„Lumea stă să se prăbușească moral, etic și spiritual. Lipiți-vă de oameni bogați spiritual!”

0
740

Ovidiu BojorEste academician, farmacist de renume și autor a zeci de cărți și tratate de fitoterapie. Alpinist încercat în Himalaya și iubitor al lumii plantelor în toată profunzimea ei, Ovidiu Bojor e și un exemplu de viață. La 90 de ani, are un tonus de invidiat și-un zâmbet care încălzește inimi. Secretul lui? O iubire mare cât soarele, veche de 52 de ani.

În dragoste, preludiile sunt totul”

Se șoptește pe la colțuri că aveți o căsnicie de invidiat. Domnule Bojor, povestiți-ne, vă rugăm, cum ați cunoscut-o pe soția dumneavoastră.

Ne-am cunoscut când eram studenți, în trenul București – Gheorghieni. Eram responsabil cu sportul, la Comitetul Sindical al Facultății de Medicină din București și organizasem o excursie, cu studenți și profesori, în Munții Suhard, la schi. Plecaserăm toți, cu un tren personal, de noapte. Nu erau multe locuri de dormit, așa că în compartiment i-am lăsat pe ceilalți să doarmă pe locurile de dedesubt, iar noi doi ne-am suit, ca niște alpiniști, tocmai… în plasa în care se puneau bagajele. Acolo, la înălțime, am povestit jumătate de noapte și am și adormit la un moment dat. Când am ajuns însă la cabană, și toți au fost repartizați în camere, s-a dovedit că eu am rămas fără pat. Așa că fetele m-au luat în dormitorul lor. Eram eu și opt fete, ca un sultan cu opt cadâne. Nu m-au lăsat până nu mi-au legat un turban pe cap, iar ele și-au legat cearșafuri albe (râde). Atunci s-a născut frumoasa poveste de dragoste dintre mine și Mioara. Ani de-a rândul apoi am tot urcat pe culmi amândoi. Eu mă ocupam și cu cartarea munților. Plecam și, câte șase, șapte zile, nu întâlneam picior de om. Jumătate din Carpați i-am făcut împreună.

Ați împlinit, nu de mult, 50 de ani de căsnicie. Cum e dragostea la vârsta asta?

E o dragoste platonică, frumoasă, tandră și înțeleaptă. E o iubire foarte spiritualizată. Acum doi ani, am sărbătorit nunta de aur la Mănăstirea Pângărați, o cetate din secolul XIV, din județul Neamt. O prietenă foarte bună de acolo, Iulia Barbu, care a vrut să fie și nașa noastră, a organizat totul absolut minunat. Am avut 25 de invitați. S-a făcut o slujbă frumoasă, în biserică, și apoi am fost la masă. Au fost clipe extraordinare, care ne-au înălțat spiritual, ne-au făcut să continuăm drumul nostru cu fruntea sus, cu bucurie și totdeauna cu fața la lumină. La vârsta noastră, e mai important ca oricând să mergi cu fața spre lumină, spre bucurie, spre Dumnezeu.

Ați găsit în toți anii aceștia rețeta unei căsnicii care să nu schiopăteze?

Secretul stă ascuns în anii de dinainte de căsnicie. Eu le recomand tuturor să nu se aprindă la prima scânteie. Și să fie prieteni – doi, trei, patru ani înainte. Să nu se arunce într-o vâltoare pasională, din care nu se alege nimic. În anii aceștia de prietenie, se verifică totul și se calmează toate conflictele: diferențele financiare, că unul are mai mulți bani, că altul are mai puțini, că unul e mai cheltuitor, că altul e mai dezordonat sau mai încăpățânat, și așa mai departe. La fel și cu cele intelectuale și spirituale. Noi, înainte să ne căsătorim, ne-am și certat, ne-am și despărțit, până ce am lămurit absolut toate lucrurile între noi. Eu eram o fire mai iute, un scorpion ardelean mai agresiv, ea era mai blândă, mai înțelegătoare. Căsătoria, să știți, nu rezolvă asperitățile, ci le accentuează. De aceea, când intri în ea, iubirea ta trebuie să fie limpede și curățată, nu tulbure și măloasă. Căsnicia nu se face cu gândul că unele lucruri se rezolvă pe parcurs. Căsnicia e un pas definitiv, care nu trebuie făcut în pripă, ci cu seriozitate. Dacă ai luat drumul ăsta, trebuie apoi să-l urmezi cu devotament, concesie și înțelegere permanentă pentru cel de lângă tine. În epoca modernă, căsniciile eșuează adesea, pentru că s-au estompat foarte mult preludiile. Preludiul e foarte important în dragoste. Așteptarea e cea care face lucrurile să crească, le umple de mister și de farmec, le dă greutate. Aștepți, cu emoție, să afli dacă femeia pe care o placi va fi tandră sau jucăușă, dacă va ști să te mângâie.

Când aveam 14 ani, am plecat la pescuit pe valea Bistriței și am poposit să dormim la unul din cei unsprezece frați ai familiei Chirileanu (fratele cel mare a fost editorul operelor lui Ion Creangă). În seara aceea se adunaseră acolo vânători și pescari să-l asculte pe scriitorul Mihail Sadoveanu.

O familie fericită

Îmi aduc și acum aminte cum povestea cu vocea lui groasă și legănată: „Măi, copii, măăăăăi, să știți un luuuuucru: la pescuit, la vânătooooare și în draaagoste, preliminariile sunt totul!” (râde). Ai tras glonțul, ai doborât căprioara! Actul sexual, în sine, reduce totul la nimic. Mai ales că după aceea, în loc să mai stea să-și mângâie soția, să o copleșească de afecțiune, cei mai mulți se întorc pe spate și sforăie.

Totuși, de-a lungul unei căsătorii, oamenii se schimbă, nu mai trăiesc emoția de la început, ca atunci când și-au jurat credința. Prietenia preliminară nu garantează mereu fericirea.

Oamenii nu se schimbă fundamental, ei rămân aceiași, ce se schimbă sunt niște preocupări exterioare. Iar dacă într-adevăr se schimbă, răceala care apare e cel mai adesea din vina amândurora, că n-au știut cum să hrănească focul de la început și că focul lor nu a avut și suport spiritual, în credință. Oamenii îi acuză pe ceilalți că s-au schimbat când, de fapt, ei așa fuseseră dintotdeauna, doar că vâlvătaia de la început i-a orbit. Și apoi se trezesc că nu le mai place de cel pe care și l-au ales și încearcă să-l modifice după gustul lor. Ăsta e semnul că lipsește iubirea adevărată. De aceea, repet, nu-i decât o soluție: deschideți bine ochii, înainte să vă legați la cap.

Vibrația iubirii rezistă și în moarte”

Ce e de făcut când încep să apară conflictele, când între soți intervin răceala și trădarea?

Dacă ai neglijat preludiul căsătoriei, conflictele apar mai mult ca sigur! Noi, în 52 de ani de căsnicie, nu ne-am certat niciodată! N-am avut niciun conflict. Știu că pare greu de crezut. Am funcționat numai pe concesie și înțelegere reciprocă. Dar pot înțelege că se întâmplă la alții și că viața devine atunci insuportabilă. Eu sunt pentru separare, nu pentru divorț! Tu mergi pe calea ta, eu merg pe calea mea. Dar nu cu scandal, nu cu certuri, nu cu suferință. Aștepți și cugeți în liniște și tihnă, vorbești totul cu calm, fără nervi, iar despărțirea să fie în luciditate. Apoi, dacă se ajunge la trădare, e și mai trist. Libertatea e una, libertinajul e alta. Și libertinajul calcă libertatea. De la trădare încep să se strice toate.

Se sfarmă și încrederea, și misterul, și bucuria. Unii o fac pentru că sunt inconstanți și în viața de zi cu zi, pentru că se lasă foarte ușor pradă plăcerii și nu au suportul afecțiunii spirituale, pentru că sunt obișnuiți să consume, nu să dăruiască. Alții, pentru că nu se potrivesc din punct de vedere sexual. Nu-i poți lua omului dorința de mai bine, de o legătură mai strânsă, de o intimitate mai profundă. Va căuta întotdeauna ceva mai adevărat, care să-l împlinească mai adânc, care să-i acopere golul pe care îl are. Trebuie să avem răbdare să găsim pe cineva din acei 5% din oameni care gândesc la fel cu noi. În toată istoria civilizațiilor, oamenii nu au avansat prin gloată, prin turmă, ci prin unicitate, prin singularitate. Apoi, nu suntem numai creier, nici doar spirit, nici doar trup. Suntem toate trei și avem nevoie în egală măsură de toate trei. Fără una dintre ele, nu e întâlnirea adevărată! Și vă spun eu că nu e minciună, întâlniri din astea chiar există.

Credeți că e importantă potrivirea sexuală între doi oameni?

E foarte importantă! Face parte din natura umană. La toate animalele există o perioadă de rut, primăvara sau toamna. Noi nu avem o așa perioadă. Pentru că noi, oamenii, dincolo de perpetuarea speciei, în lupta aceasta acerbă pentru existență, avem nevoie și de relaxare. Iar actul sexual e una din cele mai frumoase și mai depline desfătări. Dar sexualitatea nu e totul. Ca dovadă că atunci când înaintezi în vârstă și ea se stinge, rămâne căldura acumulată a dragostei din toți anii de dinainte, e ca un cont în care ai făcut economii. Rămân tandrețea, atingerile, mângâierile, luatul în brațe și vibrația aceea profundă a unei iubiri care va rezista și în moarte. Pentru că două suflete care se iubesc se vor iubi la fel și dincolo. Viața adevărată nu e aici. Viața adevărată începe de-abia după moarte. Iar eu sunt convins că și acolo voi fi cu Mioara de mână.

Ați avut, cu siguranță, și momente de cumpănă. Cum mai poți păstra taina dragostei când viața te pune în situații dificile?

Dacă trebuie să treci un râu mare și învolburat peste o punte foarte îngustă și îl treci ținându-te de mână cu celalalt, ajungi dincolo cu bine și ai cu cine să te bucuri că ai înfruntat provocarea. Dacă fiecare trece puntea singur, riscurile sunt și ele împărțite. Se va simți fiecare lăsat la greu, fiecare îl va acuza pe celălalt, frustrarea va crește și o mare singurătate își va face cuib între ei. De dezamăgire, vor împărtăși tot mai puține lucruri, vor ajunge dincolo fiecare pe cont propriu, nu vor mai avea motiv să se bucure și nici chef de vorbă, o vreme vor mai merge poate alături, dar apoi fiecare va lua alt drum.

Și noi am avut foarte multe momente dificile de trecut. N-am fost o familie bogată. Tatăl meu, deși fusese profesor de Științe Naturale (avusese două catedre), a pierdut tot. Toată averea noastră a fost naționalizată. Socrul meu era mecanic pe locomotivă cu aburi. La început, de exemplu, când Mioara era încă studentă, locuiam într-un apartament din acela colectiv stalinist, alături de alte trei familii, cu baie comună și toaletă comună. Și am hotărât să strângem bani, să depunem la primărie, ca să primim casă cu ajutorul statului. Au fost ani grei, în care ne-am rupt de la gură distracțiile, plăcerile. Dar am rămas uniți, nu ne-am dezbinat. Mai târziu, când eu am devenit consilier și expert pentru dezvoltare industrială al Națiunilor Unite, în Katmandu, ca să pot definitiva ultima fază a unui proiect de construcție a primei industrii farmaceutice pe bază de plante medicinale din flora nepaleză, a trebuit să locuiesc acolo doi ani de zile. Băiatul meu era mic, avea 12 ani, nu puteam să mă văd cu familia decât o lună pe an, când mă vizitau ei acolo. Ne era foarte dor unuia de celălalt. Dar când legătura spirituală e puternică, nici distanța nu te poate îndepărta. Nu căsnicia e grea, viața e grea! Și fiecare trebuie să învețe să-și ducă crucea. Efortul depus în viața asta nu ne coboară, ne face mai puternici, ne purifică, ne ajută să găsim în noi resurse continue, să devenim mai buni, mai creativi. Totul e să nu intri în starea de depresie, de deznădejde, de indiferență. Să suferi cu speranță, cu credință, că numai atunci suferința are un folos. Există și o rugă care mie îmi e foarte dragă:
„Doamne, fă din suferință/ Pod de aur, pod înalt./ Fă din lacrima velintă/ Pentru un pat afund și cald./ Din lovirile nedrepte/ Faguri facă-se și vin./ Din cădere – scări și trepte/ Pentru un urcus alpin”. Să nu uităm că viața noastră e un urcuș pe munte. Cu cât urci mai sus, cu atât orizontul se lărgește și cuprinzi din ce în ce mai mult.

Dragostea este un miracol. Căsnicia, nu”

Există gesturi care pot înălța o iubire și pot s-o coboare?

Orice gest care izvorăște din dragoste, din adâncul sufletului, ridică iubirea. O pietricică, o frunză, un avion de hârtie pe care îl dăruiești cu toată dragostea e impregnat de tine. Altminteri, poți dărui cadouri scumpe, golite de orice semnificație. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu am bani, și când coboram de pe munte, să aduc o floricică mică, presată, sau o crenguță înflorită. Primăvara, îi aduceam Mioarei liliac de munte. Liliacul de munte e destul de rar în munții noștri. E mov și alb, mai mic decât cel obișnuit, înflorește când încă e zăpadă, nu are frunze, apar doar florile, în schimb îi simți parfumul de la o sută de metri. La începutul verii, îi aduceam rododendron înflorit. Mai târziu, apărea ghintura cu flori albastre. Dragostea e un miracol lăsat de Dumnezeu pe pământ. Dar căsnicia nu e un miracol. O căsnicie fericită e o armonie care se clădește în fiecare an, cărămidă cu cărămidă. Trebuie continuată până la ultima clipă a vieții. E o construcție, nu e o joacă. Nimic nu e dat de la sine.

Lipiți-vă de oameni bogați spiritual”

Vorbeați la un moment dat de suportul spiritual. V-a ajutat credința pe care o aveți amândoi în Dumnezeu?

Credința în viața veșnică e secretul oricărei iubiri și secretul tinereții la orice vârstă. Cred în tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte! Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o ține de înțelegerea vieții ca o piramidă în vârful căreia se află Dumnezeu. Eu nu sunt religios, dar sunt foarte credincios. Crezul meu, spre stupefacția multora, se oprește brusc.

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”. Punct. De aici încolo începe religia. Pe Dumnezeu l-am simțit de zeci de ori, la marile înălțimi, acolo unde nu eram decât eu, El, bolta instelată și liniștea universului. L-am mai simțit cu adevărat aproape în Himalaya, la ultima mea expediție, în 1985, când urcam vârful Ganesh Himal (7300 m), Muntele Sacru, Lăcașul Zeilor. Am fost primul european căruia i s-a dat voie să pătrundă acolo. Am dormit în cort, la baza muntelui, la 5.000 de metri. M-am trezit noaptea pe la ora două, cerul era plin de stele și luna plină. La noi nu se vede așa ceva, când luna e plină, stelele se estompează. Am luat aparatul, l-am pus pe trepied și am făcut o fotografie lentă. Am lăsat zece minute diafragma deschisă. Când am developat-o, se vedea în ea tot universul: stelele care erau aproape de centrul obiectivului erau puncte, cele care erau aproape de margini ieșiseră raze. Am pierdut fotografia la o expoziție, dar o am veșnic în minte. Pentru că atunci am înțeles ce înseamnă divinitatea, fuga aceasta dupa cunoaștere și perfecțiune. Pe măsura ce ajungi mai aproape de Dumnezeu, și El mai face un pas înainte. Și devenirea ta e continuă. Apuci o cale care nu se epuizează niciodată, te creează și te înnoiește continuu. La fel e și în iubirea adevărată. Nu-l poți epuiza pe celalalt, decât dacă vezi din el doar exteriorul, dacă divinitatea din el ți-e indiferentă. Atunci când pornești împreună la drum, descoperi în fiecare zi alte frumuseți, alte bucurii, alte valori, care nu te despart de celălalt, ci te unesc și mai tare. Peste flacăra aia a dragostei de la început se adaugă înțelegerea, prietenia, iubirea. Există trei mari virtuți: credința, speranța, iubirea. Când le ai pe toate, evoluezi spiritual alături de celălalt. Și atunci e splendid!

Trăim o epocă în care totul pare posibil, dar avem tot mai puține modele și suntem tot mai dezorientați. Poate de aceea și căsniciile eșuează!

Tinerii au nevoie de modele. Eu însumi am avut trei mentori, de la care am învățat lucruri esențiale. Primul a fost doctorul Victor Bojor, fratele tatălui meu, de la Gherla, Episcop de Cluj. Al doilea a fost părintele Suciu, de la Târgu Mureș, preot tânăr și filosof, ajuns Episcop, a făcut pușcărie comunistă și a fost asasinat în Sighetul Marmației. De la ei am înțeles cât de important e săți trăiești viața în vecinătatea lui Dumnezeu.

Cât de important e să nu uiți că în spatele tuturor lucrurilor care ne înconjoară, în spatele tuturor ființelor, se află El. Că cel mai important lucru e să iubești și că bucuria nu vine decât prin iubire. Dieu donne a ceux qui se donnent”. Dumnezeu dăruiește celor care se dăruiesc! O vorbă pe care o știu de la monseniorul Ghika, cel de-al treilea mentor spiritual al meu. Cunoștea opt limbi, știa biologie, chimie, medicină. Era dotat cu toate calitățile și virtuțile și era foarte credincios. Eram surprins să ascult de la el niște lucruri formidabile, despre sufletul plantelor, despre afecțiunea lor, despre o spiritualitate care există în natură, la orice nivel. Îmi vorbea despre terapia florală, despre energiile plantelor și despre comunicarea spirituală între floare și om, lucru pe care îl intuise în vremea aceea doctorul Edward Bach, care instituise terapia florală. Oameni ca ei au dus lumea înainte. Trebuie să înțelegem că nu mai avem prea mult timp pentru evoluție. Suntem pe buza prăpastiei, lumea stă să se prăbușească moral, etic și spiritual. Lipiți-vă de oameni bogați spiritual! Și ancorați-vă în frânghiile puternice ale iubirii și credinței, în valorile adevărate și neschimbătoare ale vieții.

Și nu mergeți chiar la marginea prăpastiei, veți vedea de departe cum mulți vor începe să cadă. Salvarea nu mai e posibilă acum prin evoluție liniara, ci prin evoluție geometrică. 3 și cu 3 fac 6. Dar 3×3 fac 9. Și 9×9 fac 81. Nu e suficient doar să te aduni cu cei de o seamă cu tine. Oamenii de bine trebuie să se înmulțească. Să fie tot mai mulți!

Dacă închideți ochii câteva secunde, și vă gândiți la iubirea pe care ați trăit-o, ce imagine va vine în minte?

O văd pe soția mea, care e de o delicatețe și de o finețe deosebite. O văd ținându-mă de mână, în vacanțele noastre. Nu le-am întrerupt niciodată. Și anul acesta am fost la Vatra Dornei, am fost la Balcic și acum vom pleca la Malaga, în Spania. Îi văd gesturile ei de tandrețe, grija pentru sănătatea mea, pentru ce pun în farfurie, îngrijorarea pentru excesele mele de scorpion, o văd cu cât drag mă temperează. Și îi văd lumina iubirii din ochi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here