Ce este rasismul?

0
374

rasa-oameni-alb-negru-inchisoare-gratii-puscarie-libertateIpostaza “rasistă” dublă: cum albii sunt făcuți să se simtă vinovați și „plini de ură” pentru că își iubesc propriul popor și propria cultură.

Cu siguranță nu există în lume națiune care să țină la loc de cinste ”rasismul” mai mult decât Statele Unite. În comparație cu alte tipuri de ofense, este privit a fi într-o anumită măsură mai blamabil. Presa și publicul s-au obișnuit atât de mult cu povești despre crime, violuri, jafuri și incendieri, încât în afară doar de cele mai spectaculoase crime, restul sunt trecute cu vederea ca fiind parte din ineviatabila țesătură a vieții americane. “Rasismul” nu este niciodată trecut cu vederea. De exemplu, când un student alb al Școlii de Drept din Georgetown a relatat că studenții negri nu sunt la fel de pregătiți ca studenții albi, s-a stârnit o agitată controversă la nivel național privind “rasismul”. Dacă studentul doar ar fi ucis pe cineva, ar fi atras cu mult mai puțină atenție și critică.

Rasismul este într-adevăr obsesia națională. Universitățile sunt în stare de alertă maximă pentru situații de acest gen, ziarele și politicienii îl condamnă, bisericile predică împotriva sa, se spune că America este împânzită cu astfel de chestiuni. Dar ce este rasismul?

Dicționarele nu ne sunt de prea mare ajutor în înțelegerea a ceea ce semnifică termenul. De obicei îl definesc ca fiind opinia conform căreia propriul grupul etnic ar fi superior celorlalte, sau opinia conform căreia cultura și comportamentul își au rădăcinile în propria rasă. Când americanii vorbesc despre rasism se referă la mult mai mult de atât. Cu toate acestea, definiția rasismului prezentă în dicționar este un indiciu în a înțelege ceea ce americanii vor să spună. Un înțeles tipic american derivă din dogma actuală potrivit căreia toate grupurile entice sunt egale. În ciuda clarelor dovezi contrare, toate rasele au fost declarate a fi în aceeași măsură muncitoare și pricepute, și oricine pune sub semnul întrebării dogma este catalogat nu doar ca neavând dreptate, dar și ca fiind meschin.

Dogma are consecințe logice care sunt de profundă importanță. Dacă negrii, spre exemplu, sunt egali cu albii din orice punct de vedere, ce justifică atunci sărăcia, criminalitatea și destramărea? De vreme ce orice teorie a diferențelor rasiale a fost trecută în afara legii, singura explicație posibilă pentru eșecul negrilor este rasismul alb. Și cât timp negrii sunt semnificativ de săraci, înclinați spre criminalitate și dispersați, America trebuie să fie înțesată de un rasism pătrunzător. Nimic altceva nu este posibil să îi mențină la acest nivel mârșav.

Toate expunerile publice cu privire la rasă sunt încuiate în această logică rigidă. Orice explicație pentru eșecul negrilor, ce nu depinde de meschinatătea albilor, este amenințată prin alunecarea sa pe teritoriu interzis al diferențelor rasiale. Astfel, chiar dacă albii de astăzi nu găsesc în inimile lor niciun soi de dorință de a asupri negrii, albii de ieri înseamnă că i-au asuprit. Dacă albii nu asupresc în mod conștient negrii, înseamnă că îi asupresc în mod inconștient. Dacă indivizii rasiști nu sunt în mod clar identificați, atunci instituțiile sociale trebuie că sunt rasiste. Sau, de vreme ce negrii eșuează atât de rău în America, trebuie pur și simplu să fie milioane de albi despre care noi nu știm și care lucrează zi și noapte la menținerea agoniei în rândul negrilor. Dogma egalității rasiale nu lasă loc unei explicații privitoare la eșecul negrilor care să nu fie, în vreo manieră, un rechizitoriu pentru oamenii albi.

Consecințele firești sunt clare. De vreme ce ni se cere să credem că singura explicație pentru eșecul celor ce nu sunt albi este rasismul alb, de fiecare dată când o persoană ce nu este albă este săracă comite o crima, depinde de asistența socială sau consumă droguri, societatea albă este acuzată de încă un act de rasism. Toate eșecurile sau comportamentul deviat al celor ce nu sunt albi reprezintă dovada vie a faptului că societatea albă este înțesată de ură și bigotism. Exact atât timp cât cei ce nu sunt albi eșuează în a avea succes în viață la exact același nivel cu albii, aceștia, prin definiție, îi vor contracara și îi vor asupri.

Acest tipar obligatoriu conduce la concluzii ciudate. În primul rând, rasismul este un păcat care este comis aproape în exclusivitate de oameni albi. Într-adevăr, un membru al congresului din Chicago, Gus Savage, și Coleman Young, primarul negru al orașului Detroit, au argumentat că doar oamenii albi pot fi rasiști. De asemeni, în 1987, ofițerul acțiunilor afirmative al Fondului de Asigurări din New York a inițiat un pamflet al companiei în care explică că toți albii sunt rasiști și că doar albii pot fi rasiști.
Ar fi rasism să nu fii recunoscător pentru această contribuție lăudabilă în favoarea “diversității”. Sunt, desigur, chemate doar națiunile albe în a practica acest tip de “diversitate”. Este aproape criminal să imaginezi o nație de orice altă rasă înfățișând deposedări mușamalizate de acest fel. (????)

Ce-ar fi dacă Statele Unite și-ar vărsa cei mai săraci și mai lipsiți de educație cetățeni peste granițe în Mexic? Ar putea fi cineva înșelat în a crede că Mexicul a fost “îmbogățit cultural”? Ce-ar fi dacă statul Chihuahua și-ar pierde populația majoritară în favoarea albilor săraci ce ar solicita ca în școli să se predea în limba engleză, care ar insista că ziua de 4 iulie să fie sărbătorită, care ar solicita dreptul la vot chiar dacă nu sunt cetățeni, care ar protesta pentru “acțiune afirmativă” la slujbe și în școli?

Ar tolera Mexicul, sau orice altă națiune de oameni ce nu sunt albi, acest tip de reducere culturală și demografică? Bineînțeles că nu. Și încă americanii albi ar trebui să aibă în grijă potopul de hispanici și asiatici ce pătrund în țara lor, considerându-l un dar cultural de neprețuit. Ei ar trebui să “sărbătorească” propria lor pierdere de influență, propria lor micșorare numerică, propria lor deposedare, pentru că a reacționa altfel ar fi, fără nicio îndoială, rasism.

Există o altă curioasă neconcordanță cu privire la rasismul american. Când cei ce nu sunt albi avansează în propriile lor scopuri rasiale, nimeni nu îi acuză de “ură” față de alt grup. Negrii se pot alătura grupurilor pentru “drepturi civile” și hispanicii pot fi activiști fără frica de a fi etichetați ca fiind bigoți sau purtători ai urii. Ei se pot agita în mod deschis pentru preferințele lor ca rasă, preferințe care se pot înfăptui doar în defavoarea albilor. Ei pot cere tratament preferențial de orice tip, fără ca cineva măcar să sugereze că ei ar fi „anti-albi”.

Albii, pe de altă parte, au nevoie doar să-și exprime opoziția pentru acțiunea afirmativă și vor fi catalogați ca fiind „cei ce urăsc”. Au nevoie doar de politici rasiale subiective, care sunt în mod clar compromițătoare pentru ei, pentru a fi numiți „rasiști”. Dacă într-adevăr ar merge atât de departe să spună că preferă compania propriei lor nații, că doresc să fie lăsați în pace să se bucure de fructele zestrei lor ereditare europene, ei sunt iremediabil „plini de ură” și „meschini”.

Aici este așadar zădărnica inconstanță în privința relațiilor de rasă în America. Tuturor celor ce nu sunt albi li se permite să prefere compania propriilor lor nații, să se gândească la ei înșiși ca fiind grupuri cu interese distincte față de majoritate și să lucreze în mod deschis pentru avantajele de grup. Nimic din acestea nu este considerat a fi rasist. În același timp, albii trebuie, de asemeni, să susțină interesele rasiale ale celor ce nu sunt albi. Ei trebuie să-și sacrifice propriul viitor pe altarul “diversității” și să coopereze la propria lor deposedare. Ei trebuie să încurajeze, chiar să subvenționeze, înlocuirea oamenilor europeni și a culturii lor de către oameni străini și culturi străine. Considerând-o în termenii cei mai simpli posibili, oamenii albi trebuie să fie fericiți să-și măcelărească propria lor societate, să comită un suicid rasial și cultural. A refuza să facă asta ar însemna rasism.

Desigur, întreaga inițiativă a celor ce nu sunt albi, în Statele Unite este absolut naturală și sănătoasă. Nimic nu este mai natural decât să-ți iubești propriul popor și să-ți dorești înflorirea sa. Filipinezii și el-salvadoreenii sunt fără îndoială surprinși să descopere că doar prin a pune piciorul pe teritoriul Statelor Unite devin îndreptățiți la acțiuni afirmative preferențiale în defavoarea albilor născuți acolo, dar pot fi ei învinovățiți pentru acceptare? Este surprinzător faptul că ei ar trebui să-și dorească propriile lor limbi, propriile lor culturi, frații și surorile să ia în posesiune și să-și pună amprenta într-un mod de neuitat pe acest teritoriu? Dacă poporul odată măreț ce aparține odată mereței națiuni este aplecat înspre propria distrugere și este pregătit să cedeze pământ și putere către oricine apare și cere acest lucru, de ce ar trebui mexicanii și cambogienii să se plângă?

Nu, este inițiativa albilor din Statele Unite cea care este ne-naturală, nesănătoasă și fără precedent istoric. Albii s-au lăsat convinși că este un act rasist măcar să obiecteze deposedării, și mai ales să lucreze pentru propriul lor interes. Niciodată în istoria lumii populația majoritară nu și-a mai deschis atât de larg porțile străinilor și nu și-a vărsat bogăția acestora. Niciodată nu a mai fost un popor înșelat spre a crede că predarea moștenirii sale și renunțarea în favoarea altora la rolul său istoric a fost o dovadă virtuoasă și nobilă. Dintre toate rasele din America, doar alibii au fost înșelați să creadă că preferința pentru propriul popor înseamnă rasism. Doar albilor li se spune că iubirea față de propriul popor înseamnă în vreun fel “ură” pentru alții. Toți oamenii sănătoși preferă compania propriei lor nații și nu are nimic de a face cu ura. Toți oamenii își iubesc familiile mai mult decât îi iubesc pe vecini, dar asta nu înseamnă că îi urăsc pe vecini. Albii care își iubesc familia rasială nu trebuie să poarte povara unei rea-voințe asupra celor ce nu sunt albi. Ei doar doresc să fie lăsați să participe la desfășurarea destinului lor rasial și cultural.

Ceea ce li se cere albilor din America să facă este deci absolut nefiresc. Lor li se cere să devină devotați intereselor altor rase și să ignore propriile interese. Asta e ca și cum ai cere unui om să renunțe la proprii săi copii și să iubească copiii vecinilor, cât timp a face altfel înseamnă să fii “rasist”.

Ce este până la urmă “rasismul”? Este cu siguranță mai mult decât poate să definească orice dicționar. Reprezintă, de la orice formă de opoziție a albilor, până la politicile oficiale cu preferință rasială ale celor ce nu sunt albi. Reprezintă orice preferință a albilor pentru propria lor cultură și nație. Reprezintă orice formă de rezistență a albilor privitoare la conceptul de a ajunge o populație minoritară. Reprezintă orice formă de rezistență la a fi dați deoparte. Reprezintă, pe scurt, oricare din aspirațiile normale ale oamenilor, ce au definit națiunile de la începutul istoriei noastre – dar numai atât timp cât aceste aspirații sunt cele ale albilor.

Autor: Thomas Jackson

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here