Țăranii stau în calea buzunarelor pline ale investitorilor străini

3
405

O analiză din «The Guardian», foarte actuală, spune ceea ce politicienii și ”presa liberă” din România nu ar îndrăzni să spună niciodată. Liberalizarea deplină a vânzărilor de teren către străini nu reprezintă nimic altceva decât o continuare a singurei politici naționale de care politicienii români au fost capabili: „acumularea de bogăție și oportunități de către politic”.

În isteria cauzată de valurile de imigranți români care ar putea lua cu avânt țări precum Marea Britanie un aspect crucial a fost uitat: granițele au fost deschise în ambele sensuri. La 1 ianuarie 2014, România, ca nou stat membru UE, a fost obligată să liberalizeze accesul la piața terenurilor agricole pentru investitorii străini, se spune în The Guardian.
Ca țară cu aproximativ 5 milioane de fermieri – un sfert din populație – liberalizarea pieței terenurilor a reprezentat o preocupare importantă. Gospodăriile țărănești fuseseră deja erodate de politicile de deschidere a piețelor impuse de Uniunea Europeană și statul roman. În timp ce erau eliminați treptat de pe piață de către giganții agricoli internaționali care au profitat de subvențiile acordate de Uniunea Europeană în politica agricolă comună, micii fermieri români au fost puși în fața unei alegeri dificile: să vândă terenurile și să se orienteze spre vest în căutarea unui loc de muncă sau „să reziste și să navigheze într-o viață marcată de sărăcie” în mediul rural, notează jurnaliștii britanici.

Situația nu este însă nouă. În ultimii zece ani, aproximativ un milion de hectare de teren au fost achiziționate de companii străine, care au profitat de „portițe legale” lăsate deschise de către autorități.

„Tăranii români reprezintă un obstacol întrucât, deși nu sunt producători înstăriți, ei sunt în fond proprietarii unei resurse în care merită să investești – pământul, respectiv tot ce se găsește în subteranul și pe suprafața acestuia. Antipatia față de acești țărani este motivată doar de faptul că ei stau în calea câtorva oameni care fac foarte mulți bani”, scrie The Guardian.

Între timp, populația rurală este în permanentă creștere. În fiecare an peste 100.000 de oameni se relochează în mediul rural din zonele urbane, unde prețurile sunt în creștere, în timp ce posibilitatea găsirii unui loc de muncă bine plătit este limitată.

„Ca parte a tranziției de la communism către o modern, o neoliberală economie, deposedarea țăranilor de pământul lor a fost considerată de către govern ca inevitabilă, un indicator al drumului către o economie prosperă. Eventual, guvernul a insistat că totul se va așeza de la sine: cei bătrâni vor muri, iar cei tineri vor pleca”.

„Într-o fermă oamenii pot cel puțin să își asigure necesarul de hrană. Însă afacerile nu rezistă de cele mai multe ori. Cei tineri migrează spre țările din vest pe baza unor contracte de munca temporare, aducând banii câștigați în țară pentru a-și întreține familiile” – Dumitru Sandu, expert în probleme de imigrație în cadrul Universității București.

Astfel, liberalizarea pieței terenurilor și cea a muncii pentru imigranții români a reprezentat „o sabie cu două tăișuri”, spune clar The Guardian, care notează în continuare faptul că această „înțelegere” a fost crucială în cazul aderării României la Uniunea Europeană.

Prin urmare, cele două au fost gândite împreună, depopularea, relocarea săracilor în vestul Europei, urmată de ocuparea terenurilor de către vesticii cu potențial financiar, s-a făcut după un plan, criminal, am spune noi, la care politicienii români au fost complici.

„Antipatia pentru țărani este motivată pur și simplu de faptul că ei stau în calea câtorva oameni care să facă o grămadă de bani”.

„Polonia și Ungaria s-au confruntat cu o situație similară, însă ambele țări au implementat legi prin care îi protejează până la urmă pe localnicii care dețin terenuri. Motivele lor pot părea populiste și naționaliste, însă rezultatul acestor legi reprezintă o poziție în fața politicii hegemonice a Uniunii Europene și un adăpost pentru țărani. Guvernul român nu are un astfel de plan; aici legea terenurilor urmează direcțiile UE, politică ce îi va transforma pe puternicii României în foarte bogați, foarte repede”.

Față de Polonia și Ungaria, unde se duc politici populare și naționaliste, printre altele protejând fermierii locali, așa cum ne-au obișnuit, politicienii și guvernul țării noastre au o singură politică: aceea de a se îmbogăți. O spun cei de la The Guardian, mai rece și realist decât ar pute-o face orice comentator local „dedulcit” în politica românească.

Iar concluzia sintetică a ziariștilor britanici este tulburătoare: „Amalgamarea României în economia globală a condus doar la acumularea de bogăție și oportunități de către politic”.

Ungaria a limitat achizitia de terenuri la 1 hectar

Ungaria a adoptat, începând cu 15 decembrie 2014, Actul Terenurilor, prin care limitează achiziția de teren agricol de către cetățeni unguri sau ai altor state din Uniunea Europeana la un hectar. Suprafețe de pământ mai mari de un hectar pot fi obținute doar de către cei care au calificare profesională de fermier sau silvicultor, au fost activi în sectorul agricol din Ungaria în ultimii trei ani sau dețin un procent de 25% din acțiunile unei ferme înregistrată în Ungaria.

Au urmat reacții din partea altor state membre UE. Austria a susținut că noua lege îi afectează pe fermierii austrieci care dețin sau intenționează să achiziționeze teren agricol în Ungaria.

În România, piața funciară a fost liberalizată de la 1 ianuarie 2014, astfel că este permisă cumpărarea de terenuri agricole de către cetățenii din UE. Persoanele fizice nu vor putea deține mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan și, pentru a cumpăra, cetățenii români sau cei din UE trebuie să îndeplinească mai multe condiții, respectiv să dovedescă că au cunoștințe în domeniul agricol sau că au activat minim 5 ani în acest sector.

În România, în 2014, puteai achiziționa un hectar de teren arabil pentru 5.030 de dolari, nivel relativ comparabil cu cel din Suedia (5.213 dolari pe hectar), Brazilia (5.245 dolari/hectar) sau Polonia (5.685 dolari/hectar). Spre comparație, cele mai ieftine terenuri din Europa se găseau în Rusia (1.140 dolari/hectar), Ucraina (1.152 dolari/hectar), Lituania (1.351 dolari/hectar), Letonia (1.411 dolari/hectar), Republica Moldova (1.722 dolari/hectar) și Slovacia (1.748 dolari/hectar).

Germania, Portugalia și Italia se află în topul investițiilor străine în terenuri agricole în România.

Agricultura din Romania reprezinta în 2014 o afacere de circa 20 de miliarde de euro pe an, a cărei evoluție este dictată în mare parte de condițiile meteo. Această piață contribuie cu 6,5-7% la Produsul Intern Brut.


Romania‘s peasants: standing in the way of foreign investors making a lot of money

Amid the hysteria surrounding Romanian immigration at the beginning of this year, something crucial was forgotten: borders open both ways. As the English tabloids were throwing a tantrum about the impending „Romanian invasion”, the would-be-intruders were preparing for an invasion of their own: 1 January 2014 marked the day when Romania’s honeymoon period as a new EU member came to an end and, under EU law, the country was obliged to open up its land market to foreign investors.

As a country with almost 5 million peasant farmers – a quarter of the population – this was a matter of serious concern. The peasant farming economy has long been eroding under the open-market policies pushed by the European Union and the Romanian state. Squeezed out of the market by the agri-investment giants who take the bulk of the EU’s common agricultural policy subsidies, small farmers are facing a difficult choice: sell up and move west to look for work, or hold tight and navigate a life of increasing rural poverty.

But this isn’t really new. Over the past decade, almost 1 million hectares of Romania’s land have been bought up by foreign companies, using legal loopholes left open by the state. As part of Romania’s transition from communism to a modern, neoliberal economy, the movement of peasants off the land has been billed by the government as an inevitability, a hitch on the road to becoming a prosperous, western economy. Eventually, the government insists, everything will level out: the old will die off and the young will move away. This, as Achim Irimescu, the former secretary of state for agriculture, puts it, is „the natural solution” to Romania’s peasant problem.

Yet this isn’t social policy but market mechanics, the amalgamation of Romania into a global economy that is driven solely by the accumulation of wealth and facilitated by politics. Peasants are an obstacle to this because they are not great wealth producers, yet they are the owners, collectively, of a resource that is worth a lot to investors  – land, and everything that lies below and sits upon it. The antipathy towards peasants is motivated purely because they are standing in the way of a few people making a lot of money.

There are echoes here of the changes to enclosure laws that began in Britain in the 16th century. Before this time, the English landscape looked similar to the way much of Romania still looks today. Peasants grazed their animals on common land and grew crops on open strips, accompanied by the wildlife now so absent from most of England, from glow worms through to corncrakes. The enclosure acts, pushed through parliament by the well connected landowning rich, allowed landowners to appropriate public land for private benefit. In doing so, they created a landless working class who lived as labourers, uprooted and flexible. Farming became more profitable but many were deprived of their living.

In England, the enclosure process lasted over three centuries; in Romania, the same is happening over the course of three decades. The communal, state-owned lands on which, up until few years ago, 90% of farmers grazed their livestock, have all but disappeared, rented off at cheap rates by the authorities to foreign companies.

Meanwhile, the rural population is growing. Each year more than 100,000 people move back to the countryside from Romania’s cities, where prices are rising but jobs are scarce and poorly paid. On the farm, says Dumitru Sandu, an expert in immigration at the University of Bucharest, „people can at least feed themselves. But mostly they don’t last long. The young move west on temporary labour contracts, bringing money back home to subsidise their families.”

It is no coincidence, then, that 1 January 2014 was a double-edged sword, marking the opening of western borders to Romanian immigrants as well as those of Romania to western investors. Indeed, such a trade off was a fundamental of Romania’s accession to the EU.

Yet we cannot direct all blame towards Brussels. Those same countries which are most resistant to immigration are often the most ardent proponents of the free market which has created this situation and the same countries that are profiting out of the opening up of their eastern European neighbours.

Meanwhile, Bucharest knows exactly what it is doing. Poland and Hungary faced the same situation, yet both countries implemented laws that to an extent increase the security of their country’s landowners. Their reasons may have been populist and nationalist, but the results of the laws are a stand against the hegemonic policy of the EU and a relative safeguard to their peasants. The Romanian government has no such plan; here the land policy lies directly in line with that of the EU, a policy which can make Romania’s powerful very rich, very quickly.

3 COMENTARII

  1. Pãi da, ca si în toate domeniile, daca ptr investitorii strãini au lãsat politicii „portitã legalã” logic cã tãranul român/pers. partic. nu va beneficia de nimic, în timp ce strãinului i se dau subventii sau credite, o pers particularã dacã nu-si plateste creditul banca îi ia tot , în timp ce o firmã strãinã dacã nu plãteste banca zice hai sã-i mai dãm un credit poate se repune pe picioare!

  2. Vedetzi ca „investitorii” straini au cumparat tzara asta de multzi ani de zile, statul asta mizerabil si plin de bolnavi ii protejeaza si din cauza asta ii obliga pe totzi romanii la saracie si din cauza asta ai o proasta ordinara si handicapata dracului ca Daciana Sarbu in PE care are „pre-ten-tzii” doomnuulee ..

  3. E trist sa vezi zeci si sute de hectare care de decenii nu mai produc nimic.Sunt folosite pentru a se lua eventualele subventii si atat….stau nefolosite.Degeaba spun unii domni de pe la primarii ca-i monitorizeaza de aproape pe toti.Sunt vorbe pentru ametirea celor …de sus.! Pe ….plan local afacerile cu pamant se invart intr-un ritm ametitor.Personal ,am umblat ani intregi pentru o diferenta de 50 de ari si tot nu i-am obtinut ….pentru ca nu mai au pamant.Totul este dat,traficat si stiu doar acesti slujbasi ai primariilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here