Blocajul insesizabil în istorie

2
1147

Imediat după Revoluţie în România au pătruns mai multe convoaie umanitare. Aceşti occidentali descopereau o ţară cel puţin curioasă pentru nivelul de dezvoltare european.
De altfel, un medic venit cu unul dintre aceste convoaie a emis butada devenită astăzi celebră: „în România se întâmplă două lucruri cu populaţia acestei ţări, unul rău, iar celălalt bun. Lucrul rău este acela că românii trăiesc groaznic. Lucrul bun este că nu-şi dau seama de aceasta!”. Şi nu a exagerat! Francezul Marmier a constatat la începutul secolului al XIX-lea o realitate asemănătoare pe care a descris-o astfel: „ce le pasă lor care este numele stăpânului? Ceea ce ştiu ei este că trăiesc ca să muncească, ca să plătească, să sufere şi să tacă”.
Revenind la contemporaneitate, generaţiile care au cunoscut comunismul, chiar dacă nu erau mulţumite de dictatura ceauşistă, nu-şi imaginau că între cele două forme de civilizaţie există o diferenţă ca de la cer la pământ.

Ca să spunem lucrurilor pe nume, marea masă a românilor dorea doar răsturnarea lui Ceauşescu, nu şi revoluţia anticomunistă, ci doar înlocuirea dictaturii cu un regim mai tolerant. De aici şi tensiunea care s-a produs între mişcările studenţeşti şi cele muncitoreşti de tip mineriadă.
Mineriadele sângeroase demonstrează acest blocaj insesizabil în istorie. Masa nu a dorit niciodată o schimbare radicală în România. Dacă ea s-a produs, a fost datorită unor elite care au încercat să împingă ţara spre occidentalizare şi modernizare.
România se zbate de 27 ani în acest blocaj istoric insesizabil. Oricâte încercări de modernizare în profunzimea societăţii sunt proiectate se izbesc de rezistenţa subconştientă de la nivel popular.
Mentalitatea populară doreşte doar o opulenţă fără gust, care se rezumă la a mânca şi a bea bine, eventual a avea şi o maşină de lux. Deci totul în afara modului de a trăi occidental şi nu-i de mirare că ne încadrăm într-un anacronism agresiv.
Rafinamentele care se nasc în Occident prin frecventarea artelor, prin vestimentaţie adecvată sau conversaţie politicoasă nu ating vulgul. Mulţi dintre românii care lucrează în Occident nu doresc decât să câştige mai mult, dar nu să se schimbe ca indivizi, să dobândească un grad mai înalt de civilizaţie. Dovadă sunt manifestările lor din Italia şi Spania. Dovadă sunt şi aceia care s-au întors prea puţin schimbaţi la nivelul comportamentului faţă de cei rămaşi acasă.
Nu ar trebui să ne mire aspectul şi vocabularul oamenilor politici. Ei reflectă poporul român la un moment dat în istorie. Ei reprezintă un vârf al unui uriaş aisberg social, cultural, comportamental, iar o elită cultivată şi rafinată, dar foarte restrânsă demografic, trebuie să aibă o şansă istorică să nu se „bucure” de soarta Titanicului.
Mergând pe firul acestei analize, trebuie să tragem o concluzie pesimistă: schimbarea în sens european se va produce foarte lent în România şi numai dacă o elită va putea prelua puterea şi dacă va impune, apoi, uzând de aplicarea severă a legilor, un mod de civilizaţie care astăzi ne este străin.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Adrian Majuru

loading...

2 COMENTARII

  1. Mergând pe firul acestei analize, trebuie să tragem o concluzie pesimistă: schimbarea în sens european se va produce foarte lent în România şi numai dacă o elită va putea prelua puterea şi dacă va impune, apoi, uzând de aplicarea severă a legilor, un mod de civilizaţie care astăzi ne este străin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here