Rusia bolșevică și revoluția sexuală

0
741

Se știe puțin ori chiar deloc despre faptul că Revoluția Bolșevică începută în octombrie/noiembrie 1917 a adus cu sine și prima revoluție sexuală promovată oficial în istoria omenirii. Aceasta a degradat, într-un timp relativ scurt, valorile tradiționale precum familia, căsătoria și sexualitatea firească. A fost o revoluție radicală, dar din fericire și scurtă: după doar câțiva ani, bolșevicii și-au dat seama că experimentele lor cu noile moravuri sexuale cauzează un declin social major și i-au pus capăt. Nu același lucru se poate spune despre guvernele occidentale contemporane, care și ele instituționalizează o „noua ordine sexuală”, însă fără să ia în considerare efectele ei distrugătoare. Dimpotrivă, Occidentul de azi transformă noile moravuri sexuale în drepturi ale omului. Bolșevicii și-au învățat lecția devreme, și asta se manifestă și în pozițiile oficiale ale comuniștilor ruși contemporani care s-au distanțat de teoriile lui Marx și Engels privind familia și căsătoria. Ei sunt, paradoxal, un bastion al căsătoriei și familiei tradiționale, în contrapondere cu confrații lor ideologici occidentali care sunt una din forțele motrice ale homosexualității și desfrâului.

Wilhelm Reich și revoluția sexuală

Wilhelm ReichAceste detalii prea puțin cunoscute ale revoluției sexuale bolșevice sunt explicate într-o carte cu un titlu la fel de sugestiv, «The Sexual Revolution» («Revoluția sexuală»), publicată de germanul Wilhelm Reich în anii 1920, apoi revizuită în anii ’30 și ’40 ai secolului trecut. Reich a vizitat Uniunea Sovietică, în 1929, fiind unul dintre puținii occidentali care au avut „norocul” să viziteze Uniunea Sovietică pe vremea lui Stalin și să vadă implementarea noii ideologii sexuale comuniste, iar mai apoi să asiste la prăbușirea ei.
Reich alocă multe capitole ascensiunii și declinului revoluției sexuale sovietice. Își începe observațiile deplângând faptul că Stalin a re-incriminat homosexualitatea în 1934. Homosexualii, aflați mai mult în armata sovietică, au fost arestați și încarcerați. Până în 1934, Stânga occidentală lăuda Uniunea Sovietică pentru „progresismul” ei în materie de sexualitate – și de avort. La începutul anilor 1920, bolșevicii au legalizat avortul, dar până în anii stalinismului a fost restricționat tot mai mult, până când a fost abolit în întregime. La început, femeile sovietice puteau să-și „întrerupă” sarcina după voie. Însă cu rapiditate avortul a devenit atât de răspândit încât, conform datelor statistice sovietice, anual doar în spitalul principal din Moscova se făceau 50.000 de avorturi. Unele femei avortau de 15 ori pe parcursul vieții, iar unele de câte 2 ori 3 ori pe an. Pentru sovietici, avortul devenise o „metodă contraceptivă”.
Începând cu anii 30 poziția sovieticilor privind avortul s-a schimbat radical. Ideologii sovietici au început să numească avortul un act „criminal și imoral”, o consecință și reflecție a declinului moral și a libertinajului sexual al anilor 20. Au început să atenționeze asupra daunelor fizice și emoționale cauzate femeilor de avort, să publice date statistice privind mortalitatea sau infecțiile și perforarea uterului. Datoria femeii sovietice, comentau ei, este să fie mamă și să nască copiii necesari construcției socialismului. Argumentele ideologilor sovietici împotriva avortului au fost adoptate și de mișcările conservatoare, numite de Reich „reacționare”, ale Europei Occidentale a anilor 30 și 40. În Germania, de exemplu, scrie Reich, femeile au strâns milioane de semnături pentru o petiție împotriva legalizării avortului.

„Desexualizarea” tineretului sovietic

Dacă la începutul revoluției bolșevice tinerii se bucurau de „libertate sexuală”, treptat, până în 1932, această „libertate” a fost suprimată. O rezoluție a Congresului Partidului Comunist din 1932 cerea „desexualizarea” tineretului sovietic. Procesul acesta a adus cu sine și interzicerea avortului la prima sarcină și… re-incriminarea homosexualității. O evoluție interesantă: pe vremea Imperiului Țarist, homosexualitatea era pedepsită cu ani grei de termință. Bolșevicii au pus capăt sancționării acesteia, Rusia sovietică fiind prima țară din lume care a permis sodomia (a doua a fost Suedia, în 1944). Inițial, bolșevicii au văzut în sodomie un act de interes științific, nu unul imoral ori împotriva naturii. Marea Enciclopedie Sovietică prezenta homosexualitatea ca un „act normal”, explicat din perspectiva lui Freud și a lui Hirschfeld.
În martie 1934, însă, sodomia a fost din nou scoasă în afara legii și pedepsită cu între 3 și 8 ani de închisoare. Homosexualitatea era acum privită ca un act „barbar”, un indicator al „degenerării tipice culturii burgheze”. În ianuarie 1934, conducerea sovietică a dat ordinul arestării în masă a homosexualilor din Moscova, Leningrad, Kiev și Odesa. Printre cei arestați erau artiști, muzicieni, dramaturgi și ofițeri de armată. Presa a lansat o campanie de atacuri împotriva homosexualității, făcând aluzie la „orgiile homosexuale” din lumea occidentală fascistă. Maxim Gorky a scris și el asupra subiectului, comentând că, în timp ce în „țările fasciste, homosexualitatea distruge tineretul și se răspândește fără a fi pedepsită”, în țările în care proletariatul a ajuns la putere homosexualitatea a fost declarată o crimă socială și e pedepsită aspru.
La fel, dacă în 1918 bolșevicii au pus capăt „căsătoriilor forțate”, până în 1932 legislația împotriva lor a fost abrogată. De asemenea, dacă la începutul revoluției bolșevice școlile deveniseră responsabile pentru educația sexuală a copiilor, spre sfârșitul anilor 20 educația sexuală a revenit din nou în responsabilitatea părinților. Într-adevăr, dacă în primii ani ai revoluției bolșevice copiii fuseseră „confiscați”, educarea lor trecând în sarcina statului, practica a încetinit spre sfârșitul anilor 20. Reich deplânge situația și conchide că „regresul revoluției sexuale” a lasat loc unui autoritarianism moral și revenirii la anumite valori tradiționale în Uniunea Sovietică.
Acest „viraj” al oficialilor bolșevici i-a influențat și pe comuniștii francezi care, în anii 30, au respins și ei dogmele marxiste privind familia și sexualitatea, punând accent pe familia nucleară ca garant împotriva revanșismului nazist. La fel, scrie Reich, bolșevicii au influențat gândirea naziștilor și a fasciștilor italieni, care și ei la rândul lor promovau primordialitatea familiei și căsătoriei și a valorilor sexuale tradiționale pentru civilizația europeană.

Dizolvarea familiei

Revoluția sexuală în Uniunea Sovietică a început, relatează Wilhelm Reich, cu dizolvarea familiei ca instituție. Legislația țaristă era una cu rădăcini biblice evidente. Soțul avea obligația să-și iubească soția ca pe propria sa persoană, să trăiască cu ea în armonie, să o îngrijească și să o ajute în caz de boală. Soția era obligată să-și asculte soțul. Drepturile parentale erau garantate, părinților recunoscându-li-se drepturile în ce privește educația copiilor. Adolescenții rebeli care nu se îndreptau în urma măsurilor de disciplinare aplicate de părinți puteau chiar fi puși în închisoare până la 4 luni.
În mod evident această legislație întemeiată pe dreptul natural a fost prima țintă a revoluționarilor roșii. În decembrie 1917, Lenin a publicat articolele „Despre dispariția familiei” și „Despre căsătoria civilă, copii și înregistrarea căsătoriilor”. În lunile următoare, au fost abolite legile imperiale privind familia și relațiile între părinți și copii. Bărbații au fost deposedați de poziția lor dominantă în familie. Soției i se acorda dreptul să-și determine singură numele, domiciliul ori cetățenia. Reich vedea în acest act „dizolvarea” autorității patriarhale.
Anul 1920 a adus noi schimbări: a fost legalizat divorțul la cerere, iar căsătoria și formarea familiilor nu mai erau acte publice, ci au devenit evenimente pur private. Bărbatul și femeia puteau forma și dizolva o familie fără a fi obligați să-și înregistreze căsătoria la oficialități. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate ușor, la simpla solicitare a unei părți, iar după despărțire înceta orice obligație reciprocă. Familia și căsătoria au fost subminate și prin legalizarea adulterului – s-a renunțat la pedepsirea infidelității conjugale.
Detaliile sunt uimitor de similare cu cele ale „parteneriatelor civile” legalizate în tot mai multe țări din Europa în primele două decenii ale secolului XXI, cu excepția înregistrării lor.
Adolescenții sovietici erau încurajați să locuiască în comunități special constituite, unde aveau libertate sexuală totală. În aceste „colective sexuale”, cum le numește Reich, nu existau părinți ori autorități care să spună tinerilor că relațiile sexuale impun și restricții și responsabilitate. Familia a fost, așadar, practic abolită, așa cum o ceruse Marx, care vedea în această destructurare un obiectiv primordial al revoluției sociale. Viața sexuală în comunitățile pentru tineri devenise atât de dezorganizată încât chiar Lenin a ajuns să o numească „haotică” și „dezastruoasă”, acuzându-i pe tineri că au transformat Uniunea Sovietică într-o „casă de toleranță de tip burghez”. Noua normativitate a relațiilor sexuale la tinerii bolșevici „nu are nimic în comun cu libertatea de a iubi, așa cum noi comuniștii o înțelegem”, adauga ideologul-șef al bolșevicilor.

Reabilitarea căsătoriei

«Copiii – bucuria familiei sovietice, viitorul țării noastre». Poster de propagandă din anii 1930

În fața cruntei realități, căsătoria și familia au început să fie reconsiderate după 1925. A fost inițiată o nouă legislație, iar propaganda oficială a lucrat și ea pentru redresarea situației. Tinerilor care locuiau în „colective” a început să li se vorbească despre bolile venerice, despre consecințele avortului și despre beneficiile nașterii. Legislația s-a înăsprit: femeile trebuiau acum să facă cereri în scris pentru avort, care erau aprobate de comisii speciale.
Cinematografia sovietică a fost și ea chemată să joace un rol. A produs filme care elogiau familia, precum „Viața privată a lui Peter Winogradow”, o creație de succes a epocii despre fericirea vieții în căsnicie. Pravda, ziarul oficial al comuniștilor sovietici, a lansat o serie de articole care căutau să promoveze familia sovietică. Revistele pentru tineri abundau de lozinci precum „doar un om dedicat familiei poate fi un bun cetățean”. A dispărut din propaganda oficială ideea că familia ori căsătoria sunt „instituții burgheze”, iar rolul sexualității a fost diminuat, recunscându-se că la baza familiei stă de fapt afecțiunea și dragostea. Din nou valori ca abstinența, monogamia și relațiile sexuale firești erau „la modă”.

Preluare: Cultura vieții

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here