De ce îl urăsc toţi pe Donald Trump?

1
268

Când l-am întrebat pe un american de ce a votat cu Trump, mi-a spus: „Trump este rău. Dar Hillary era și mai rea”.
Aceasta este politica. Alegem adesea răul cel mai mic, sau cel puțin așa sperăm.
Să nu uităm că este posibil ca persoane antipatice sau incapabile să apere poziții legitime. Nu spun că nu contează cine se angajează în favoarea unei cauze, dar scopul trebuie să fie evaluarea calității acesteia independent de promotorul ei. Când o persoană antipatică luptă pentru o cauză bună, atunci cauza trebuie analizată pentru ce reprezintă în sine. Este singurul mijloc de a trece peste antipatie.
Însă realitatea este că majoritatea oamenilor acordă prioritate persoanei, nu cauzei. Ceea ce acceptăm ca adevăr este în realitate o construcție socială. Repetăm mașinal ceea ce anturajul nostru, grupul nostru, oamenii pe care îi considerăm rezonabili cred că este adevărat.

Găsim că ceva este bine nu doar pentru că este bine neapărat, ci pentru că provine din partea pe care noi o considerăm bună. Invers, mulți oameni consideră că ceva bine este rău deoarece provine din partea rea.
Trump este un exemplu caracteristic. Mulți îl găsesc pe Trump atât de rău încât resping fără compromisuri, categoric, maladiv, tot ce zice. Îi face să li se zbârlească părul. Și suspectez că și dacă ar zice niște adevăruri incontestabile, ca „doi cu doi fac patru” sau „Elveția este frumoasă” detractorii săi ar vedea în asta un adevărat scandal intelectual.
Totul este greșit doar pentru că a zis Trump. Este sindromul cretinizării față de Trump.
Să luăm exemplul acesta: Trump are perfectă dreptate când le zice colegilor din NATO și UE că a venit timpul să respecte nivelul cheltuielilor de apărare la care s-au angajat.
Predecesorii săi au tolerat fără să cârtească ca europenii să se lăfăie în statele lor providențiale sub scutul protector al Statelor Unite. Gloriosul „model european” a fost edificat pe cheltuiala americanilor.
Iar europenii au îndrăznit chiar să-i critice pe americani că nu dau dovadă de același pacifism, pe care ei înșiși nu și-l pot permie decât grație americanilor.
În concluzie, cu Trump pare că asistăm la sfârșitul binemeritat al acestei politici oportuniste. Și, regret să o spun, nu mi se pare nicio crimă. Rebeliunea mașinală împotriva președintelui era totuși previzibilă.
Evident, este neplăcut pentru guvernanții UE să-și vadă bugetele destructurate. Vicleană, Angela Merkel a sesizat imediat pericolul și a lansat contraatacul și, fără prea multe precizări, le-a reproșat americanilor lipsa de perseverență. Or, printre alții, tocmai germanii sunt cei care nu-și îndeplinesc obligațiile.
De ce îl urăsc toți atât de mult? Sunt mai multe explicații. În Statele Unite, majoritatea presei și multe grupuri puternice doreau alegerea lui Hillary Clinton. Și-au bătut joc de Trump timp de multe luni, aproape toate institutele de sondare prevedeau o înfrângere zdrobitoare a outsiderului.
Totuși, Trump a câștigat. Perdanții nu au putut trece peste șoc. Iată de ce răstoarnă cerul și pământul pentru ca indezirabilul să fie obligat să-și părăsească postul. Este o poveste despre răzbunare și despre a avea dreptate. Caută cu febrilitate să demonstreze că Trump este un fals președinte, că el e nelegitim. Acesta este planul secundar vânătorii de vrăjitoare care urmărește să-l demaște pe Trump ca pe o marionetă a Rusiei, fără probe până în prezent.
Dar există și un alt motiv politic, mult mai profund. Trump întruchipează o anumită orientare. Nu știu dacă crede cu adevărat în ea, dar asta are mai puțină importanță. Dar, făcând dovadă de intuiție, a sesizat o tendință care astăzi nu este răspândită doar în Statele Unite. Oamenii doresc o schimbare. Nu cred în frontiere deschise, în imigrație controlată, în justiția îngăduitoare, în corectitudinea politică și în politica internaționalistă din ultimii ani, aflată la mii de leghe de realitățile înconjurătoare, cu viciile sale de construcție și cu războaiele sale pierdute.
Alegătorii vor să schimbe ceva, de aceea l-au ales pe Trump. Nu știu dacă va aduce acea schimbare, dar speră că măcar va face puțină ordine.
Adversarii săi se comportă ca și cum nu l-ar lua pe Trump în serios. Or, în realitate, îl iau foarte în serios. Altminteri, cum s-ar explica enorma energie cu care îl combat? Nici măcat detestatul George W. Bush nu a fost atacat cu atâta forță ca inclasabilul său succesor. De ce? Pentru că toate chestiunile sensibile ale vremurilor noastre iau foc în contact cu acest președinte.
Ce fel de imigrație dorim și în ce volum? Cine face legile? Organismele internaționale trebuie să aibă dreptul de a decide? Sau funcționarii? Sau judecătorii? Sau mai degrabă cetățenii? Cum să fie organizată cooperarea internațională? Statul națiune trebuie să capete mai multă greutate? Sau mai degrabă e nevoie de o consolidare a organizațiilor supranaționale ca UE? Cum trebuie procedat pentru a învinge terorismul?
De la venirea lui Trump, universurile politice se ciocnesc cu zgomot uriaș. Interese imense și blocuri puternice se înfruntă, ireconciliabile. Adversarii lui Trump presimt, simt, știu că speranțele lor se spulberă. Și cu atât mai violent îl urăsc pe președinte.
Până și persoanele din apropierea lui se îndoiesc că are forța, luciditatea și înțelepciunea de a găsi calea cea bună. Vom vedea. Să-i dăm o șansă.

Editorial semnat de Roger Koeppel în săptămânalul elvețian «Die Weltwoche»

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here