De ce nu protestez

0
141

Protestul e o formă de dezordine interioară. Când protestezi, te manipulezi de unul singur, atunci când nu ești manipulat de cineva din afara ta. De obicei, lucrurile se conjugă.

Ceea ce rezultă, din perspectiva unui individ, în urma unui protest, nu seamănă deloc cu un spor moral sau de cunoaștere, dimpotrivă. Protestatarul nu va ști, de fapt, niciodată, până la capăt, de ce a protestat.

Lucrul acesta e firesc: dacă ar analiza până la capăt fundamentele protestului său, ar vedea că nu există niciunul întemeiat. Niciun protesc nu depășește, la final, faza degradării inevitabile în ridicolul carnavalesc și în teatralitatea factice. Patetismul revoluționar infantil reprezintă sfârșitul oricărui act de protest exterior, oricât de întemeiat aparent.

Lumea tradițională funcționa, din punct de vedere spiritual și psihologic, pe principiile unei armonii care, evitând excesele exterioare, aducea orice lucru sub ascultarea unui rost. Chiar și cel mai dureros moment al vieții sau al istoriei avea tâlcul lui, care trebuia descifrat înainte de orice. Această descifrare, de obicei, nu stătea în puterea tuturor oamenilor „simpli”, ci a unei elite care era, de aceea, ascultată. După descifrare, urma faza a doua, aceea a conformării sau a încercării de conformare cu sensul acelei întâmplări. Fiind trăită cu rost, cu sens și fără grabă, viața avea timp să se înțeleagă pe sine, la fel ca oamenii care nu erau ocupați să iasă din sine protestând, ci, dimpotrivă, să se adâncească în sine înțelegând de ce li se întâmplă ce li se întâmplă.

În schimb, lumea modernă a făcut din dezordinea interioară afișată o virtute, pe care suntem gata s-o definim ca spirit civic. Tot ce nu ne convine și poate fi țipat în public se poate subsuma eroismului de fațadă al civismului. Teatralitatea, caracteristică pe care, cu geniu, un Zinoviev o atribuie lui homo occidentalis sau occidentaloidului, cum spune el, a pus stăpânire și pe firea tradițional cumpănită a românului. Totul trebuie, așadar, expus, de la viciu până la virtutea îndoielnică a protestului public.

Se crede cu naivitate că protestele vor avea ca rezultat „însănătoșirea morală” a societății noastre. Pornind de la iluzia că politicul se va „speria” de mulțimile adunate la proteste. Nimic mai fals. Protestele vor adânci haosul moral și material al societății (nu numai la noi).

O altă iluzie care se cultivă omului modern este că „rezistența” sa la manipulările politice și afișarea protestului vor aduce un echilibru vecin cu justiția între forțele sociale.

Rezistența exterioară a omului de azi este contrapartea completei lipse de rezistențe interioare. Nemaifiind capabili să se reprime, „rezistenții” dau în clocot și sunt capabili, realmente, de gesturi disperate, cum ar fi acela de a sta în frig zile la rând, într-o piață publică. E un sacrificiu inutil, pe care nu se știe de ce oamenii și-l asumă. Dar e ca un drog.

În loc să cultive acest magnetism inversat față de clasa conducătoare, omul modern ar face mai bine să încerce să se supună acesteia. O societate nesupusă, civic impecabilă, nu va avea în veci o elită politică în sens tradițional, reală. E firesc să fie așa.

Când demnitatea (dignitas) elitei și încrederea (fides) masei părăsesc scena politică, cele două, spune Evola, sunt pe veci pierdute. Prăpastia dintre ele nu poate fi decât accentuată de dezordinea exterioară pe care o trădează protestul. Elita va face pași decisivi spre un „machiavelism” firesc, pe care condițiile actuale îl fac din ce în ce mai probabil. O elită refugiată în arcanele puterii și o masă abrutizată de alcoolul tare al protestelor vor fi rezultatele cele mai probabile ale acestei spirale istorice.

Din acel moment, distanța dintre cele două nu mai poate fi umplută decât cu nenumitul, neștiutul și mereu invocatul Sistem, pe care nimeni, niciodată nu-l va vedea, distruge sau umaniza.

Preluare: estica.eu / Autor: Cristi Pantelimon

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here