Angela Kasner, fata „pastorului roșu”, și Angela Merkel, liderul de „dreapta”

2
802

În 1954, la câteva luni după ce fata sa, Angela, s-a născut la Hamburg, pastoral luteran Horst Kasner, sau, potrivit convingerilor sale politice, comunistul Horst Kasner, a decis să plece în Republica Democrată Germană, la tovarășii săi. Exact atunci, dar în sens invers, din RDG în RFG, sute de mii de germani treceau frontiera, renunțând la “binefacerile” comunismului pentru “exploatarea” capitalistă. Încă mai puteau să o facă. Familia Kasner s-a stabilit la Tremplin, în nordul Berlinului, iar cariera pastorului Horst Kasner a cunoscut un trend ascendent. Biserica Luterană era dominantă în RDG, iar Horst Kasner, ajuns șeful Seminarului Teologic, a colaborat cu conducerea Partidului Comunist, pentru a desprinde total Biserica Luterană din RDG de cea din RFG. Așa a apărut «Kirche im Sozialismus», care a devenit instituția religioasă oficială a Germaniei comuniste; așa a ajuns Horst Kasner să facă parte din nomenclatura comunistă; așa au ajuns unii dintre credincioși să-l poreclească „Pastorul Roșu” și așa a ajuns fata lui, Angela, să fie admisă la Academia de Științe din Berlinul de Est, rezervată doar tinerilor cu un dosar impecabil.
Nu a fost numai meritul tatălui, a fost și meritul ei – Angela Kasner fiind dotată de mama natură nu numai cu un creier excepțional, dar și cu o putere de muncă ieșită din comun. A câștigat, la numai 16 ani, Olimpiada de limba rusă pe țară, lucru ce i-a permis să plece de câteva ori la Moscova, în cadrul acțiunilor ce vizau strângerea legăturilor de prietenie dintre tinerii comuniști ruși și germani. Rezultatele excelente obținute și la cursurile de marxism-leninism au propulsat-o șefă a Departamentului de Agitație și Propagandă a Institului de Fizică și Chimie din Berlin, iar uriașa bibliotecă a tatălui ei i-a permis să se familiarizeze cu scrierile filozofului marxist Herbert Marcuse, dar și cu cele ale unor intelectuali comuniști germani, ca Robert Havemann și Rudolf Bahro. A devenit apropiata profesorului Robert Havemann, care critică politica oficială a partidului de pe pozițiile ecologistului de stânga. În 1977, în perioada în care urma cursurile facultății de Fizică din Leningrad, l-a cunoscut pe studentul Ulrich Merkel, cu care s-a căsătorit., și deși a divorțat de acesta în 1982, i-a păstrat numele. S-a căsătorit din nou cu o figură proeminentă a fizicii germane, profesorul universitar și omul de știință Joachim Sauer, cu care a întreprins, deși a negat lucrul acesta mult timp, câteva călătorii în Occidentul capitalist. Și-a vizitat chiar și bunica din Hamburg. Doar pusă în fața dovezilor strânse și publicate de biografii ei, a recunoscut, mult mai târziu, că a vizitat Occidentul în perioada comunistă. Nu există rapoarte privind călătoriile ei în arhivele STASI.
Imediat după căderea Zidului, Angela Merkel s-a înscris în Renașterea Democrată, o mișcare socialist – creștină care a devenit aliatul partidului Creștin Democrat din Germania de Est. CDU – Est milita, spre deosebire de fratele mai mare din Vest, care era pe atunci un partid de dreapta, pentru o „ reorganizare socialistă a societății germane”. A urmat înscrierea Angelei Merkel în CDU est-german, unde a devenit purtătorul de cuvânt al lui Lothar de Maiziere, președintele partidului și șeful noului guvern al RDG, care a negociat reunificarea Germaniei. Cele două partide creștin democrate s-au unit, iar Angela Merkel a intrat în Bundestag, în urma primelor alegeri de după unirea celor două Germanii. Și dacă Lothar de Maiziere a dispărut de pe scena politică, documentele găsite în arhivele STASI dovedind că a fost informator al Securității comuniste, Angela Merkel și-a continuat ascensiunea fulminantă, Thomas de Maiziere (actualul ministru federal de interne), vărul lui Lothar, recomandând-o călduros lui Helmut Kohl, cancelarul Germaniei și șeful CDU.
Impresionat de calitățile tinerei venită din fosta Germanie comunistă, Helmut Kohl i-a oferit, spre surpriza tuturor, postul de ministru al Femeilor și Tineretului! A urmat, în 1994, postul de ministru al Mediului, Merkel lucrând cu reprezentanții ecologiștilor din mai multe țări europene și cu democratul american Al Gore, la redactarea Protocolului de la Kyoto. În 1999, Angela Merkel ocupa deja a doua funcție în partid, cea de Secretar General al CDU, asta exact în momentele în care partidul și șeful său, Helmut Kohl, se aflau în mijlocul unui uriaș scandal legat de finanțarea ilegală a campaniei electorale! Atunci, mein Mädchen (Fetița mea), cum îi plăcea lui Kohl să o prezinte la început, l-a sunat pe Karl Feldmeyer, redactor șef la Frankfurter Allgemeine Zeitung, și i-a spus: „Vreau să fac un comentariu în ziarul dumneavostră”. „Știți ce vreți să spuneți?” a întrebat-o acesta. „Mein Mädchen” i-a răspuns scurt: „Vă voi trimite un fax”. Pe bucata de hârtie primită de Feldmeyer scria: „Partidul trebuie să învețe să meargă singur și să se prezinte în viitoarele bătălii electorale fără oameni bătrâni” – aluzia clară la Kohl, care, în glumă, se prezenta așa în fața membrilor partidului. Câteva luni mai târziu, îi lua locul lui Helmut Kohl, devenind șeful CDU! A fost momentul în care, fără să știe, dreapta germană a pus Calul Troian în fruntea cetății. A fost momentul în care Helmut Kohl, marele Helmut Kohl, i-a mărturist unui bun prieten: „Mi-am băgat asasinul în casă. Mi-am pus vipera pe braț”. (Așa se explică de ce Helmut Kohl a cerut familiei ca Angela Merkel să nu fie prezentă la înmormântarea sa, dar cea care l-a dat afară din politică, i-a bătut, simbolic, și sicriul în cuie, atunci când a insistat să țină discursul de adio la înmormantare lui).
În 2005, Angela Merkel a devenit cancelar al Germaniei, iar în 8 ani, din cei 12 scurși de atunci, a făcut alianță la guvernare cu socialiștii germani (SPD), cărora le-a oferit posturi cheie: Afacerile Externe, Justiția. Afacerile Sociale. A acceptat în programul de guvernare, fără nicio reținere, puncte din programul stângii ecologiste și socialiste, lucru de neimaginat în vremea lui Kohl, care corespundeau însă cu convingerile ei cele mai profunde. A dat astfel o grea lovitură sectorului energetic, declanșând programul de închidere al centralelor nucleare, folosindu-se în campania sa și de dezastrul de la Fukushima. A crescut totodată și dependența energetică a economiei germane, și a Uniunii Europene, de resursele energetice rusești, impunând renunțarea la proiectul Nabucco, care avea drept scop diversificarea surselor de aprovizonare cu energie ale UE, prin construirea unui gazoduct care pleca din Azerbaidjan și ocolea Rusia.
Imediat după alegerea lui Donald Trump, Merkel a chemat, alături de socialistul Francois Hollande, la solidaritate în cadrul UE împotriva populismului și naționalismului reprezentate, dădeau de înțeles cei doi, de persoana noului ales. Ea spunea atunci: „Pe plan internațional observăm că lumea se schimbă în mod radical și rapid; trebuie să facem față unor noi provocări. În acest context soluțiile europene sunt preferabile soluțiilor naționale”. Nu la fel s-a comportat față de cel care avea să-i devină bun prieten, socialistul Barack Obama, care a beneficiat de susținerea ei încă din momentul în care și-a anunțat candidatura la președinția Statelor Unite. Mai mult, pe 24 iunie 2008, Barack Obama, acum președinte, a susținut un discurs în fața a peste 200.000 de admiratori, la Berlin, în capitala Germaniei, discurs redat în direct de televiziunea de stat și preluat de întreaga presă germană. Politicianul de “dreapta” Angela Merkel își găsise un partener care-i împărtășea ideile în materie de mediu, globalizare, valori sociale și deschidere către imigrație – socialistul Barack Obama.
Merkel a continuat să-și arate susținerea față de stânga americană și în 2016, când, în trimestrul III 2016, în plină campanie electorală americană, Ministerul german al Mediului a vârsat în conturile «Fundatiei Clinton» sume cuprinse între 1 și 5 milioane de dolari. Intervievat de ziarul Die Welt, ministrul Mediului a răspuns sec că este vorba de „Finanțări în cadrul inițiativei internaționale de susținere a climatului”!
În urmă cu 25 de ani, Daniel Cohn – Bendit (link), la vremea aceea unul dintre liderii importanți ai partidului «Bundniss 90- Die Grunen», dezvăluia intențiile Verzilor germani care militau pentru o Germanie multiculturală: „Noi, Verzii, trebuie să luptăm pentru ca un număr maxim de străini să se instaleze în Germania. Când vor fi în Germania, trebuie să luptăm pentru ca ei să obțină dreptul de vot. Când acest obiectiv va fi atins, vom avea un număr suficient de alegători pentru a schimba această țară”.
Alt lider al Verzilor germani, Joschka Fischer, ajuns ministru de externe în guvernul socialistului Gerhard Schroder, scria în cartea sa «Germania. Riscul», apărută în 1994: „Germania trebuie să fie înconjurată din exterior și din interior de fluxuri migratoare, trebuie să o amestecăm( populația) până la diluare”.
În 2015, Angela Merkel declara: „Germania va fi schimbată de afluxul masiv de imigranți… Ceea ce noi trăim acum este ceva care va continua să ne preocupe în anii care vor veni. Noi ne schimbăm și vrem ca această schimbare să fie pozitivă și ne gândim că vom reuși acest lucru”. Tocmai deschisese granițele Germaniei în fața valului de “refugiați” veniți din Orientul Mijlociu și Africa. Aproape 1,5 milioane de imigranți clandestini, care forțaseră până atunci frontierele mai multor state, au năvălit în Germania la invitația ei. Radicalii de stânga, Cohn Bendit și Joschka Fischer își vedeau visul transpus în realitate de cancelarul Angela Merkel, conducătorul creștin-democraților germani! Merkel le-a îndeplinit visul, încălcând Constituția Germaniei, care prevede încă din vremea lui Helmut Kohl că nu pot beneficia de azil cei care au trecut prin cel puțin o țară sigură, înainte de a ajunge în Germania; a făcut-o încălcând Legea azilului, care respectă prevederile constituționale și impune în plus ca „deschiderea granițelor” să nu poată fi decisă decât printr-o hotărâre a Bundestagului. A făcut-o substituindu-se Bundestagului! Aceasta este concluzia raportului referitor la legalitatea „deschiderii granițelor” de către guvernul Merkel, elaborat de un grup de experți ai Bundestagului, raport care a fost făcut public de către ziarul Die Welt.
Opoziția lui Horst Seehofer – liderul creștin socialilor bavarezi, aliații creștin democraților – și criticile acestuia față de măsurile luate de Merkel în problema imigrației n-au avut niciun efect, Angela Merkel devenise deja purtătorul de stindard a adepților „Willkommenskultur” (cultura de primire), inițiativele ei constituind o surpriză chiar și pentru stânga germană! Guvernul condus de ea a fixat un buget uriaș, de ordinul zecilor de miliarde de euro, care acoperea nu numai cheltuielile cu imigranții deja sosiți, ci pregătea primirea a încă 2 milioane de imigranți extra europeni în următorii 4 ani! În timpul acesta, Merkel îi numea, folosind limbajul stângii, pe germanii care protestau împotriva politicii ei, „haite brune”!
În 2016, la Congresul CDU, a fost realeasă șefa partidului cu 90% din voturi! Aripa de dreapta a partidului – da, sub Merkel, CDU a ajuns în situația să aibă o „aripă de dreapta” – era în minoritate, iar vocea creștin-socialilor bavarezi nu se mai făcea auzită! După realegere, într-un interviu acordat ziarului conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung (același în care își publicase fraza care-l răsturnase pe Kohl), Angela Merkel a avertizat clar că CDU este un partid de centru și că se va opune oricăror derapaje de dreapta care ar putea îndepărta partidul de poziția pe care o ocupă! Fata „Pastorului Roșu”, arăta astfel ce poate face un „cal troian” pus în fruntea cetății!
Angela Merkel a fost la fel de ecologic corectă ca radicalii de stânga germani și francezi. A arătat că poate transforma Germania dintr-un stat națiune, într-un teritoriu de primire multicultural cu un ritm de islamizare mai mare decât cel al Franței și a impus „cote de refugiați” tuturor țărilor din Uniunea Europeană. A fost singurul politician german care, înaintea ultimelor alegeri, a declarat că se opune limitării numărul de “refugiați” care vor intra Germania. Angela Merkel a condus împreună cu socialiștii, cărora le-a susținut platforma politică în domeniul social și cultural, și a fost partenerul politic al unui președinte american islamo-socialist și a unui președinte francez socialist; finanțarea fundației familiale a socialistei Hillary Clinton fiind doar o inițiativă de susținere a climatului. A dovedit că poate aduce dreapta germană la stânga spectrului politic și că-i poate transforma în naziști, cu ajutorul presei și a colegilor de guvernare, pe cei care refuză să o urmeze!
Este considerată, în continuare, un om politic conservator, un lider de dreapta! Un autor francez spunea că acest lucru nu mai este ridicol, este înfricoșător.

Autor: Bogdan Calehari

loading...

2 COMENTARII

  1. Cameleonizarea – unul dintre sporturile de mare succes ale neomarxismului „progresist”, care se da ba de „dreapta”, ba „centrist” …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here