ONG-urile sunt noii mineri!

0
215

Textul acesta este legat de platforma «Respect». O chestie în oglindă cu «En Marche» și alte formațiuni asemănătoare din Europa. Sunt tot mai multe ONG-uri și tot mai mulți sunt hrăniți de acest sistem.

În anul 2010, în România erau înregistrate 62.000 de organizații neguvernamentale, cam un ONG la 300 de locuitori! În cadrul acestor ONG activau, tot în anul 2010,  90.000 de angajați cu carte de muncă! În anul 2008, peste 1,25 de miliarde de euro au fost înregistrate ca venituri (1.250 de milioane de euro)! Aceste date sunt reale, fiind oferite chiar de FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și sunt verificabile.

Acum, am să va spun, din interior, cum se lucrează, din experiență mea. Acolo unde am lucrat, pe contract de colaborare cu o astfel de organizație, am avut un salariu de circa 560 de dolari. Nici în ziua de azi nu știu pentru ce îi primeam, care era proiectul, despre ce era vorba. Îmi căutăm un job acum zece ani și un apropiat mi-a făcut lipeala.

Contabila organizației era nepoată președintelui organizației, primea cam pentru fiecare proiect circa 300 de dolari. Existau în același timp chiar și zece proiecte. Majoritatea dintre ele erau doar pe hârtie sau niște mari nonsensuri.

Soțul contabilei, de meserie pompier, din datele pe care le văzusem în arhivă, fusese Project Manager pe trei proiecte, întinse împreună cam pe o perioadă de 70 de luni, cu un salariu aproximativ de 800-1.000 de dolari pe lună. Nu l-am văzut niciodată, nici el nu cred că știa, de fapt, pentru ce primea banii aceia. Împreună, contabila organizației și soțul ei, pompierul, aveau trei apartamente, trei mașini și câteva conturi foarte grase!

Președintele organizației, din câte am văzut în acel scurt timp, avea și el diverse proiecte, unde era asistent sau manager. Avea, oricum, un venit lunar undeva la 5.000 de dolari, minimum. Când se ducea la supermarket, își făcea cumpărături pe ONG pentru decont, până și apa plată o trecea pe protocolul organizației. Nu plătea nimic din buzunar, nici benzină, nici telefonul și nici ieșirile la restaurante cu soția.

Soția președintelui organizației avea o societate care se ocupă cu organizarea de evenimente. Majoritatea evenimentelor organizate de acest ONG erau plătite la supra-suprapreț, de către soț, soției. Simplu și productiv!

Unul dintre ceilalți „project manager”, pe proiectele mari și de lungă durată, era fratele șefei unei agenții guvernamentale. În general nu făcea absolut nimic, dădea telefoane și cam toată lumea îl știa de boss, datorită relațiilor și cunoștințelor. Dintr-un singur proiect, destul de important, primea 1.800 de dolari pe lună, timp de 36 de luni. Celelalte persoane implicate în proiect erau două nepoate ale lui, ca asistenți de proiect.

Din board-room făcea parte un nume FOARTE important din PNL, șefa agenției guvernamentale de care spuneam mai sus și câteva persoane cu imagine din zona altor ong-uri sau politică.

Alți oameni care beneficiau de „sponsorizări” din partea organizației neguvernamentale erau profesori universitari, plătiți cu mii de dolari pentru câteva ore de seminarii, oameni din zona artistică, artiști care participau la diverse evenimente organizate de ONG, ziariști „de casă”, care fie erau invitați la un eveniment, fie vorbeau o oră la un seminar sau pur și simplu scriau un articol prietenos.

Deși luam banii degeaba, am decis să le dau cu flit. Când am aflat de șmecheriile financiare și, discutând cu unul dintre colegi, acestea mi-au fost confirmate, le-am spus că e o mizerie ceea ce se întâmplă acolo și că banii care le erau dați din donații, fonduri europene, de la guvern și foruri international, în loc să fie folosiți în scopul invocate inițial, erau luați cu japca, spălați și băgați sub pernă de ei. Puteam să tac, să le fac jocul, puteam probabil azi să am două-trei proiecte conduse de mine și să iau câteva mii de dolari degeaba. Nu mi-a plăcut!

Am plecat într-o zi fără să salut, fără să le spun nimic. N-am semnat demisie, nu le-am urat nici măcar sănătate. Am plecat, și atât.

La o săptămâna, primesc un mesaj pe Yahoo Messenger de la o voluntară, care mi-a spus că a luat foc sediul, în special toate documentele și arhiva. Am început să râd și am întrebat-o: „Le era teamă că îi torn sau ceva?” Mi-a răspuns și ea râzând, cu câteva emoticoane: „Mai știi?!”

Acum, dacă va întrebați de ce ONG-urile, în general, sunt atât de vocale, atât de active și atât de implicate, este pentru că sunt zeci de mii de oameni care trăiesc din șmecheria asta. Sunt zeci de mii de colaboratori, intelectuali, profesori, ziariști, oameni din zonă spectacolului ș.a.m.d. care au zeci de contracte anuale cu aceste organizații. Toate aceste lucruri sunt cunoscute de serviciile secrete, dar le permit existența pentru că atunci când este nevoie de „mineri” în stradă, reprezentanții ONG-urilor sunt „noii mineri”, alături de voluntarii naivi nevinovați, ușor de manipulat și angajații care nu și-ar permite să piardă salarii de mii de dolari luați absolut degeaba.

Evident că nu acuz toate organizațiile de astfel de jocuri, însă va pot spune cu siguranță că multe dintre ele fac doar acestea: FURT, EVAZIUNE, SPĂLARE DE BANI, ÎNȘELĂCIUNE.

Acum, după ce ați citit toate cele scrise, recitiți primele rânduri: 62.000 de organizații neguvernamentale, 90.000 de angajați, 1.250 de milioane de euro pe an, ca să realizați dimensiunile afacerilor și ușurința cu care sunt scoase mase mari de oameni în stradă, indiferent de scopurile mobilizării. Vorba poetului: „Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?” Tocmai am răspuns mai sus.

Preluare: justitiarul.ro / Autor: Daniel Constantin

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here