Bejenarii – „căpșunarii” de ieri

0
Arhiva Rainer. Grup de băieți fotografiați în anii 1930 în localitatea Fundul Moldovei.jpg

Fuga în pribegie de sărăcie

Sărăcia face casă cu românul de când se ştie. Nu am de gând să generalizez un fapt istoric, însă reperele istoriografice vorbesc de foarte puține perioade de liniște prin ținuturile moldo-valahe. În Evul Mediu, satele cu ţărani clăcaşi, numiţi „vecini” în Moldova şi „rumîni” în Valahia, se goleau deseori prin fuga în pribegie a locuitorilor care doreau să-şi schimbe destinul. Fuga trebuia bine ticluită, căci pedepsele erau aspre, de la bătaia la falangă la tragerea în ţeapă (nu Ţepeş a folosit primul ideea), pentru a fi şi altora exemplu.

Silniciile de tot felul, de la numărul mare al zilelor de muncă pe moşia boierească sau zilele de muncă forţată şi gratuită, în funcţie de necesităţile latifundiarului, la traumele cotidiene ale stăpânului, care putea face cam ce-i trecea prin cap cu supuşii săi, erau motive pentru rarele caractere tari să găsească o soluţie de evadare. Pare a fi o exagerare, însă raporturile între stăpân şi „rumîn” în Evul Mediu au supravieţuit în raporturile de mai târziu, dureros de târziu, între activistul de partid, şef al biroului politic existent în orice instituţie şi „oamenii muncii”. Aroganţă, zeflemea, infatuare, umilire erau trăsăturile unor astfel de relaţii care nu pot alimenta decât nemunca, imoralitatea şi anularea alternativelor de evadare.

Aceia care reuşeau să scape trebuia să părăsească nu numai ţinutul, ci mai ales şi ţara. Numiţi „bejenari”, majoritatea găseau un refugiu în cetele de mercenari sau îşi încercau rostul prin alte localităţi, la mare distanţă de locul natal, cu precădere în oraşe. Oraşele erau spuse autorităţii domneşti, iar în mulţimea de neamuri care se perinda acolo te puteai pierde cu uşurinţă. Nu întâmplător se spunea că „aerul oraşului te face liber”. Satele româneşti erau şi sunt destul de restrictive cu „veneticii”, străinii nu neapărat de neam şi limbă, ci străinul de comunitate. Această distanţă socială şi sufletească vine din interdicţia impusă de stăpân, care la rândul său trebuia să acorde sprijin confraţilor săi în prinderea „bejenarilor”.

Sate care fug

Golirea satelor se accelerează în veacul al XVIII-lea, căpătând o mobilitate colectivă de invidiat; puteau schimba topografii pe suprafeţe uriaşe. Administraţia austriacă în Oltenia nu a reuşit între 1718-1739 să realizeze o hartă o noii provincii, pentru a şti pe câţi plătitori de taxe poate conta. Cartografierea din toamnă nu mai corespundea cu aceea din primăvară, întrucât satele dispăreau, mutându-se peste dealuri şi văi. Oamenii mai fugeau şi din alte motive în afara plăţilor legate de taxe. Satele fugeau din preajma drumurilor, pe unde nu veneau numai caravanele negustoreşti, ci mai ales jafurile arnăuţeşti sau ale osmanlâilor de peste Dunăre. Furau tot şi adesea siluiau femeile, iar ultimii mai colectau şi robi. Se naşte treptat nepăsarea faţă de ziua de mâine. Supravieţuieşti mai uşor dacă nu ai nimic. La 1850 încă se mai trăia aşa în Valahia şi Moldova pe arii întinse, iar revoltele ţărăneşti din 1888 şi 1907 au dovedit că ruptura dintre cei mulţi şi cei puţini, care conduc, era încă majoră, adesea de neconciliat. Faptul că voluntarii veniţi din Europa sau America muncesc cu osârdie la construirea caselor din zonele sinistrate, în timp ce românii ale căror case sunt în şantier îşi petrec ziua la cârciumă, nepăsători şi nesimţitori, este o realitate a secolului al XVIII-lea. Atunci, pentru a convinge nişte ţărani să ajute o diligenţă să iasă din noroiul drumului – căci ei se holbau la ea ca la spectacol -, nu au fost de folos napoleonii de aur ai călătorilor, ci biciul surugiilor! Chiar prin aceleaşi locuri din sudul Moldovei! Acest tip de lene şi nepăsare abulică şi neantizată a fost, din păcate, foarte bine calapodată pe structura mentală a lumii socialiste, unde statul trebuia sa-ţi facă casă, să-ţi măture prin cameră, să-ţi dea micul-dejun etc.

Un popor tânăr, șmecher și leneș

Desigur, statul este prost administrat, căci sărăcia este doar întâmplător întâlnită într-o ţară guvernată coerent. Suntem un popor tânăr – o afirmă mulţi -, certat însă cu munca şi iubitor de şmechereală şi lene. Potenţialii „bejenari de ieri” trăiesc astăzi într-o tensiune continuă a zilei de mâine şi a soluţiilor de supravieţuire onorabilă, care lipsesc. Ei au fost redenumiţi în funcţie de varietatea destinaţiilor: ciupercari, căpşunari etc. Interesant este că aceşti oameni se pot adapta unui mod de viaţă structurat diferit şi unui ritm de lucru aflat pe o altă grilă temporală. De fapt, aceste repere nu le întâlnesc în ţara lor, deoarece aceasta încă se află ancorată într-un neant istoric şi social, unde stăpânii pot păcăli uşor prostimea cu şcoală puţină şi indiferentă faţă de ziua de mâine. Similar cu secolul al XIX-lea sau cu secolul al XVIII-lea. Ce s-ar face un baron feudal cu două-trei sate cu oameni care gândesc, care-şi cer drepturile şi ştiu a le construi, oameni care vor şi altceva? Astfel, baronului îi este pusă sub semnul întrebării chiar propria-i stăpânire.

Deocamdată, împlinirile se întâlnesc pe alte meleaguri, care au renunţat de sute de ani la baroni de tip feudal. Nu de alta, dar alte revoluţii s-au lăsat şi cu ghilotinări! În timp ce sărăcia locurilor noastre respiră prin aroganţa şi indiferenţa înalţilor funcţionari. Dacă ar şti de ghilotină…

Conferința profesorului Francisc Rainer, din anul 1932

Fiecare popor a avut bejenarii lui în circumstanţe istorice complexe, de grea încercare, cum au fost epidemiile, cruciadele, sau războaiele feudale. Dar rănile s-au vindecat chiar şi într-un timp de 50 sau 100 de ani. De pildă, chipul unui italian din 1945 nu se deosebea prea mult de chipul unui român din acelaşi timp. Chipurile celor două popoare au astăzi trăsături diferite: unul şi-a căpătat zâmbetul renascentist, iar celălalt păstrează ridurile unor timpuri perpetuu neaşezate, morometice şi congenitale întru sărăcie. Foarte puține la număr au fost intervențiile publice referitoare la posibile măsuri de ameliorare a sărăciei endemice. Una dintre aceste intervenții, nepublicată până în momentul de față, este conferința susținută de profesorul Francisc Rainer în anul 1932. Textul conferinței «Degenerare și fiscalitate» a ajuns la noi datorită stenogramei ziaristului M. Sevastos de la cotidianul «Adevărul». Iată mai jos textul acestei conferințe, prezentată în plină criză economică, și soluțiile propuse de profesorul Rainer2 pentru reducerea fiscalității și atenuarea degenerării:

„În orice om se găsesc elemente care pot crea un exemplar de elită. Totu-i ca ele să se întâlnească cu elementele corespunzătoare fiecărui individ. Cu cât oamenii sunt dotați cu mai multe calități, cu atât există mai multe posibilități de întâlnire a elementelor superioare.

Dar și la noi și aiurea oamenii cei mai insuficienți dotați de natură și cu cele mai reduse mijloace de existență au copii mai mulți. Un nou copil este un braț de muncă în plus – și atât! Ascensiunea socială este urmată de restrângerea numărului copiilor. Familiile cele mai bine înzestrate se micșorează, diminuând, totodată, însuși tezaurul de calitate a nației.

Muncitorul nediferențiat are cei mai mulți copii, apoi lucrătorul calificat pe unele profesii libere etc. De la țară vin la oraș elementele cele mai bune și cele mai rele. Cei înzestrați cu spirit de inițiativă, cu energie și cu curaj cutează să-și taie o altă cale. Dar tocmai aceștia, împuținându-și din generație în generație copiii, sting o parte din înzestrările nației”.

Originea degenerării

Elementele cele mai instruite ale popoarelor sunt lovite cu regularitate. Aceasta-i originea degenerării statelor vechi. Grecia este o pildă. Oriunde se schița o mișcare de independență – deci de superioritate -, intrau mai curând sau mai târziu biruitoare forțele statului organizat și bărbații erau uciși până la unul. Grecia a practicat cu fermitate sistemul stârpirii valorilor. Din timpurile vechi până acum războaiele au distrus elementele cele mai valoroase ale națiunilor. Ceea ce e mai viguros cere jertfă. Iar popoarele degenerează generație cu generație.

După o statistică din anul 1925, germanii aveau 380.000 alienați, 85.000 epileptici, plus 100.000 debili mintal grav.

Statele Unite au 280.000 de alienați internați în ospiciu, după o statistică recentă. Din 5 milioane de tineri chemați la recrutare, 22% au fost găsiți inapți pentru serviciul militar. În Anglia, la 2 milioane de tineri prezentați în 1918, în fața comisiilor de recrutare, 59% au fost declarați apți, 10% absolut inapți, restul fiind trecuți în serviciile sedentare.

Fără teama de dezmințire, se poate afirma că în țările culturale mari o treime este nonvaloare. Noi nu avem statistică. O judecată elementară ne așază și mai jos.

Cum se combate degenerarea

Trecând la partea a doua a conferinței, profesorul Rainer s-a ocupat de mijloacele fiscale prin care s-ar putea combate degenerarea. Fiscul trebuie să intervină pentru sprjinirea tuturor celor nevoiași, din toate straturile populare. Este nevoie de sprijinit elita, oriunde ar fi ea. La noi nu se face nimic pentru menajarea elitelor cu copii din ce în ce mai puțini. Și prilejuri au fost destule.

Împroprietărirea

Legea circulației bunurilor rurale, care urmărea crearea unei pături rezistente de agricultori, prin selecționarea calităților.

Colonizările. Statul și-ar putea arenda perpetuu terenurile, cu chirie mică, cu condiția ca arendașul să aibă un număr de copii.

În aceste trei cazuri, spune profesorul Rainer, criteriul s-ar fi cuvenit să fie numărul copiilor. El a fost neglijat.

Birurile pe moșteniri. Un copil nu ar trebui să moștenească decât o treime. Această măsură ar încuraja o garanție de trei copii.

Scutiri de biruri în raport cu numărul copiilor. Pretutindeni, legile fiscale avantajează familiile cu mulți membri. Pentru familiile cu mulți membri, în Italia, venitul minim impozabil este fixat la 100.000 lire, deci 900.000 lei. În Germania, salariații cu un venit anual de 1.200 mărci aur (48.000 lei) nu plătesc niciun fel de impozit. Până la 9.200 mărci (370.000 lei) se plătesc numai birurile elementare; și numai de la această cifră încep impozitele pe venit. În Germania, o familie cu patru copii nu dă niciun bir. Până la acest număr, familia are un scăzământ de 20% de fiecare membru al său.

Care-i situația la noi?

Două persoane izolate, amândouă cu un venit global de 100.000 lei, plătesc 7.200 lei un impozit pe venit (câte 3.600 lei fiecare). Dacă aceste persoane se căsătoresc, ele plătesc 100.000 lei, deci,o… amendă de 3.600 lei anual pentru menaj!

Cât privește copiii, la 1-2 copii nu se face niciun scăzământ. La 3-4 copii se face o reducere de 5%, ceea ce revine la un venit de 100.000 lei, un scăzământ de 3.600 lei. Iar minimum neimpozabil pentru salariați nu există. Dar dacă familiile cu copii sunt avantajate, de unde se despăgubește Fiscul? Din impozitul pe celibatari, pe alcool, pe tutun etc. În Germania, statul ia de la celibatari un plus de 10% din impozitul pe venit, Franța 35%, Italia 50%, iar în Statele Unite, dacă venitul depășește 160.000 lei, se percep 4% peste ceea ce întrece acest venit.

În privința impozitului pe tutun, pe alcool etc., este destul să cităm cazul Germaniei, care consumă aceste articole în valoare de 320 miliarde lei anual. Din această sumă, statul ia un impozit de 44 miliarde lei. Numai vinul spumos produce 480 milioane lei, iar berea, două miliarde și jumătate lei.

Dacă poporul german și-ar reduce consumul de tutun și băuturi cu o optime, diferența câștigată anual de 40 miliarde lei ar fi suficientă să asigure creșterea a unui milion de copii (fiind necesari 40.000 lei pentru creșterea unui copil pe an).

Prin urmare, soluții există. Pe această cale să pășească statul, mergând chiar la socializarea cheltuielilor pentru creșterea copiilor, nu declarându-se ostil familiei, ca statul nostru, care recurge la cele mai apăsătoare impozite: pe chirii, zahăr etc. Acesta-i cursul științei. Va fi cel luat în seamă de guvernanți?! Opinia publică însă îl înțelege.

Evidența proclamată de dl. prof. Rainer la Galați, într-o conferință bogată în documentări, rostită cu un remarcabil talent, va ajuta poate ca ideile acestea să se întoarcă prin ricoșeu din opinia publică în clasa diriguitoare. Căci, de altfel, degenerarea popoarelor este o chestie care privește pe toți. (Francisc Rainer)3

A consemnat M. Sevastos

Note

  1. Conferință susținută la data de 13 martie 1932 la Academia Comercială din Galați de dr. Francisc Iosif Rainer, Profesor de anatomie și antropolog de prestigiu internațional, creatorul școlii de antropologie de la București și ctitorul Institutului de Antropologie care-i poartă astăzi numele, institut înființat în anul 1940.
  2. Profesorul Francisc Iosif Rainer a fost colaboratorul savantului Dimitrie Gusti în toate campaniile de cercetare sociologică organizate de acesta din urmă la Nereju Mare (1927), Fundu Moldovei (1928) și Drăguș (1932). Asocierea științifică a celor două personalități se baza pe dorința înțelegerii ființei umane în complexitatea sa bio-culturală. Legătura dintre aceste două laturi umane gândite și analizate de obicei separat constituia preocuparea comună a anatomistului și antropologului Francisc Rainer și a creatorului de școală sociologică Dimitrie Gusti.
  3. Profesorul Dimitrie Gusti a făcut la rândul său, în aula Academiei Române, o „caldă şi pătrunzătoare caracterizare a personalităţii profesorului Francisc J. Rainer”: „Rareori au fost întrunite în mod atât de fericit, aşa cum le-am întâlnit la dânsul, strânse într-un singur mănunchi, însuşiri ca temeinicia ştiinţifică, măiestria organizatoare şi nobleţea sufletească. Profesorul Rainer a fost un adevărat filosof care practică, fără a afişa, înţelepciunea – spre deosebire de atâţia care o afişează fără să o practice. Profesorul Rainer a fost un deschizător de drumuri noi şi în privinţa unei antropologii a poporului român, creînd fundamentul ştiinţific prin cercetările ce le-a făcut pentru întîia oară pe teren, în trei sate româneşti, care sunt dealtfel şi primele monografii antropologice săteşti din ştiinţa mondială! Gândul de recunoaştere al Academiei restituie celui care a creiat anatomia fiinţei vii locul care de drept îi revine printre cei dintîi savanţi ai lumii”.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Adrian Majuru

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.