O specie ameninţată: OMUL

Suntem propriii noştri călăi

Distrugerea mediului înconjurător ne pune în pericol viaţa. De la anomaliile climei la noii viruşi, de la tăierea pădurilor la „bombele” demografice, pericolele sunt fără număr, iar autorul lor este unic: OMUL

Planeta are febră

Ambient degradat, climă schimbată, manipulări ge­netice, dezechilibre demografice, viruşi noi… atâ­tea ameninţări ce apasă asupra omului, ameninţări de care el însuşi se face vinovat. S-a pus, nu o dată, în­trebarea: „În goana lor inexorabilă spre pierzanie, oamenii nu pot să se oprească?”.
În doar două secole, omul a provocat o schimbare a climei comparabilă cu cea suferită în mod natural de Pământ în decurs de cinci mii de ani. Astăzi, lumea ştiinţifică recunoaşte în unanimitate că efectul de seră este un fenomen îngrijorător. „Suntem în­tr-un moment în care încălzirea climatică nu mai este o ipoteză într-un viitor ipotetic. Este aici!”, sună previziunile specialiştilor.

Consecinţă directă a încălzirii: sporirea catas­tro­felor naturale. Inundaţiile, vijeliile, furtunile, cicloa­nele se înmulţesc în asemenea măsură, încât prima com­panie mondială de reasigurare (asigurare a asi­gu­rărilor), München Re, din Germania, este convin­să că „tendinţa spre catastrofe naturale din ce în ce mai gra­ve şi din ce în ce mai frecvente va continua”. Nu­mai pentru Statele Unite, costul anual al acestor ca­tas­trofe este evaluat la mai mult de 20 de miliarde do­lari. Ironie a soartei, creşterea distrugerilor re­zultate din catastrofele naturale a făcut ca mai multe com­pa­nii de asigurare să dea faliment, nemaiputând plăti atâtea daune…

Ninge în august

Poluarea cu gaze împinge lumea într-un cataclysm.

În 2013, nordul deşertului chilian a fost inundat cu ploi dilu­viene. La începutul lunii septembrie 2013, în Peru a nins abundent, în vreme ce în ultimii 10 ani, seceta secătuieşte Pakista­nul, India şi Indonezia, zone ume­de în mod obişnuit.
O altă consecinţă vizibilă a în­căl­zirii planetei: creşterea nivelului ocea­nului planetar. Actualmente, ea se desfăşoară cu 60% mai repede decât esti­maseră climatologii. Până la sfâr­şi­tul secolului, apele ocea­nelor vor creş­te cu cca un metru. După un mo­del emis de NASA, încălzirea pla­netei – care nu se produce în mod omo­gen – va fi până în anul 2050 de apro­ximativ 2°C în zonele tropicale şi ecuatoriale şi de 10° în apropierea Cercu­rilor Polare. Gheţarii se vor to­pi, ca şi zăpezile de la poli, oceanele îşi vor mă­ri volumul şi vor acoperi vas­te în­tinderi de uscat, pu­nând în pe­ri­col o mare parte a omenirii. Bangla­desh-ul, Sri Lanka, insulele Maldive şi nume­roase alte insule vor dispărea.
Muşcând litoralul, apele sărate ale oceanelor se vor infiltra în pânzele freatice şi vor polua apa po­tabilă. Ex­per­ţii prevăd că până în anul 2100, toa­te apele dulci de la suprafaţă vor dis­părea. Această pro­feţie sumbră, fă­cută în 1997, în Ma­laezia, la Con­ferinţa In­terna­ţională a Apelor, este cu atât mai alarmantă, cu cât se adân­cesc tot mai mult inega­li­tă­ţile în materie de re­sur­se hi­drologice. În prezent, 1,5 mi­liar­de de fiinţe omeneşti nu dispun de apă potabilă şi, în fiecare an, 6 milioane de copii mor pentru că au băut apă contaminată.

Morţi de sete

Seceta va duce la foamete si la migraţii masive ale populaţiei din ţările sărace în cele dezvoltate.

„Războaiele secolului următor vor fi războaie pen­tru apă!”. Acest diagnostic dat de Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al ONU, este cât se poate de credibil, în măsura în care acest conflict i-ar pune de pe acum, de pildă, faţă-n faţă pe israelieni şi pe palestinieni. Şi această ameninţare este îndreptată în mod direct asupra asigurării hranei. După săptămânalul american «Newsweek», douăsprezece ţări, printre care Kenya, Vietnam, dar şi China şi Is­rael au mizat totul pe irigaţii şi, drept urmare, în caz de secetă, vor fi atinse de o scădere de cel puţin 50% a terenurilor cultivabile (norma admisă, pentru ca o ţară să poată răspunde nevoilor ei de hrană, este un minimum de 700 m2 de pă­mân­turi arabile pe cap de locuitor).
Suprafeţele cultivate scad, recoltele – de ase­me­nea. În anul 2100, populaţia planetei ar trebui să se sta­­bilizeze în jur de 10 miliarde de locuitori, căci la acea dată toate ţările îşi vor fi încheiat tranziţia de­mo­grafică. Vor putea oare resursele agricole să-i hră­nească pe toţi? Da, răspund agronomii, cu con­diţia să nu intervină catastrofe im­pre­vizibile, din ce în ce mai dese în ulti­mul timp.

Copii fără creier

Sănătatea omului este şi ea ame­nin­ţată. Gene­ticienii occidentali au stabilit cauzele imediate ale cancerului, care par a fi poluarea şi deşeurile industriale. În plus, alimentele noastre conţin produse can­cerigene (cu deosebire tot ce este rafinat, ca zahărul, de pildă). Unele produse chimice nu se mul­ţu­mesc doar să provoace cancerul: ele blo­chează acţiunea hor­mo­nilor estro­geni naturali, implicaţi în repro­du­cere. Din 1940, pretutindeni în lume s-a ob­servat o scă­dere de 50% a numărului de sperma­tozoizi şi o redu­cere a volumului spermatic, care a trecut de la 3,4 ml la 2,75 ml. În ţările industrializate, fapt elocvent, există de trei ori mai multe cazuri de can­cere ale testiculelor şi de două ori mai multe cancere de prostată.
Neliniştitor mai este şi fap­tul că poluanţii atmos­ferici pro­voacă mutaţii cromo­zo­mia­le. O expunere ridicată la dio­xi­ne – ca în Soveso (Italia) – atrage un exces de naşteri de fete. La graniţa dintre Mexic şi Statele Unite, regiune unde se fabrică şi se utilizează masiv solvenţi, au fost înregistrate, din anii ’70, şaptezeci de ca­zuri de nou-născuţi anencefali (fără creier).
Industria electronică este şi ea responsabilă pentru nume­roa­se malformaţii congenitale. La San José (California), în Si­licon Valley, poluarea cu tricloreti­lenă a provocat la unii nou-născuţi comunicaţii in­tervalvulare, malformaţii ale urechii şi boltei pa­latine, ca şi degete lipite între ele. În California, rata avortu­ri­lor spontane s-a dublat în ulti­mii treizeci de ani, iar cea a malformaţiilor con­genitale s-a triplat. Dar asta nu e totul! „Unele amba­laje – ne previne Ma­homed Larbi Bouguerra, autorul cărţii «Profanarea invi­zibilă» – pot lăsa să treacă în alimente unele produse chimice ale căror efecte sunt necunoscute sau pro­vo­catoare de grave aler­gii”.

Oraşe cu 40 de milioane de locuitori

Fenomenele meteo extreme vor deveni curente: tornade, inundaţii, topiri de gheţari.

Previziunile demogra­fi­lor anunţă că cele 4 mili­arde de oameni în plus se vor strânge mai ales în aglo­merări giganteşti, de 30 sau 40 de milioane de locuitori. Presiunea migra­toa­re, din sud spre nord, dar şi de la ţară spre oraş, se ac­cen­­tuea­ză necontenit. Unii experţi prevăd chiar o „li­ba­nizare” a societăţilor noas­­tre urba­ne. Dualitatea societăţii se va accentua până la carica­tură, profe­ti­zează Thierry Gaudin, au­to­rul cărţii «2100, povestea secolului următor». Ex­clu­şii devin „sălbatici urbani”. Ei n-au ni­mic de pierdut. Inventează noi mo­duri de supravieţuire. Se organi­zea­ză în bande, cu legături în toată lumea. Sec­tele, miş­că­rile religioase integra­liste, puterile mafiote proliferea­ză pe acest teren favorabil. Le­gea talio­nu­lui are prio­ritate în faţa legii ofi­ciale!
Dacă populaţia urbană este surghiunită în fortăreţe lip­site de legi, în schimb, popu­laţia rurală este depo­sedată de ambientul său.

„Cine pune toporul la tulpina unui arbore pregăteşte sicriul agriculturii”

Şi mai dramatică pare, însă, situa­ţia pădurilor din România. Faţă de procentul de împădurire natural al României (80-85%), procentul actual a scăzut la o treime (27%) şi repre­zintă mai puţin de două treimi din cel critic (40%), ceea ce conferă spa­ţiului geografic naţio­nal o stare de acută instabilitate ecologică: terenuri degradate pe 32% din suprafaţa ţării – cu 5% mai mult decât chiar suprafaţa împă­durită – din care cir­ca două milioane de hectare puternic degradate, inapte folosinţelor agricole, şi şase sute de mii de hectare afectate de alunecări de teren, cu repercusiuni economice evidente şi urmări sociale imprevizibile.
Problemele ecologice riscă să aducă ruina agri­culturii („Cine pune toporul la tulpina unui arbore pregăteşte sicriul agriculturii”, scria la începutul secolului trecut Regele Ferdinand al României), să în­mulţească dezastrele naturale şi tulburările de să­nă­tate. Dispariţia pădurilor dă naştere unor grave ame­nin­ţări. Munţii „curg” (pământul care îi acoperă se desprinde), ploile se transformă în inundaţii şi viituri, vântul îşi intensifică forţa şi se transformă în vijelii; alungate din habitatul lor natural, ani­malele sălbatice dispar sau năvălesc în oraşe, prin suburbiile sărace, aducând cu ele viruşi pe care-i transmit omu­lui.

Tăierea pădurilor naşte dezastre ecologice: alunecări de teren, secetă, dispariţia unor specii de animale

Exemplele nu lipsesc. Cea mai înspăimântătoare dintre aceste maladii, febra Lassa, descoperită în Ni­geria, a fost adusă din regiunile locuite de şobo­lani purtători de virus, alungaţi odată cu distrugerea pă­durii, determinată de exploatarea minelor de aur. Da­te fiind formidabilele capacităţi de mutaţii şi adaptare a viruşilor, va trebui ca în curând să facem faţă unei ameninţări majore: ei sunt atât de agresivi şi de contagioşi, încât trebuie studiaţi numai în laboratoare cu securitate de nivelul 4 (virusul SIDA este clasat la nivelul 2).
Vom şti noi, oare, să ne apărăm de cei decişi să dis­trugă planeta?

Autor: Andrei Cheran