Nesfârşita colonizare

2
143

colonie-colonialism-supunere-obedienta-englezi-stapani-supusiDacă de politicieni vădit mediocri, corupţi, cinici nu putem scăpa, acest fapt se întâmplă pentru că sistemul îi fabrică, spre propria-i siguranţă, prin vechile metode adaptate. Ungaria, ţara care îşi plătea tinerii aflaţi în serviciul militar obligatoriu, în proletcultiştii ani ’50, oferă, astăzi, zeci de mii de euro celor care vor să revină acasă. Guvernul român, prin toţi titularii care s-au aflat la Palatul Victoria, face tot posibilul să transforme ţara într-un teritoriu al nimănui, producând o frisonantă consternare. Cu fiecare schimbare de gardă guvernamentală, pe fondul lipsei temeiurilor, reforma se situează provocator în pura contradicţie, fatală actului administrativ, lucrurile mergând tot mai rău. De unde vine această fatalitate dacă nu din faptul că instituţiile esenţiale, sistemul politic, nu au nicio legătură cu viaţa românilor? Nu se poate vorbi, sub nici un chip, de performanţă în plină sufocare publică. Programele de dezvoltare par a fi desprinse din aberaţiile comuniste în numele cărora se putea exercita orice abuz, cu prioritate când cineva avea altă opinie. Lucrurile ar putea fi simplificate şi eficiente, fără această saga politicianistă care ascunde noi şi noi posibilităţi de păstrare a sistemului mafiot. Românilor li se cere o solidaritate care îi ţine de multă vreme în moarte clinică. Fărâmiţarea societăţii, pentru a nu se putea exprima şi lua decizii în chestiunile importante, este politica noastră de stat. Obligaţia instituţiilor, privind interesul general, ar fi fost tocmai crearea pârghiilor de consultare şi decizie, drept esenţiale, în absenţa cărora nu există decât corupţie.

Aducerea în scenă, deloc întâmplătoare, a unor nulităţi, cu dublă cetăţenie, pune în pericol resursele publice. Politica de cadre la nivel guvernamental pare a nu mai fi sub niciun control al societăţii, situaţie mai mult decât alarmantă. Funcţionarii guvernamentali trebuie să aibă o relaţie perfectă, obligatoriu transparentă, cu societatea, pentru o apreciere exactă a situaţiei realităţilor. Toate acestea mult deasupra specificului birocratic, în care se camuflează mercenarii. Folosirea unor marionete tehnocrate, a căror expertiză e mai modestă decât a politrucilor, creează un vid poate mai grav decât cel provocat de corupţie. România are destui potenţiali funcţionari capabili să ocupe orice poziţie, oameni de care nu ştie nimeni. Aducerea în sistem a unor persoane din exterior, lipsite de relieful minim necesar, continuă mizerabilul algoritm politic. Absolvenţi de la Harvard, Cambridge nu pot fi peste noapte nişte voci din simplul fapt că aceste mari universităţi nu fabrică roboţi ai succesului. Sfera valorilor este ceva mai complicată, asemenea vieţii, şi numai emulaţia intelectuală poate fi decisivă. Folosirea unor garanţii ridicole ascunde o nesfârşită manipulare căreia va trebui să i se pună punct prin aducerea în discuţie a unor proiecte, fără ingrediente politicianiste.

Sub presiunea unor schimbări care nu mai suportă amânare ne îndepărtăm tocmai de acestea. Unele ţări europene foste comuniste, Ungaria, Cehia, Polonia (aflată sub un puseu riscant, însă deloc de neglijat), au luat permanent distanţă faţă de partenerii strategici, păstrând reacţia publică în drepturile ei legitime, element decisiv pentru atmosfera democratică. Hipnoza indusă românilor de corupţia endemică asupra parteneriatelor strategice, în fapt politicianiste, i-a transformat pe politicienii noştri în veritabili avocaţi ai unor cauze personale, spre menţinerea puterii. Avem, în consecinţă, o politică externă lipsită de respiraţie practică, intelectuală, morală şi naţională, mai limitată decât în vremuri de război. Diplomaţii, atâţia câţi mai sunt şi cum sunt, au fost şterşi de pe lista vocilor publice. Faptul de a fi ales nu dă dreptul nimănui de a se erija în demiurg al treburilor publice decât în cazul în care se imită sau se instituie o dictatură. Vedetismul, altă creaţie a degradării mediului socio-politic, precum şi miturile salvatorilor neamului ne-au aruncat deja în apologia unui “miracol” absolutist. Fenomenul este identic perioadei când s-a instalat comunismul. În lipsa argumentelor, a soluţiilor, se aducea un membru al Academiei, demn de muzeul dinozaurilor, evident, care devenea garantul tuturor posibilităţilor şi deciziilor. Şi astăzi, absurdul are garanţi, tot felul de persoane şi instituţii, într-o încercare, până una-alta reuşită, de perturbare a realităţilor curente.

Parteneriatul public-privat va trebui instalat în toată amploarea lui morală pentru funcţionalitatea sistemului public. În Colonia actuală trebuie reinstaurate regulile de ţară în care cetăţenii decid, nimeni altcineva. România trebuie să se recentreze, cu accent ferm pe democraţie, dezvoltare economică şi eliberarea cetăţenilor dintr-un sistem care nu îi reprezintă. Cele mai elementare decizii vor trebui supuse votului public. Politicienii sunt slujitori ai societăţii, nu dumnezei, cum se întâmplă acum. Colonia la care au lucrat toţi cei care astăzi conduc ţara este şi rezultatul unei societăţi căreia i s-a reprimat continuu spiritul civic, instalându-se un individualism primitiv bazat de raţiunile imbatabile ale supravieţuirii. Cum o altă dictatură nu poate fi salvarea de dictatură, sau posibilitatea de anulare a alteia, nici actuala clasă politică nu mai poate reprezenta pe nimeni.

O întrebare se impune în subsidiarul tuturor criticilor aduse situaţiei interne a ţării: când, cum începe decolonizarea?

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ioan Vieru

Comentarii Facebook

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ