Imbecilitatea Corectitudinii Politice în acțiune

2
495

„Statuile din marmură albă sunt rasiste”

Sarah Bond, o profesoară de la Universitatea din Iowa, a scris un articol în care arată că „marmura albă” a operelor de artă alimenteză „supremaţia albilor”.
Ea încearcă să demonstreze că „numeroase statui, basoreliefuri şi sarcoface din operele de artă create în lumea antică occidentală au fost iniţial pictate”.
Astfel, prezentarea operelor de artă antice nevopsite, astfel încât să se vadă marmura albă, „este o construcţie periculoasă”: echivalarea marmurei albe cu frumuseţea „alimentează ideile despre supremaţia albilor”.
Profesoara cere ca toate lucrările să fie vopsite la loc, aşa cum au fost la crearea lor, şi sspune că „majoritatea muzeelor şi manualelor de istorie a artei continuă să afişeze o tonalitate albă”, care are un „impact asupra modului în care noi percepem lumea antică”.

Căile Ferate din Olanda renunță la formula „Doamnelor și Domnilor”

Compania olandeză a căilor ferate, NS, a impus angajaților săi renunțarea la orice referire la identitatea sexuală a pasagerilor.
Începând cu decembrie 2017, pasagerii căilor ferate olandeze vor fi întâmpinați cu un neutru „Dragi călători”, în locul elegantului și tradiționalului „Doamnelor și Domnilor”.
Astfel, au fost adaptate toate cele 24.000 de anunțuri automate care sunt difuzate zilnic în trenurile olandeze. Nici angajații NS nu se vor mai putea adresa altfel decâtcu „Dragi călători” în cele circa 70.000 de anunțuri pe care le fac zilnic.
În spiritul Corectitudinii Politice contemporane, care pervertește mințile în Occident, toate textele anunțurilor au fost modificate pentru a elimina orice referire la sexul călătorilor. Mecanicii, conductorii, controlorii, cu toți au fost instruiți în acest sens.
Schimbarea va deveni oficială și efectivă din 10 decembrie 2017.
„Dorim ca toată lumea să se simtă binevenită în trenurile noastre”, a spus directorul NS, Roger van Boxtel.
Metroul londonez a operat deja o schimbare asemănătoare, la începutul lui iulie 2017: tradiționalul „Ladies and Gentlemen” a fost înlocuit cu neutrul „Good Morning Everyone”.

Obligat să-și ceară scuze pentru că a sugerat ca fetele să poarte rochii iar băieții costum

Universitate acuzată de sexism. La sfârșitul lui mai 2017, Universitatea Liberă din Bruxelles a trimis un mail studenților de la medicină în legătură cu balul de absolvire de pe 28 iunie. Mesajul se dorea o ironie fină la adresa stereotipurilor corectitudinii politice, a „egalității de gen” și a „diversității”:
„Din punct de vedere estetic, este recomandabil ca femeile să îmbrace o rochie sau o fustă și un decolteu frumos, iar bărbații, un costum”.
Și se încheia la fel de ironic: „Evident, doamnelor, acest consemn nu este obligatoriu”.
Mesajul a creat o uriașă polemică printre studenți, mulți acuzând „sexismul” acestuia, scrie Valeurs Actuelles.
Drept pentru care Decanatul a prezentat scuze pentru conținut.
Purtătorul de cuvânt al facultății a declarat:
„Acest mail este în mod evident nepotrivit și se situează în afara valorilor ULB. Încă de vineri, domnul decan a trimis un mail cu scuze în numele facultății tuturor studentelor și studenților care au primit mesajul inițial”.

O școală din Londra introduce fustele pentru băieți ca uniformă

În mai 2017, Highgate School intenționa să promoveze uniforma de „gen neutru”, astfel încât fetele și băieții să poată purta fuste sau pantaloni la alegere.
În nordul Londrei, o școală privată care primește elevi de la primară până la liceu încearcă să facă pe placul corectitudinii politice.
Potrivit Sunday Times, directorul școlii, Adam Pettitt, intenționează să le permită băieților să poarte fuste în cadrul uniformei:
„Analizăm în acest moment modul în care regulamentul nostru privind uniformele ar putea evolua pentru a fi pe placul celor care doresc să asocieze îmbrăcămintea la genul lor și pe placul celor care nu doresc asta”.
În Corectitudinea Politică, „genul” este diferit de „sex”. Sexul se referă la anatomia moștenită din naștere, pe când „genul” poate fi ales de fiecare după bunul plac. Ideologii Corectitudinii Politice susțin că un om își poate schimba „genul” ori de câte ori dorește, ca urmare a „experiențelor” de viață, a mediului în care trăiește, a „dezvoltării” culturale etc. Aceeași ideologi pretind ca asupra copiilor să nu se exercite nicio presiune de a se comporta potrivit sexului lor anatomic, ci trebuie lăsați să-și aleagă nestingheriți „genul”.
Directorul Pettitt: „I-am întrebat pe elevi dacă nu este mai potrivit să vorbim despre Uniforma 1 și Uniforma 2” (și nu de unforme pentru băieți și pentru fete).
Highgate School a introdus deja toaletele de „gen neutru” și folosirea pronumelor neutre, care să nu definească sexual o persoană.
Un grup de elevi a obținut dreptul ca toate sporturile să fie deschise tuturor elevilor (indiferent de „gen”) și expresii precum „man up” (comportă-te ca un bărbat) și „ladylike” (ca o femeie) să fie interzise.
Adam Pettitt: „Dacă acest lucru îi face pe elevi să fie mai fericiți și să se simtă mai siguri cu ceea ce sunt, atunci trebuie să fie ceva bun”.

Cum a fost batjocorită armata americană în timpul lui Obama

În cei opt ani de mandat, președintele Obama a transformat US Army într-un uriaș teren de aplicare a aberațiilor Corectitudinii Politice.
Fostul președinte Barack Obama a dorit să impună schimbări masive în rândurile armatei, de la aprobarea ca femeile să poată ocupa toate posturile combatante la permisiunea de manifestare liberă a transsexualilor, inclusiv portul uniformei socotite potrivită sexului adoptat, astfel că puteau fi văzuți „domni” generali cu fustă.
Însă Corectitudinea Politică din rândul US Army a depășit chiar și aceste limite frizând grotescul.
Iată cele mai aberante 7 exemple, așa cum au fost ele selectate de The Daily Caller:
1. Regulamentul interzice criticarea pedofiliei
Un regulament al US Army din 2012 ordona militarilor să nu facă comentarii răutăcioase la adresa talibanilor sau să critice practicarea pedofiliei în Afganistan.
Regulamentul sugera, de asemenea, că eșecul Occidentului de a înțelege cultura din Afganistan a fost una din cauzele valului de atacuri venite chiar din partea unor militari afgani la adresa aliaților săi americani. Doar în 2012, s-au înregistrat 63 de morți în rândurile trupelor americane, în urma unor astfel de atacuri.
Potrivit unei schițe a documentului, publicată de Wall Street Journal, regulamentul le ordona trupelor să înceteze „pledoariile pentru drepturile femeilor”, „criticile la adresa pedofiliei” sau orice alte critici „legate de islam”.
Însă ordinul de a nu mai condamna pedofilia nu s-a limitat la regulamentul din 2012. New York Times a scris că în 2015 trupelor li s-a ordonat să ignore cazurile de pedofilie și de agresiuni sexuale – chiar dacă acestea au loc în bazele americane.
2. Biblia nu respectă diversitatea
În decembrie 2014, US Army l-a pedepsit pe capelanul Joseph Lawhorn pentru că a printat și împărțit versete din Biblie în cadrul cursurilor sale de prevenire a sinuciderilor. Deși orele sale au fost foarte bine primite, un soldat s-a plâns unui ONG, cerându-i să intervină. Colonelul David Fivecoat l-a pedepsit pe capelan pentru că ar fi violat doctrina militară și i-a ordonat să nu mai vorbească despre Biblie, deoarece aceasta ar însemna un atac la adresa diversității.
3. O bază aeriană a interzis urarea: „O zi binecuvântată!”
În martie 2015, baza aeriană Robins din Georgia a interzis urarea „O zi binecuvântată!”, după ce un pilot ateu s-a plâns că expresia îi impunea să creadă că o forță superioară poate afecta modul în care decurg lucrurile într-o zi. Alți 10 piloți s-au alăturat protestului.
Vechea urare a fost înlocuită cu „O zi frumoasă!”. Însă, cum reacția presei și a rețelelor de socializare a fost atât de puternică, conducerea bazei a trebuit să revină la vechea urare.
4. Elevii militari obligați să poarte pantofi roșii cu toc
În aprilie 2015, elevii școlii de cadeți în rezervă de la Universitatea din Arizona au declarat că au fost obligați să poarte pantofi roșii cu toc ca parte a programului universitar „Mergi o milă în pantofii ei”. Acest program dorea să atragă atenția asupra violenței sexuale la care sunt supuse femeile. Deși participarea la eveniment era anunțată ca voluntară, totuși cadeții au declarat că au fost amenințați că vor suferi repercusiuni dacă se sustrag de la acțiune.
5. Declarația de Independență promovează sexismul
Potrivit unui „curs despre sexism” aprobat de Pentagon, în 2015, Biblia, Constituția Statelor Unite și Declarația de Independență sunt numite „influențe istorice care favorizează perpetuarea sexismului”.
Cursul, elaborat de Defense Equal Opportunity Management Institute, afirma că Biblia este plină de pasaje ce pot fi considerate ca discriminatorii din punct de vedere sexual, iar Declarația de Independență vorbește numai despre „bărbați”, nu și despre „femei”.
6. Comportamentele sexuale tradiționale sunt un exemplu de privilegiere a masculului
În noiembrie 2016, Daily Caller a intrat în posesia unei lecții de pregătire a Marinei în domeniul violenței domestice, care afirmă că afirma că agresorii se folosesc de privilegiul de mascul invocând „comportamentele sexuale tradiționale”.
„Aveam de gând să mă înrolez în Marină, să scap de tot acest rahat din colegiu și să-mi servesc țara, dar asta mă face să mă gândesc de două ori. Este chiar atât de rău sau este doar o întâmplare?”, se întreba pe Reddit unul dintre participanții la curs.
7. Capelan dat afară pentru că a predat învățătura Bibliei despre sexualitate
Wes Modder, capelan în Marină, care a trecut în rezervă în 2016, declara într-un interviu că armata a devenit în mod deschis ostilă față de creștinism, iar întâmplările prin care a trecut el stau mărturie.
„Dacă ești creștin și intri azi în armată, îți va fi foarte greu”.
Marina a încercat să-l dea afară pe Modder după ce un ofițer, care era și activist pentru drepturile persoanelor gay, a încercat să-l atragă în discuții despre homosexualitate și căsătoriile între persoane de același sex.
După ce i-a răspuns din perspectivă biblică, Marina l-a dat afară. Abia după ce Modder a luat legătura cu un grupul First Liberty, care apără libertatea religioasă în America, a putut să treacă în rezervă cu toate drepturile.

Închisoare pentru opinii și sfaturi anti-avort!

De la 1 decembrie 2016, site-urile care oferă consiliere anti-avort sunt pasibile de pedepse penale grele, potrivit unel legi adoptate de Parlamentul francez.
Popularitatea de care au început să se bucure în Franța site-urile care se opun avorturilor și oferă consiliere și alternative la întreruperile de sarcină, a stârnit furia regimului socialist.
Potrivit unei legi aprobate pe 1 decembrie 2016, astfel de site-uri se fac vinovate de „delictul de împiedicare” a avorturilor, iar proprietarii și colaboratorii lor sunt pasibili de amenzi grele și chiar închisoare.
„Delictul de împiedicare” a fost inventat în 1993, când Legea Neiertz a stabilit pedepse în amenzi și închisoare până la doi ani pentru cei care se opun fizic realizării unui avort.
Însă, de la 1 decembrie 2016, partizanii pro-viață nu mai trebuie să se lege cu lanțuri de porțile clinicilor: pentru a cădea sub incidența legii este destul să te declari un opozant al avorturilor. Mai exact, de a prezenta o sursă de informații pe această temă, care pare să favorizeze alternativele la întreruperea de sarcină.
La originea acestei legi, care reprezintă o lovitură încredibilă la adresa libertății de expresie, a fost ministrul Familiilor, Copiilor (!?) și Drepturilor Femeilor, Laurence Rossignol.
Vicepreședinta Republicanilor, Isabelle Le Calennec:
„Cred că Laurence Rossignol este obsedat de ideea că dacă tastezi IVG (întrerupere voluntată de sarcină, în franceză – n.), nu site-ul guvernamental este cel care apare primul. Așa că își dorește să interzică celelalte site-uri”.
Deși guvernul a solicitat motorului de căutare Google să îmbunătățească artificial poziția site-ului său oficial, tot site-ul „disident” IVG.net este primul pe pagină.
Marie Philippe, directoarea editorială a IVG.net declară pentru Valeurs Actuelles:
„Înregistrăm atacuri de mai mulți ani, însă mașinăria s-a înverșunat împotriva noastră atunci când am trecut înaintea site-ului oficial. Acesta este de o sărăcie dezolantă, pe când al nostru propune video-uri, mărturii, link-uri spre alte articole”.
IVG.net mai propune și un serviciu prin care animatori ai site-ului discută cu oamenii, ceea ce pare să displacă profund guvernului.
Marie Philippe:
„Ei nu pot tolera faptul că oferim o informație completă. Adevărul este simplu: îți este interzis să emiți o altă părere decât cea a guvernului. Or, eu susțin că 40% dintre femeile care iau legătura cu noi se află sub presiune. Când o fată de 18 ani se trezește însărcinată, toată lumea îi spune să avorteze. Noi îi spunem: nu ești obligată. Ele plâng, ne spun că ar vrea să păstreze sarcina, dar că nu pot. Noi le spunem că pot fi ajutate, pentru că în Franța există asemenea ajutoare”.
Marea problemă este că site-ul oficial al guvernului nici nu pomenește de astfel de ajutoare legale, de parcă o sarcină neprevăzută ar trebui să ducă automat la un avort.
Emile Duport, fondatorul AfterBaiz, un alt site aflat în vizorul autorităților, deoarece este foarte popular printre tineri:
„Niciodată nu se vorbește de copil pe astfel de site-uri (guvernamentale – n.). Cuvântul a fost scos cu totul din vocabular”.
Într-adevăr, pentru site-urile oficiale, cuvintele „copil”, „bebeluș”, „făt” nu există pur și simplu.
Magistratul Jean Marie Le Méné, specialist în etică medicală, președintele Fundației Jerôme-Lejeune, aflată și ea în vizorul guvernului pentru pozițiile sale pro-viață, spune că site-urile guvernamentale folosesc pentru a descrie actul avortului eufemisme precum: „aspirarea oului”, „fragmente de sarcină”.

Suedia a inventat „Deszăpezirea feministă”. Stockholmul s-a blocat în nămeți

Suedia este raiul Corectitudinii Politice, însă ce a născocit majoritatea roșu-verde-roz a primăriei din Stockholm întrece orice aberație ideologică.
Capitala Suediei este răvășită de „jämställd snöröjning”, adică „deszăpezirea pro-egalitate”. Adoptată de municipalitatea din Stockholm, unde majoritatea este formată din social-democrați, ecologiști și feminiști, în 2015, noua doctrină acordă prioritate în deszăpezire trotuarelor, care ar fi mai mult folosite de femei – mai ales mame care își duc copiii la școală – în detrimentul marilor artere de circulație, care ar fi folosite mai ales de bărbații la volan.
Căderile abundente de zăpadă începând cu noiembrie 2016 au pus însă la grea încercare Corectitudinea Politică a locuitorilor din Stockholm. Automobiliștii s-au trezit că stau ore întregi blocați în trafic, din cauză că s-a dat prioritate la deszăpezire trotuarelor.Mai mult, școlile au trebuit închise, pentru că autobuzele care duceau copiii nu au putut circula. S-au înregistrat numeroase cazuri în care ambulanțele sau mașinile de pompieri au fost împiedicate să intervină.
Șefa conservatorilor, Anna Kinberg, a reacționat dur printr-un mesaj pe Twitter:
„Nu totul este o chestiune de sex. Zăpada, de pildă. Cum a devenit Suedia mai egalitară dacă autobuzele nu mai pot ajunge la școli?”
Însă inițiatorii „jämställd snöröjnin” nu se lasă. Adjunctul primarului ecologist, responsabil de transporturi, Daniel Hellden, și-a exprimat regretul că o bună parte din opinia publică „tot mai crede că modalitatea cea mai bună de a face lucrurile este cea veche, și refuză să accepte că este o metodă care îi privilegiază pe bărbați”.

Bărbații transsexuali fac ravagii în cursele feminine!

Un bărbat biologic de 36 de ani a dominat zdrobitor cursa ciclistă feminină din 2016 El Tour de Tucson, care atrage anual mii de concurenți profesioniști și amatori.
Jillian Bearden, care se declară femeie transsexuală a câștigat cursa de 106 mile în 4 ore și 36 de minute.
Femeia-bărbat a terminat cu o întârziere de numai 25 de minute față de fostul participant la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, mexicanul Hugo Rangel, care a câștigat cursa masculină.
Jillian Bearden:
„Este absolut minunat. Ne aflăm într-un moment când nu doar că trebuie să ne declarăm identitatea (sexuală – n.), dar trebuie să fim pozitivi. Trebuie să fim cu toți solidari și să împingem această țară într-o direcție în care toți sunt acceptați”.
Victoria lui Bearden este doar ultimul exemplu a ceea ce criticii numesc lipsa de corectitudine a participării la competițiile sportive feminine a persoanelor care, din punct de vedere biologic, sunt bărbați.
În iunie 2016, liceenele din Alaska s-au simțit frustrate când Nattaphon Wangyot a câștigat crosul statal la categoria fete. Wangyiot este și el (ea?) un băiat care se declară fată.
Una dintre participantele care au pierdut declara după cursă:
„Sunt bucuroasă că această persoană este confortabilă cu ceea ce este, dar nu cred că este corect din punct de vedere competițional”.
Comitetul Internațional Olimpic și-a schimbat regulile pentru a le permite bărbaților biologici care se declară femei să participe la competițiile feminine.

Corectitudinea Politică aduce comunismul în Canada: Profesorii trebuie să li se adreseze elevilor cu „tovarășe”

Premierul Canadei, Justin Trudeau, împreună cu soția și cei trei copii ai săi, la parada gay din Toronto

Un nou îndrumar pentru profesori publicat în noiembrie 2016 în Canada îi îndeamnă să aplice mai apăsat Corectitudinea Politică în clase, pentru a crea un mediu „prietenos minorităților sexuale”.
Una dintre recomandările noului „ghid” este ca profesorii să li se adreseze elevilor cu „tovarășe” („comrade”), pentru a nu mai exista deosebiri între băieți și fete.
Ghidul, care conține 152 de pagini, a fost publicat de către Asociația Profesorilor din Alberta, cea mai importantă uniune sindicală din provincia canadiană, și are ca scop afirmat instituirea unui climat mai prietenos în școli pentru homosexuali, lesbiene, bisexuali, transsexuali și alte minorități sexuale.
În consecință, ghidul le cere profesorilor să folosească un limbaj cât mai neutru din punct de vedere sexual, cum ar fi, de exemplu, „spouse” („căsătorit”) în loc de „husband”(„soț”) și „wife” („soție”).
O altă recomandare, intitulată „Travestit 101” se referă la încurajarea elevilor „să cerceteze comportamentul de gen, mai ales aspectele exagerat feminine din modul de a se îmbrăca și a se purta ale unui travestit” și îi îndeamnă pe profesori și elevi să invite la clase travestiți.
Altă activitate recomandată este „schimbarea genului”, în care elevii aleg un text asociat în mod curent cu un anumit „gen”, însă care să nu fie „genul” lor.
Profesorii canadieni trebuie să-i îndemne pe elevi să schimbe „genul” (bărbații să devină femei și invers) personajelor din textul clasic și să-și imagineze cum s-ar desfășura în acest caz acțiunea.
O altă activitate recomandată de noul ghid este „Muzica gay”.

La Cambridge, cuvintele „geniu”, „talent” sau „inteligență” au fost interzise

Cuvintele „geniu”, „talent” sau „inteligență” sunt considerate discriminatorii și sexiste și le-ar deranja pe studente.
La Cambridge, profesorilor care notează o lucrare le-au fost interzise câteva cuvinte, cum ar fi „flair” (talent), „brilliance” (inteligență sclipitoare) și mai ales „genius” (geniu).
Motivul: aceste cuvinte ar fi sexiste și „poartă în ele inegalitatea de gen”.
Ordinul care interzice folosirea unor cuvinte precum „geniu” a fost dat de Lucy Delap, șefa catedrei de istorie și politică de la Cambridge și specialistă în istoria genului.
„Mai mult astfel de cuvinte, mai cu seamă ‘geniu’, au o istorie intelectuală foarte lungă asociată acestor calități atribuite cultural bărbaților. Anumite femei se acomodează, dar altele s-ar putea simți deranjate să fie integrate în aceste categorii”.
Dilap spune că rezultatele mediocre ale studentelor din anul I la Cambridge sunt cauzate de „un mediu dominat de bărbați”. Consiliera exemplifică prin lista lecturilor „dominată de universitarii bărbați” și de tablourile de pe pereții Universității, „care reprezintă bărbați sau sunt pictate de bărbați”.
De aceea, Universitatea Cambridge lucrează la „rescrierea cursurilor pentru primii doi ani” și la eradicarea cuvintelor interzise, ca „geniu”, care poartă în ele „inegalitatea de gen, de clasă și etnică”.
Universitatea Oxford pregătea și ea o altă măsură: pentru a reduce „decalajul de gen”, va permite ca examenele să poată fi date și de acasă, studentele nemaifiind astfel opresate de „mediul masculin”.
Propunerea avea și contestatari, și chiar din rândul feministelor: Amanda Foreman, istoric, autoarea lucrării „Lumea făcută de femei”, afirmă că propunerea, deși „bine intenționată”, este „insultătoare” deoarece dă apă la moară teoriei „sexului slab”.

loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here