar. Unii dintre parlamentarii suedezi se pronunţă deja pentru desfiinţarea căsătoriei şi a familiei ca instituţii. Căsătoriile între persoane de acelaşi sex au fost legalizate. Rata căsătoriei e în scădere. Divortul e în creştere. Rata natalităţii scade, cu toate că rata imigraţiei este ridicată. Suedezii şi-au pierdut voinţa de a procrea generaţiile viitoare şi, în timp, ţara lor va fi locuită de alţii. Copiii suedezi au fost şi ei confiscaţi de statul secular. Aşa cum a prescris Platon acum aproape 2.500 de ani, când sugera ca la naştere copiii să fie luaţi de la părinţii lor şi crescuţi şi educaţi de stat în colonii separate. Părinţilor li s-a interzis dreptul de a-şi pedepsi copiii, Suedia devenind, acum 25 de ani, primul stat din lume care a ajuns să interzică pedeapsa corporală asupra copiilor. Părinţilor li se interzice, de asemenea, să-şi educe copiii în valorile tradiţionale, iar homeschooling-ul (educaţia la domiciliu) este aproape total interzis, permis doar în circumstanţe „extreme”. Părinţi care au încercat să-şi educe copiii acasă, pentru a-i proteja de imoralitatea din şcolile publice suedeze, au fost arestaţi. Cazul cel mai celebru – acela al familiei Johannsen, care a fost arestată în 2009 în avion, pe când încerca să meargă în India, să-şi educe copiii acolo – încă e pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cazul încă aşteaptă să fie acceptat de CEDO. În plus, predarea creaţionismului este interzisă, atât în şcolile publice, cât şi în cele private.

În ianuarie 2012, Lotta Edholm, din Partidul Liberal Suedez, a anunţat noi iniţiative legislative care ar facilita chiar şi mai mult autoritatea statului de a lua de la părinţi copiii educaţi acasă, în special în situaţiile în care părinţii ţin să-şi educe copiii acasă din „motive religioase ori ideologice”. În ultimii doi ani autorităţile suedeze au respins fiecare cerere de educare a copiilor la domiciliu. Amenzile pentru părinţii care insistă să-şi educe copiii acasă au ajuns pâna la 26.000 de euro!

Ideologia sexuală suedeză e una radicală. Suedia a fost prima ţară din lume care a dezincriminalizat sodomia în 1940. În următorii 72 de ani, „revoluţia sexuală” a făcut ravagii în Suedia. Nimeni nu mai îndrăzneşte să critice imoralitatea sexuală ori să afirme că vreo practică sexuală este imorală. Astfel de afirmaţii sunt văzute ca bizare, demodate, ori ca manifestări ale unei personalităţi lipsite de… cultură. Atât de radicală a devenit ideologia sexuală suedeză încât, recent, în unele grădiniţe suedeze, copiilor li se interzice să se identifice sau să se adreseze unii altora după sexul biologic. Exemplul care a făcut înconjurul lumii a fost inaugurarea unei grădiniţe de copii în Stockholm, cu numele «Egalia», unde copiilor li se interzice să facă referinţe la sexul biologic (băiat, fată) şi li se cere să se adreseze unii altora doar cu cuvântul neutru „prieten(i)”.

Suedia îşi exportă putregaiul moral de mulţi ani. Îl promovează în Consiliul Europei, în Parlamentul Europei, în Organizaţia Naţiunilor Unite. Finanţează programe de promovare a homosexualităţii în lumea a treia. Înca din anii ‘50 a finanţat fundaţiile şi programele internaţionale de control al populaţiei. Promovează avortul în tarile sărace. Constrânge ţările sărace să adopte, în schimbul ajutorului financiar, programe de avort. La fel ca Olanda, finanţează clinici avortive pe vase care navighează în diferite părţi ale lumii unde avortul este interzis, performând servicii de avort în apele internaţionale!

Cât timp poate dăinui o astfel de societate? Statul asistenţial suedez, la fel ca oricare altul, e disponibil atâta timp cât sunt bani ori persoane de la care se pot stoarce bani pentru finanţarea idealismului secularist. O societate materialistă clădită pe bani nu dăinuie. Una cladită pe virtute şi moralitate, da. Suedia a putut, vreme de multe decenii, să-şi permită un stat asistenţial (welfare state). În securitatea naţională ori internaţională nu a investit şi nu investeşte defel. O fac alţii pentru ea. Nu a participat în Al Doilea Război Mondial, spre deosebire de restul Europei, care nu a avut de ales. Securitatea ei a fost asigurată de restul Europei şi de SUA. Taxele care asigură finanţarea statului asistenţial suedez sunt mari – peste 50% din salarii – şi cresc continuu. Când nu vor mai fi bani, statul asisţential se va prăbuşi şi el: e inevitabil.

Regretabil însă este că şi Uniunea Europeană promovează aceeaşi mentalitate perversă a statului asistenţial în restul Europei. Drepturi, dar nu obligaţii. O astfel de societate este o puşcărie pentru suflet.

Încheiem atenţionându-vă că himera suedeză bântuie şi ispiteşte ideologic şi stânga de pe la noi, unii dintre exponenţii ei principali, printre care ex-preşedintele Ion Iliescu, afirmându-se în favoarea acestui sistem şi în România. Iar Victor Ponta a identificat, la rându-i, pe blogul său socialismul spaniol a lui Zapatero, cel care a instituit căsătoriile homosexuale în Spania, ca sursă de inspiraţie pentru propria lui direcţie ideologică…

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Toti scriu despre asta…Suedia in sus,Suedia in jos dar nimeni nu spune de ce si cine face aceste abuzuri asupra populatiei ,caci,este clar ca suedezii nu s-au nascut asa ,au fost educati intentionat astfel si asta cu acordul statului.De ce??!De ce au nevoie europenii de marxismul cultural promovat abuziv care distruge societatile europene ??!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.