We the People

4

În discursul său de închidere, Barack Obama s-a referit, în 51 de minute, de 75 de ori la el. Și nu numai Presa internațională, dar și mulți alții l-au lăudat pe Barack Obama. Unii, care își zic „de dreapta”, chiar au mărturist că au plâns cuprinși de emoție! În discursul său de deschidere, Donald Trump s-a referit de două ori la el și în repetate rânduri la poporul american. Pentru că a făcut asta, CNN îl face fascist (pt. că „das volk” zice CNN), Tismăneanu îl face fascist (pt. că „das volk” zice și Tismăneanu), iar unii, care își zic „de dreapta”, îi spun chiar bolșevic!

I se reproșează lui Trump că a vorbit prea mult de „puterea poporului” și a atacat puterea Washingtonului, a Guvernului. Pentru asta, Trump e ori populist, ori fascist, la alegere, sau, de ce nu, bolșevic! Numai că, ăia „de dreapta” ori au uitat, ori nu știu că marele Ronald Reagan a vorbit și el în urmă cu peste 30 de ani, cum vorbește Trump acum. „Poporul are un guvern, și nu guvernul are un popor” – a spus Ronald Reagan.

Numai că, din cauza ideologiei neo marxiste, care azi dă tonul la muzica pe care tot ea o scrie, referirile la națiunea ta, la poporul tău și la drepturile pe care el le are au devenit tabu. În față sunt împinse numai minoritățile (în special etnice și sexuale) și drepturile lor. Așa că, dacă faci referiri pozitive la poporul tău și la drepturile lui, dacă rostești „patriotism” în loc de „multiculturalism”, devii o țintă populisto-fascistă, asupra căreia oricine este îndreptățit să deschidă focul.

Dacă Trump ar fi rostit de 75 de ori numele lui, și ar fi vorbit de: toleranță, deschidere, diversitate, egalitate de gen, democrație socială, justiție socială, multiculturalism, compasiune, umanism fără frontiere, țări fără frontiere, islam fără frontiere, toalete neutre fără frontiere, neo-marxism fără frontiere – așa cum a a vorbit 8 ani, Obama – nimeni nu ar mai fi zis nimic. Numai că Trump a vorbit despre popor, despre popor și iar despre popor…. și drepturile lui. Pentru că Democrație, oameni buni, înseamnă puterea Poporului, și nu puterea Establishmentului, a elitelor politice, academice și mediatice.
Dar pentru că a spus „We the people”, ca și Constituția americană, Trump este condamnat. Aici am ajuns!

Autor: Bogdan Calehari

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

4 COMENTARII

  1. Fiecare judecă în funcţie de propriile temeri . Nu putem judeca un om pentru ce n-a făcut încă . Suntem atâţia care şi trecutul îl judecăm diferit ,în funcţie de ce interese avem în prezent . De moment .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.