Între scenarii conspiraționiste și firescul vieții

Romania televizoareCineva să ne scoată din priză! Imixtiuni și interferențe instituționale scandaloase, dosare măsluite, forțe oculte ce răstoarnă în ultima clipă rezultatul unor alegeri, oameni condamnați pe nedrept, aranjamente oneroase în locuri ferite, întâlniri de taină prin câte o podgorie, concedii în insule exotice, documente falsificate și uz de fals, declarații contradictorii ale factorilor decizionali, afirmații partizane de pe o „baricadă” politică sau alta – acesta este tabloul general, în tușe grotești, stupefiante, urmărit cu voluptate de telefagii națiunii.

În ultima vreme suntem martorii uluiți ai radicalizării limbajului publicistic în spațiul mediatic românesc, la care contribuie deopotrivă politicieni, comentatori, analiști, consultanți, reporteri și crainici de televiziune. Asistăm parcă la o cruciadă apocaliptică, în urma unei alarme generalizate, întrucât fundamentele statului ar fi în pericol de moarte și totul stă să se prăbușească. Se pun „etichete” de o gravitate extremă, se rostesc interogații abisale, se formulează avertismente ultimative, abundă alegațiile și afirmațiile asertorice, se proclamă adevăruri cu valoare absolută, se prefigurează catastrofe și au liberă circulație sintagme ce frizează disperarea.
Ce poate înțelege omul simplu – majoritar în România de astăzi – când aude propoziții și structuri lingvistice, rostite ritos, precum cele ce urmează? „Stat mafiot”, „Stat neosecuristic”, „Republica procurorilor”, „Stat paralel”, „Avem mai multe cozi de topor decât topoare”, „Dosare politice ticluite de DNA”, „Țara este condusă din afară”, „Președintele execută ce spun străinii”, „Iohannis este prizonierul Binomului”, „Instituțiile de forță conduc România”, „Țara este cumpărată bucată cu bucată”, „Cine îl șantajează pe Președinte?”, „De ce a dispărut Prima Doamnă?”, „Suntem la cheremul ambasadelor străine!”, „Söros și pericolul dezintegrării României”, „SRI este o organizație de infractori”, „Structurile statului sunt penetrate de ofițeri sub acoperire”, „Sebastian Ghiță este omul sistemului”, „Gaură de 10 miliarde în bugetul statului”, „Ministrul Educației trebuie să demisioneze”, „Rezervele eneregetice ale țării sunt pe sfârșite”.
Pericolele ce pândesc țara par iminente: pericolul terorist, pericolul islamic, pericolul rusesc, pericolul migranților. În acest vacarm mediatic se aud voci mesianice, promovate solemn la televizor prin formula: Politicianul X/ magistratul Y/ fostul ministru Z rup tăcerea! Bineînțeles că ei vor face dezvăluiri cutremurătoare și vor provoca incredibile răsturnări de situație. Câte o informație de interes public este inflamată hiperbolic și devine, în gura neobosiților crainici, o decizie crucială pentru țară. Interogația care ne ține pe toți cu răsuflarea tăiată este desigur „Unde se ascunde Ghiță?”. Generalul Florian Coldea a fost văzut când ca un extraterestru omniscient și omnipotent, când ca un profesionist de înaltă clasă, apreciat în țară și peste hotare și imposibil de atins. Se prea poate ca multmediatizatul personaj să se fi aflat exact pe mediana acestor extreme.

Două Românii?

Marea problemă este cât adevăr și câtă mistificație există în această extraordinară revărsare verbală cu impact public atât de profund? După toate semnele, putregaiul este adânc și nu va putea fi lichidat cu una, cu două. Imixtiuni și interferențe instituționale scandaloase, dosare măsluite, forțe oculte ce răstoarnă în ultima clipă rezultatul unor alegeri, oameni condamnați pe nedrept, aranjamente oneroase în locuri ferite, întâlniri de taină prin câte o podgorie, concedii în insule exotice, documente falsificate și uz de fals, declarații contradictorii ale factorilor decizionali, afirmații partizane de pe o „baricadă” politică sau alta – acesta este tabloul general, în tușe grotești, stupefiante, urmărit cu voluptate de telefagii națiunii. În această iarnă aspră a fost deturnată atenția de la realitățile imediate, accentul deplasându-se către zona conspiraționistă, conflictuală, tenebroasă, în care se mișcă, neștiuți, spioni, contraspioni și câte un atotputernic agent 007. Parcă trăim într-o Românie suprarealistă, în cadrele căreia se realizează, sub ochii noștri, o uriașă manipulare prin forța imaginilor televizate.
Concomitent, există și o Românie reală, care își duce viața pe coordonatele știute, pământești, cu bucurii și necazuri ale oamenilor obișnuiți, cu tragedii rutiere, frig, viscol, ninsori, trenuri anulate, ambulanțe luptându-se cu nămeții, armata salvând zeci de oameni aflați în situații critice. Tot acum a fost și Ziua Culturii Naționale, prilej fericit pentru omagierea lui Mihai Eminescu, „omul absolut” al spiritului românesc, după fericita formulă a lui Petre Țuțea. Reper fundamental al spiritului național, poetul nepereche a generat, fără voie – cum sugera academicianul Eugen Simion – cohorte de zelatori și detractori, ale căror laude misticoide ori mușcături veninoase se simt și se perpetuează în cultură de un veac și jumătate. Tristă constatare!
Estimp, la Casa Albă a fost instalat – cu fast american – controversatul președinte Donald Trump (al 45-lea din istoria țării), iar lumea se așteaptă la schimbări de coordonate economice și geostrategice, pe fondul unor speranțe uriașe, dar și al unui scepticism persistent.
În acest tumult fără precedent și al unei revărsări imagologice incredibile pe micile ecrane, mai putem vedea, pe undeva, chipul școlii românești? Mai este educația o prioritate națională? Cred că nu trebuie să ne așteptăm la mari revelații în perioada următoare. Dezideratul cel mai rezonabil trebuie să fie acela al normalității. Școala să funcționeze la parametri de calitate și de eficiență acceptabili este tot ce ne putem dori deocamdată. Urmează un semestru al II-lea extrem de dens și de stresant pentru elevi: simulări, teze finale, evaluarea națională, bacalaureatul, admiterea computerizată în licee și admiterea în facultăți, iar pentru cadrele didactice, concursurile de titularizare, examenele de definitivat și pentru gradul al II-lea.
Nu putem renunța la cadența naturală a vieții școlare, marcată de repere ce decid destinul tinerelor generații, chiar dacă suntem seduși de spectacolul vieții politice, de dezvăluirile cu iz senzațional ale câte unui fugar carismatic, ce și-a descoperit brusc vocația justițiară după ce ani la rând a profitat de binefacerile sistemului pe care l-a slujit cu atâta credință interesată. Participăm conștient la edificarea unui mare paradox: dorim liniște, pace, concordie și normalitate în relațiile instituționale și inter-umane din România anului 2017, dar tot noi întreținem „focul” agitației partizane, al conspirației securistoide, al mitului „mafiei” ce macină temelia statului de drept. De la președinte până la ultimul cetățean român, s-ar cuveni să facem efortul gigantic de a trece la viața firească, cinstită, în limitele legii și ale bunului-simț. Structurile militarizate și structurile societății civile trebuie să fie așezate pe poziții echilibrate pentru ca națiunea să-și regăsească ritmul firesc de evoluție și dezvoltare. Altminteri totul devine zădărnicie…

Preluare: obiectivvaslui.ro / Autor: Teodor Pracsiu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.