Feriți-vă, oameni buni! Presa e mai mizerabilă decât toate puterile statului

4
7126

Lucian AvramescuAm asistat, în această seară, la una dintre cele mai jegoase, ignobile, prezențe ale reperezentanților presei într-o dezbatere despre suferințele patriei mele. Despre cine-i la cârmă, cine își bate joc de noi, cine joacă banii, interesele fostei mele patrii, despre cine-i SRI și cine nu-i SRI. Cine trădează și face bani pe sărăcirea celor mulți și amărâți. Cine-i teroristul care-a aruncat în aer bruma noastră de speranță.

Mi-a fost, pentru început, rușine. Apoi am simțit că vomit. Cei mai jegoși și netrebnici nu erau netrebnicii din politică – prezenți și ei în previzibila dezbatere – ci pretinșii mei colegi din presă. Ce făceau ei? Mințeau. Mințeau profesionist, cu nerușinare, manipulau jegos, jucau abject.

Domnilor, am rugămintea să nu confundați aceste vietăți mizerabile, femei și barbați, cu meseria de ziarist, cu ziaristica. Tudor Arghezi o asociat profesia de ziarist cu cea de „argat al opiniei publice”.

De azi, mai mult decât ieri și mereu, trăiesc convingerea amărâtă că presa a sucombat, că s-a covertit în curva jegoasă a politicii. Presa face parte din mizeria și dezastrul național de azi. Are – așa e – un rol sinistru. Am în față, pe ecan, trei-patru portrete de oameni pe care-i știam dacă nu demni, măcar atenți la detaliul de a nu fi ridicoli în măgărie. Sunt, în totalitate, mafioți și de rușine. Iartă-mă, Doamne, pentru dezlegarea de o profesie pe care am iubit-o și în care mi-am pus toate nădejdile. Presă română, ia aminte că NU MAI EȘTI! Iartă-ne, popor român, pentru trădare!

Ecranele lumii sunt pline de netrebnici care joacă rolul de apărători ai adevărului. Nu sunt, jur, ceea ce par! Am convingerea că demolarea statului român a început și s-a terminat, nu cu prostituția politică, ci cu comerțul de tejghea al ziariștilor. Feriți-vă, oameni buni, voi cei care mai sunteți buni, de așa zișii ziariști! Meseria mea a murit!

Preluare: ampress.ro / Autor: Lucian Avramescu

loading...

4 COMENTARII

  1. Mare adevar, presa civila si libera a apus demult ! Ce avem noi acum, nu mai este presa, ci niste comunicatori, ce promoveaza intoxicarea, si interesele ocultei impotriva poporului. Treaba asta este valabila la nivel mondial.

    • Stau si ma intreb,ce presa lecturezi tu? Astazi cand devine din ce in ce mai greu sa distingi adevarul de neadevar,doar o lectura asiduă a mai multor ziare, si o atentie la fapte,declaratii,pozitionari poate releva adevarul sau, macar o parte din el!

      Lecturand constant presa, începi putin câte putin să-i identifici pe jurnalistii vânzători,corupti,inculti sau incompetenti și,doar astfel te apropii de adevar.Malin Bot,Mircea Marian,Sabina Fati de la Romania Libera,Sever Voinescu,Iulian Chifu,Florin Toma, de la Evenimentul Zilei,plus independenta, nonconformista si virulenta Angela Tocilă. Iată doar câteva persoane de calibru ce luptă pentru o informare corectă a românilor..

      Așa încât dragule, te invit la o lectură atentă a presei..

  2. Presa este aservita in functie de cati bani primeste de la grupurile de interese Numai exista presa ,ea care ar fi trebuit sa fie cainele de paza a democratiei Este in metastaza !!!

  3. Est modus in rebus
    Audiatur et altera pars
    Adevărul este undeva pe la mijloc.
    Și presa ca și politicul sunt parte integrantă și produsul societății în care ne-am trezit fără să ne întrebe cineva dacă vrem și din care facem parte. Ei suntem noi și sunt așa cum suntem noi. Vrem nu vrem! Ca să se schimbe ei, trebuie mai întâi să ne schimbăm noi, cei mulți. Abia când vom înțelege că adversarul nu este dușmanul nostru ci este colaboratorul nostru dar cu alte opinii și că suntem în aceeași barcă și navigăm în același ocean cu același scop – țărmul făgăduinței, vom reuși să schimbăm ceva cu adevărat. Până atunci ne dăm în cap și ne înjurăm până când barca se scufundă. Ilustrul necunoscut Hegel a demonstrat că teza și antiteza naște sinteza, baza adevărului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here