„Devastarea pădurilor, cu complicitatea calificată a autorităților de stat”

2
814

 

Padure defrisare VranceaVrem paradisul promis, când am ieșit din comunism”, suna un vers al unei cu­nos­cute formații muzicale, apărute imediat după 1989. După cum ne amintim, „democrații ori­ginali” ai epocii postdecembriste promiteau o Ro­mânie a valorilor europene, o Românie prosperă, în care interesul public să fie protejat cu prioritate. În acest nou concept a fost introdusă și pădurea, ca sanctuar al istoriei românești, dar mai ales al viitorului națiunii. A fost introdusă doar în vorbe, căci pe hârtie s-a întâmplat altceva.

În primul rând, în Constituția din 1991, „originalii” de pe Dâmbovița nu amintesc nimic de rolul pădurii în viața poporului român, spre deo­sebire de democrații de la Chișinău, care au introdus un articol de protejare a pădurii în Constitutia lor din 1994. În același timp, legea ceaușistă a pădurii (Legea nr. 2 din 1987), considerată una dintre cele mai stric­te din Europa, a fost abrogată printre primele, ca un vis urât al neocomuniștilor. Noua nomenclatură, centrală și locală, avea nevoie să se îmbogățească rapid, avea nevoie de resurse brute și ușor de exploa­tat. Lemnul li s-a părut tuturor mana cerească a de­mocrației originale. Și așa a început jaful. Astfel s-a ajuns ca gaterele lui Verestoy Attila să poată fi văzute din satelit, iar camioanele cu bușteni din Apuseni să poata fi monitorizate de pe Stația Spațială Inter­națtională (ISS).

Proporțiile sunt catastrofice. Prin sate izolate de munte trec tiruri încărcate cu bușteni de lemn valoros, fără nu­mere de circulație. Nepăsarea guvernanților este trans­­partinică. Responsabilitatea, istorică.
Pentru a analiza mai îndeaproape acest dezastru, Ecomagazin a solicitat opinia unui mare specialist al problemei, revoltat de tragedia pădurilor românești. Este doctorul în silvicultură Cristian D. Stoiculescu, custode ono­rific al Comisiei Monumentelor Naturii din Academia Română, laureat al Premiului «Traian Săvulescu» al Academiei. Dr. Stoiculescu a publicat 310 lucrări de cercetare pe tema pădurii, fiind, astfel, una dintre autoritățile științifice de vârf din țară în domeniul silvic.

„Unii silvicultori și politicieni români nu au nici ‘inimi’, nici ‘roua’ de oferit pădurii; au doar securea, drujba și o mare lăcomie”

– Părintele silviculturii românești, prof. Marin Dracea, spunea: „Ca pădurile unei țări să poată prospera, ele au, înainte de toate, nevoie de căldura și de roua inimii omenești”. Oare câtă „rouă” au dat conducătorii României postdecembriste, din ini­ma lor, pădurii?

– Pădurea României de azi, spre deosebire de cea a Daciei și chiar de cea a României interbelice, e departe de a prospera, cum își dorea marele profesor Dracea. Generația actuală de silvicultori, manipulată de politicieni, nu s-a achitat de misiunea de trezire la realitate a contemporanilor, ceea ce echivalează cu un atentat potențial la avuția țării, egalat de jefuirea ne­stingherită și omniprezentă a pădurilor, cu deosebire în județele Harghita, Covasna, Alba, Buzău etc. Situatia e la fel de gravă în pădurile retrocedate abuziv (secularizate de Cuza Vodă la 1865, în vechiul regat, sau câștigate definitiv de Titulescu, în anul 1930, la Curtea de Justiție de la Haga, în procesul optanților în Transilvania). Am în vedere și Parcurile Naționale, Parcurile Naturale și celelalte arii protejate, în care au proliferat firme fantomatice de exploatare a pădurilor, neconstrânse de nimeni să le reîmpădurească. Pe scurt, unii silvicultori și politicieni români, proprietari de păduri sau legați de interese silvice meschine, nu au nici „inimi”, nici „rouă” de oferit pădurii; au doar securea, drujba și o mare lăcomie.

– De ce se spune că România este fericită cu atâtea păduri, râuri, munți și dealuri?

– Pentru că, sub raport biogeografic, România este una din țările lumii multiplu privilegiate. Este situată în zona temperată, la interferența a cinci tipuri cli­matice; are suprafața armonios împărțită pe cele trei mari unități de relief: câmpie, deal și munte; este ri­verană celui mai mare fluviu central-european, în cel mai valoros sector al acestuia; are deschidere la ma­re și dispune de o impresionantă diversitate la nivelul celor trei regnuri: mineral, vegetal și animal. Și, deși deține abia 2,39 % din suprafața Europei, România con­centrează: 13 % din numărul de peisaje europene; 42 % din numărul zonelor de vegetație naturală europeană; 28 % din inventarul floristic european; 98 de ti­puri de peisaj; 500 de tipuri naturale de pădure și circa 50.000 de specii de animale, plante și fungi. În plus, România este singura țară a Uniunii Europene care deține 5 din cele 11 regiuni biogeografice conti­nen­tale. Dar, dacă sub raportul proporției de plante cu flori, România se situează pe locurile 6 și 7 în Europa, sub raportul suprafeței protejate, ea ocupă până de cu­rând abia locul 26 din 33! În acest caz, nu e firesc să ne aducem țara pe locul meritat, pe măsura genero­zității zestrei sale naturale?

„Adopt un stil insurgent și întreb: mai putem sta liniștiți, sau conștiința ne îndeamnă să acționăm pentru prevenirea unui deznodământ funest?”

– S-a scris în ziare, s-a arătat la diverse tele­vi­ziuni: pădurea determină schimbarea climei și a pei­sajul planetei.

– Schimbarea peisajului planetei, greu percep­ti­bilă la nivelul unei generații, la scară milenară este ca­tastrofală. Astfel, în decursul ultimelor două mile­nii, numai pădurea din spațiul carpato-danubiano-pontic a suferit două mutații brutale. Prima, prin reducerea suprafeței de pădure de la 75-80%, la începutul erei creștine, la 22 % în perioada interbelică. A doua, prin diminuarea severă a suprafeței pădurilor virgine, care astăzi abia dacă mai acoperă 1% din întinderea lor inițială, adică circa 240.000 ha. Aproximativ 90% din numărul total de plante și animale terestre viețtu­iesc în păduri. La finele secolului trecut, fiecare a cin­cea specie era amenințată cu dispariția, iar fiecare plantă dispărută antrena dispariția altor 30 de specii, care nu mai puteau fi înlocuite niciodată. O îngustare a patri­moniului natural și în special a întinderii pă­durilor virgine este o lovitură dată vieții. În România, trans­for­marea pădurii virgine în teren agricol este un joc cu moartea, care duce la reducerea biodiversității fie­că­reia din cele 50 de formații forestiere ale țării, de la câteva mii la câteva zeci de specii, adică de 100 de ori! Dar adevărata pierdere în biodiversitate se în­re­gis­trea­ză în cazul suprafeței pădurii virgine de astăzi, de circa 90 de ori mai mică decât întinderea ei inițială. Silvicultorul, ca și ofițerul de stat-major, are o viziune de lungă durată care, în perspectiva schimbărilor climatice, îndeamnă la chibzuință și responsabilitate. În fața acestei situații care subminează siguranța su­praviețuirii copiilor și a nepoților noștri, adopt un stil insurgent și întreb: mai putem sta liniștiți, sau conștiința ne îndeamnă să acționăm pentru prevenirea unui deznodământ funest?

„Zeci de victime omenești inocente plătesc cu viața voracitatea și indolența ‘aleșilor’ care își condamnă poporul la privațiuni, sărăcie și moarte”

– Inventarul silvic, ca si inventarul economic, în general, evitate de toți politicienii postdecembriști, ne-ar arăta cum stăm. Se știe, spre exemplu, ce suprafață de pădure are România?

– Institutul Național de Statistică arăta că, în anul 2011, suprafața totală a pădurilor însuma 6,36 mili­oane de hectare, respectiv circa 26 % din întinderea țării. Din acestea, potrivit unei statistici româno-olandeze din 2005, pădurile virgine dețineau 218 mii ha sau 0,7 % din întinderea lor inițială (și suprafața scade mereu)! Concomitent, în ultimele două secole, s-au extins exploziv terenurile degradate, odinioară păduri virgine, care, în anul 1968, ajunseseră la 8,4 milioane ha (peste 35 % din suprafața țării!). Această cifră, deși neactualizată, dezvăluie tristul adevăr, potrivit căruia, odată cu scăderea suprafeței vegetației forestiere, ecologic funcțională, a scăzut drastic și capacitatea de protejare a mediului. Tornade și alte calamități apocaliptice, inexistente în Europa, și-au făcut apariția în România. Urmare a defrișărilor din ultimii 25 de ani, căi de comunicații, poduri, diguri și sute de gospodării sunt spulberate de viituri, la fiecare ploaie. Zeci de victime omenești inocente plătesc cu viața voracitatea și indolența „aleșilor” care își con­damnă poporul la privațiuni, sărăcie și moarte.

– Sunteți unul dintre principalii experți europeni în păduri de fag, în fagete. Cum stă România la acest capitol? Mă gândesc că poate stăm și noi bine la ceva…

– Prin comunicările dezinteresate prezentate în Germania (Fallingbostel 2000), am determinat recu­noașterea atuurilor incontestabile ale României în lume în domeniul pădurilor, mai ales al fagetelor, prin deținerea celei mai mari suprafețe de fagete naturale din arealul euro-asiatic al genului (2.040.000 ha), din care fagete virgine circa 150.000 ha. Apreciate, publi­cate și postate pe site-uri germane, acestea nu sunt cunoscute în țară și nu există niciun interes pentru publicarea lor actualizată într-un volum bilingv ro­mân-german. Aceste comunicări au deschis calea pen­tru includerea fagetelor pure și/sau amestecate românești pe lista celor mai reprezentative fagete europene, candidate la cel mai înalt statut, acela de „Bun al Patrimoniului Natural Mondial”, sub egida UNESCO. Dacă am avea această șansă unică, în condițiile în care guvernul nu se implică, am avea o serie de facilități salvatoare, printre care: creșterea interesului științific, profesional, istoric și cultural față de pădurea românească; creșterea prestigiului național și implicit al Regiei Naționale a Pădurilor și al corpului silvic; promovarea gratuită a imaginii de țară; publicitate internațională multiplă, permanentă și gratuită etc. Aș vrea să cred, totuși, că românii se vor trezi, iar arealele în care arborii au fost măcelăriți fără scrupule vor fi reîmpădurite; aș vrea să văd că în noua Constituție vor fi incluse prevederi minimale pri­vind conservarea, protejarea și dezvoltarea dura­bilă a pă­du­rii.

„Conaționali veroși și ipocriți irosesc astăzi capitalul natural și forestier al țării”

– Ne aflăm într-un punct critic al existenței noastre ca națiune, de vreme ce dispare pădurea românească. Defrișările continuă nestingherite. Ce ne mai rămâne de făcut?

– Continuitatea națiunii române în spațiul ei an­ces­tral a ajuns, într-adevăr, nesigură. Nu din cauza străinilor, ci a conaționalilor veroși și ipocriți, care irosesc astăzi capitalul natural și forestier al țării, în­tr-un mod vădit antinațional. Defrișările însumează sute de mii de hectare, cu o rată de 3 ha/oră, așa cum a de­monstrat «Greenpeace România». Devas­ta­rea pădurilor, singurul scut ecologic eficient protec­tor al țării, cu complicitatea calificată a autorităților de stat, impune necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea.

– Ați deplâns, deseori, dispariția „pădurilor din București”. Care este situația la zi?

– În urmă cu peste o sută de ani, Capitala a avut norocul de a avea în fruntea primăriei un inginer silvic: C.F. Robescu. În doi ani, el a plantat 15.000 de arbori, unii sunt și astăzi în picioare, furnizând oxigen și umbră bucureștenilor. La proporțiile Bucureștiului de azi, efortul primarului Robescu ar însemna plan­tarea a 300.000 de arbori! Oare câți arbori au plantat primarii postdecembriști? Dar președinții și prim-miniștrii României? Tradiția regală și chiar comu­nistă s-a pierdut…

Academia Română a demonstrat, prin cer­cetările dr. ing. C. Bandiu, că fiecare om consumă în­tr-un an circa 250 kg de oxigen. Asta înseamnă că trei arbori de dimensiuni medii pot să asigure nece­sarul de oxigen al unui om. Luând în considerare popu­lația Capitalei, de circa 2 milioane, rezultă că nevoia de oxigen a bucureștenilor poate fi asigurată de șase mi­lioane (!) de arbori sau de o pădure urbană de circa 100.000 ha! Suntem, deci, atacați la „ră­dăcina su­fle­tului”, cum am definit cândva pădurea. Și continuăm să alegem aceiași politicieni, de parcă ne-a vrăjit „fata pădurii”…

Comentarii Facebook

2 COMENTARII

  1. Am vazut in Ph.sus in satele de deal-munte cum localnicii taiau pur si simplu padurea ca si cum ar fi fost la ei in curte, padure ce a disparut apoi in totalitate lasand loc unor tufe pline de ghimpi, au venit ploile diluviene care au rupt malurile s-au pravalit si au facut dezastre tot la ei in sat sii asta ce este?…ce sa le faci ? educatie?…apoi au prins in laturi caprioarele,vulpile ,mistretii i-au omorat cu boabe de porumb cu tuica…!!! astia suntem tata! orori umane! ne meritam soarta si lovitura de gratie pe care tot parintii nostri impreuna cu asistatii ne-au da-to prin legitimarea acesteui Ciume Rosii!!!

  2. E simplu: cine vrea sa taie un hectar de padure trebuie sa faca dovada ca a impadurit doua hectare de padure, cu minimum cinci ani inainte ! Sau ca i-a platit pe orbul si pe ologul aia care impaduresc … Defrisarea totala a unor suprafete se pedepseste cu moartea !

LĂSAȚI UN MESAJ