Când presa ticăloasă spală creiere murdare

2
116

Este normal ca într-o țară ca a noastră, unde presa nu este subvenționată și nici ajutată deloc de stat, ziarele și ziariștii să se împartă, după interese financiare, și să susțină mediatic, nu numai în campanii electorale, politicieni locali sau naționali, partide, organizații, lideri politici.
Dar presa ticăloasă este cea care spală creierele, unele atât de murdare încât trăiesc doar pentru a fi spălate, folosind argumente ce par logice în atacuri mediatice de o duritate maximă. Au existat ziare ticăloase care au atacat permanent și au născocit minciuni credibile despre toți lideri politici și despre toate partidele. Cei mai atacați lideri au fost Traian Băsescu și Liviu Dragnea. Dar Vadim, Tăriceanu, Ponta, Emil Constantinescu, Năstase, Crin Antonescu, Stolojan, Stoica, Elena Udrea și alți lideri au căzut și ei victime unor murdării inimaginabile de presă.
În momentul de față o parte a presei ticăloase până la penal din România critică Guvernul, la modul agresiv, pentru plafonarea indemnizațiilor de creștere a copiilor și îndeamnă opoziția să atace permanent și peste tot partidul de guvernământ care cică ar lua pe nedrept banii unor părinți care îi merită. Iată o parte din un astfel de atac murdar publicat azi de un site anti PSD!

„Pe de altă parte, cum spuneam, Opoziția, din dorința absurdă de a fi pe placul tuturor, nu are poziții curajoase, orientate spre publicul ei de drept. Ar avea ocazia acum să facă ceea ce trebuie. Dacă se va bate pentru cele câteva sute/mii de mame și tați cu venituri peste medie, în numele muncii cinstite pe care aceștia o desfășoară și a impozitelor pe care le plătesc, atunci mai există o șansă să avem, în sfârșit, opoziție”.
Păi, bine mă, nemernicilor, și opoziția, și puterea, și majoritatea cetățenilor din țara asta, știu exact prin ce manevre ticăloase și folosind portițe din lege au ajuns unii să aibă indemnizații de sute de milioane de lei. Nu e vorba de oameni care au muncit cinstit și au achitat cinstit taxe lunară de lună și an după an. E vorba de oameni care au dispus de sume mari pentru a plăti în anul dinainte de nașterea copilului niște taxe mai mari statului pentru a avea apoi sute de milioane pe lună primite lunar timp de doi ani. Cunosc personal, aici în Vâlcea, avocați, stomatologi sau patroni de firme care declarau constant statului că obțin venituri mici, la nivel de salariu minim sau chiar mai puțin. Ei bine, când se apropia momentul să aibă copil, își umflau rapid, de formă, salariile. Unii au inclus în venituri bani obținuți din vânzarea de case sau mașini. Au fost de fapt niște escroci care au premeditat operațiuni prin care ulterior să mulgă statului și 10 mii, sau mai mult, de euro lunar. Păi era normal să fie pus capăt acestei practici. Era o sfidare față de mii de familii tinere care muncesc și ele, și care au salarii puțin mai mari decât salariul minim. Copii acestora oricum nu își permit să aibă parte de aceleași condiții ca cei ai părinților bogați. Acum ce trebuia să facă Guvernul? Să permită ca aceste diferențe să devină imense? Dacă într-o țară precum Germania, suma maximă primită drept indemnizație este de 1.800 de euro, la noi credeți că era normal ca peste 10 mii de părinți să încaseze peste 100 de milioane de lei lunar stând acasă? Cât de ticăloși sunteți cei care cereți opoziției să atace PSD pe această temă? Cât de mult iubiți voi acele milioane de oameni care lucrează pe salarii medii și lucrează din greu pentru a plăti cinstit, lună de lună taxele și contribuțiile sociale. Doar pentru că unii au făcut manevre nesimțite trebuie să primească peste un miliard pe lună pentru ca stau acasă cu un copil?
Orice jurnalist cu bun simț, orice jurnalist care este părinte și a primit o sumă corectă pentru îngrijirea copilului său ar trebui să ia atitudine împotriva unor astfel de mizerii de presă.

Preluare: evenimentvalcean.ro, via gandeste.org / Autor: Traian Guminski

2 COMENTARII

  1. Lansez din nou intrebarea ,cine ar fii modelul ,,,,idolul……punctul 0 (origoul)in politica romaneasca….in zilele noastre(actualul).De mintit am fost ,de furat am fost si suntem,de indobitocit asemenea…si de politicieni si de presa ( scrisa ,-electronica)…Folosind sintagma …da eu cu cine votez????ce este de facut????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here